Prima dintre ele a fost la targul Gaudeamus. Pentru ea pornisem din nou intr-o sambata spre targ. Aveam o presimtire ca ma voi intalni cu autoarea ei. S-a implinit. Nici nu intrasem bine, ca bratele Dianei mi s-au deschis in fata ochilor. In ziua aceea cartea mi-a incaput calda si cu autograf in palme. Apoi a venit anuntul.
Acum cateva zile Diana imi marturisea ca avea emotii mari. Era firesc. Prima ei lansare de carte. In sala in care cu un an in urma venea sa asiste la o alta lansare, cea a Luminitei Suse. Sa vii neaparat, imi spusese…

In holul cladirii Uniunii scriitorilor ii recunosc pe Florin Halalau (sotul Dianei), pe Catalina (fiica ei) si, surpriza, pe Mihai Leoveanu – venit special de la Iasi. Facem oficial cunostinta, are o mana calda si ferma. Suntem printre primii. Treptat ne adunam. Vine si Radu Herinean, vin si oltenii (Nichita Victoria si Liviu Nanu), Cristina Ispas, Mihai Zabet, Eugen Constantinescu. Refugiatul Ion Nimerencu venise deja impreuna cu mine dupa ce daduse un scurt tur al orasului din cauza de indrumari binevoitoare, dar eronate ale cuiva de pe strada. Alooper (Paiu Constantin) cred ca fusese primul, Adriana Simionescu (Amadriada) se-arata si ea pe ultima suta de metri.

Cald si bine in Sala oglinzilor. Nicolae Tone face deschiderea prezentand in mare cateva coordonate ale activitatii editurii Vinea si comentand fericita ocazie a intalnirii manuscrisului Dianei Iepure la recomandarea scriitorului Ion Lazu, si el fata. Povestea acestui volum incepe in aceasta primavara la targul de carte Bookarest cand in urma unei discutii cu Ion Lazu, la standul editurii Vinea (cea mai mare promovatoare de poeti din Romania, ca sa-i spun asa), Diana se decide sa-si prezinte un manuscris. A fost o surpriza placuta pentru editori, foarte pretentiosi dupa cum declara.
Rand pe rand se scurg discursurile celorlalti doi prezentatori (Ion Lazu si Constantin Abaluta). In linistea bruiata doar de blitz-urile aparatelor de fotografiat ma bucura aparitia lui Matei Ghigiu, insotit de Andrei Gheorghiu, apoi aparitia lui Adrian Firica, apoi cea a lui Claudiu Tosa.
Versurile Dianei Iepure isi gasesc tot mai multe conotatii in opinia celor trei prezentatori.
Intr-un moment de respiro cineva din sala propune recitarea unor poeme preferate. Nimic, insa, nu se compara cu spectacolul creat de insasi autoarea in momentul discursului pentru care marturiseste ca s-a tot pregatit de cateva zile incoace, in momentul in care am gustat sarea si piperul din vocea ei puternica, din accentul ei basarabean, din curajul ce mascheaza o fiinta sensibila si emotionata. O admir.
Poate ar mai fi multe de spus. O recenzie a cartii ar fi binevenita. Las pe altcineva pentru asta…