agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Arthur Porumboiu[Arthur_Porumboiu]

 
 
 Nu a înscris o poză!


Oraş de reşedinţă: Beceni, Dimiana (jud. Buzău)
Are limba maternă Are limba maternă


Biografie Arthur Porumboiu

Pagina personală web Arthur Porumboiu


 
Adresa directă a acestui autor este : 

Authorship & Copyright Protection (beta):
 Colecţiile active ale acestui autor::

Cele mai recente texte introduse:

Poezie (4)
Toate (4)

Cele mai recente texte introduse:

Comentarii:

Texte înscrise în bibliotecă:

Pagina: 1

Amintire de când locuaim în Turnul Octogonal : din Nume pe apă (2000)
Poezie 2011-08-10 (3305 afişări)

Comuniune : din Nume pe apă (2000)
Poezie 2011-08-10 (3855 afişări)

Mi-am ascultat sufletul : din Nume pe apă (2000)
Poezie 2011-08-10 (3303 afişări)

Pentru a fi : din Nume pe apă (2000)
Poezie 2011-08-10 (3290 afişări)


Pagina: 1





Biografie Arthur Porumboiu

Poet, prozator, publicist. Pseudonimul literar al lui Veronel Porumboiu. Născut la 8 martie 1935, în comuna Beceni, satul Dimiana, județul Buzău. Absolvent al Școlii Medii Tehnice de Protecție a Plantelor, Buzău (1954), și al unei școli de ofițeri, Zalău (1955).

Debutează în revista „Luceafărul” (1965). Colaborează la : „Amfiteatru”, „Tomis”, „Argeș”, „Almanahul literar”, „Contemporanul”, „Cronica”, „Convorbiri literare”, „Luceafărul”, „Orizont”, „România literară”, „Ramuri”, „Steaua”, Suplimentul literar artistic al „Tineretului liber”, „Albatrosul”, „Analele Dobrogei” (serie nouă), „Almanahul Mării”, „Rostirea românească”, „Transilvania”, „Vatra”, „Poezia”, „Poesis”, „Ex Ponto”, „Ateneu”ș.a. Este cuprins în antologiile: „Luceafărul”, 1984, „Fereastra dinspre mare”, 1995, (Editor revista „Tomis”) și „Romen Șiirinin” (în limba turcă, București, Editura Kriterion, 1999). Textele sale au fost traduse în engleză, franceză, germană, aromână, tătară. De la debutul editorial (1974) și până în prezent, cărțile lui Arthur Porumboiu s-au aflat în atenția permanentă a criticii literare, iar în anul 2005, istoricul și criticul literar Ion Roșioru i-a dedicat monografia „Scrisul ca pavăză împotriva morții”, sinteză critică primită contradictoriu de critica literară.

Premii literare

* Premiul pentru poezie al Filialei „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor și al Revistei „Tomis” pe anul 1995 pentru antologia de autor „Calea jertfei”
* Marele premiu „Ovidius” pe anul 1996 pentru întreaga activitate literară
* Premiul pentru poezie al Filialei „Dobrogea” a Uniunii Scriitorilor pe anul 2003 pentru cartea „Lebăda nu vrea să cânte”
* Premiul de excelență pentru întreaga activitate literară, acordat de Uniunea Scriitorilor, Filiala „Dobrogea” în anul 2005

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala „Dobrogea”, din anul 1980.

Cărți publicate

* „Domnule copil” (Versuri, București, Editura Cartea Românească, 1974)
* „Arheologia nopții” (Versuri, București, Editura Cartea Românească, 1978)
* „Viața în așteptare” (Versuri, București, Editura Cartea Românească, 1983)
* „Secvențe dintr-o realitate fierbinte” (Reportaje, București, Editura Cartea Românească, 1986)
* „Patrulaterul cenușiu” (Jurnal de închisoare, Constanța, Editura Europolis, 1992)
* „Calea jertfei” (Versuri, Constanța, Editura Metafora, 1995)
* „Fereastra dinspre mare”(Antologie de poezie. În colaborare cu Nicolae Motoc, Constanța, Editor Revista „Tomis”, 1995)
* „Lupta cu îngerul negru”, (Versuri, Constanța, Editura Ex Ponto, 1997)
* „Patrulaterul cenușiu” (Proză, ediția a doua revăzută și adăugită, Constanța, Editura Ex Ponto, 1998)
* „Înțelepciunea ascetului” (Aforisme, reflecții, confesiuni, poeme gnomice, Constanța, Editura Ex Ponto, 1999)
* „Domnule copil”(Îocuk Efendi) (Versuri, ediție bilingvă româno-turcă, Constanța, Editura Ex Ponto, 1999)
* „Nume pe apă” (Versuri, Constanța, Editura Ex Ponto, 2000)
* „Revoltă împotriva stării de statuie” (Revolte contre l’etat de la statue) (Versuri, ediție bilingvă româno-franceză, Constanța, Editura Ex Ponto, 2001)
* „Lebăda nu vrea să cânte” (Versuri, Constanța, Editura Ex Ponto, 2003)
* „Echilibru în lumină” (Equilibrium in the light) (Versuri, ediție bilingvă româno-engleză, Constanța, Editura Ex Ponto, 2004)
* „Prințul captiv” (Versuri, Constanța, Editura Ex Ponto, 2006)
* „Poeme optimiste din vremea ciumei roșii” (Versuri, Constanța, Editura Ex Ponto, 2008)
* „Iarba albă” (Proză, Râmnicu-Sărat, Editura RAFET, 2008)
* „Relieful țipătului” (Versuri, Constanța, Editura Ex Ponto, 2011)

Opinii critice

„(În versurile lui Arthur Porumboiu, n.n.), sublimări și esențe se agită într-o paletă sobră, zgârcită în nuanțe, de cele mai multe ori violente, pietrificând o pastă magmatică ce și-a risipit aburul frământării, păstrându-și doar caracteristica primordială, magmatică a definitivului.” (Gheorghe Istrate, Argeș, 1970)

„Obsesia luminii (în volumul «Domnule copil», n.n.) cuprinde totul: privirea, auzul, sentimentele, gândurile, lumina este leagăn și mormânt; chemată cu voluptate senzuală este aproape un eros; toată această covârșitoare inundație luminoasă am mai întâlnit-o la Ioan Alexandru, numai că la poetul de acum funcțiunea ei este singularizantă; nu definește cosmic un anume univers, ci, dimpotrivă, limitează; e mai mult o foame de lumină, de care numai poetul se lasă mistuit, închipuind chiar, cu orgoliul grav, un schimb de amabilități devoratoare între el și diversele ipostaze ale luminii. (…) Ca univers al poeziei, lumina nu îngăduie în poemele lui Arthur Porumboiu o deconspirare a simbolurilor, permanența ei este așa de autoritară că nu lasă nici o clipă de umbre aluzive sau explicative. În schimb, ca motiv poetic face posibilă descrierea, printr-un lanț de sinonime, a fondului de sentimente pus în mișcare de către autor.

Poetul e un neliniștit timid, un singuratic ce-și repudiază singurătatea, dar într-un mod care e al timidității, voalat și cu mare, copilărească, dulceață a gestului.” (Laurențiu Ulici, România literară, 1975)

„Imponderabilul și imacularea sunt tărâmuri râvnite cu o patimă conținută; o ipostază concretă a acestor tărâmuri mirifice fiind copilăria, vârsta distilată de rememorare și aureolată de ea, se înțelege. Absența luminii echivalează cu intrarea lucrurilor sub tutela strivitoare a gravitației (…). Substanța vitală a materiei organice nu este sângele ci clorofila a cărei sursă este, evident, lumina însăși. Lumina este bariera către neființă (fluviul Ra va fi fiind, în viziunea autorului, Styxul). Un asemenea reper tematic, pilon ridicat cu aplicație și precizie inginerească, primește întăriri întru susținerea din partea unui limbaj poetic adecvat, care devine prezență de prim plan. Textul poetic e contur, e o suprafață ideală, asemenea peliculei de lichid vizibilă la buza paharului.” (Daniel Dimitriu, Convorbiri literare, 1975)

„Nota distinctivă a lui Arthur Porumboiu constă într-o anumită obiectivare a senzațiilor. Clipele – prelungite cu voluptate – de iluminare interioară, departe de a se confunda cu somnolența simbolistă, măresc luciditatea și, implicit spiritul de observație al poetului, care înregistrează cu precizie, ceea ce simte (…) Arthur Porumboiu scrie, în general, frumos, în accepția tradițională, preargheziană a cuvântului. Un frison modern ar face poate să cadă de pe umerii poeziei sale faldurile care încă o împodobesc și, deopotrivă, o ascund.” (Alex. Ștefănescu, Tomis, 1977)

„Vocea capricioasă, alunecoasă a poetului își găsește în această plachetă («Arheologia nopții», n.n.) treptat, un timbru distinct, inimitabil. Vocea iubitorului de metafore sofisticate, ale beatitudinii idilice, ajunge să fie, într-adevăr, esențial alta, una bărbătească, caldă, de o sinceritate aspră (…). Problemele mai prozaice, dar de neocolit și uneori tragice, ale vieții, sunt cele despre care se simte chemată să vorbească aceastăvoce. A.P. știe că în clocotul vieții moderne poezia nu se mai poate mulțumi să fie numai «o stare de crini sau de rit». Poezia trebuie să și ajute, trebuie să fie și vindecare.” (Nicolae Motoc, Tomis, 1978)

„Poemele lui Arthur Porumboiu, aflat acum la a doua carte a lui, sunt de obicei scurte, construite în jurul unei idei dominante travestite metaforic, – probabil o sugestie a liricii blagiene, ale cărei ecouri, de altfel, se fac simțite aici permanent. Spre deosebire de posibilul maestru însă, luminos și cald în chiar agnosticismul său, emulul de azi al marelui poet preferă umbra, noaptea – cum o și spune, programatic, încă din titlul noii sale culegeri, atât de sugestiv: Arheologia nopții. Noaptea, toamna, orizonturile închise îl predispun la reflecție, la căutări, dovedindu-se pentru poet spații incitante, fertile.” (Hristu Cândroveanu, Săptămâna, 1979)

„Arthur Porumboiu trăiește în poezie obsesia trandafirului. O criză (compensatorie) de suavitate, ai zice, dacă splendoarea florii mereu numită n-ar fi rezultatul unui vrej insuportabil. Ceea ce constituie, de fapt, pecetea poeziei lui Arthur Porumboiu : un parfum iscat din acribie (…). În forme aparent aride, fără artificii gratuite, poetul înaintează spre o mitologie proprie a purității, stăpânindu-și ispitele pamfletare, prin arpegii dominate de aceeși imagine a Trandafirului (…). Volumul «Viața în așteptare» ne propune un univers ce nu poate fi confundat, nici ignorat, în peisajul liric contemporan.” (Alexandru Protopopescu, Tomis, 1983)

„Poetul refuză recluziunea propice plângerilor intimiste și optează pentru implicare, pentru receptarea universului în diversitatea-i fundamentală. Apare, astfel, Luptătorul și «Viața în așteptare» devine o pledoarie pentru asumarea, lipsită de false orgolii, a existenței (…). Pierzând catifelarea, versul, ca și viața, câștigă în forță.” (Gabriel Rusu, Tomis, 1983)

„Există în poezia de acum a lui Arthur Porumboiu o vigoare pe care n-o bănuiam, o forță afirmativă, un, aș zice, instinct dominator care exprimă mult mai mult decât o reacție a marginalității. Am impresia că ea a fost neglijată, că manifestarea ei fără inhibiții e mult mai avantajoasă.Poetul are suflu pentru cursa lungă pe teren accidentat. (…). «Viața în așteptare» dezvăluie o apreciabilă capacitate de efort liric, în sensul că autorul posedă forța de a nega și afirma răspicat, gesturi indiscutabil riscante dar care nu o dată pun sub tensiune corzile orfice.” (Daniel Dimitriu, Tomis, 1983)

„Arthur Porumboiu este un poet care trăiește cu nedisimulată sinceritate în adorația formelor comune ale vieții simple, ale lucrării ei, care curge infatigabil spre moarte, asemeni parfumului de trandafir ce în exaltarea vanitoasă a frumuseții, conține semnul extincției (…). Poet matur, prin «Viața în așteptare», Arthur Porumboiu dovedește că are o voce remarcabilă în lirica actuală.” (Costin Tuchilă, Luceafărul, 1983)

„Este o înclinare firească, am putea spune, a poetului către domeniul prozei – fie că este vorba de roman, nuvelă ori reportaj. Arthur Porumboiu nu se simte deloc în proza vieții precum „Albatrosul” lui Baudelaire. Dimpotrivă, se descurcă printre oameni, le deprinde repede viața cu specificul ei, notează rapid și exact date, întâmplări, nume semificative. „Secvențe dintr-o realitate fierbinte” este o carte a contactelor inter-umane rapide, un fel de «catalog», consemnând zeci și sute de întâmplări cu tot atâtea personaje.” (Lucian Chișu, Luceafărul, 1989)

„Parcurgând capitolul File de jurnal – unul dintre cele mai cutremurătoare prin profunzimea meditației și sinceritate – ai sentimentul straniu al unei «călătorii de inițiere în Infern». Un infern unde viața s-a degradat până dincolo de limita sportabilă, unde omul «nici nu mai există ca o valoare ce ar putea să intereseze pe cineva. El este doar un mecanism asupra căruia se fac experiențe dintre cele mai ciudate.” (…) Patrulaterul cenușiunu este doar o carte de literatură bine scrisă, ci și un document acuzator despre închisorile comuniste, unde torționarii regimului totalitar urmăreau, de fapt, exterminarea celor ce ajungeau între «pereții reci ca mâinile morților», cum scrie undeva autorul.” (Ovidiu Dunăreanu, Tomis, 1992).

„Un poem ca Treisprezece, de Arthur Porumboiu, este pur și simplu frumos, fără să-și divulge în vreun fel apartenența la un stil local (…) Poetul «dobrogean» care a scris acest text ar putea figura oricând pe o listă de nume care începe cu Nichita Stănescu și se încheie cu Nichita Danilov.” (Alex. Ștefănescu, România literară, 1995)

„Poetul Arthur Porumboiu face parte din stirpea «stelarilor» (de la Dimitrie Stelaru). Căutător de enigme și iubitor de fantasme, numără magic, într-un poem, treisprezece cai fatidici (…). Dedică alt poem Poeților de serviciu a căror pâine este neagră și ale căror poeme sunt «ca pietrele cioplite de-un sculptor cu o singură mână». Poemul de vârf al grupajului, Via albastră, organic și unitar în proporții, armonizează fericit imaginația neo-romantică și elanul dionisiac (…).” (Dumitru Mureșan, Tomis, 1995).

„Sunt poemele unei conștiințe care încearcă să găsească în cuvânt o pavăză împotriva agresiunii realului. De la «Domnule Copil» (Debut, 1974, Editura Cartea Românească) până la «Toamna nesfârșită a Omului» poetul a evoluat de la o poezie a fragilității, a unei neliniști altoite pe un remarcabil simț muzical, spre o poezie a tensiunilor, întotdeauna pregătită de strigăt (…). Arthur Porumboiu rămâne, în pofida tonului dramatic al poemelor sale, o sensibilitate atrasă de soare, de seve, de formele naturale ce evocă puritatea și slăbiciunea. (Este vorba de puritatea șislăbiciunea pe care le iau drept argumente pentru durabilitate înțelepții Orientului, de care – este limpede – poetul nu o dată dovedește că s-a apropiat).” (Mircea Ciobanu, Calea jertfei, 1995)

„Ceea ce se păstrează în toate volumele, inclusiv în «Calea jertfei», este tonul frust, direct, orgoliul de a-și recunoaște neliniștile, efortul dramatic eliberator din pactul dur cu realitatea (viața), neputința. Diferențele se accentuează în volumele antologate dar nepublicate și țin de o «evanescență» a textului, o «îmblânzire» a sa. Se simte o ridicare a tensiunii și «sentimentul» sincerității de până acum capătă nuanțe de angoasă. (…) Paradoxal, putem vorbi despre o intensitate a rostirii detașate, a consemnării care nu se adaugă sentimentului. Poezia sa este una a desentimentalizării ori, ca să fim mai preciși, aflată în plin proces de eliminare a sentimentului.” (Nicolae Rotund, Tomis, 1995)

„Dincolo de amicițiile și – mai ales – inimicițiile, de valurile de ură, de dezaprobare pe care le stârnește în jurul său, Arthur Porumboiu rămâne un scriitor adevărat, cu un destin literar bine conturat, un nume care nu poate fi neglijat, nici minimalizat.” (Ștefan Cucu, Tomis, 1995)

„Arthur Porumboiu este poetul structurilor contrastive, al suavității și al spaimei existențiale, al purității și al degradării spirituale, al candorii și al întinării, al dragostei de viață și al thanatofobiei (…).” (Daniel Deleanu, Rostirea românească, 1996).

„Dincolo însă de aceste zone de umbră, în care puterea de invenție a poetului se află, cum s-ar zice, în suferință, mi s-au impus treptat, limpezi și puternice, ipostazele, două, în care poezia lui Arthur Porumboiu își învinge complexele și ajunge să se simtă la ea acasă, viguroasă și originală. Sunt, firește ipostaze-emblemă care îi definesc, totodată, și partea de impuritate care ține, nu-i așa, de biografia, de existența poetului în sensul în care vorbește, definind poezia ca pură, Eliot.” (Nicolae Motoc, România literară, 1996)

„La începuturile ei, poezia lui Arthur Porumboiu avea obsesia luminii blând ondulate care topea în ea, într-un fel de grație neraționalizată, substanța ființei. Nu era o jubilație, ci o armonie caldă, lipsită de frisoane, pe care o neliniște ușor încordată o transforma în modă poetică. Metaforele fără ostentație dădeau contur imaginar, nu euforic, acestei firave bucurii a singurătății(…). Lumina purta semnele unei ciudate absențe, o neîmplinire se instituia cu grație prin ea și echilibrul se rupea în melancolie și în sugestie a morții (…).” (Mircea A. Diaconu, Luceafărul, 1996)

„Fiecare vers gândit și scris de Arthur Porumboiu are forța unui strigăt. Revolta e seva care îi hrănește poemele; o răzvrătire nesfârșită față de întreg Universul, față de singurătate și moarte, și, de ce nu, față de propriul eu.” (Corina Apostoleanu, Analele Dobrogei, 1997)

„«Lupta cu îngerul negru» rămâne cel mai tensionat volum al lui Arthur Porumboiu. Schimbarea stării în percepțiile existențiale determină un nou registru poetic. Discursivitatea, mai evidentă aici, se mișcă între speranță și renunțare, neîngrădită de nici o rigoare. Libertatea expresiei este cea care susține STAREA poetului și a poeziei sale.” (Nicolae Rotund, Lupta cu îngerul negru, 1997)

„Lupta cu îngerul negru lansează, concentrată încă deja din titlu, imaginea dominantă a versurilor. Oscilând între moartea pe care o respinge și viața în care nu mai crede, între iad și paradis ca identic inacceptabile alternative, poetul inventariază o lume vopsită în culori radicale : negru și alb. Soluția este imposibilă și tocmai de aceea râvnită ca singură expresie posibilă a purității : punctul de aur al perfectului echilibru între extreme. Punctul de ieșire înspre atemporalitate, a-moralitate, a-memorie.” (Victor Cubleșan, Steaua, 1998)

„Autorul este, prin temperament, un elegiac neliniștit corelând reflecției acaparatoare un traseu arhetipal în care aventura poetică, în căutarea propriei arte, se numește metaforic, «intrarea-n regatul alb.” Ritualul călătoriei inițiatice nu este menit doar reconstituirii gradate a «domnului copil», înțeles și ca un posibil mit al jertfei creatoare ci și sanctificării lui prin considerente de ordin erotic-metafizic. Însemnul acestei călătorii este, așadar, «calea jertfei», jertfă ca spațiu-limită pentru «starea de mit» a cuvântului ce înalță în zid «pietre albe … / pietre-albe-ncet căzând», cum spune poetul.

Grațiosul, suavitatea, inocența spiritului (redate în metafore sau metonimii cromatice precum efectul «albului») accelerează, astfel, identificarea vârstei necesare jertfei în mit, jertfa Erosului imaculat prin cuvânt, în a cărui singurătate, mai spune poetul, «libertatea e un templu» iar «lucrurile scormonesc înlăuntru-mi / ca minerii în umerii pietrei».” (Ana-Maria Zlăvog, Convorbiri literare, 1998)

„Mărturiile din Patrulaterul cenușiu nu-l unifică, ci îl iluminează din perspectiva condiției umane, încât sciziunea constitutivă, pornirile divergente care transpar în poezie, aici se radicalizează dramatic. Iar cea mai vizibilă formă a antinomiei lăuntrice, încă de la primele pagini, este oscilația autorului între rememorarea frustă, de tip proces-verbal, și confesiunea narativizată din unghi estetic.” (Evelina Cârligeanu, Tomis, 1999)

„Înțelepciunea Ascetului e o carte rezultată din seismele unei conștiințe poetice orgolioase ale unuia din poeții interesanți ai literaturii de azi, Arthur Porumboiu, pe deplin îndreptățit să adune, cum ar spune Blaga, pietre pentru templul său viitor.” (Ion Roșioru, Luceafărul, 1999)

„Cele zece volume (din 1974 până în 1999) confirmă un poet interiorizat, ascet, mistic, cu un limbaj nepretențios, deloc marcat de noile tendințe literare, de aceste – «isme» repede uitate, rămânând unic prin structura complexă a liricii sale, purificată și acceptată de instanța lectorului – atât de pretențioasă câteodată.

Domnule Copil este o incantație distinctă, elaborată, un discurs ritualic dintr-un rit de trecere de la o stare profană la una undeva aproape de Vocea divină.” (Lena Lazăr, Luceafărul, 2000)

„Ultima sa carte, Nume pe apă (Editura Ex Ponto, Constanța, 2000), e deopotrivă una a vigorii și a fragilității omenești, a revoltei și a împăcării cu condiția umană, a artelor poetice elaborate din perspectiva eternității ce i se așterne necârtitoare sub pași și a testamentelor celui ce-n anumite momente de îndoială și derută simte din plin efemeritatea și zădărnicia lumii în care l-a îmbarcat soarta. Motivul poetului pentru care viața a fost mereu o pradă de cucerit e neîncetat transpus metaforic în imaginar și cunoaște ipostaze dintre cele mai diverse : alergător de cursă lungă, rug ce vindecă sufletul de firgul existențial al solitudinii, trandafir desăvârșindu-și lucrarea divină a parfumului printre pietrele aspre ori în țărâna aridă, neînvinsă făclie, rug ce nu cunoaște odihna, domn al dimineții pure.” (Ion Roșioru, Luceafărul, 2000)


poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!