|
agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
 |
|
|
|
|
||
|
|
         
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
 |
|
|||||
|
||||||
|
agonia 
￭ LaraicaElbaSavașiDrina 
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-11-12 | | Site-ul Agonia.ro organizează concursul de poezie: "Toamna 2015 - agonia.ro" Concursul își propune să evidențieze cea mai bună poezie/cel mai bun poet din concurs. Se va întocmi un clasament general cu toate poeziile participante. Cerințe/ Condiții/ Regulament: 1. Poate participa oricine are un cont valid pe site, cu nivel minim de acces 0. Nu vor fi admise textele trimise de pe conturile deschise după postarea anunțului. 2. Un concurent va înscrie o singură poezie, în limba română, nepublicată anterior (site, internet, volum, concursuri, revistă etc.). Nu se impun restricții privind tematica. Alte genuri literare, precum și (sub)genurile de poezie: epigramă, haiku și similarele nu se încadrează în scopul concursului. Textele care vor dezvălui, prin conținut, identitatea autorului, nu vor putea participa la concurs. 3. Textele vor fi editate (obligatoriu) cu diacritice. Nu sunt admise efecte vizuale și speciale, cu excepția caracterelor italice. Organizatorul va elimina din concurs textele care nu respectă regulile de postare (textele care conțin cuvinte scrise în întregime cu majuscule, nu au toate semnele diacritice, conțin greșeli gramaticale sau de ortografie, conțin limbaj explicit etc.), textele care nu se încadrează în scopul concursului (vezi pct. 2) sau care fac referire la nume de persoane de pe site. Aceste texte vor fi descalificate de organizator și nu vor fi supuse votării. 4. Textul va fi postat sub acest anunț, în căsuța de texte înscrise în concurs (NU ÎN CÃSUÞA DE COMENTARII). Această căsuță va fi activată la începutul etapei de postare a textelor (“Aici poți să înscrii un text la acest concurs”). - Concurentul va înscrie în casetă titlul poeziei și textul NOTÃ: Orice text trimis în altă parte, la Traducere, în căsuța de comentarii sau oriunde poate fi cunoscut ca aparținând unui anume autor, va fi descalificat, pentru că a devenit vizibil. Nu se admit reveniri-corecții la textul trimis, astfel că rugăm MARE atenție la editarea textului de concurs. IMPORTANT: Vor coexista, în etapele de postare și de notare, două căsuțe: cea obișnuită, de comentarii, în care se poate comunica, fără a abuza, cu organizatorul, și o a doua - cea în care se vor introduce textele pentru concurs și notele, în ferestrele de timp prevăzute pentru etapele respective. Ceea ce se introduce în căsuța de Comentarii (cea obișnuită) e vizibil pentru toți. Ceea ce se introduce în căsuța de “Texte înscrise în concurs” rămâne ascuns (vizibil doar pentru organizator, în vederea mutării la etaj, atașării numelui în final etc.) 5. Textele (și implicit numele autorilor) nu sunt vizibile după postare. Se va putea observa, totuși, avansul contorului de texte înscrise pentru concurs. Dacă aveți dubii privind completarea acțiunii de postare, puteți întreba în spațiul destinat comentariilor. Încercați să nu abuzați. Dacă aveți dubii privind completarea tranzacției de postare, puteți trimite textul din nou. Dublurile vor fi eliminate și acțiunea nu va fi considerată ca o abatere de la regulament. În mod excepțional, dacă o poezie este introdusă greșit (la Comentarii sau altundeva) și devine vizibilă cu autor cu tot, ea poate fi înlocuită cu o alta, TOTAL DIFERITÃ (astfel ca să nu permită în nici un fel identificarea autorului ei), respectând fereastra de timp alocată prin acest regulament. Această prevedere nu va fi abuzată prin trimiterea de modificări la poezia deja postată. Ce s-a trimis unde trebuie, prima dată, rămâne bun trimis. 6. Postarea se va face în perioada 23 noiembrie 2015 – 06 decembrie 2015, încheindu-se la ora 24 a zilei de 06 decembrie 2015 (ora Bucureștiului). 7. După terminarea perioadei de postare, organizatorul va muta textele la etaj, sub acest anunț, fără numele autorilor, expunându-le publicului, spre votare. Autorul care constată o eroare la transpunerea textului său o poate semnala printr-un mail pe adresa: [email protected] Atenție: orice eroare privind textele afișate după încheierea perioadei de postare va fi semnalată pe adresa mai sus menționată, nicidecum în spațiul destinat comentariilor (pentru a evita divulgarea identității) 8. Poeziile înscrise în concurs vor fi notate de public cu note între 1 și 10, cu eventuale fracțiuni zecimale (de ex.: 7,5, 7,8, dar nu 7,75). Poate vota oricine are un cont valid pe site cu nivelul minim de acces 0. Nu vor fi admise voturile trimise de pe conturile deschise după postarea anunțului. Concurenții pot vota, dar nu vor putea vota pentru textele proprii. Perioada de votare este 10 decembrie 2015 – 22 decembrie 2015. Votarea se va face în forma : Număr text - Notă. Ordinea textelor va fi cea afișată la etaj. 9. La calcularea punctajului fiecărui concurent, organizatorul va lua în considerație toate notele acordate de public. Notele acordate vor fi făcute publice la încheierea concursului. Numai după terminarea votării, adică după ora 24 a zilei de 22 decembrie 2015, pot fi postate comentarii privind poeziile înscrise în concurs (în căsuța de comentarii): mi-a plăcut poezia aceea, critică la text etc. Cei care nu vor respecta această prevedere, comentând oricând înainte de terminarea notării, riscă sancțiuni, iar în cazul în care sunt concurenți, eliminarea din concurs. 10. Clasamentul poeziilor/concurenților, în ordinea descrescătoare a punctajului total obținut de fiecare text (de fapt, clasamentul autorilor), va fi afișat în cursul zilei de 25 decembrie 2015, moment în care numele concurenților vor fi atașate textelor din concurs. DUPÃ terminarea concursului, deci după anunțarea punctajelor și a clasamanetului, toți membrii Agoniei sunt invitați să comenteze textele din concurs, premiile, etc. Nu sunt admise comentarii pe site pe durata concursului, care să dezvăluie identitatea concurenților. Se admit numai comentarii privitoare la organizare. Orice comentariu, indiciu privind numele autorului va atrage descalificarea poeziei respective din concurs și posibile sancțiuni (scădere nivel) pentru cel care le face. După terminarea votării, organizatorul poate semnala sau anula voturile pe care le consideră suspicioase - voturile date prietenilor, voturile neîntemeiate etc. și, dacă va fi cazul, organizatorul poate anula aceste voturi. În timpul concursului nu se admit contestații și comentarii altele decât cele privind organizarea. Chiar dacă vi se pare că recunoașteți autorul unei poezii, nu faceți acest lucru public, pentru a păstra secretul autorilor până la afișarea rezultatelor. Câștigătorul va primi "Trofeul "Toamna – agonia.ro" NOTÃ1: În cursa pentru "Marele premiu - Agonia 2015" vor intra doar cei care participă la cel puțin 2 ediții din concurs DE REÞINUT: Este obligatorie votarea tuturor textelor. Organizator Eugenia Reiter  33. Bacoviană - Neculai Lunca - 242,6 Azi plouă tomnatic, azi plouă cu ciudă, Azi plouă ca-n marele lumii potop; Și-i gri mahalaua sub gluga cea udă, Și ud pân-la oase e ultimul plop. Azi plouă de-a surda, azi plouă frenetic, Gonește prin urbe mâlosul șuvoi, Stăpânul naturii și-a dat-o în petic Turnând cu hârdăul de ploaie pe noi. Azi plouă nemernic, azi plouă câinește Și-i leoarcă paltonul uitatului burg, E-o mâzgă pe străzi ca pe solzii de pește Și strânse de gâtiți burlanele curg. Azi plouă aproape, azi plouă departe Și zuruie streașina umed ecou, Că plouă bezmetic a viață și-a moarte, Iar frunzele-n șanțuri au iz de cavou. 23. Silabe orfane - Mihaela Roxana Boboc - 235,4 Pentru toate morțile pe care le-am ținut strâns în mine și toate iubirile cărora le-am dat drumul aproape îmi sunt diminețile neîmbrățișate femeia suspină în așternut las-o să-ți fie poezie să-ți răsară în liniile întrerupte să o privești din virgula cu care desparți gândurile ca pe niște silabe orfane cum ar fi să îi strecori în palmă epilogul în care singura noapte și-a întors ridurile înspre copilărie cum ar fi să mă găsești la jumătate de puls să-ți bată grăbită o inimă care nu-mi aparține într-un moment de rătăcire să-ți iubesc fiecare fragment în care m-ai descompus fără să întrebi de ce de ce morții se acoperă cu pământ și cei rămași aud continuu cuiele lovind în sicriu terapia aceasta când lovești cu versurile de toți pereții și speri că cineva îți răspunde sunt aici am trăit și eu în tine sunt la capătul străzii unde mi-am construit alt epilog râd zilnic adorm haotic și cel mai adesea (te) iubesc până aici nimic nou mi-am luat în cârcă iubirile le urc în turn ca pe niște fecioare le leg la gură ce ochi frumoși au spaimele mele cum mă privesc ca pe un nebun ce e cu tine aici nu ești pasăre nu ești vis nimic ne ești cum să explic ce frumos cad îngerii toamna simt miros de frunze putrede peste oraș ațipește ploaia. 11. Curara - Carmen Sorescu - 233 aș putea să spun că te iubesc atât de mult încât din mine se propagă o rază de lumină poate trece prin pereți, prin sticlă intră în pământ, în nisip te găsește oriunde vindecă orice boală, arsură, trece viscolind chiar acum prin poemul meu nescris, beteag îi dă o formă anume, un luciu aparte așa cum Luna clipocește noaptea și face ca marea să se țină legată de ea prin dâra de lumină e un joc doar al nostru, cu inima, cu limba și tu când auzi toate astea la fel ca poemul îți schimbi forma, ai un luciu aparte corpul tău ca o prismă mă descompune în culori nepământene undeva foarte departe dacă mi-aș aduna într-o zi cuvintele care-mi trec prin cap de câte ori mă gândesc la tine aș hrăni cu ele toți cerșetorii din București s-ar putea face și haine din țesătura lor fină s-ar putea face cearceafuri plutitoare pentru bolnavii de cancer dragostea e un extract din pielea mea la răsărit de soare deși niciunul din noi nu a vrut dăm foc, pârjolim fără milă, furăm unul din altul ce avem mai de preț ne însușim ba pe față, ba pe ascuns forțe care aparțin celuilalt facem schimb de ochi, de inimi dimineața la răsărit când oamenii încă dorm construim o cameră albă pe neașteptate, pe nesimțite un adăpost unde nicio radiație nu ne poate ajunge iar noi ne șlefuim unul de altul visele în voie 22. a murit unchiul Bill... - Enea Gela - 225,3 și ce bărbat cuceritor fusese, scria autografe direct pe cer; oarbe la condiționări planetare, se-aliniau stelele în fața lui. unchiul Bill tăia stânca în cristale perfecte, apoi le ținea pe fiecare-n palmă, până prindeau puls și-ncepeau să zvâcnească pe gâtul de lebădă al zilei. avea inimă mare, unchiul Bill, bătea-n metonimii pentru karma poeților din urbe; acum, după ce nu mai este, le-au crescut limbile crestate poeților și le ies din gură șerpește; dintr-atâtea pseudonime, nici nu mai știi pe cine saluți... lui unchiu’ Bill îi plăcea aventura, s-a dus cu intercity pân’ la Paris, a fost prima și ultima oară, când a-ncercat să numere copacii, în mare viteză și să se-ndrăgostească, în gândul lui, de B.B., înainte ca B.B. să se fi îndrăgostit de câini. nu s-a-ntors cu niciun suvenir, că avem și noi Arc de Triumf, nimeni nu trece pe sub el mai bine decât românii, bătând pasul /pe loc; nici de Turnul Eiffel nu vorbea, avem Coloana Infinitului, încap pe ea și vulturul, și cioara, doar un gard de aer rece îi desparte. ființă exotică, unchiul Bill... până și tristețea a primit-o ca pe o rudă, întâi în ochiul stîng, apoi în ochiul drept și, când i s-a așezat pe malul inimii, s-au aruncat îmbrățișați în gol. uneori mi se face tare dor de unchiul Bill, m-aș duce să-i caut vreun urmaș chiar la Paris, dar dacă nu găsesc, ar trebui să merg mai departe, iar eu n-am cu ce. 38. comportament compulsiv - Dan Petruț Camui - 223,2 aparțin civilizației cu sfârșitul hotărât matematic viața mi se pare o peșteră mulți te iubesc aplecați pe pereți așa s-a născut răul scrie în palma mea lucruri care propriu-zis nu există îmi țin de urât oamenii au plecat pe steaua cu numele unei litere grecești există suficiente lichide pentru ciclurile krebs după cum arată algoritmul destinului în comportamentul competitiv cineva pierde mereu am impresia că jocul așteaptă greșeala de-a crede orice despre iubire găsesc afișe pe stâlpi cu salivă de melc îmi lipesc două lacrimi să fiu convingător când voi avea libertatea de-a dormi lângă tine fericit și confuz las ușa deschisă în timpul somnului mi-ar plăcea să nu păstrezi secrete prin casă lumina străzii marchează fiecare obiect apoi trece dincolo de căderea nervoasă ar fi drăguț schimbul de vise probabil nu sună plăcut pentru doctori cu modul meu de-a trăi mă folosesc de femei compulsiv în apropierea lor devin somnambul reflectorul din turn îmi proiectează umbra pe clădirile vechi îți voi citi scrisorile și voi tăcea atunci când lumea va spune ce putere are această iubire dacă ne face recunoscători nu poate fi vorba de droguri în această fericire dureroasă ca o rană cusută pe viu acolo unde omida vede sfârșitul concepe un fluture oficial nu credeam să-mi pierd vreun organ moartea pretinde 10 % atât lua și Dumnezeu în timpurile bune 41. închiriez răsăritul pentru că îmi beau cafeaua la miezul nopții – Elena Șerban – 223,2 drumul trece inevitabil și prin fața bodegii acolo deslușesc în cuvinte atâtea scuipături câte picături are ploaia umezeala excesivă mi-a adus o tuse astmatiformă să explici la cârciumă semnificația afecțiunii e ca și cum ai cere groparului să respecte codul manierelor elegante când îți sapă groapa zăngănitul ironiilor împinge pe cel neinițiat în mâlul sporovăielilor cu toate că emoțiile fâlfâie ca o garanție a bunului gust nu am învățat să urc pe piedestal cu o himalaye pe umeri și mers de potârniche am jalonat între flegme distrându-L pe Dumnezeu cu aroganța naivității omului romantic ce încă mai urmărește pe alei proiecția frunzelor în lumina lumina lunii executând dansul nupțial al singurătății covorul de frunze chircite de pe gazonul verde al toamnei nu mai impresionează pe nimeni când soarele dimineții se întinde molatic peste ele știu că acesta este darul Lui pentru îndrăzneala mea de a trece neobservat în această lume obtuză a sclipiciului ziarele nu vorbesc despre inimi frânte le ascund sub gazonul proaspăt servind drept îngrășământ pentru noi titluri de creații originale frunzișul atenuează strigătele de dor și dorul devine un om mutilat durerea își ascute ghearele și le înfige în lut s-o devoreze hulpavă la cină dar El mi-a trimis un pont m-a învățat să o mângâi pe creștet când mi se cuibărește la sân să îi tai ghearele și să o trimit la plimbare inima mea s-a întins pe gazon între frunze uscate are burta mare și atinge cerul cu ea și-a dat piatra într-o parte strivind coloana sonoră a toamnei picior peste picior cu ochii ațintiți pe cortina de nori îndeasă în ea și lucruri inutile funcționează la capacitate peste sută la sută cu o baterie moartă și generatorul defect mă tot întrebam de unde vine atâta energie spre un client falimentar de curând am primit răspunsul în folie promoțională am câștigat un set de energii marca de luxe ca semn de bună și îndelungată răbdare semna Dumnezeu apusul a plecat cu tot cu mare 7. cântec tremurat - Nuța Crăciun – 221,2 în fața bisericii un cerșetor orb covârșit de toate punțile pe care nu le-a putut trece din cauza infirmității lui poartă un cerc luminos pe umeri imaginea lui îți mișcă sufletul până la sfințenie asemenea unui vers ce crește în tine ca o iarbă de leac lumina e plină de oameni triști - gândești pe unii îi vrea doar pentru ea îi desparte de ei înșiși îi condamnă la războaie nedrepte chipuri cu priviri rătăcite ca ale copiilor abandonați prin gări singurătatea le-a desenat pe retină un înger neclintit în veghe suferința lor mă ajunge din urmă are sunetul unui pian dezacordat cântă tremurat cu genunchii la gură timpul suntem noi sau lumina care uită să mai răsară? 46. Teniși albaștri - Ronțescu Florin – 221,1 aveam teniși albaștri, prindeam zorii în laț șiretu-atârnând îmi purta pașii vii, pe umerii zilei când doream să mă-nalț îmi creșteau aripi mari, purpurii viața cânta din răni de copaci, din măduva ierbii păscute, în porțile clipei păzite de-un vraci se izbeau drumuri reci, nenăscute jocul-copil alerga însetat pe margini de clopot, tăioase, din depărtări se-auzeau cadențat curtoazii de sprintene coase în orașe fantomă azi m-așez pe asfalt, timpul poartă teniși albaștri, încă aflu în mine ascunsul înalt printre nori de cenușă și aștri 48. Tonalități conflictuale între generații - Liliana Trif - 219,8 Ne înțărcăm copiii prea devreme Sau poate am uitat de ce-am venit, Am încercat să-i învățăm că viața E un coșmar, dar nu ne-au auzit. Ce bine-a fost că și-au urmat destinul Și-au construit în suflete fântâni Adânci s-ajungă lacrimilor noastre... Noi am rămas cu sângele pe mâini. Ce bine-a fost că nu ne-au dat crezare Și-au căutat un rost pentru că ei Veneau c-o misiune cunoscută În lumea prea sterilă de idei. Acum privim rigizi și ce regrete Străbat dramatic timpul. Ne rămân Doar câțiva ani dintr-o eternitate În care-am refuzat același sân Ce-ar fi putut hrăni cu ușurință Copiii noștri, înțărcați curând, Ce bine-ar fi măcar de-am recunoaște Cât suferim când îi vedem plecând. 39. Vis inodor - Elena Toader - 216,9 Dorm la umbra unui copac. Tristețea o desprind greu de pe oase, Golesc zi de zi mintea de viață. Tu știi mamă? Tu știi tată? Tu știi draga mea soră, tu știi? Știi cum e să implori sângele să te trăiască Atunci când cenușa îmbracă singurătatea trupului? Doar poezia mi-a interzis dreptul la tăcere, Mi-a aruncat sufletul în pieptul celuilalt, Atât de aproape, atât de departe, Umbră din umbră, Peste ceruri. 37. Golire de timp - Maria Elena Chindea - 215,2 casa a devenit un sistem metafizic tremură iarna din ea adevărul întinde limbi de țurțuri curăță pereții zilei de mucegai nu le confund cu niște brațe cotrobăind în tomberoane după amintiri voalate nu-mi amintesc exact la ce temperatură nu mai proliferează toxinele afectelor aprind lampa de veghe rece îmi aduc în palme îngenuncherile știu că nu toate sunt pline de păsări nu mă dezic de cele rătăcite în pliuri somnambulice fiecare viață învârte spițele sorții în algoritm unic cât din tine își găsește prelungirea în stele cât se contractă în sâmbur și se-nvelește în pupă undeva se pontează cu flăcări și se scrie pe limbă cu rune brumate dezghioc bulbul spaimelor un colibri e gata să țâșnească soarele din gușă tricotează fulare iubirii era glaciară are propriile repere oamenii manifestă aceeași artă subtilă de-a se ascunde la vedere fără să lase cheia sub preș undeva în lume sub travestiuri profesioniste sosia celestă experimentează grea respirația cărnii și visează de-atâtea ori iluzia spațiului care mă sparge în cioburi pierde în confruntare directă așii palmați artistic nu sunt formula pentru victorie am stat față în față cu cel ce nu mă știu și am tăcut până s-a topit în gleznă timpul și-a inversat polii distanța dintre friabil și putere ține de incandescență emergența candorii simțul tactil călit în geruri se rafinează decojesc metodic pustiurile din epidermă rana vieții se vindecă fără platoșă durerea e fructul zemos percepția gurii eliberează novele din adâncuri savoarea lui hrănește zeic și ucenicul nu doar înțeleptul seismele își deconspiră natura alchimizatoare dacă nu-și smulge chipul din caninii abisului emoția e flască precum o primăvară decongelată nu mai fug lestul prezentului oferă anduranța perfectă cu mine în lesă prădător și prădat aceeași umbră lasă aroma spațiului locuibil acutizează sorbirea esențelor în regim de urgență jungla întinde meridiane în plasă hristică ochiul înghețat spulberă umbra călduță ce-ncepuse să-mi roadă candela din suflet casa se trezește își scutură pilonii vederii și-nghite lumea într-o foame năprasnică de lumină 1.Poem pentru niciodată – Ana Urma - 215,1 toamna inundă orașul cu râuri de frunze și case își schimbă în roșu fațadele vechi sub ruguri de iederă mai înalte ca noi în cel mai înalt dintre turnuri un ceas s-a oprit cei mai mulți doar privim îngroziți către limbile lui numai ei disperați l-au pornit și a mers în sens invers un timp de atunci dorul umblă tăcut prin spitale au trecut săptămâna și luna de gardă ca un abur de pâine fierbinte pe străzi s-au sfârșit de atunci albul tinde spre gri sângeriu are tivul de toamnă mai sensibili developăm filmul subtitrat pe retină cu fosfor și nerv ochi telescopici dezgolesc inocenților piatra un resacul de gânduri sub tâmple șoptesc niciodată adio în timpane chitare departă capacul cutiilor black păpuși nefardate privindu-ne fix prin canale de sticlă și deasupra orașul în centru un dangăt de clopot claxoane nervoase și frunze de aur îngroapă amiaza sub fațadele vechi iedera se destramă înalt mușcăm din ciorchinele toamnei amar boabe vii cândva între patru pereți frumoșii nebuni striveau între dinți sămânța tăcerii atenți la spectacolul lumii formaseră cozi din nimic așteptării mult prea strânsă atunci în rotițele vieții ca o vulpe-n capcană rozându-și piciorul tăcerea creștea la sânu-i o mie de pui în stații cu muzica dată mai tare decibeli evadează prin ferestrele visului scurt și o mare de inimi se mută în stradă cum în mare un munte pentru că și noi am crezut pulsează lumina în candeli păsări desprinse de aripi își scriu te-iubesc-uri pe cer frunze oliv preiau din mesajele morții imagini alb negru se-mpletesc cu amarul din fum se clatină turnuri se tulbură ape undeva un daesh detonează o bombă în rafale se-nalță alt rug colectiv lumânări se înfing în memorii sub asediu din flăcări renasc salamandre în orașul cu cerul albastru firește pe centru copacii par triști mult prea triști când tinerii pleacă aș vrea să-l întorc ceasul rău să-l arunc împietrind minutarul la fix 34. pas parol - Ioan Grigoraș - 214,8 de câte ori deschid paranteza sufletului nebunul de negru mănâncă din jarul turnului de veghe caii fug dezlegați spre regele orb apărat de volanele damei de pică mirându-se că nu au zar să-și construiască poartă în casă am făcut rocadă în fiecare partidă și-am tocit serenadele de caldarâmul nopților cu aburi de tocmeală niciun pion nu s-a transformat în regină niciun rege nu și-a schimbat coroana pe un cal meditez ascuns în foaierul unui portțigaret de import cele autohtone n-au blazon în definitiv astăzi toată lumea joacă la cacealma și poartă ceasuri elevețiene pas parol mon cher 32. oglinzi paralele - Anghel Geicu - 212,5 și când auzi o voce că-ți spune ca să îți iasă o pasăre pe gură trebuie mai întâi să îți trăiești durerea în picioare să o plimbi prin visele tale să o hrănești cu sângele tău noaptea să stai lângă dânsa și să-i asculți poveștile are multe de spus nu o lăsa să te bântuie numai tu știi cum e ai văzut-o în toate formele ei durerea acută care te sfâșie până simți în cerul gurii pământ încins și dintr-o clipă în alta ai senzația că ai s-o mierlești numai că moartea nu vine așa cu una cu două durerea cronică este mai suportabilă o simți cum te frânge bucată cu bucată/ jar mocnit pe care îl ții în mâini iar tu nu ai puterea să te împotrivești apoi vine durerea aceea abia sesizabilă precum aerul uscat pe care îl respiri și observi că ceva nu este în ordine în dormitor singurătatea e cea care domină stai pe întuneric cu ochii deschiși până îți crește un șarpe în piept și știi orice ai face nu îl poți birui trăiești chestia asta ca pe un vis oribil care te macină secundă cu secundă de asta nu te mai vindeci alergi noaptea pe străzi cauți răspunsuri pe care tu însuți nu le poți desluși intri în vorbă cu străinii bei cu străinii faci sex cu orice femeie îți iese în cale și cu toate astea simți durerea aceea sâcâitoare oricum ai lua-o nu s-a inventat un antidot pentru tine scoți mobilul din buzunar ai vrea să vorbești dar cu cine cine te poate ajuta dormitorul tău este sacru cu el conviețuiești fără niciun fel de repulsie el îți știe toate secretele și până la urmă în noaptea când îți va fi frig el este cel care te va înveli 8. oameni de zăpadă - Elena Katamira – 212,4 ce puțină iubire iarna asta și atât de mulți oameni de zăpadă imitând fericirea de a fi alb, de a fi rotund, de trei ori rotund ritualic, vrăjește, vrăjeala care ține doar o vreme dacă mi-aș desface pieptul un munte ar acoperi tot mallul și s-ar duce naibii fițele și trendurile și prețurile din munte aș naște copiii mei și iubirile mele ca pe niște animale sălbatice, zburătoare, neînfricate așa cum te-am visat de câteva ori de atunci tocmai pe tine pe care doar o dată te-am iubit și nici acum nu înțelegi că o femeie se iubește pe sine mai mult decât orice și de aceea poate să-și bate cuie în tâmple fără să îi pese decât de mugurii care țâșnesc de acolo, de primăvara care o va împânzi și de veșmântul fără cusături ce i-l vor țeste-n piele după ce și-a risipit tot parfumul la sorți 9. Fata Morgana - Urdăreanu Zamfir - 211,8 Ea nu este iubita noastră. Orașul i-a smuls rochia pentru parcuri. Amiaza o frământă până la subțiori. Privirile tuturor au fost nepricepute. S-au sfărâmat nuanțe și culori. Cuvintele nu au fost în stare decât de noroi și pulbere. Ea nu este iubita noastră. Viteza a accidentat-o de multe ori. A fost lovită de niciodată. Îmbrățișarea noastră nu zvâcnește clorofilă. Zborul s-a zgârcit cumplit la aripi. Albastrul este prea puțin. Ea nu este iubita noastră. Pădurea e prea simplă și pură, duce lipsă de basme cu zmei. Poteca nu tresare în fior. Lighioanele sunt prea adevărate. Se complac în vânători. Pulsul nostru se pripește în căutare de fitil. Ea nu este iubita noastră. Bagajele împing sirena înapoi în trenuri. Avioanele au alt traseu. Corăbiile nu au noroc de valuri. Pânzele lor sărăcăcioase nu au curaj. Ea nu este iubita noastră. chiar dacă logic, era normal să fie. Uneori, calendarele ne reproșează ceva, se răsucesc și se agață de pereți de fum. Azvârlesc aiurea o fereastră. Încă nu vă bucurați! Fiind fără de măsură, și ultra anorexică ea nu poate fi nici iubita voastră. Ea, încă, nu are coordonate dulci, nici șiraguri de repere. Nu se atinge de scântei și nu răspunde la strigări. Ecoul ei nu îndrăznește. Privirea ei deschide peșteri, surâsul ei destramă noaptea. Luna se topește în uleiul ei. Asudați, spre dimineață, doar bănuim. 5. Vă rog să-mi spuneți – Irina Lazăr - 211,7 Sunt lipsită de instinct de conservare Mașini cu roți vernil mi-au zdrelit genunchii nici eu nu mai știu S-a făcut toamnă, apoi iarnă Anumiți bărbați voiau să coacă pâini în interiorul meu Pâinile s-au ars Nu am timing, focul e dat prea tare Rezultă că nu am instinct de conservare Mecanismul e uns de cerșetori veseli Îl așteaptă toți pe Mesia în tramvaie Cobor atent, fără umbră e mai ușor Mă îndrept spre locul unde trebuie să fim toți ca oile Tunși, la pătrat Cu sufletul meu pudrat de depresii și sentimente bipolare Cerșetorii veseli îmi fac semn cu mâna din parcare. 13. despre… - Macovei Costel - 211 arta vorbitului asultând tăcerile celorlalți și ligamentele cuvintelor moarte atunci când nimic nu se mai leagă și totul pare să se ducă pe pustii cine se crede fără de pată să ridice primul cuvântul și să arunce, căci nu putem să așteptăm limpezirea cerurilor și despărțirea apelor în deșert dacă cineva crede că l-am supărat să se ridice să vorbească acum pentru că mâine nu mai există după cum nici ieri nu mai are loc într-un azi 44. război și pace - Vasile Pin – 210,7 așa cum o frunză de culoarea fierului deschide o grenadă nesemnalizată sub tălpile goale ale versului toamna cu sabia de vagabond deschide sângele ferestrei peste ochii goliți ai copacului zgribulit și biciuit de ultima lacrimă o pasăre verde așezându-se-n brațele goale să ierneze 49. Materializarea - Toader Ionuț Daniel – 210,5 Voi săpa cu primele trei degete De la mâna dreaptă O gaură-n carne și voi planta Acolo un măr. Într-unul din merele sale Voi săpa cu dinții o groapă, Iar Adam se va ridica de acolo scuturându-se De lepra amintirii mele. Din spatele mărului va ieși o evă contorsionată Și se vor dormi pe ei în somnul meu, când eu, Fără coastă și cuget, mă Voi târî la rădăcina mărului cărnii mele. 10. Maioul - Valeriu D.G. Barbu - 210,4 știi doar că îți vreau binele te scot din rândul celor care sunt orgolioși ipohondri iubirea este o depresie când nu e o halucinație religia la fel jobul, nu mai spun, e pur și simplu o discriminare leapădă-te de viciul să ții minte totul memoria este un șarpe alb care te sugrumă uită-ți strada unde bănuiești că ai locui aruncă șireturile sau îndoapă cu ele pantoful dinăuntrul tălpilor acum poate să le și taie trenul în care nimeni nu a putut urca vreodată e fără uși, fără ferestre renunță la orice încotro oriunde ai lua-o este o razna, orizontul minte e o fată morgana desenată de un fir de fum nu știai că timpul fumează nu-i așa? ești al naibii de sănătos niciun medic nu te mai poate vindeca de asta poți mânca și bea orice dar n-ar avea rost toate meniurile sunt doar droguri aruncă toate obiectele cărți mai ales rame, prosoape, scule nu opri nici măcar un mosor de ață și lasă cerul în pace nu-l mai privi îți irosești vederea nu de acolo vin ploile sau lumina chiar și pământul, materia, sunt prezumtive – doar sinele tău este certitudine nu simți cum umpli cu el atâta nimic? ia, hai ia, ia odată, nu te codi îți dau textul ăsta ia-l ca pe un maiou și umblă așa e sută la sută un fel de bumbac și conține în fibrele sale o tinctură secretă țesute de un păianjen sifilitic – sodomizase broasca de la singura ușă spre edenul ajuns de multă vreme o ruină tot ce te-au învățat de mic de mare e total eronat nu ești o vietate socială lider nici atât ești cumplit de singur ești așa de singur încât dacă te-ai afla într-o odaie ți s-ar părea prea mulți acolo și te-ai da afară ca pe un altul vestea bună e că doar în maieul acesta cu singurătatea ta moartea nu mai există – a fost un cuvânt scos din uz în urma unei implozii iar virtuțile tale sunt anulate, menirea o capcană te simți mai bine acum – nici măcar nu îți poți defini acest bine fiindcă răul nu mai există să știi, poți ignora, că textul ăsta întâi m-a devorat ca să-ți fie ție maiou vrei să-mi mulțumești nu e cazul toate cuvintele au fost absorbite tinctura și-a făcut efectul altfel n-ai fi avut cum să simți că ești eu și că am salvat împreună lumea 26. Spiritul urcă fără nichel - Silviu Someșanu – 208,6 Mă împlinesc în tot ce scriu, pun sufletu’-n cuvinte cum grâul în pâine. Căldura-nflorește seva ce se coace-n fructe, verdele respiră-n frunze aerul proaspăt, se rotunjește coroana răcoroasă a cucului. Nopțile se vor trezi singure. Se resorb gândurile din fântânile memoriei, nervii se prelungesc în ramuri subțiri, simt cum ninge-n mine cu fluturi spre noduroasele taine ale iubirii. Voi gândi rotundul să-nchidă femeia concentric într-o lume ce tot crește până se va însera la fel de suplă către noapte și păstrează pe buze roua ce s-a strâns rotind pe deasupra răbdare, așteptarea inimii în care mă scald. Spiritul urcă fără nichel grăbit pe scara cifrelor ireale, unghiuri de timp se deschid fără brațe în ochii tăi de chihlimbar. Îmi eliberez trupul de întâmplări, umbra nu mai face pași spre copaci, nu se mai nasc idei ce sar peste bariere. Se vor trezi pădurile tăiate și se vor bucura ierburile, câmpiile se vor înstrăina și ele la liber. Acțiunea se va sfârși asemenea vieții, munții își vor recuceri vechii stăpâni, pietrele vor rămâne pe loc și totul va fi dodoloț cum a mai fost. 40. Undone – Gabriel Nicolae Mihăilă – 208,5 cel mai scurt drum dintre două persoane trece prin inimă e ca o gaură de vierme pe care o poate demonstra orice om de rând purta multe haine negre de parcă moartea și-ar fi făcut un obicei din a ascuți coasa de oasele sale ca de o piatră vânătă o femeie cu un suflet amputat o platformă petrolieră în mijlocul uscatului de unde se extrag membre fantomă speranța este aurul prostului lupta este doar pentru cele care nu au pierdut nimic iar dacă au pierdut atunci nu au fost mame 17. Reflux - Cristian Stancu – 208,3 citeam că așa începe toamna precum o odă a marilor așteptări când e târziu o numărătoare inversă cu fusta purtată pe dos în învălmășală a sfidat tot tot și apoi a dat foc acum se aplică pedepse pentru deranj și pentru sevraj au loc mari descoperiri fără căutări există acces din alt sens cât vii până acasă pe jos ai să înțelegi pe îndelete vei vedea pe frunze portrete 20. mai mult de rușine - Ioan Postolache Doljești - 206,9 "case în toamnă". prins de coada ochiului în lungul pasului pe creier lipit anunțul îi trezi interesul de parcă ar fi văzut un trup de femeie desăvârșit ascuns de-o rochie sobră. se-ntoarce citește locul și data. intrarea liberă. azi... de ce nu. se aștepta... dar nu. în loc de tablouri în cui pe pereți de jur împrejur pe suporturi în sala luminată discret cuburi de diferite mărimi translucide și goale. dezamăgit voi să plece dar doamna micuță cu ochelari și privirile vii de-o vârstă cu luna lui august îl îndemnă să aibă curaj. stânjenit mai mult de rușine merge în fața primului cub. un senzor declanșează un mecanism nevăzut și cubul se umple de imaginile tridimensionale a unei case plutind în ambiantul tomnatic. aaasta era... doamna zâmbește... trece de la cub la cub. case rotitoare spre soare case monumentale din sticlă fier și betoane case fistichii mai mult sau mai puțin futuriste cu piscine holuri și camere spațioase fastuos mobilate sau simplu ergonomic toate cu utilități și aparatură de ultimă oră. de modă veche se minunează doar cruce nu-și face ca bunică-sa văzând prima oară televizorul. se schimbă lumea amețitor de repede domnule își zice cu părere de rău că nu-i tânăr și ca furat de mașina timpului privind trăiește un viitor ajuns prea târziu. ultimul cub cel mai mic sfios parcă începe să-și depene imaginile. o casă din chirpici cu prispa dată cu humă cerdac cu mușcate și-aleea spre poarta fără zăvor mărginită de dumitrițe sărutate de brumă. își duce mâna la inimă. în nări cu mirosul puternic de crizanteme privește cum leneș suie din hornul acoperișului de tablă pe fundalul coroanei nucului uriaș dâra de fum. vă pot ajuta cu ceva? nu a tresărit doar. vedeți fumul e singura casă cu suflet... sunt iarăși copil doamnă sunt iarăși copil îi zice zâmbind și pleacă aproape fluierând sărind în gând șotronul închipuit pe gresia pardoselii... 47. O rază de soare - Valentin Busuioc – 206,9 o rază de soare îți încălzește piciorul mișcate de vânt când și când florile teiului te răcoresc și zâmbești abia mai respir te privesc pe furiș a nu știu câta oară cum îmi calci cămașa atentă la orice detaliu mângâind-o și privind-o cu drag de parcă a-i călca-o pe mine 36. david și batșeba - Costin Tănăsescu Ștefănești – 205,7 nu ți-a plăcut niciodată colecția mea de păpuși fără cap nici trupurile lor de plastic îmbrăcate în rochii colorate cu picioare și mâini amestecate prin toată lumea și până adormeam unul în brațele celuilalt le ascultam cuvintele nedeslușite prin visele noastre alergau ele atât de complete atât de calde atât de prietenoase incertitudinea dimineților ne aducea aminte de regele David care nu a mai vrut să audă plânsul Batșebei într-o zi când tu nu erai acasă le-am aruncat pe toate la gunoi nimic din această lume nu îți seamănă nimic din acest areal nu mai e al nostru nici măcar jumătate din aerul acestei camere sau puțin din ploaia ce o strecoară vântul pe sub fereastră nimic și cam atât 21. așteptarea și siluetele ce începi să le cunoști – Mihai Brezeanu – 203,6 o strâng la piept pentru că-i a mea. ei cred că mi-e frig. sunt un pește în butoi ce se întreabă daca rostogolirea înseamnă eliberare. da, e și frig, dar îmi frec mâinile cum își frecau strămoșii noștrii înainte de inventarea focului. pauza dintre vorbe începe să cântărească a metal de când gândim ce spunem, de când noaptea e doar un alt efect secundar al invenției becului. sugerezi să folosești acum racheta de semnalizare, cine o va vedea, va presupune greșit că nu suntem acolo sus. trupurile astea au fost la reduceri, îngheață din piept. cel mai bun medicament rămâne părăsirea locului suferinței. acum e rândul tău să îmi explici cum paharul e întodeauna plin de molecule sau alte sorbiri calculate. ai putea să nu mai faci conexiuni între aici și la noi, să folosești sârma. contează enorm să i te prezinți celor ce te vor în cătușe cu ceva ce seamănă cât de cât a cătușe. când nimic din ce văd nu mai e al meu, mă afund. scopul e să te lași afundat în nisipul mișcător până nisipul dă de o clepsidră spartă, apoi fără griji te poți întoarce la mers. și poți scoate fricțiunea din ecuația lui. ajung la acele magazine ce fac orice să te întorci, caut acel produs ce le va dărâma pe toate. ști că e conservă, întrebi doar ce conține. cei ce leagă bancnote cu fir se așteaptă să am reflexe bune. dar eu am rămas fără conexiuni, nu vreau decât acel fir, așa concret. când prezentul scoate armele albe, verific dacă nostalgia s-a prefăcut în praf de pușcă. nu învinuiesc prezentul, căci și mișcările mele au fost de ascuțire. odată în labirint renunți din start la ieșire. și începi să folosești zidurile ca materie primă. ei nu suflă corect în ceafă, că să cred că e doar vântul. dacă nu am scăpat din butoi atunci am învățat să respir sub apă. se lasă ceva straniu, nu avem încă simț compatibil. de nevoie spui că urechile țiuie, miroase a ceva urât, un corp străin a intrat în ochi. vreau să știu sub ce motiv m-a chemat aici și nu mai încolo, ca să îl numesc necunoscut. învățăm câte ceva despre misterul ce trebuie rezolvat cu câteva secunde înainte de final. (unul din ele) altfel ducem ancore de călcâi, apoi eventual ancorele reușesc. din tine îmi aparține femurul, dar uite-mă cum țopăi. nu o să ști niciodată cum mă simt înăuntru, las doar perechi de fire roșii la vedere. nu ai, cromatic, cu ce altceva să le îmbini. doar cromatic. scopul e să demonstrăm că înainte de mișcare a fost o natură cu adevărat vie. așteptăm vremea aceea când ochii nu vor mai fi mișcați de un set de mușchi. și atunci doar cuvintele mai rămân de înghițit în sus. 27. Margaretele, toamna - Daniel Dobrică – 203,4 Margaretele, toamna, mângâiate de vânt, Frunze cad, ruginite, peste albele straie, Margaretele, toamna, lasă capu-n pământ, Părăsite de soare, 'mbrățișate de ploaie. Rochia lor de mireasă pare fadă și gri, Pete brun-roșioare trena lungă-i ornează, Poze reci, muze triste ale toamnei târzii, Policandre de stele, din văzduh le veghează. Margaretele, toamna, ca prin vis risipesc Primăveri de smaralde negăsite vreodată Și când toți le cred moarte, dintr-odată-nfloresc Albe, tinere, zvelte, într-un suflet de fată. Un apus acuarelă, niciodată de-ajuns, Nu ascunde vederii prăbușiri de petale... Ochii lor verzi și limpezi lăcrimează pe-ascuns, Margaretele, toamna, plâng iubiri abisale. 19. Fix cu ambii odată - Angelina Popovici - 203,3 privesc pe noul meu geam: spre stânga – din ferestrele unui spital, ca niște sperietori, siluetele hipostenice ale bolnavilor de ftizie tușind aplecați peste balustrade pe fundal de cearșafuri surii atârnând doar uneori monotonia aceasta fiind întreruptă de apariția vreunuia în halat alb ieșit la balcon să fumeze spre dreapta – castelele unor bogați cu acoperișuri țuguiate roșii înconjurate de rânduri drepte de pomi roditori de ghiveciuri mari cu flori exotice nu pot privi închizând un ochi sau altul ci fix cu ambii odată până aburii de la ceapa prăjită parcă desprinși din aforismele bătrânilor filosofi mă întorc spre poezia din singurătatea veche a bucătăriei proprii 24. Rogvaivo - Paul Alex - 202,3 7 limbi ferecate într-un cifru simplu, atât de simplu dar omul a căutat să-i fie indescifrabil chiar dacă scria pe fiecare frunză peste care trecea chiar dacă se-auzea din limba oricărei păsări care pe limba ei se renăștea 7 limbi prin care i-ai vorbit de la începutul lumii despre ziua a 8 – a, nesfârșita zi dar omul n-avea ochi decât pentru moartea sa 6. Plimbându-mă pe faleză - Nicolae Diaconescu – 200,9 Eram umbra fratelui meu admiram tot ceea ce făcea el picta, cânta la chitară, juca tenis vorbea fluent cinci limbi străine și mai ales concepea programe pentru calculator Eu n-aveam niciuna din aceste calități doar o inimă mare, mare Într-o zi m-a rugat să-l reprezint, la o nuntă, lipsea mai multe luni din țară Am consimțit printr-o strîngere de mână iar el mi-a zâmbit misterios În duminica mult așteptată m-am apropiat cu precauție de prietena fratelui meu o plăcusem întotdeauna dar cum puteam să-i spun asta? După un schimb amabil de replici am invitat-o la dans S-a încolăcit în jurul meu căldura pământului, a soarelui, a mamei m-a străbătut Eram fericit, eram nefericit! În mintea mea îi compuneam simfonii poezii de dragoste îi dedicam ode În realitate n-am fost în stare să-i spun cuvintele magice Cum puteam să fac asta fără să trădez? Ne plimbam ținându-ne de mână și uneori ne opream privindu-ne în ochi Când tensiunea a atins o cotă paroxistă neștiind cum să despart iubirea de trădare am luat o decizie neașteptată Am emigrat Azi mă plimb pe faleza Atlanticului și privesc nostalgic în urmă Mă întreb de ce am gândit așa Atunci? 31. GIF poem - Valentin Ionuț - 200,9 „Tot să ai podagră și un șemineu! Și dacă acela, trist și gras, sunt eu, Dânsa să-mi citească „infernul” lui Dante, Goală, îmbrăcată doar în diamante...” Emil Brumaru Electrizate de paharele de vin de deasupra tejghelii, De sticla ieftină, de-a hohoteli- lor fum gros ca o salivă, Măritele coate de nerăbdarea unui abur de beție Se bălăngăne de sub paltoane, cum și fruntea de sub pălărie. Coate, oiști verticale! Drumul, Dumnezeu, sau Partidul o dăduse(ră) în bare. Nu înaintea mea, sculptez cu degetul în lemn. ...de la „corlata”. [CPT. Corlătescu]… raportez din gândul Mărit cu lanterna. Consemn, Strada le bate gradul, încet, mai departe. Ploaia trântește de pământ ca pe drujbe, Șiroaiele de apă. Pe hulube Compun un scoop de piureu. Luna apare. Bium!, printre chiștoacele stroșite de beteu, Erupții, protuberanțe ca de heliu: Fum și două degete la periheliu. Prin întunericul desenat din ochii ca gemul de prune Aprind moțul din carbid: pop-up Pe lampă: „would you like to install iLivid?” Trei muște: I lived, I lived, I lived...!!! Un negru de carcasă de telefon mă cuprinde. 1%, Bzz! Bzz!...întuneric și pe unde. Buline fosforescente o să iau de mâine dimineță. Becuri, și dimere, chiuvete izolate, desiș de jaluzele, farfastâcuri, Tavan fals Până la titlu, unde comic Liniștea ar atinge ușor ca pe căp’șor nivelul lui atomic Și-al mobilei Louie Quinze De pe care visez... „pe calea vieții, ajuns la jumătate”. ...trente-quatre. 16. Monument - Gârda Petru Ioan – 200,3 singurătatea îmi sapă tranșee în suflet ultima linie de apărare degeaba dușmanul nevăzut e deja în spatele ei inima îmi bate ca o mitralieră cățea flămândă de sânge îmi calci cu șenilele pe tâmple prin cap avioane de vânătoare trec în raiduri nesfârșite oprește iubito războiul acesta am capitulat demult nu se mai luptă ca pe vremuri se poartă terorismul fă-mi rost de o centură de sinucigaș mă voi detona în piața mare când fi-va pustie poate se va ridica odată acolo monumentul sinucigașului nevinovat... 14. Traiectorii – Teodor Dume – 200,2 în mine mai port câteva urme și deseori mă cert cu Dumnezeu pentru toate răutățile lumii nu pentru că ar fi vinovat duelul acesta se duce de peste două mii de ani supremația vorbelor schimbă traiectorii ochiul bolnav al nopții clipește des pentru nevoia de a fi ceea ce sunt mă pedepsesc marile întrebări la care nici Dumnezeu nu a răspuns trupul meu reîntors în ceea ce am fost caută răspunsuri... 28. cu_vântul de seară - Ottilia Ardeleanu – 199,8 la 70ºF la tv încă se vorbește despre tero dincolo de sticlă orașul într-un glob de tăcere cu florile lui înnoptând una lângă alta ca niște păsări copii plutesc în surzenia cât un chiot perechi nu simt să-și spună ceva de teama de a nu fi urmărite de gânduri imigrante e-o liniște surprinsă la furat de oameni singuri merg prea repede pentru liniștea asta tulbură acorduri arabe dintr-o mașină se vorbește de tero pe toate canalele de atâtea biserici goale unde le sunt îngerii e plin de fructe și legume să nu-și mai uite drumul spre niciunde o femeie cu părul ciupercă râvnește la tristețe nimeni nu vrea să dea de pomană un lucru așa neprețuit se pierde înciudată într-un vârtej care o subțiază până la dispariție orașul o ia în sens invers se scufundă într-o gură de canalizare uitată deschisă inima mea înghite în sec tăcereeee în care nu mai am aer iar dincolo de sticlă lumea s-ar putea fisura la o simplă atingere de poet prins la granița dintre muze se moare pentru 12. Simbrie - Cristian Buzățel - 199,2 m-au încrustat amintirile ca o coajă de stejar de la un timp o idee mă furnică făcând poteci pe creier circumvoluțiuni ale unui timp poate apus poate un nou răsărit se făcea seară spărgeam o oră-n clipe de chemare în speranța unui dialog celest mă vămuia asfințitul mă găsise gol ar fi trebuit să am în scoica inimii măcar o scânteie ar fi trebuit tocmai când credeam că știu că nu știu nimic tocmai atunci când nu mai vedeam decât cuprinsul m-ai bătut pe umărul inimii și m-ai scos afară pe câmpia cu flori ce valsau la nunta prinților ce ne așteaptă cu pahare de șampanie și noi uităm să mai venim că ne-am mai luat un job sau o afacere Antreprenorule n-am apucat decât să mănânc struguri nimicul meu pentr-un dinar 3. Iscodiri - Anișoara Iordache – 199 fără simbrie tânguirea mării fără hotar mâhnirea trădătorului niciun străin adâncind adevărul niciun frate luminând drumul c-o bătaie de aripi traversând răsăritul c-o rană de suflet îndulcind apusul dincolo de negură rostul binelui dincolo de griji seninătatea raiului călător printre doruri de iertare pelerin printre umbre de morminte vindecând sălbăticia singurătății tămăduind nestatornicia țărânii ca și cum poetul în muțenia strigătului ar deschide porțile cetății ca și cum poetul în respirația durerii ar aprinde în inimi flacăra iubirii 4. Și genele tale s-au lăsat în jos... - Dan Rusu - 197,6 ai oprit timpul meu, nu al tău! te simt ca și cum ai fi aici, deși doar îmi desenezi, în gând, sentimente pe tâmplă. iar eu îți concep ipostaze ipotetice în care șoptești baliverne despre noi doi. doar noi. doi. Mă confund cu mine însumi ca atunci când ești tu în momentele mele în care respir ușurat de povara ce sunt eu... fără tine. Doar atunci zborul meu e frânt, când purtând adierea ta printre degetele mele, nu mă regăsesc. 29. Până la... miezul luminii - Constantin Popa Istrițeanu – 196,7 Nordul e mai la nord Sudul e mai la sud Restul sunt la locul lor Numai o picătură de ploaie S-a lipit de petala unei flori Într-o noapte fără lună Și... a așteptat până în zori Să rasară soarele, Ca s-o desprindă din strâsa îmbrățișare A celei găsită întâmplător Și s-o lase să zboare, Liberă ca pasărea cerului, Pasăre după care, Un pierdut cioplitor A modelat o figurină asemănătoare Pe care a tot cioplit-o, șlefuit-o Până a făcut-o să strălucească În bătaia razelor soarelui Înainte s-o vadă și alți ochi poate mai odihniți Nu ca ai lui obosiți de trudă și nesomn. Ce mirare !? Și câte frământări, întrebări, deosebiri între: A zbura, A ciopli, A modela Și a șlefui, Pentru a străluci Și a se mântui Până a ajunge la... Miezul luminii! 15. Mut ca o lebădă - Liviu-Ioan Mureșan - 195,2 și-a tăcut sentimentele a muncit toată viața în gospodărie avea doi cai niște iepuri câteva oi și două loturi destul de departe aici și-a strâns fericirea și nefericirea bogăția și sărăcia simțea trecerea poposea duminicile în biserică pentru a opri timpul locului îngenuchea iar între palmele bătătorite încălzea un suflețel avatarul său căruia îi dădea drumul să zboare spre cine știe ce sfânt o iubea și pe mama Domnului mi-a mărturisit cu un zâmbet amar să-și ascundă durerea o iubea și pe propria mamă ținându-l de mână ea știa asta s-a dus încet parcă ștergându-și cizmele pline de noroi așa cum făcea zilnic la intrea în casă și ea ținându-l de mână a privit înspre tavan ultimul avatar s-a ascuns într-un colț a zăbovit câteva clipe apoi a țâșnit pe fereastră 30. Te-am iertat - Simion Cozmescu - 192,6 te-am iertat cum n-a mai fost iertată o femeie niciodată cum nici însuși Dumnezeu nu iartă el te-a izgonit și eu te-am primit mă duc spre o lună nouă mă strig din spatele acelor ochi și mă întorc pieziș torn un pahar din această noapte bea-l tu îți strig și norii se încovrigă se chircesc de durere bea-l tu spun și ți-l duc la buzele conturate în păcat mă mângâi când tâmpla ta se odihnește la umbra dorului de tine din mine te-am dezbrăcat de sângele rău și oasele negre numai așa am putut face dragoste pentru prima dată de la începutul acestei lumi nou-născute am aflat multe lucruri unul despre altul am aflat că nu știam mai nimic unul despre altul și-acel puțin știut l-am uitat și unul și altul te-am iertat cum n-a mai fost iertată o femeie vreodată dar eu nu iert decât o dată sper să mă ierți este singurul meu păcat 45. Mărul lui Adam - Ion Marieta Alina – 191,5 M-am întrebat cândva de ce mărul se împarte când îl rupi direct din mână, în două jumătăți. Și-am stat așa, întrebându-mă, mai multe zile întregi. Răspunsul a venit într-o dimineață, când am înțeles că o bucată-i pentru înghițit așa direct, nemestecată, și una-i a lui Adam. Adevărul este că partea lui de măr a rămas cumva înfiptă-n gât și de atunci, siflantă și necruțătoare, își cere dreptul la-nghițire. 42. Urme! – Simionescu Victor – 190,6 Cu mâinile întinse am treierat grâul aspru În timp ce alergam în cercuri misterioase, Prin lanul încă verde necules de decenii Cu macii triști și obscuri ce stau de veghe. Spicele culese nu se potrivesc în ikebana Plină cu amintiri uitată pe balcon în soare, De unde lansez dintr-o jucărie stricată Titirezi ce zbârnie pe cerul nefiresc de senin. Ferstrele mute din cartierul nemișcat Tăinuiesc povestea vechilor mei vecini, Ascunși de moarte prin subsolurile mlăștinoase Acum asanate de către cei puțini rămași. Zdrobit de sfârșitul copiăriei mi-am început tinerețea Într-o lungă și severă convalescență, Alinată de viitorul liniștit ghicit de mama În urmele lăsate de zațul negru și uscat Mânjit pe fundul crăpat al ceștii de cafea. 25. Dandelion – Daniela Slapciu – 186,3 Doar luna poartă grija fericirii noastre. În părul meu se joacă ochii tăi. Să te îmbeți cu dulcele iubirii caste, Să-mi curgă-n vene, dragostea văpăi. E clipa ca o dragă reverie Ce cade, iute meteor pe ochiul meu Și-mi împlinesc la pieptul tău a mea menire: Să fiu iubită pe altar de zeu. 43. Ispășire – Oancea Sorin - 172,7 totalitatea zîmbetelor ca undele, cutremur vorbind glasul scoarței, fierbea adînc în pietre uscate erau fum și jale apăsătoare printre certuri toate lichidele... o lacrimă de foc pîlpăia undeva pleoapele surîdeau lacome 2. Sss - Gabriela-Dorina Vălean – 168,4 hai să fim serioși, în limbi. Străine să vorbim. Așa ne. Vom înțelege mai bine. Aranjează granițele, ranițele. Să facem alpinism în vârful cuvintelor, buricelor fără cablu. Ascultă știrile. Acum sărim în patul cu zece odăi și încă zece mii de mii. nu te, stai! fluturele de noapte. unde? fluturele de noapte. nu e. fluturele de noapte. uite! o urmă în palmă și una în perete am ucis. A! n-am, n-am zis nu, rezolvă tu „sefu, sefu, noi suntem serpi veninosi?” 35. Dependență - Karla Ciucă – 166,4 Tresar de câte ori mă chemi, Răsun în amintire, Tăcerea ta mi-a rămas spin, M-am plafonat la tine. Ești demonul mistuitor Din sângele-mi pătat, Sunt dependentă de-al tău dor Și-aștept să mă ucizi nenumărat. Cu buze ude vreau să simt Plăceri imaculate, În exaltare ciufulind, Cearceafuri de mătase. Sunt doar a ta, a ta rămân, Iubirea mi-e furată, Cât timp ecou-ți e îndemn, Să-ți fiu o desfrânată! 18. Sângele infernului - Ion Cuzuioc - 160,9 E seară târzie când Viorel a venit la Sabina acasă s-o invite la discoteca de pe strada vecină. Sabina a acceptat invitația căci după o zi de studii la informatică își dorea să se mai relaxeze puțin. Împotrivă erau părinții ei care-i spuneau că e cam târzior pentru o domnișoară să meargă la dansuri noaptea. Dorința tinerilor însă a fost mai presus de toate, Sabina și-a îmbrăcat în fugă blugii și bluzița, a încălțat pantofiorii l-a luat pe Viorel de mână și-au ieșit împreună din casă. Alergau, săreau în sus ca doi porumbei bucuroși că toate grijile au rămas în urmă și vor putea să se distreze pe-ndelete toată noaptea la discotecă. Fiindcă localul pentru petreceri era amplasat nu departe de casă au hotărât să meargă pe jos, mergeau, alergau și săreau de bucurie până au ajuns la intersecție, și semaforul cu lumina lui verde îi aștepta oferindu-le trecere liberă, și așa cum se țineau de mână așa au și făcut primii pași pe zebră, primii pași pe zebră au fost și ultimii în acea seară mai bine zis noapte, un chevrolet în plină viteză i-a secerat la pământ, tinerii ținându-se de mână au fost spulberați și aruncați la câțiva metri pe șosea, șoferul n-a oprit mașina ci și-a continuat drumul, tinerii ținându-se de mână zăceau fără cunoștință într-o băltoacă de sânge, zăceau fiind ocoliți de mașini care mai de care și trecătorii se grăbeau care și încotro, s-a oprit doar o bătrânică sprijinită-n cârjă strigând în gura mare „Ajutor!”, polițistul care trecea întâmplător pe lângă locul accidentului i-a spus pe șleau bătrânei că nu-i sectorul lui, bătrânica a intrat în magazinul de peste drum și a rugat să fie chemată o salvare, ambulanța de urgență a venit peste o oră și ceva, medicul nu s-a încumetat să facă vreo mișcare până nu vine poliția la locul accidentului, peste vreo oră și-a făcut apariția și poliția, după ce-a interogat bătrânica și a efectuat unele măsurări pe asfalt le-a permis medicului și felcerului să ridice victimele și să le ducă la spital. La spital medicul de gardă era plecat în blocul vecin să privească meciul de fotbal împreună cu alți colegi, după ce-a venit medicul și a examinat victimele a concluzionat că tinerii au pierdut foarte mult sânge și este nevoie de intervenție chirurgicală de urgență, de aceeași părere a fost și chirurgul din secția de reanimare dar cu regret în spital demult s-au epuizat rezervele de sânge. Sabina și Viorel ca doi porumbei striviți lâncezesc pe masa de operație, părinții își sună prietenii, rudele, cunoscuții să vină și să dea sânge pentru a salva viețile tinerilor îndrăgostiți care așa și n-au mai ajuns la discotecă, așteaptă tinerii fără cunoștință așteaptă părinții îndurerați așteaptă medicii în halate albe …sânge roșu care-i va scoate din infern la lumină.  
Vizionări: 21708
In aceasta etapa textele inscrise in concurs nu pot fi inca vizionate. Asteptati inceperea votarii! |
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| |||||||||
|
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | | |||||||
| |||||||||
Texte Recomandate
|
