agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-02-03 | [This text should be read in romana] | Site-ul Agonia.ro organizează concursul de poezie: "Iarna 2015 - agonia.ro" Concursul își propune să evidențieze cea mai bună poezie/cel mai bun poet din concurs. Se va întocmi un clasament general cu toate poeziile participante. Cerințe/ Condiții/ Regulament: 1. Poate participa oricine are un cont valid pe site, cu nivel minim de acces 0. Nu vor fi admise textele trimise de pe conturile deschise după postarea anunțului. 2. Un concurent va înscrie o singură poezie, în limba română, nepublicată anterior (site, internet, volum, concursuri, revistă etc.). Nu se impun restricții privind tematica. Alte genuri literare, precum și (sub)genurile de poezie: epigramă, haiku și similarele nu se încadrează în scopul concursului. Textele care vor dezvălui, prin conținut, identitatea autorului, nu vor putea participa la concurs. 3. Textele vor fi editate (obligatoriu) cu diacritice. Nu sunt admise efecte vizuale și speciale, cu excepția caracterelor italice. Organizatorul va elimina din concurs textele care nu respectă regulile de postare (textele care conțin cuvinte scrise în întregime cu majuscule, nu au toate semnele diacritice, conțin greșeli gramaticale sau de ortografie, conțin limbaj explicit etc.), textele care nu se încadrează în scopul concursului (vezi pct. 2) sau care fac referire la nume de persoane de pe site. Aceste texte vor fi descalificate de organizator și nu vor fi supuse votării. 4. Textul va fi postat sub acest anunț, în căsuța de texte înscrise în concurs (NU ÎN CÃSUÞA DE COMENTARII). Această căsuță va fi activată la începutul etapei de postare a textelor (“Aici poți să înscrii un text la acest concurs”). - Concurentul va înscrie în casetă titlul poeziei și textul Tot acolo se vor înscrie și notele acordate (voturile) NOTÃ: Orice text sau vot trimis în altă parte, la Traducere, în căsuța de comentarii sau oriunde poate fi cunoscut ca aparținând unui anume autor, va fi descalificat, pentru că a devenit vizibil. Nu se admit reveniri-corecții la textul trimis, astfel că rugăm MARE atenție la editarea textului de concurs. IMPORTANT: Vor coexista, în etapele de postare și de notare, două căsuțe: cea obișnuită, de comentarii, în care se poate comunica, fără a abuza, cu organizatorul, și o a doua - cea în care se vor introduce textele pentru concurs și notele, în ferestrele de timp prevăzute pentru etapele respective. Ceea ce se introduce în căsuța de Comentarii (cea obișnuită) e vizibil pentru toți. Ceea ce se introduce în căsuța de “Texte înscrise în concurs” rămâne ascuns (vizibil doar pentru organizator, în vederea mutării la etaj, atașării numelui în final etc.) 5. Textele (și implicit numele autorilor) nu sunt vizibile după postare. Se va putea observa, totuși, avansul contorului de texte înscrise pentru concurs. Dacă aveți dubii privind completarea acțiunii de postare, puteți întreba în spațiul destinat comentariilor. Încercați să nu abuzați. Dacă aveți dubii privind completarea tranzacției de postare, puteți trimite textul din nou. Dublurile vor fi eliminate și acțiunea nu va fi considerată ca o abatere de la regulament. În mod excepțional, dacă o poezie este introdusă greșit (la Comentarii sau altundeva) și devine vizibilă cu autor cu tot, ea poate fi înlocuită cu o alta, TOTAL DIFERITÃ (astfel ca să nu permită în nici un fel identificarea autorului ei), respectând fereastra de timp alocată prin acest regulament. Această prevedere nu va fi abuzată prin trimiterea de modificări la poezia deja postată. Ce s-a trimis unde trebuie, prima dată, rămâne bun trimis. 6. Postarea se va face în perioada 10 februarie 2016 – 24 februarie 2016, încheindu-se la ora 24 a zilei de 24 februarie 2016 (ora Bucureștiului). 7. După terminarea perioadei de postare, organizatorul va muta textele la etaj, sub acest anunț, fără numele autorilor, expunându-le publicului, spre votare. Autorul care constată o eroare la transpunerea textului său o poate semnala printr-un mail pe adresa: [email protected] Atenție: orice eroare privind textele afișate după încheierea perioadei de postare va fi semnalată pe adresa mai sus menționată, nicidecum în spațiul destinat comentariilor (pentru a evita divulgarea identității) 8. Poeziile înscrise în concurs vor fi notate de public cu note între 1 și 10, cu eventuale fracțiuni zecimale (de ex.: 7,5, 7,8, dar nu 7,75). Poate vota oricine are un cont valid pe site cu nivelul minim de acces 0. Nu vor fi admise voturile trimise de pe conturile deschise după postarea anunțului. Concurenții pot vota, dar nu vor putea vota pentru textele proprii. Perioada de votare este 27 februarie 2016 – 08 martie 2016. Votarea se va face în forma : Număr text - Notă. Ordinea textelor va fi cea afișată la etaj. 9. La calcularea punctajului fiecărui concurent, organizatorul va lua în considerație toate notele acordate de public. Notele acordate vor fi făcute publice la încheierea concursului. Numai după terminarea votării, adică după ora 24 a zilei de 08 martie 2016, pot fi postate comentarii privind poeziile înscrise în concurs (în căsuța de comentarii): mi-a plăcut poezia aceea, critică la text etc. Cei care nu vor respecta această prevedere, comentând oricând înainte de terminarea notării, riscă sancțiuni, iar în cazul în care sunt concurenți, eliminarea din concurs. 10. Clasamentul poeziilor/concurenților, în ordinea descrescătoare a punctajului total obținut de fiecare text (de fapt, clasamentul autorilor), va fi afișat în cursul zilei de 12 martie 2016, moment în care numele concurenților vor fi atașate textelor din concurs. DUPÃ terminarea concursului, deci după anunțarea punctajelor și a clasamanetului, toți membrii Agoniei sunt invitați să comenteze textele din concurs, premiile, etc. Nu sunt admise comentarii pe site pe durata concursului, care să dezvăluie identitatea concurenților. Se admit numai comentarii privitoare la organizare. Orice comentariu, indiciu privind numele autorului va atrage descalificarea poeziei respective din concurs și posibile sancțiuni (scădere nivel) pentru cel care le face. După terminarea votării, organizatorul poate semnala sau anula voturile pe care le consideră suspicioase - voturile date prietenilor, voturile neîntemeiate etc. și, dacă va fi cazul, organizatorul poate anula aceste voturi. În timpul concursului nu se admit contestații și comentarii altele decât cele privind organizarea. Chiar dacă vi se pare că recunoașteți autorul unei poezii, nu faceți acest lucru public, pentru a păstra secretul autorilor până la afișarea rezultatelor. Câștigătorul va primi "Trofeul "Iarna – agonia.ro" NOTÃ1: În cursa pentru "Marele premiu - Agonia 2015" vor intra doar cei care participă la cel puțin 2 ediții din concurs. DE REÞINUT: Este obligatorie votarea tuturor textelor. Organizator Eugenia Reiter 12. Saudade - Ana Urma – 167, 90 alternative daca vântul ar risipi urma pașilor noștri ca pe două șiraguri de perle în mare împietrit o clipită nisipul din cernerea-i fină ca-n povești cu sirene va face să iasă din valuri amintirea cu tine lângă țărm să înot ochii vii cucerindu-i nestatornici să mă prindă în mreje sincrone ca doi fluturi văzduhul dacă foșnetul nopții ar aduce-napoi pescărușii din priviri să îți smulgă apusul să revii cu luna pe umeri albastră tu stăpâna din vis a celor o mie de nopți dar altfel cu noi se întâmplă pe țărm urma pașilor se-nfășoară cu luna sărată și rece când peștii de aur fac cercuri ispita dorințelor crește din valuri apar cochilii și calde brățări peste glezne ca un șarpe de apă lunecând între noi se tulbură ape se înclină în unghiuri nisip mișcător două umbre cu inimi unite de valuri se zbat ascunzând zbuciumul unei mări în absență așa se întâmplă în unele nopți ieși din mare răzând împăcată cu tâmplele albe cari în spate lumini pe umeri cu păsări cânți șoptit în urechea destinului bucata în care visam notasei cu verde mirosul algelor lipite de tălpi fumul norilor cu albastru cu roșu misterul cerului la apus ca buzele tale rostindu-mi: iubite e timpul să plec așa se întâmplă cu noi e marea rigidă cazinoul ascuns într-o scoică de gheață nici urmă de pași prin nisip văzduhul sfințit …de năluci tu umbră brutală îmi smulgi de sub pleoape șiragul de perle întorci în clepsidră nisipul îmi umpli paharul tristeții și pleci saudade 10. Tu - Carmen Sorescu - 167,80 Nimeni nu știe că porți pe sub cămășă o inimă de cristal Care împrăștie tihnă și pace, nimeni nu știe că iubirea ta Răzbate dintre vertebre seara când întunericul se lasă domol pe șira spinării În poemul de azi am să te adun deasupra mea încet, încet Așa cum se adună smântâna deasupra laptelui, dacă nu îți e frică De Dumnezeu, nici nu trebuie, aici altcineva face coaste de mătase Și altcineva trage fire de argint din carnea ta Am eșuat în tine și e ca și când mi-a dat suflet din nou Pot stârni foc chiar în mijlocul trupului tău ca într-o poiană În creierii munților, am dat de urme de cerbi din care beau apă Dârele de sânge pe unde a fost târât vânatul seamănă perfect cu urmele Cuvintelor pe care mi le-ai spus prima dată, de atunci am fost însemntă Niciun destin nu repune în forma inițială, apele duc doar înainte Tristețea e tot mai albă ca măduva copacilor, un singur lucru știu Locul sfânt se mișcă odată cu tălpile tale, și trebuie să ajung 34. Sonet-retrosonet - Neculai Lunca - 167,80 Veniți, sunt puse șeile pe îngeri, Merinde ni-s destule în coburi; Să galopăm cu focul sub armuri Alunecând pe valea stinsei plângeri. Prin liniști despicate de securi În negura zăvoaielor de sângeri, Spălând rugina de pe vechi înfrângeri, Vom fi, în nopți de libelule, furi... Când vor cânta, treziți din somn, cocoșii, În dimineața iederilor roșii Sub geana bolții ce lumina-și țese, Din burgul mut al trestiei din plauri De pe-un tărâm cu adormiți balauri, Ca-n basm, ne vom întoarce cu mirese! Ca-n basm, ne vom întoarce cu mirese De pe-un tărâm cu adormiți balauri, Din burgul mut al trestiei din plauri. Sub geana bolții ce lumina-și țese În dimineața iederilor roșii, Când vor cânta, treziți din somn, cocoșii, Vom fi în nopți de libelule, furi, Spălând rugina de pe vechi înfrângeri, În negura zăvoaielor de sângeri, Prin liniști despicate de securi... Alunecând pe valea stinsei plângeri, Să galopăm cu focul sub armuri; Merinde ni-s destule în coburi, Veniți... Sunt puse șeile pe îngeri!... 17. iarnă tu - Ioan Postolache-Doljești - 164,60 albă cămașă pe trup ostenit de femeie să nu-i văd sânul supt atârnând ploscă goală-n oblânc nici celulita petalele primăverii ei căzute tasate în carne adânc jurul buricului moale și creț cicatricea cezarienei vergeturile pliurile colăceii văditele semne ale "destrăbălărilor" verii albă uitare a bubelor uscate pe suflet istoria lumii îmi pari ascunzând zbuciumul atâtor generații și generații trecute... subînțelesurile din frigul vijeliile nămețirile tale mai acut fac să-mi aminesc bucuriile duse solemnă și rece ți-i gheața ca un memento mori iarnă tu apus întristare lințoliu definitivă plecare tăcere uitare de legănatul fulgilor tăi mă agăț cu vagă speranță și te întreb dacă după... mă voi mai trezi iar în promisiunile unei noi primăveri? 2. Paisprezece zile de frică - Iulia Elize - 160,90 Nu mai știam cum se joacă Elibe-n zăpadă cât de roșii îi erau obrajii, cât de albă îi era gura sărmana Elibe era iarnă și frig mieii o chemau de undeva din carnea lui aprilie ca să nu îi taie de Paște pe casă își facea cuib regina casa Elibei mirosea atunci a miere și a coastă bărbătească nu albinele de fapt nu strâng mierea în ele, decât atunci când se lasă, totuși, căldura și totuși regina aceea mirosea a Elibe dacă tampla ta udă de stele o s-o lași, Elibe, mai jos, la fântână, să se culce pe piatră, până când cele două fecioare or să tragă de cumpănă, dacă pe picioarele tale or să doarmă iar mieii până poimâine, o să îmi las atunci jilțul cel de sus și cheia cu care am încuiat cerul și o să cobor, Elibe, până la tine, ca să nu mai visezi Elibe ca să nu mai dormi și să nu mai visezi decât iarba decât firul de iarbă de care se ating, sfințiți, mieii, Elibe paisprezece zile de frică/apoi încă treizeci să mai fie de ce plânge mielul Elibe lângă privirea ta cea unsă cu brumă Elibe? 19. aștept zăpezi - Camelia Constantin – 160,20 aștept zăpezi mi se lovesc de tâmplă cireși în floare aripi de omăt aș vrea și clipa asta s-o îmbăt să văd minunea albă cum se-ntâmplă visez nămeți de șapte vieți încoace de-atunci de când și moartea a născut între solstiții rodul ca un scut cu fluturi verzi și stele să se joace mă duc încet de vine înserarea și-n urmă dacă vor veni zăpezi doar umbra umbrei noastre s-o veghezi apoi să stingi și lampa și țigarea 7. Sub un zid hibernam – Laurențiu Năstasa - 159,50 Conjur treptele scării să vină cu toate în fața intrării în gara de lut de unde expresul vicios al frustrării mă agață tăcut mereu când alerg nevăzut prin arterele zării ca să ies catre cer, din furnal. Să vină toate treptele scării și să se așeze legal, vă implor, după legea brodată visceral în mine cu acul încins pe când iubeam necuprins pe oricine zâmbea, pe când mama încă suna a cristal. Sub pașii mei speriați de strigoiul erorii îmi doresc să se-adune iar eu să adorm hibernal prima oară lăsând treptele scării să mă poarte în sus, elicoidal, înfiletându-mă într-un pom al mirării răsărit luciferic, în care să cresc amniotic în Edenul local se înserează mai mult ca oricând am nevoie de treptele scării de orice minut memorabil solid, de râs sau de plâns, nu contează - să îmi țină piciorul - e de mult un incendiu aici, îmi trebuie-o scară să trec peste zid, peste zidul rotund și perfid al uitării. 40. nu mă mai leagă nimic de acest loc - Gabriel Nicolae Mihăilă - 159 nu mă mai leagă nimic de acest loc iar dacă mai plescăi uneori să știi că e un fel de a face pace cu durerea și cu Dumnezeu în același timp despre oameni nu pot să vorbesc pentru că nu i-am cunoscut niciodată suficient mi-am spus întotdeauna că dacă aș scădea neoamenii din total atunci i-aș cunoaște ceea ce rămâne perfect stabilit și delimitat e modul în care se toarnă smoală pentru a construi un asfalt atât de fin încât ai putea jura că e un fel bază pentru dragostea la distanță iar îndrăgostiții de acum sunt făcuți dintr-un semnal wireless atât de puternic încât dacă îi privești atent mai au câte un fir minuscul ieșit din ureche din care se scurg te iubesc-uri care se sting la impactul cu solul nu am iubit niciodată din vene îmi curge un întuneric atât de dens încât aș avea nevoie de un fierar să îl bată în foc viu cea mai mare bucurie o găseam în cimitir când mergeam la dezgropat de inimi îngropate prematur dar am învățat că nimeni nu va fi chinuit mai mult decât îi este scris decât dacă va scrie mai departe cu propria mână câți ani au trecut de când s-a oprit timpul în loc despre iubire nu se vorbește niciodată la trecut în palmele mele un șarpe îmi retrasează linia vieții nu mai cred în nimic 13. ca un strugure pieirea o trăiesc în teascul zilei – Macovei Costel - 158,20 uită-te bine în jur băiete... și vei vedea o mare de oameni agățându-se de fundul vieții sperând din tot sufletul să nu cadă de epuizare să nu te-aștepți să-ți dau dreptate eu nu pot să ofer ce n-am primit și cred că nici tu n-ai ști ce să faci cu ea iubirea este pentru fete dar asta nu înseamnă că băieții nu știu cum se numără lacrimile chiar dacă o fac pe sărite, de preferat noaptea când se moare puțin nașterea este la fel de dureroasă pentru mame și pentru poeți iar forcepsul, utilizat în situații nedorite, aduce vătămare pruncului, cuvântului, sufletului, templului nu trebuie să fii nici soare nici opaiț atâta timp cât vezi lumină înăuntru 35. lacrimi de cerneală – Ioan Grigoraș - 156,30 împart nopțile cu-aceeași mână desenată pe fruntea sânului tău de buza flămândă și oarbă a destinului ce ne-a-mpletit zilele într-un trifoi cu patru foi de cântăm dezbrăcați în zi de sărbătoare pe faleza inimii incendiate de boală simt deseori cum aprinzi cu degetele lungi înfășurate-n metafore de gală focul ce mă consumă ca pe-o tabletă de ciocolată dulce-amăruie în zilele de post când nu te-ating pe suflet nici cu privirea mă gândesc să-ți împăturesc fiecare vis în lacrimi de cerneală privirea ta o să le transforme în primăvară iar eu voi atinge linia orizontului de pe curbura fină a tulpinii când te lași răsfățată de soare de vânt poate-o să fii a mea până când soarele va cădea din cer și edenul se va topi în flăcări de gheață 14. ca un ultim refugiu, călătorie între două anotimpuri - Teodor Dume - 155 răvășit pe lumină devin răsărit moment în care alerg între două anotimpuri căutându-mă în istoria fiecărei clipe e sărbătoare o umbră aproape netedă lumecă pe talpa lui Dumnezeu orizontul pare o zbatere de fluture întorc capul și zâmbesc anotimpului în care mai cred dezbrăcându-mă de moarte în tăcere sorb din fiecare clipă deși fiecare pare la fel doar sufletul lasă de înțeles că fiecare zi e o punte înspre o altă zi fără umbre culori și lumină cu siguranță poate am uitat ceva să sting lumina gazul bilețelul de pe noptieră florile din borcan și fotografia din dulap e târziu și aerul tot mai puțin Doamne! uitasem să vorbesc despre tine și despre călătoriile dintre cele două anotimpuri 9. Zori de decembre – Gabar Emil Dănuț - 154,60 Pustiu-nfioară aduceri-aminte, Și corbii s-adună să muște adânc, Iar casa-i o gheață scobită-n morminte, Și sufletul geme, și nopțile plâng. Văd umbre prin geamuri, ciuntite de lună, Cotoii-s la garduri cu guri de jăratec, Se-nvolbură cerul și-aleargă furtună Și-adună troiene în caier sălbatec. Aduceri-aminte se-ntorc de departe, Și frigul mă mușcă cu-armate de dinți, Și ochii-mi se plimbă haotic pe-o carte, Și slove aleargă în haite fierbinți. – Mă-ncerci nebunie c-o falsă speranță, Să-mi caut, să-mi caut poemul nescris! Tu, spaimă, mai lasă-mi fărâma de viață S-ajung spre-a mea taină, ascunsă în vis! Voi ceruri, voi ʼnalturi, mai dați-mi o clipă Să-mi caut poemul și-ndată să-l scriu, Să zbor către piscuri, din jalnica râpă, Să-mi fie destinul un rod, nu pustiu! Tu, lună, hai vino! – în razele-ți sumbre –, Pătrunde prin geamuri, fă-ți mâinile dălți! Fărâmă, în noapte, ascunsele umbre Și cată-mi poemul, ascuns printre cărți! Dar mintea-mi se scurge prin gurile sparte, Pe tâmple, burboane se scurg infinit, Și-o șoaptă mă cheamă, mă duce departe, Și-o lacrimă curge din ochiul sfârșit. Vin zori de decembre în albele straie, Și-aleargă, și-aleargă în care de viscol, Pătrund printre geamuri, și-n trista odaie Doar vântul mai mișcă, și ochiul îi gol. 41. Où sont les neiges d'antan – Elena Șerban – 153,60 povestea de iarnă cu zăpada erotică s-a ofilit filele galbene se degradează și reintră în ecosistem cuvintele se redefinesc în era de reconstruire a biodiversității Ileana Cosânzeana nu-și mai ocupă timpul prinzând flori în cosițe educația ecologică nu-i permite risipiri orgolioase conduce un ONG cu buget filosofic unde tinerii îvață cursul firesc al râului democratic în planul global în timpul liber induce starea de avansată fericire prin exerciții de hatha yoga noaptea are rol de spirit supervizor pe saituri de socializare facilitând înțelegerea spirituală a sinecticii Făt-Frumos va susține curând licența în inginerie cibernetică acum configurează metoda de protecție la coroziune prin starea lacrimodependentă creează planșee cu nervuri din beton armat pentru ca afectivitatea să nu mai urce spre cer generând ploi sentimentale ci să curgă direct în pământ pentru afânare în vederea noilor culturi de soia Păcală conduce o multinațională de poli polistiren polipropilen poliester ultima sa mare lovitură întrece măsura tuturor cuvintelor de iubire pentru semenii săi din poporul umil după ce le-a oferit șansa de a se îndatora instituțiilor financiare penru placarea suprafețelor triste și etajate își completează bugetul auster cu fonduri europene dezbrăcând suprafețele de polistiren de ieri pentru a le înlocui cu cele de azi contribuind astfel la omogenizarea iubirii dintre Ileana și Făt Păcală aduce mari prejudicii ecosistemului Ileana duce o luptă acerbă împotriva lui prin greve interminabile și Făt se îndrăgostește iremediabil de Ileana pentru bărbăția sa mutându-și corturile împreună pe aleea Verdelui Viu chiar în ziua de Valentine Day în clădirea mea grinzile nu sunt îmbinate cu bara de contravântuire așa că locuiesc în propria pustietate eu și pământul meu negru mustind de apa zăpezii tocmai topite cu un cer supărat învelindu-mi și ultima speranță în ceață îmi duc vițelul pe brațe știu că va fi sacrificat și asta mă ucide poetic din inima lui spre inima mea o dâră de sânge se prelinge voioasă lunec liniștit în întuneric fără să știu că era o iarnă grea și geroasă 25. Neîndoios înlăuntru se petrece o luptă inegală – Silviu Someșanu – 152,80 Gândește prin pielea transparentă de om luminos. Este un centru orfic, trec prin ea semnale și pe sub, nervi care simt tot ce înseamnă pericol cu palmele sudez țesuturi și fac să existe scrisul pe fața ei norocoasă, orice întuneric se poate subția și dispare cu totul. Este cu oameni împreună dar nu-i nicio scânteie, inimile se înalță fără să se miște de la loc și simt cum trupul capătă culoarea vieții și o reflectă-n aer, diminețile cu soare și fără se adâncesc în izvoarele muntilor. Eu cred că văd ce e de văzut cu adevărat. Am sufletul uscat și fără nicio frunză vie nu se mai urcă pe acoperișuri și-n pomi luna, sunt vise mai înstelate decât cerul nopții și chiar mai bulversante decât furtunile. Neîndoios înlăuntru se petrece o luptă inegală. Dar praful se așază pe trecut și ruginește asemnenea nostalgiei din amintiri în cochilii uitate aiurea fără puterea de a le mai aduce pe raft. Un alt început prinde aripi să zboare mai repede decât clipa, te lupți să-ți depășești tot ce ai pus în cuvinte și nu-nțeleg unde vrei să ajungi dincolo de ceea ce ai fost, cu fiecare încercare înt-un alt rim de schimbare vitează mai adâncă ori mai înaltă decât orice aspirație prin care bate vântul cerbiciei. Se urnesc maluri și voințe nemăsurate de unde ecoul nu mai răzbate deloc și nu-l mai aude decât moartea. 45. ca un semn de carte uitat – Ronțescu Florin - 151,90 mă las pradă anilor, acestor rotiri în jurul luminii, și cât este de rece în colțul ăsta de an, chiar dacă mugurii își picură chipul, încă ascuns, în palmele umede ale pământului, simt uneori necuprinsul pe umeri, alteori în priviri, și fug, și mă ascund printre oameni ca un semn de carte uitat, în adâncul ființei fereastra mi-e încă deschisă spre răsărit și îi spun zilei: bună dimineața, când mă afund în ea până la tâmple, îmi țin mâinile inerte, mâneci de haină, și nimeni nu știe cât sunt de viu, că în buzunarul de la piept îmi înfloresc cuvintele, că încă nu știu..., mă așez în genunchi la poalele dealului, să-i văd verdele și înaltul ca în copilărie, să-nchid ochii, dorință să-mi pun, în sân, puf de păpădie, înaintea mea, și pe tine te văd, sau în urmă, privești cerul nopții tale și stelele-turmă, pare că mă întrebi unde e Bucur, ciobanul, dacă ne-am rătăcit sau cât mai e anul, nu știu să-ți răspund, nici pe unde merg eu, și-atunci, singuratici, plecăm să-L (ne)găsim pe Dumnezeu. 22. Cuvinte – Mihaela Roxana Boboc - 151,80 Cuvintele lovesc apa cristalul lor intră în mine cu brațe de zeiță hindusă apuc să scriu despre dragostea dintre atom și moleculă ca și cum ar mai conta să-mi înșir mătăniile pe glezna trădării tale. Începe o noapte lungă fără vise sistolă frântă inima mea joacă într-un film prost e de înțeles leșurile s-au înmulțit la marginea poeziei le sticlesc ochii și vorbesc despre abandon despre prima dimineață răsărind din câmpuri de ceață când cuvântul i-a chemat pe nume și i-a scos din starea de zid (acum scriu despre viață cu siguranța celui care a ieșit din convoi). Dragul meu cât de feminine și abrupte ți-or părea versurile acestea și câte rânduri am alungat din mine înainte să te trimit la naiba să-ți culegi singur zâmbete din trupurile autostopiștilor de pe margine (ei nu înțeleg nimic despre nimic așteaptă doar o frântură de bunătate care nu mai vine). Cuvintele se transformă în bulgări le dau drumul o avalanșă de emoție și nimic din extazul programat anume să dea iubirii cele cinci stele nemeritate (până la urmă căderea e iminentă și nicio plasă de siguranță). Râzi dragul meu cuvintele devin cristale ce rămâne nespus încape în acest poem răsturnat din care scot ferestre un peisaj iernatic se cuibărește în gol în ruine stă o cazemată și copilăria mă strigă în zadar (ți-am spus? copiii mei nu se bucură de iarnă caută doar o casă să-și ascundă gândurile). 36. morgana morgana - Costin Tănăsescu Ștefănești - 151,70 poezia este o femeie vine pleacă vine în timp ce buzele ți se usucă încerci să ascunzi totul cu degetele să te faci ghicitor în stele care cad dar ea știe mai bine ca oricare că nimic altceva nu-ți poate astâmpăra setea foamea neliniștea și când crezi că ai scăpat apare iar și se lasă puțin cât pentru o fotografie în sepia zâmbește apoi dispare ca o coasă care taie primele smocuri de iarbă cu mugurii tăi plesniți cu tot 32. Felinar – Simion Cozmescu - 150,70 auzi cum ne cad petalele, frunzele? suntem flori în îmbrățișarea unui viitor care nu mai pleacă de la noi. taci, știi că va pleca. știu, dar probabil că ne va urmări de jos din stradă, atent la orice mișcare a secundelor, a siluetelor noastre în spatele lor. mă înăbuș lângă tine, parcă aș trăi într-o respirație mereu atentă, niciodată prezentă. pleacă atunci! rătăcește-te, rotește-te pe marginea gândurilor unui alt bărbat - o balerină în amurg de toamnă, cu fustă crâmpoțită și picioare obosite. vântul se crapă și-ți intră prin ochii veștezi în trupul curbându-se în înclinarea, reverența de final înspre un public care privește la o altă scenă. voi mai rămâne o vreme, până ce vei adormi. când te vei trezi, vei auzi ceața cum se prelinge pe un cântec înghețat, căzut din trupul meu îndoit într-o ultimă plecăciune spre tine. el adormi mirosindu-i încheietura mâinii triste; un parfum de film mut cu Greta Garbo își mai spuse apoi capul i se umplu cu maree, delfini și sicomori. și visă că ține un felinar aprins, tăcut în dreptul inimii. 30. Karenina – Liliana Trif - 150,30 de la ultima sinucidere până acum știrile au încetat să mai prezinte interes la breaking news au alternat căderi de guvern apocalipse meteorologice aluviuni de suflete rătăcite aduse de îngeri din infernul dezmorțit de RADET cu un scaun electric sunt întruchiparea stranie a lumii pe care o descriu pășesc pe alei la braț cu temperamentul meu maniaco-depresiv unicul amic de altfel seara povestim la o ceașcă de ceai totdeauna lavandă despre morți despre vii după cum ne cad cărțile despre black friday reduceri de prețuri ori despre tine mâine în zori știrile se vor înviora din nou mă vor găsi pe peronul însângerat al unei gări nordice dar nimeni nu va ști ce-am luat cu mine numele meu a fost karenina tolstoi m-a așezat pe zăpada caldă a destinului refuzându-mi dreptul la iubire 21. Iarna ca moartea – Petre Ioan Crețu – 149,90 cum aș putea să cred că există iarnă că se poate muri? din colțul meu de timp ca un ungher văd cum picură din cer veșnicia și cum se face câmpie în câmpie la nesfârșit din loc în loc sunt câini subțiri dormind la umbră de salcâmi în lizierele de șoapte desfrunzite sunt paznicii lumii amuțite, în universul astfel rostuit eram stăpânul ploilor de vară din tine uite au răsărit flori roșii flori de sânge în zilele de luni bolnave de o simetria comică nătângă biciuiam fluturii să-i fac să plângă și zarea o sfâșiam cu biciul de argint era o simplă zi de luni și atât și deodată așa de nicăieri s-a abătut un viscol crud cu șuier cu moarte în aripi se sting speriate până și felinarele pe străzi de frig și o spaimă albă cumplit se-abate peste iarbă deși m-am nins m-am viforât m-am geruit chiar am murit și tot nu.mi vine să cred că atâta iarnă îi strânsă în noi și atâta bătrânețe și neputință și atâta uitare uitare uitare... în aer reci fiori se tulbură norii în vârtej pe gheața alburie picură din noi petalele florii de sânge 31. Montagne – russe – Roman Natașa - 149,80 Fiecare celulă a mea gravitează în jurul copacilor autobuzelor copiilor și A dimineților siberiene în care palpită priviri în umărul meu stâng Îmi imaginez un montagne - russe cu oameni calzi munți abrupți Și o reîntoarcere în pântecul ei mi-e dor de pelicula aceea verde a ploilor pe care o ascund în buzunar tot ceea ce trăiesc aș vrea să fie o duminică nesfârșită a femeii din mine 48. mă nasc fiind – Adriana Gheorghe - 149,70 nu sunt decât un om ce stivuiește visuri în pliurile colorate ale gândului cutremurat de nebunia lumii pe câmpii uitate prăfuite rătăcesc printre flori eviscerate de culoare și parfum smulg cu dinții nervurile atrofiate ale frunzelor inscripționate cu numele tău cu numele meu simt gust de viață ucisă pe buze nu sunt decât un om râde sardonic hermes ascuns într-un nor de himere dezlănțuite când sandalele înaripate (le-am luat pe când alerga după nimfe) își miscă spasmodic aripile impregnate de lutul primordial nu mă pot înălța peste lumea nebună sunt condamnat la zbaterea nefirească a firescului înlemnit în clipa finală nu sunt decât un om dar vreau mai mult în mine țipă dorințe se nasc crezuri fluvii înflăcărate erup în artere dilatând timpul și spațiul fantomatic apare bidiviul divin plecându-și grumazul a rugă îl ating cu speranța însetatului amăgit de fata morgana și nebănuite forțe se trezesc se zbat în mine ca valurile înspumate ce mușcă sălbatic din maluri împletesc degetele-mi tremurânde în coama lui învolburată pregătit să trec peste granița dintre oameni și zei dintre lume și vis pornim în galop nebun asemeni vântului ce poartă în tării frânturi de humă în imperiul înălțimilor sunt doar un om respir în timp ce viața pulsează în fiecare celulă îmbătată de fluidul stelar albastru eteric albastru senin ocean infinit de visare mă prinde în mreje mă scrie din nou în codul genetic prin mine pe tine în noi în zborul frenetic respir și exist sunt doar un om și totuși altul 20. la mort sans frontières – Enea Gela - 149,20 nu m-a întrebat nimeni nimic dar răspund preventiv în cazul că s-ar găsi cineva cândva interesat de mine caut oase așa cum alții caută metale rare în cutia neagră a pământului tot felul de oase ale marelui vladimir ilici au devenit tăcere în gestația muntelui marmură neagră bronz patinat oasele micului hugo chavez le-am descoperit în pastilele de zaharină din cafeaua servită la summituri se dizolvă repede sfârâie puțin și provoacă reacții în lanț pe ale adoratului kim ir sen nu le-am aflat ( se crede ) că ar fi migrat în burțile femeilor ne-născute așteptând bufeuri ( din sud ) nu vă bucurați dacă niște pescăruși apucă un cioc două din cenușa dispărutului saddam au ochii mai roșii limba mai galbenă aripile... mai puțin albe însă nu pot să rumege prin urmare vor da totul pe dinafară în cazul că vă interesează ce fac eu caut oase așa cum alții caută metale rare în cutia neagră a pământului sau în mine de la o vreme nu mai este nicio diferență am nevoie de oase adevărate oasele-oase din care să-mi pot face o corabie pentru marea călătorie când ar bate vântul puternic și valurile ar fi înalte m-aș apleca spre marginea corabiei aș pune urechea în dreptul fiecărui fluier să aud cum plânge pământul în toate limbile la fel 16. Criogen lacrimogen – Cristian Stancu - 148,50 Dintotdeauna s-a pus problema eronat ce se află între două necunoscute ce le aduce în context rațional a avut calcul dar a avut feeling a avut traiectorie tot ce a alunecat pe gheață dinspre latura ta s-a numit transgresie tot ce s-a zgâriat pe partea mea cu capacul de la bomboniera care nu mai este patinaj artistic pe calota aia din care îmi trag răceala e tot prin calcul posibil chiar la milimetru dar tot ce fascinează mai tare e cum tai gheața cum sculptezi cu sculpura ta în imagine ai alunecat pe lume și într-un picior cu o patină ai trasat malurile stau să prind bucăți din lumea de acasă la copcă și aștept îmbrățișarea unui urs polar ca apoi să prind tramvaiul arctic înapoi mai mult mort decât viu te-am adus pe tabla asta rece de șah unde se joacă una în pătură neagră cu albul unuia din păr te-am adus chiar după ce am tras în patru labe sania luând locul unui câine degerat am luat în calcul că nu mai apuc dar măcar tu să vezi cum coboară aurora boreală 1. fleacuri – Ștefan Petrea - 148,30 bolnav de timp, succed încă unei clipe de viață vremea risipește noaroaie peste albul sufletului îmi cumpăr ochiul minții din talcioc e rablagit și vede suirea la cele sfinte a ființei stau de vorbă cu vecinul veninului, zice că la el se împrumută de duh eternitatea perenă a gândului uitat de esența divină în zloată dioptriile veșniciei micșorează pasărea cântecului, în tril de sudalme întorc obrazul celălalt lichefiat de morbul trecerii mi-e trupul în post îmi verific instalația de uitare spre a ierta palmele acelea deprinse cu chipul meu stau la taifas cu singurătatea deprind păianjenul să grăiască în graiul unei secunde citeam despre tine că te-ai hotărât să mă vizitezi te voi aștepta cu sare-n bucate sacrific vita cea mai fragedă din ograda gândurilor, cântecul de lebădă al venirii tale aprinde focul în soba așteptării 8. Depășire de fază – Urdăreanu Zamfir - 148,30 Rândunelele nu-și construiau doar cuibul, din zbor ne plămădeau toată casa. Seara se ungea pe pâine, prelinsă firesc din basme. Am depășit această fază. Zâmbind, colegele salvau liceul de la scufundare. Matematica se baza mai mult pe ghiocei. Ciupeam pulpa la ghitară, răsturnam bunele obiceiuri și maniere, tăvăleam teoriile prin buruieni. Bârfele ricoșau spre seară. Vrăjiți, pe bicicletă am depășit violetul cu brio. Mama a înghețat fierbând magiun de prune. Focul nu mai este cel original, de firmă. Rămasă fără sens, a emigrat în derizoriu și oala găurită. Emancipat, magiunul a extins o adevărată industrie. Acum, vântul este mai simandicos, ploaia este și ea modernă, toamna dă târcoale oleacă mai parșivă. Primăvara se găsește de cumpărat. Pentru leac, nu mai avem iarnă. Ne-am ales cu urticarie de la gâdilat compromisuri. Furtul nu se mai mulțumește cu mere. Cu responsabilitate ezităm să trecem puntea. Un reproș mânios e râul. Vaporașele nu mai sunt de hârtie. Cerneala este mai matură, dar deloc simpatică. 4. Fast and friendly – Irina Lazăr - 148,10 Nu m-ai lăsat să te văd Ți-ai acoperit ochii cu o cortină în timp ce îmi spuneai că totul e zadarnic apoi mi-ai privit corpul cu lupa, rece și uniform sufletul lejer s-a întins la uscat, nu mai avea ce pierde am venit la tine ca la un om cu armură încercând să-mi acopăr și eu măcar picioarele pentru că am descoperit numărul 777 se ridica vremelnic dintre așternuturi sunt o stripteuză începătoare, o femeie defectă agățând cu tocurile cui gândurile altora, ale tale nu sunt o fumătoare pasivă, o sadică vișinie devoratoare de povești violente ușa scârțâie, la ce bun. 39. Nu există ieșire de urgență din tine în caz de incendiu – Maria Elena Chindea - 148 - dospesc în inimă pâinea înălțării - din cauza ta iubite fonemele mi se-adună vrafuri în piele extemporale ciudate ale materiei care-și reciclează visele cu o ciclicitate atroce (cel puțin așa le percep când mă chinuie o viroză atemporală) dintr-un anacronism celular le numești amoruri voluptăți extrase din noapte în regim de urgență îmbrăcați în litere anoste performeri și ratați se calcă pe bătătură sub primul strat al dermei dau declarații sforăitoare de la tribuna nucleului crezând că ceața are consistența și textura granitului se cioplesc înfrigurat tronuri sub orice mască și culoare butonul delete este blocat iubite viața are propriile condamnări în jocul umbrelor și luminii grațierile au încorporate cipul menirii celeste cel dinainte de nume și respirație desparte apele dar nu-ți siluiește talpa (ți-a dăruit odată pașaport stelar și imunitate) se-adăpostește de singurătate în tine nu este sinucigaș nici nu poate deși este asupra a toate pulsațiile oarbă caută mâna lui pe dinlăuntru cusătura neantului nici o certitudine identitară țurțuri a mine a tine anesteziază cordul deschis al luminii refugiați din toate dimensiunile creează carambol în vertebre învingătorii îmbracă sclavia ca pe-o togă imperială eșarfele viselor mele agață același tu rătăcit (unde când nu mai contează) ninsori de vară zăludă galopează prin vene coastele ți-au dispărut și nu dau bon de înregistrare reclamațiilor patetice mă privesc intens din pupilele tale fii nenăscuților îmi sunt oglindă și certitudine albă la vremuri de restriște totul se plătește cu totul și ceva pe deasupra (e una din lecțiile achitate în sânge) de-atâtea ori te-au înecat izvoarele brațelor niciodată nu ți-au ajuns morțile supralicitarea nu este opțională din cămașă de ruguri alunecăm tainic în fiecare noapte cultivatori în carne friabilă provocăm destinul eu tu întotdeauna sub mască chipul tău neasemuit spală înalt lumina dansez exotic în balerinii vidului inocența falică scrumește curcubeie în altare nedespărțita suflare dinainte de ape unica am supraviețuit defrișărilor lepăd obrăzarele timpului tu pretutindeni o singură gură încheie nasturii veșniciei 27. violonistul diavolului Ottilia Ardeleanu - 147 prin oraș e pustiu de ziua îndrăgostiților singur soarele străbate promenada ca unul care-și rememorează iubirile pe dig aplecat de parcă ar vrea să se arunce în valuri ațintește spre țărm unde pălării de stuf leagănă umerii clădirilor părăsite cobor în goană trepte de piatră vântul în spirale se zbate în evantaie din pene de pescăruș ca un arcuș se năpustește pe-o vioară un capriciu vijelios cu armonii viclene pe faleza lumii peste toate astea ochii noștri se întâlnesc pe portativ aleargă deodată cu vântul printre octave își face loc să te-asculte ca un spectator nimerit din greșeală stânjenit că nu s-a pregătit pe măsură mă privești și vioara ți se supune se alintă și ea uneori cine să-i înțeleagă pornirile nebunești se-aud țipete dinspre mare abătându-se către stânci ca dragostea când crezi că te va lua cu asalt se potolește nici nu gândești când se arată luna în spate cu un diavol sperie singurătatea rupe o coardă la repezeală cântecul sălbatic se sfârșește între stabilopozi orașul este doar o sală goală 23. În vremea aceea - Paul Alex - 146,50 a fost odată ca niciodată când graiul păsărilor nu-mi era străin când fiecare știam de unde venim era pe vremea în care seceta nu coborâse pe pământ și oamenii-și unduiau gândurile după soare împreună curgând în ochii noștri se vedeau toate cărțile nescrise pe care astăzi le-am așternut afară din gând 33. poveste de dragoste – Anghel Geicu - 145,90 nu știu câte zile au trecut de când mă chinui să scriu un poem încerc tot felul de chestii nimic nu îmi iese scriu șterg scriu șterg pe unele le trimit direct la coșul de gunoi în felul acesta am pierdut câteva săptămâni până să îmi dau seama că de fapt un text mișto îți iese atunci când îl scrii cu sângele tău credeam că am trecut de faza când simțeam în piept un fier înroșit când urlam noaptea pe străzi iar femeile îmi închideau telefonul cu o sută de whisky reușeam cel mult să aprind un băț de chibrit am plâns am urlat am sărutat asfaltul de atâtea ori încât ajunsesem să cred că sunt un copil al secolului unde strada îmi era mai mult decât un prieten nu îmi dau seama dacă am reușit să mă vindec probabil pe undeva au rămas niște răni iar suferința sângele scurs pe asfalt creează un fel de dependență atroce atunci și acolo în pântecul timpului ajunsesem să mă las pradă ei să-mi injectez în vene durerea apoi într-un fotoliu așteptam să își facă efectul nu îmi făceam iluzii nu. nu am răni care ar putea să impresioneze pe cineva dacă te uiți pe brațele mele nu ai să vezi nimic nici măcar o femeie nu îmi târâi piciorul fizic nu am niciun defect evident ochii mei de te uiți la ei sunt limpezi o limpezime pe care ai să o găsești doar într-un pârâu de munte în apa clară pe care o scaldă nu căuta ce nu poți găsi durerea mea este în altă parte pentru mine e sacră o binecuvântare în adevăratul sens al cuvântului pentru tine ar putea fi o cafea fără zahăr și da o țin ascunsă de fapt ea este cimentul care mă zidește drept în picioare cartea de vizită scrisă cu sângele meu cu povești reale și totuși atât de ciudate încât ai crede că mint OK este decizia ta tu ești juriul de care am nevoie să mă spăl de păcate dacă tu crezi că iubirea e un păcat fie aștept cu nonșalanță sentința și te rog fii dur nu mă cruța iar dacă vrei să afli de la mine discursul final atât am de spus o poveste de dragoste 26. Iarnă în luna mai - Daniel Dobrică - 145,80 Nu vreau să plec iubito, afară e urgie, Cu-atâta ură ninge și-i ger cum nu gândești, Că-n os se face țurțuri, orice celulă vie, Mai strânge-mă în brațe puțin, să mă-ncălzești. Te rog, nu face patul, azi nu mai merg la muncă Și vreau prin așternuturi cu tine să mă pierd Decât să-nfrunt troiene ce norii mi le-aruncă Mai bine-mi las obrazul pe sân, să ți-l dezmierd. Azi nu mai vreau să-mi pese și-am să deschid albumul Cu vise înghețate, ce-n nopți prea reci le-adun Și dintr-un vârf de munte, spre tine-am să-mi dau drumul, Pe-o sanie lăptoasă, ca un copil nebun. Cu mantia ei rece, bătrâna jună-primă, Ar vrea să ne-nvelească, îmbrățișați și goi, Ce face iarna asta, e pur și simplu crimă, Să n-o lăsăm, iubito, să-nghețe ființa-n noi! Caloriferul arde, Gerar este afară, Mai adu un pled moale și pune de un ceai, Să ningă pân' ne-astupă, la noi e primăvară, Doar viața fără tine e-o iarnă-n luna mai 38. cuibul de greieri – Dan Petruț Camui - 144,40 azi m-am dus la cimitir i-am găsit pe ai mei adunați nu cumva să vin cu mâna goală de când o știu bunica duce sticla la gură nu se oprește din plâns spune cuvinte greu de-nțeles dar o cred sunt nepotul ei favorit mai ales ca băiat m-a învățat nu te însura înainte de treizeci de ani mergi la preot să-ți citească și atunci vrăjile se vor pune pe animale mătușa lena mă lua de la leagăn mâncam nuci din cel de sub coastă acum este rândul meu să-i aduc te miri ce acolo în traistă nici eu nu-s bogat unchiu' s-a spânzurat anul trecut și-a ales un pom dat pe rod a vorbit cu vecinii și-a plătit datoriile slujba oamenii luați de gânduri jucau cărți până dimineață le-a zis ori plecați voi ori plec eu de la gropari am aflat primul avea un ștergar în jurul gâtului proaspăt ras cu pantofii lustruiți nu gustase nimic nu te făcea să crezi că e mort să trăiești cucule i-a zis un vecin în drum spre pășune cu oile pe-nserat era tot în locul acela l-au pus direct în coșciug n-am apucat să-l văd eram la oraș ținea cu orice preț să-nvăț carte la puțin timp după ce ne-am certat a plecat și tata de frică să nu mă piș contra vântului iarna ascundea butoiul de țuică mereu îmi făceam de lucru în beci primăvara doagele mai erau de el au stingă-te dumnezeu două sute de litri mai bine-l găseau comuniștii mi-au dat hainele cu părere de rău statul declarase că nu mai există niciun deținut politic a garantat pentru mine de unde să știe că voi ajunge domn la oraș pentru cei vii aprind lumânări pe rând că doar n-or muri toți deodată mama s-a-ntors fă-ne și nouă o pâine am luat un taxi să nu uit 24. Călătoria – Mircea Teculescu - 143,60 frumos tu mergi prin ea cu pași involuntari tiptili care ție ți se potrivesc și astfel ea își află loc mai aproape de pielea ta apoi tot pătrunde în tine intră începe și crește și tu nu îi poți face nimic ești o prințesă a durerii trăiești mecanic din reflex în același fel la fel așa înaintezi doar simțuri fără să mai poți fi nimic altceva ești tot mai puțină înceată mai dezlânată și mată până ce a ei cu totul devii până ce nu-ți mai aparții deloc și deloc nu mai contează visele tale ai fost invadată 100% cucerită total molecular nici în cea mai frumoasă îndrăgostire a ta nu s-a întâmplat așa ceva da încă un sfârșit abisal de aici înainte decât orice cuvinte decât orice artă clopotele sunt auzite acum doar de mine și ceilalți tu deja ai plecat pe acel pod ce-și ține în gură propria lună trupul tău o iubită humă iar eu geamănul din depărtare pot doar semne să fac plimbându-mă cu umbra dăruită de tine 15. A venit... - Petru Ioan Gârda - 143,50 a venit nechemată, chiar moartea la mine azi-noapte îmi vorbea răgușit auzeam șuierate doar șoapte mă presa hotărâtă cu-o gheară-ascuțită în piept și mi-a spus că mă ia c-am trăit... am trăit înțelept dar e timpul să trec azi dincólo de ultimul prag cum să plec tu nebuno acum și să las ce mi-e drag vreau să știi... eu am strâns niște bani pentru casă la țară vreu să fiu pe pământul natal cînd se seamănă ară vreau să strâng liliac să-l miros măcar încă o dată vreau să calc în grădini pe zăpada cea albă curată vreau să merg în pădure să-mi cânte pe-o ramură cucul vreau s-apuc să mai bat cu prăjina cea mare iar nucul să culeg struguri roșii sau albi cei cu boabă zemoasă să mai mângâi o dată un sân de femeie frumoasă... vreau s-apuc să mai scriu să citesc înc-o carte pașii mei pe nisipuri de mări și pe munți să mă poarte toate astea le știi le-ai avut norocosule hai nu plec moarte acum nu e grabă ce naiba, mai stai cum să plec dacă am de plătit datorii la vecini am proiecte destule în lucru stăteam ca pe spini zugrăvesc izolez îmi închid chiar acum un balcon măcar stai până dau unui medic de-al meu telefon care medic răspunde acum când e noapte târziu? și oricum nu trăiești până mâine de vrei pun pariu voi trăi cum să plec mi-am luat nu demult o mașină cum să mor când în fine e prețul scăzut la benzină am în plan să mă duc la Paris să văd turnul Eifel nu vei merge la niciun Paris nu vei merge defel se-mplinește destinul chiar azi, e demult hotărât lasă-l dracu’ destin i-am răspuns iritat oțărât e o babă de-o sută de ani mai încolo pe vale e bolnavă e șchioapă și chioară și-adusă de șale o, am fost și la ea dar rapid mi s-a pus pe arțag „cum să plec tu nebuno acum și să las ce mi-e drag...”... 18. hipotermie, ninge izolat - Mihai Brezeanu - 143,50 la prima chiciură am șters geamul apoi l-am aburit iute la loc am săpat în podea după zile să le lipesc înapoi în calendar n-am conchis că iarna a sosit cu adevărat până fulgii nu s-au împrăștiat ca semințele de bumbac peste un mozaic unde decupaje mai fine din scoarță țin locul frunzelor frigul mi-a completat coastele dar nu s-a raspândit a otravă așa că îi devin sclav și găsesc momentul ideal să pun mâna pe bici și să continui de la spate pentru acea ireversibilă uniformitate căci cine mai are nevoie de speranță când pleoapele sunt mult mai aproape și încă mai pot fi trase ca un opus al cortinelor am arat terenul fulgilor cu sculpturile în gheață rămase de anul trecut prin pod pieptul mi le-a topit de fațadă doar în picături chinezești pulsând rar o căldură sterilă oameni de zăpadă or să încolțească or să crească însă nu am uitat chiar de tot cum să îi fac în pumn am cărbunii formați din dopurile de plută ale inimii i-am degustat vinul și încă mai are savoarea momentelor acelea când ne-am spălat reciproc tălpile după strivirea strugurilor însă sincer să fiu pumnul nu l-am deschis încă dar după toate acele flăcări iscate când l-am ridicat și strada mi-a mai cedat din sugrumatul trotuar toate acele victorii trebuie să conteze cumva chiar dacă tabela de marcaj a orizontului rămâne neschimbată obișnuiam să-ți spun că obrajii ți-i simt calzi de fapt când doreai să le confirm răceala înainte să îți desfaci fularul chiar și înaintea trecerii pragului dilema era mereu stinsă lângă șemineu acum viscolul vine la fel de autentic de la pasărea phoenix determinată să nu hiberneze el întotdeauna va fi asemenea unei coase ai grijă ca ghemuirea să nu te facă să pari un fir de iarbă izolat la ani-lumină de orice început de pajiște doar în afara infernului alb se poate vedea curat albul dar nu din cauza lui ajungi prea târziu probabil ai descoperit că e un singur anotimp cu măști create de noi dovezile sunt și sub moalele capului și în grădinile care înfloresc întotdeauna când cei care se apleacă după bulbi decid să nu se mai ridice să zic că te înțeleg că o asemenea descoperire cere zăbovire și întoarceri ale gâtului până la spirală acu' nu mai are sens să pomenesc de oameni de/în zăpadă și cum încă le lipsesc mături/găleți îți pregătești ciocolata fierbinte cu o picătură pestriță de lapte și scoți perechi de mănuși din piele până dai de acele mâini bune pentru a da file și nimic mai mult deși umplu tot aerul ca o vocală înaintea prăbușirii nu observi să mă dai cu tot cu pagini dacă nu ar fi notele de subsol nu aș putea ține pasul cu lectura ta te grăbești spre ultimul capitol vrei doar drogul finalului fericit fără a lăsa atmosfera personajele să îți intre sub piele ciocolata fierbinte ai uitat-o pe masa unde se desfac plicuri anestezicul gelifică lacrimi dar încă privesc cum aburii par să nu se consume înainte de ațipire după ce am semnat pacea pe catran deschizi geamul și îmi arăți cum fumul hornurilor "urcă" cam la fel până la același tavan țesut de un păianjen ce curtează deci ar fi indicat să nu mai mă arunc în șemineu odată cu surcelele (când inevitabil o să ajung iarăși la capătul placebo al puterilor când așteptarea va lovi înaintea ghilotinei boante trecute de zenit) dacă vreau ca ce mai am solid prin mine să rămână și la teoretica primăvară un greu de pus pe cântarul brațelor în echilibru 3. Nu m-aștepta - Anișoara Iordache - 142 nu m-aștepta i-am șoptit vântului- peste geamătul fierbinte al copilului grabnic să-ți întinzi genunchii nu m-aștepta am strigat ninsorii- în jocul perfid al ametistului răsfirat pe umbrele nopții să aduci cât de iute poți tihna nu m-aștepta am grăit ploii vocea -ca un tunet prelung de trezire să potolească setea așteaptă-mă te rog Bartimeu la porțile cetății privirea ta limpede lepădând hainele mă va lua de mână 49. Neliniște - Cinpoeșu Florin Gabriel - 140,10 Adulmecă-mi visele cu gândul Și spune-mi dacă să cred în ele Căci multă frică poartă vântul Când visele scap printre nuiele, Cu voce de lup în mijlocul nopții Îmi urlă în cap, se scoală și morții Mă-ngână cu vorbe de șarpe zidite Să merg să-l lovesc pe omul ce minte. Dar, ce-i adevărul? Adevărul, este o minciună făcută De omul parșiv ce vrea să ascundă O tristă și crudă realitate Totul este relativ, nu există dreptate. Acum, durerea și frica se așează pe mine Ca praful văratic, când vântul adie Cu mers de gazelă mă îndrept către mare Să-nlătur tot răul, spălându-l cu sare Dar el, mă pătrunde tot mai adânc Iar sufletul trist mi se transformă-n pământ. 29. Anotimpul iertării – Adelina Labic - 139,40 Rătăcită privirea ta, primăvară, Prin lumea asta de-afară Prin meri despletiți prea devreme, Prin gând rutinat de dileme. Oftezi…Cosânzeana mea tandră... Demult, n-ai dansat o ciuleandră Și albe, florile-ți rare Se-nvârt ca o grea consolare. Mai des, ploi se înfundă-n cărare De toamnă-s, privirile tale, Aripile moi, puerile Orfane de-avânt și fragile… Plîng trestii în tine, în mine Ce-s viețile noastre de mâine?… În inimă-o salcie, frântă Spre muguri întruna se-avântă!!! O umbră a cerului, pare Privirea-ți atotiertătoare, În rugă, spre seară, pe cruce Lumina prin iarbă-ți străluce. Tu, dulcea mea, primăvară, În suflet păcatul îmi ară. Greșesc, parcă ninge în mine Și fulgii îmi sapă ruine. Doar tu, ca o mamă de sînge Ai flori pentru rana ce plînge Căci ești anotimpul în care Învăț să mă-nalț prin iertare. 44. Conexiuni – Ion Marieta Alina - 138 Pe o cărare în vis un bătrân urât și gârbov îmi ieși în față, de prin tufișuri. Mă privi intens, și-mi întise mâna să i-o pup. Am stat puțin și pînă la urmă smerit am atins cu buzele pielea-i zbârcită și carnea. Și atunci a zis: să fii bun cu tine că nu ești piatra din pantofi care atunci când te stînjenește abia aștepți să o arunci. Să te bucuri cât poți, nu să gândești ca un ticălos într-o minte perfectă de tot. Apoi plecând liniștit, a mai zis: cerul și pământul se vor duce speranța se va învăța mereu în furtuna inimii, suferința va fi poezie și de atunci o să taci. Am mers amandoi, separați, mai departe. 43. fluturi albaștri și multicolori pe bec – Oancea Sorin - 137,80 arunc o filă pe lampă la tine din voce (îți tună fragmente) mă aud diluat pe o frunză în vie aștepți un ciorchine în pârg îți îngropi sclav într-o momâie îmi spui ce vinului nu poți adunăm (dragi) blesteme le scriem în ceruri absente citim aprins de alcoolul iubirii îți sunt asemeni cumva lumea proastă ne aduce în vicii ce lipsa de ele nu va le punem adunate prea multe file frunze umbre de om pentru că legea umanului exult este de a se face om din tom 11. Déjà vu – Lăcătuș Daniel - 137,20 modul cum ține trabucul între degete amintește de Che Guevara salută tovărășește mulțimea din parc cu entuziasmul lui Ceaușescu în Primăvara de la Praga și ia loc pe bancă lângă mine câteva secunde mă privește ca pe un suspect ISIS până să mă interogheze cine sunt suficient cât să mă imaginez în lanțuri după gratii cu un coleg de celulă criminal mă inspecteaază tăios încât mi se zbate carnea de câte ori se uită în direcția mea ochii de felină aduc aminte de tovarășa învățătoare în timpul etapelor dese de crize de câte ori ieșea din sală mă simțeam eliberat ca dintr-o robie 37. Iarna poeților – Elena Toader - 137 Se-opresc la masa roșie poeții, Un sânge nou le arde în artere, Bătrânul suflet a obosit, E ceasul somnului aproape, Iubirea tatuată șchiopătează. S-au cunoscut războinici, Cu zile de fier, plămânii de tutun, De mâini atârnau cuvinte înjunghiate, Îi urmăreau asemenea lupilor înfometați. La masa roșie se așezau pe rând poeții, Plângeau o iarnă, Plângeau de dorul lui Dumnezeu. 42. Sangvine – Simionescu Victor - 136,70 El i-a despletit amintirile din artere Ea a îmbrățișat somnul lui El își spală inelarul în aorta ei Ea își ține numele scris într-o sticlă El fumează chiștoacele ei Ea își spală sânii în ochii lui El i-a lustruit tristețea cu tăcere Ea îi ronțăie coastele ca un șobolan El colectează magneți cu vorbele ei Ea îi strigă fericirea în poligon El are mustață din laptele ei Ea și-a dezdoit pielea pe așternut El i-a umplut perna cu penele lui Ea este cu un zâmbet mai încolo El este mereu uimit aici 46. ca încă... – Vasile Mureșan - 136,10 ca încă să-mi duhnească aripa de-atâtea prăbușiri a zbor blestemul să mi-l pierd pe drum un chef vital să am de-o moarte spre-al vieții stârv hiena tristeții de fericirea-o să mi-o poarte și-ai rătăcirii pași trădându-mi șchiopătând de-un singur dor prin a raiului siberie puneți-mi doar de-o deportare saltimbancii vechii doine clovnărești lacrimii mele să am de-o mimă-n plânsul meu un zâmbet pentru fiecare pe-al întristării cer gulagul în petec de-o să-și dea de stele dintre care de vreuna la nunta mea de-o sta să cadă grea-mi rămâie numai moartea cu visul nemuririi-n gând pe dealuri cum n-am loc de sănii prin curți de oameni de zăpadă și pe crucile din lume de atâți iisuși de rând 5. M-am enervat – Nicolae Diaconescu - 131,20 Mâine să treci pe la circă mi-a spus în vârful limbii cumnată-meu, colonelul Ai o anonimă cum că, în ultima vreme te enervezi cam des Și-o iei în considerare? l-am întrebat Avem și noi obligații, sarcini de serviciu sper să mă înțelegi! Am să vin! promit Era o liniște nepământeană ca înaintea unei furtuni M-am așezat pe spate, în pat mi-am împreunat mâinile și m-am tot gândit până a doua zi Bine ai venit cumnate, Ia loc, să-ți dau o apă plată, un suc, ce vrei? Păi,.. de ce m-ai chemat? Să-ți iau o declarație, așa e procedura! Spune-mi de ce te-ai enervat? Japonică m-a supărat, câinele meu Labrador Îi dau de toate, îl răsfăț și el își face nevoia în fața bucătăriei! Am vrut să-l educ și i-am băgat botul în propriile mizerii degeaba, n-a învățat nimic! Enervat i-am tras câteva palme la fund! Mi-a părut așa de rău, a plecat spășit! Pe vremea asta capricioasă o puică a ologit Tâmpitul de Jenică tocmai pe ea s-a găsit s-o calce! biata găinușă bolnavă fiind nu-și putea ridica târtița iar domnul Cocoș nu-și împlinea menirea așa că a frămâtat-o în picioare până aproape a omorât-o enervat i-am tras un picior de a zburat șapte metri prin aer! M-am enervat și pe Sile motanul care... Bă cumnate! îți bați joc de mine? mă iei de prost? Te-am primit cu atenție și tu îmi înșiri baliverne? Păi ce-ai vrea măăă? Să-ți povestesc de ce m-am enervat la Referendum? Sau când a căzut Iovan cu avionul în munți și-aveați ordin pe unitate să nu-l găsiți? Norocul a fost pădurarul care l-a căutat altminteri mureau toți acolo! M-au enervat și domnii potentați când le-au vârât pe nas democrația ălora care acum buiesc în Europa și alemanda crezând c-o să primească vreun premiu sau o să aibă forță de muncă ieftină ca a turcilor în anii 60 ai secolului trecut i-a invitat spunându-le că Germania e noul Eden! M-au enervat și norvegienii că practică răpirea de copii ca teroriștii! Cel mai mult m-a enervat focul de la Colectiv când au ars atâția tineri mă enervezi și tu de-mi vine să-ți trag un șut să te trimit prin ușa aia dincolo! Soldat, soldat! Da, să trăiți! Umflă-l p-ăsta și bagă-l la bulău! Trei zile, nici apă să nu-i dai să bea! Ce a urmat Nu a fost un happy end 47. Imagini – Cristi Tudor - 130,80 umbre oameni în troleibus telefoane ținute în mână sentimente ascunse priviri fugare clipe fără răgaz țigări fumate ochi în telefoane vorbe goale lipsă de bun simț cărți fără mesaj muzică prea tare mesaje aiurea facebook poze selfie dimineți prea devreme irosiri de timp și cafeaua sorbită cu privirea din balcon la singurătatea societății 28. Ochiul tău – Constantin Popa Istrițeanu - 127,40 Ochiul, fereastra trupului Și sufletului tău Spre lumina desprinsă din întunericul dintru început Brusc s-a întors În spre zarea de sus a cerului Aproape-i pe dos Puțin mai e... Până să i se vadă rădăcina Cu nervul optic înfipt în cap Și... s-a întâmplat, Când a zărit ceva urât, Dizgrațios în fața sa Dar... repede s-a reîntors La locu-i binecunoscut, Când în peisaj a apărut Nu se știe de unde!? O femeie frumoasă Cu un contur de fotomodel Ce-n mână avea o floare, Oare..., De ce Doamne!? L-ai învățat pe ochi Aceste gesturi spontane Și... atât de simple! 6. pronunțarea sunetelor – Marinescu Victor - 126,60 cînd ne ducem dracului ne ținem de ceva pentru că niciodată nu va mai fi la fel și în nemernicia aia mișcăm limba ne spunem unul altuia corpuri și nu te mai văd goală nu mă mai vezi gol ne ștergem buzele. |
index
Views: 20163
In aceasta etapa textele inscrise in concurs nu pot fi inca vizionate. Asteptati inceperea votarii! |
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy