IV. Paradisul artificial

1. Necesitatea unei teorii a modernității: Avîntul sălbatic al întoarcerii lui Dionysos

"Se pare că sfîrșitul secolului al XIX-lea ar fi mai dezamăgit: Dionysos este cel ales pe față, împreună cu tot ce este anihilator în el. Totul se petrece ca și cum echilibrul antagonismelor mitice care a însemnat măreția și forța romantismului ar degenera într-o decadență consemnată prin monopolulunui mit: mitul lui Dionysos" Gilbert Durand, Figuri mitice și chipuri ale operei, Ed. Nemira, București, 1998, p.234

Evident este că la așa-numitul desfrîu (aici termenul este folosit cu sensul de "modernitate" și localizează zona "avîntului sălbatic al " explicată în capitolul II al eseului de față) se ajunge în urma unui travaliu istoric, cultural, social - concretizat la un moment dat "artistic" în stil, grad de ficțiune sau realitate, ideologie, tehnică, relație subiect-obiect, tipologie, conștientizarea și epurarea treptată sau radicală a unor clișee, etc.- care urmărește explorarea unei realități pînă la impresia de epuizare a acesteia. Travaliul merge cronologic, cumva la sigur, mizînd pe ideea de originalitate, autenticitate - ca unice proiecte ale literaturii mereu "la zi" din toate punctele de vedere. În punctul final al acestui travaliu, desfrîul ajunge să fie, în mod constant, "dicteul automat" al unei castități post mortem. Dionisiacul devine gonflabil, pentru că nu acceptă canonizări. Consistența deturnării literaturii "caste" de către modernitate ca întoarcere a lui Dyonisos, stă în faptul că cea din urmă "printează" o nouă lume, o lume care se vrea o supraștiință a ceea ce există (obiectual, cultural, senzorial etc.), pentru că literatura "ne oferă cea mai mare parte din datele durabile pe care le posedăm asupra naturii omului - a omului imaterial, văzut ca o creatură gînditoare și simțitoare." (3) . Un lucru este evident: acest fenomen se produce pe măsură ce datele lumii sînt din ce în ce mai complexe și inevitabil ajung să dezvolte un nou desfrîu, un contaatac: așa- numita postmodernitate. Modernitatea trece cumva în zona castă a acestui mecanism. Aici "castitatea" nu exprimă non-valoarea dată de semnele marginalizării, ci din contră această (ante)poziție îi oferă o anumită acreditare la nivelul explorării unui segment consistent din realitate. Totuși insuficiența capacității de reducere a necunoscutului la cunoscut este o constantă a individului "modern" care se exprimă într-o lume care nu mai are un centru. "Lumea descentrată și relativizată e, în același timp, una individualizată. Asta însă, iarăși, doar teoretic. Pentru că acest efort de re-compunere a lumii de către fiecare în parte e - pentru majoritatea - prea mare. De aceea oamenii preferă prefabricatele cît mai simple". (4) De fiecare dată, o dată cu instaurarea culturii moderne, apariția unui nou sistem, a unui nou desfrîu, redus la un anumit concept acopritor pentru un anumit fenomen : cum ar fi cel de "postmodernitate" este simptomul expansiunii datelor existente în interiorul structurii realității (revoluții ștințifice, supraorganizarea mijloacelor de comunicare etc) care își caută antidotul prefabricat. Există deci o complexitate a lumii reale la toate nivelurile ei, și un rol de Speedy Gonzales "obosit" pe care îl joacă percepția în acest context.
În cartea "Galaxia Gutenberg", teoria lui McLuhan explică: structura mijlocului de comunicare (aici, în lucrarea de față, structură decretată ca ajunsă deja la un stadiu înalt de complexitate și încadrată în zona numită "perioade culturale de desfrîu"), determină structura și tipul percepției senzoriale și activității spiritual-culturale a omului, cu implicații profunde asupra întregii vieți și organizări sociale. Conform teoriei lui McLuhan, treptat, solicitarea aproape exclusivă a ochiului pentru perceperea și prelucrarea informației, a dus la alterări ale sensibilității și capacității de înțelegere, la divorț în comuniunea, castă, cîndva unanimă, a simțurilor, iar pe planul relațiilor intersubiective, la individualism și ruptură între oameni. Toate transformările sociale au dat naștere, în perioada impactului cu noua cultură, cea plurală, la răspunsuri și comportamente aberante, dereglate - predominant controlate de agresiunea unui mecanism macroeconomic - datorate imposibilității de adaptare rapidă la noile pattern-uri perceptive. O realitate vitezomană, halucinantă, o lume a eșecurilor relaționale nu mai poate fi inclusă profund sau total în nivelul de conștiință al individului. Teoriile emise în modernitate despre creierul uman nu pot explica existența unui element capabil să unifice toate percepțiile omului. Această frustrare a individului, necesitatea continuă de profunzime, de explorare totală a realității, de lăcomie vizavi de aceasta, care îi impune percepții accelerate, îl determină să-și confecționeze un organism vasodilatat, periferic, mult mai cuprinzător, cu ajutorul paradisurilor artificiale, pentru a investiga. "Căutarea autenticității(= a-ti avea temeiul în tine însuțti) e prin urmare căutarea unui alibi ( = a fi altundeva și altcumva)" (Jean Baudrillard - Sistemul obiectelor, Editura Echinox, Cluj, 1996, pag.52)
"ALCOOL. Șnaps. Aventură îmbătătoare. Aventura e ca un pahar de tărie - și încă un pahar - dar beția e un lucru înșelător, ne amenință în permanență cu prăbusirea în murdărie, în viciu, în noroi senzual. Dar cum să nu bei? Băutul devenise igiena noastră, fiecare se amețea cu ce putea și cum putea - și eu la fel - încercam doar să mai salvez ceva din demnitatea mea păstrînd în beție înfățisarea unui cercetător care totuși investighează , care se îmbată ca să investigheze. Așa că investigham" scrie Witold Gombrowicz în romanul Pornografie.
( Editura "Univers", Bucuresti, 1999, pag. 46)
Conștiinta "trează" este aici una lipsită de aventură, camuflată de principii, depersonalizată, depresivă, obscură, agresată de relațiile sociale standardizate din care subiectivitatea este exclusă, condamnată sau devine periculoasă.
Din punct de vedere psihologic, depresia este efectul incapacității de corelare a evenimentelor - locul în care subiectul nu poate face fată unei realităti "vitezomane", halucinante. Aceasta nu mai poate fi inclusă profund sau total în nivelul de constiintă al individului. Mecanizarea relatiilor sociale nu permite o autocunoaștere afișată în public, decît eventual, secvențial, într-un cerc restrîns. Dar chiar și în acest cerc, "igiena" se face în singurătate: "fiecare se amețea cu ce putea și cum putea", scrie Gombrowicz. Într-o astfel de societate simțită ca limită, individul, deja diagnosticat ca unul alienat, nu -și poate permite un discurs real despre sine. De fapt, nici nu îl/se cunoaște cu exactitate chiar dacă atracția clarificării este mare. Trăirea "condensată" a lumii și cunoașterea bazată pe aventură poate fi obținută cu "un pahar de tărie". Conținutul vasodilatator poate investigha exhaustiv și liber realitatea. În interiorul unui sistem complex, intangibil, individul pare să aibă nevoie de o deschidere digestivă, psihică, afectivă mult mai mare pentru a putea "îngurgita viata" cu tărie. Dionisiacul este necesar în doze duble stadiului apolinic. Căci, într-o societate complicată,orice "deschidere trează" are efectul unui bumerang. În fragmentul extras din romanul "Pornografie", betia presupune o igienă, este un chatarsis, care se vrea lucid, de tipul anti-moralia. Moralia aici însemnînd convenționalul, forma și totodată definiția regulilor inadecvate sensibilității crescute în mediul cotidian. Din punct de vedere ideologic, similitudini din perspectivă morală subscriu esteticii urîtului argumentînd o simbolistică deja textualizată de Baudelaire, vizibilă în sintagme de tipul : "prăbusirea în murdărie, în viciu, în noroi senzual." Implicit, se observă prezența unui discurs teoretic, epuizat superficial de scriitor, dar în mod voluntar, ironic, sanctionat de vitalismul unui apetit interogativ: "Dar cum să nu bei?". Normalitatea băutului se citeste printre rînduri. Iar, eventuala scuză a acestui act neregulamentar este investigharea, căci masca este aceea de "cercetător". "Directiile cercetării" nu pot fi precizate, deoarece miza cărții este pacurgerea și aprofundarea ei. Momeala cititorului se află tocmai în acest pasaj, aprent gratuit, cum de altfel se disimulează chiar romanul în sine : investigharea, provocarea unor relatii si realităti, iar apoi explorarea acestora. Romanul alege această matrice urmărind contracararea unui real plat și a unei sensi(de)bilităti cotidiene.