Haos sau ordine (1)

Moto: ,,Democrația e haos cu urne electorale.’’ Thomas Carlyle
1 - Când eligibilitatea nu mai are sens
2 - A fi onest – a fi de acord cu tine însuți
3 - Limba română ,, o feminitate cu nuanțe androgine.’’
4 – Un popor înfrânt moral
5 – Despre logica absurdă a suferinței
6 – Pilda talanților - prima lecție de economie din istorie
8 – Oedip, ajuns orb și nenorocit, spune că totul e bine
9 - O eternă tragicomedie românească
10 - Când toate decorurile se prăbușesc…
11 – Un popor care eșuează continuu în istorie
12- Adevărul se vede când deschidem ochii
Când alegerile sunt fraudate, eligibilitatea este o acțiune fără sens, irațională și absurdă. Când alegerile sunt fraudate votul majorității nu mai are nici o valoare. Ce rost mai au alegerile? Ce rost mai are să mergem la vot? Ca să confirmăm formal, la fel ca pe timpul dictaturii comuniste, o grupare oligarhică? Mă simt ca Cetățeanul turmentat al lui Caragiale, care era considerat drept ,,zestre guvernamentală’’ pentru alegeri. În pofida votului meu ,,pentru contra’’ din cauza fraudării nu a mai contat, ca fiind împotrivă, ci pentru. Pentru alegătorul onest și lucid, ultima fațadă de onorabilitate a celui de-al treilea …escu și a portocaliilor a căzut. În accepția lui Albert Camus a fi onest înseamnă ,,a nu eluda acel adevăr, care se impune conștiinței ca o ,,evidență’’.[…] A fi ,,onest’’ înseamnă așadar a fi de acord cu tine însuți, acord care poate da sens unei vieți și poate constitui singur o garanție a fericirii.’’ (Albert Camus – Fața și reversul, [Irina Mavrodin – Introducere, p.10]).

Putem oare fi de acord cu fraudarea alegerilor și cu investirea unui președinte ilegitim? Simpatizanții portocaliilor pot fi de acord. Dar cu ce preț? Cu prețul pervertirii conștiinței. Din punct de vedere moral suntem un popor înfrânt. Un popor înfrânt moral acceptă cu ușurință eludarea adevărului. Kant spune că atunci când suveranul îți cere să admiți frauda, înșelăciunea, trebuie să ai tăria să alegi. Dar, spune el mai apoi, puțini oameni sunt dispuși s-o facă, doar eroii, martirii sau sfinții. Un popor înfrânt moral nu are vocația eroismului, a martirajului sau a sfințeniei, nu are vocația revoltei. Suntem prea efeminați. Chiar și limba română este feminină, limba noastră este ,,o feminitate cu nuanțe androgine’’ iar ,, omul românesc se definește / se poate defini prin limba română. (Irina Petraș – Feminitatea limbii române, p. 10). De aceea, așa cum remarca Mircea Eliade psihosociologia omului mioritic ,,este fuga din fața realității’’. ( Mircea Eliade – Profetism românesc, p. 95).

Psihologia omului mioritic este o psihologie a feminității. Această dominantă feminină a fost remarcată de Mircea Eliade , în articolul ,,Împotriva Moldovei’’ din revista Cuvântul,19 februarie 1928, indusă, după autor, omului mioritic, de ,,Moldova, care altoiește în conștiințele neorganizate germenul unei feminități capricioase și adorabile’’(ibid. p.97)[…] ,,Ea n-a înțeles niciodată și nu va putea înțelege valorile și elanurile virilității.’’(ibid. p. 98). El spune că atunci când omul mioritic ,,încearcă primii pași spre împlinirea duhului masculin – se simte într-o înfricoșătoare singurătate.’’( ibid. p. 98). Eroul, revoltatul împotriva rațiunii absurde, martirul pe altarul dreptății, sfântul care se ridică împotriva degradării morale, nici unul nu este urmat. Toți aceștia, eroii, martirii, sfinții României au trăit într-o ,, înfricoșătoare singurătate.’’ Toți români de spirit au fost mari singuratici.,, Pentru un moldovean de rasă - virilitatea înseamnă bestialitate, sau parvenitism, sau maimuțăreală nietzscheană sau cruzime deplasată, sau poză, inferioritate cerebrală, sau insuficiență sentimentală. Sunt inutile, așadar, discuțiile. E o prăpastie între structurile sufletești. Ei ne spun nouă ,, bucureșteni’’ ceea ce înseamnă: nedelicatețe, îndrăzneală , interes, absența idealurilor, poftă de bani , răutate. Noi le spunem lor ,, ieșeni, ceea ce știți ce înseamnă. Din fericire, fiicele Moldovei…’’(ibid. p. 98). Pentru un moldovean de spirit, adevărata virilitate constă în creativitate. E un ideal pe care Poetul l-a surprins, cu intuiția geniului său filosofic, în Floare albastră; este destinul bărbatului viril, a creatorului mai pasionat de căutarea ,, adevărurilor esențiale’’, decât iubirea biologică, iubire care este, în fond, cum spunea Poetul: ,,un instinct atât de van / Ce le vine și la păsări de vreo două ori pe an.’’ Pasionat de ideal, bărbatul viril pierde iubirea femeii; ea nu reușește să-l aducă cu picioarele pe pământ, nu reușește să-l farmece, căci virilul este prins de o magie mai puternică decât orice magie erotică. Prin asta, spune Plotin, ,,sufletul nostru nu s-a confundat cu totul în sensibil, ci mereu rămâne ceva din el în lumea spirituală.’’( Enneade IV 8,8,1). Această virilitate ne ridică deasupra instinctualului și chiar a umanului, ne apropie de divin. Virilitatea are semnificația cercetării de către savant a ,,adevărurilor esențiale’’, a căutării idealității de către poetul și filosoful rătăcitor, a martirajului unui moralist pentru o idee, a insului cu capul în nori pasionat mai mult de creație și mai puțin de procreație. Aparent, acesta ar fi efeminatul care ,,fuge de realitate’’, dar adevărații efeminați sunt aceia care, la fel ca femeile, stau bine înfipți cu picioarele în pământ, cei cu poftă de bani, cu tupeu și interese materiale, cei care trăiesc într-o cruntă și amăgitoare superficialitate. Aceștia sunt adevărații fugari din fața realității, aceia care cantonează în obscure și sordide aventuri erotice sau în vanitatea bogăției, aceia care vânează funcții politice doar pentru a parveni, aceia care rătăcesc într-un materialism obscur, la fel ca niște cârtițe sub pământ. Dominanta feminității o găsim la instinctuali. Ceea ce face pe omul mioritic, în majoritate, efeminat și doar în nuanțe androgin este dominanta sa instinctuală. Cu aceste viziuni, la aproape un secol de când le-a scris, Mircea Eliade poate fi perceput ca un mare profet român.
Un popor înfrânt moral acceptă contemplativ realitatea fabricată de clasa politică. Prin eludarea adevărului, adevăr care se impune conștiinței ca o ,,evidență’’ și dezacordul cu sine, fără probleme de sfâșiere interioară, omul mioritic, rămâne un ins al destinului acceptat, ca cel al ciobanului moldovean din baladă. E o dominantă a psihologiei omului mioritic. Nu mai avem liber arbitru. Opțiunea ne este impusă. Soluția este acceptată. ,,Așa a fost să fie!’’

A-l aplauda pe escrocul politic, pe instinctualul șmecher, a-l blama pe perdant, ca fiind ,,prostănac’’ asta este marea noastră consolare. Omul de bun simț este perceput ca prostănac. Dar omul de bun simț nu este prost, el este poate un mare inocent, este omul onest care nu are viclenia instinctualului și de aceea poate să gafeze și să fie prins în capcană întinsă de un instinctual. Spre deosebire de instinctual, omul de bun simț are încredere în oameni, în bunele lor intenții. Instinctualul are încredere numai în sine. O dominanta de caracter al clasei noastre politice o constituie instinctualitatea, care generează pe omul tiranic și pe omul caion. Povestea omului caion a început atunci când Macedonski i-a înscenat plagiatul lui Caragiale, cu ajutorul unei otrepe, un anume Const. Al. Ionescu care semna Caion. ( Șerban Cioculescu – Viața lui I. L. Caragiale – Caragialiana, (Afacerea Caion) pp. 194 - 201) Caragiale l-a acționat în judecată pe tânărul Caion. Dar, ca în Cartea lui Iov, justiția noastră are o logică a absurdului. La 10 iunie 1902, instanța l-a achitat pe Caion. Încercatul Iov, victimă a pariului pus de Dumnezeu cu Satana, va suferi toate chinurile omului inocent pus în fața unor înscenări în care ,,a descoperit miezul absurd și necesar în același timp, al suferinței.’’(Matei Călinescu –Viața și opiniile lui Zacharias Lichter(Cartea lui Iov , p. 26). În aceeași logică a absurdului, Curtea Supremă l-a legitimat câștigător pe cel de-al treilea …escu. Principiul eticii practice al lui do ut des este distorsionat de omul mioritic, mereu tributar filozofiei lui pseudo.

Înscenarea, diversiunea, acea ,,logică a perversității’’, cum o numea Delavrancea, se constituie în fundamentul gândirii individului instinctual. Îi și vedem pe toți acești tipi, gen Macedonski și caionii care roiesc în jurul lor, în oamenii președintelui, în gruparea oligarhilor, care ne îngrețoșează cu această puturoasa culoare portocalie și cu manifestările lor tot mai cinice. De asemenea oameni să depindă soarta poporului român? I-am votat, le-am dat girul, i-am autorizat, i-am legitimat, așa că va trebui să-i suportăm încă cinci ani. Ce înseamnă cinci ani? Înseamnă foarte mult sau foarte puțin. Depinde cum privim lucrurile. În vreme ce ei se îmbogățesc tot mai mult, își întăresc pozițiile oligarhice prin crearea de dinastii politice, noi sărăcim tot mai mult. Așa se explică, cum un prinț al gunoaielor ne privește, de la înălțimea de parlamentar, ca pe niște gunoaie!

Eticheta ,, prostănac’’ lipită lui Geoană de Iliescu nu se mai șterge. Odată ce a pierdut alegerile ,,la mustață’’ eticheta de ,,prostănac’’ a rămas lipită. Dar nu Geoană a pierdut alegerile. Adevărații perdanți suntem noi. Odată ce suntem de acord cu fraudarea alegerilor, vom fi de acord și cu abuzurile la care se vor deda pe față portocalii. Pentru ei nu contează risipa absurdă a energiilor mioritice colective. Ei și-au atins scopul. A risipi ineficient și irațional energiile colective e o predispoziție aproape genetică la omul mioritic. Muncim de două ori mai mult, decât alte popoare, ca să obținem același rezultat. Avem aceeași predilecție în a risipi banul public. La fel ca sluga din Pilda talanților – îngropăm banii. Să amintim numai sistemul de irigații și canalul București Dunăre, care odată abandonate, au fost devastate. Avem o predilecție de a nu duce nimic la bun sfârșit. Dar, în câte alte afaceri oneroase nu s-au ,,îngropat’’ banii în zilele noastre? Să amintim de cele 70 de milioane de euro de la Ministerul Turismului, pe care codalba Elena, vopsită în orange i-a dat pe apa sâmbetei. Avem o predispoziție pentru risipă, rar întâlnită la alte popoare. Credem că Pilda talanților e prima lecție de economie din istoria omeniri, pe care Isus a expus-o. Evreii și-au însușit-o, noi nu. Optăm mereu pentru soluția ineficientă, irațională, absurdă – cea a îngropării banilor și risipei. Statul român, prin reprezentații săi, anume cei care ne guvernează, este cel mai mare risipitor. Nu întâmplător evreii trăitori pe aceste meleaguri au spus despre români că-și fură singuri căciula. Suntem victimele propriilor noastre păcăleli. Și mereu, vom fi asemenea celui care nu are. ,, Pentru că celui ce are, i se va da, și va avea de prisos, dar de la cel care n-are, i se va lua și ce are!’’ (Matei-25,29).Un popor înfrânt moral este din toate punctele de vedere un popor sărac. Omul mioritic, înfrânt moral, este sceptic și pesimist; el se situează mereu pe poziția fatalistă a lui amor fati – așa a fost să fie!

Sceptic și pesimist fiind, omul mioritic se situează sub nivelul principiilor ,,rațiunii morale comune’’(gemeine sittliche Vernunft), concept pe care Kant îl propune ca sistem de referință esențial pentru unitatea, solidaritatea și tăria unei comunități. ( Mircea Flonta - Kant în lumea lui și în cea de astăzi). Există un filon de sentimente și convingeri morale universale, filon care se regăsește la fiecare individ uman. Acest filon al moralei filosofului din Königsberg constă în etica îndatoririlor. Etica datoriei nu este doar viziunea unui filosof, este intuiția unui gânditor asupra moralei care ține de rațiunea umană: etica datoriei este universală, se regăsește la fiecare individ uman cu intelectul sănătos. Filonul moral este nemijlocit legat de facultatea rațiunii. Prin urmare rațiunea morală comună stabilește legături între oameni ca fundament al relațiilor bazate pe încredere. Indivizii cu adevărat morali ascultă de glasul rațiunii, instinctualii de glasul pasiunii, a patimii violente, a fanatismului politic sau religios, care îi scoate pe oameni din rațional și din uman. În speță, filonul rațiunii morale comune îl constituie regula de aur a moralei: ,,Poartă-te cu ceilalți semeni, așa cum ai dori ca ei să se poarte cu tine.’’ Cu cât omul urcă mai mult pe scara social-politică, etica datoriei crește. E o etică a responsabilității. Dar, paradoxal, în cazul omului mioritic, mai cu seamă a celui care urcă pe scara politică, etica responsabilității se transformă în etica iresponsabilității. Ca urmare a iresponsabilității clasei noastre politice campania electorală prezidențială a fost una a ațâțării la ură, a unei clase sociale asupra alteia, instigarea săracilor asupra bogaților, ca în lupta de clasă marxistă. Ațâțarea la lupta de clasă a fost utilizată, în campania electorală prezidențială, cu obstinație, cel de-al treilea … escu. De unde se poate vedea că nu se poate desprinde de materialismul dialectic și istoric cu care a fost îndoctrinat. Dezbinarea socială i-a servit de minune. Printre mijloacele utilizate a fost persuasiunea cu care, cel de-al treilea …escu a revenit, iar și iar, cu acuze asupra mogulilor și a legăturilor acestora cu adversarii politici.

Acest instinctual a intuit perfect punctul slab al omului mioritic. În pofida asigurărilor date de Kant că rațiunea morală comună îi poate conferi omului capacitatea de a discerne binele de rău, fără să fie nevoie de știință sau filozofie, trebuie să-i contrazicem această aserțiune. Omul ignorant nu are capacitatea de a decela binele de rău. El e atras mai degrabă de instinctualitate, de magia unui cuvânt bine plasat, de un îndemn emoțional, de o promisiune demagogică, decât de adevăr. Instinctualul se folosește de această artă a magiei erotice, ,, ca operațiune spirituală’’ , în care ,, individul joacă rolul, fie de manipulator, fie pe acela de manipulat, fie de instrument de manipulare.’’(Ioan Petru Culianu – Eros și magie în Renaștere, 1484, p.146). Cum rațiunea nu poate fi separată la om de sentimente, omul , în general se lasă mai degrabă sedus de magia cuvintelor decât de glasul rațiunii. În acest sens manipulatorul se folosește de o anume ,,hipnoză dirijată, activă și voluntară, asupra unui subiect individual sau colectiv’’[…] care scrutează inconștientul (sau subconștientul) subiectului spre a extrage din el slăbiciuni inavuabile: acel ce prin care poate fi el ,, legat, manipulat , hipnotizat, pus în stare de disponibilitate.’’ ( ibid.p.153).În aceste condiții, supraviețuirea valorilor morale, care dau sens vieții, nu mai este posibilă. Fraudarea alegerilor prezidențiale a dovedit că poporul român a pierdut bătălia morală cu o clasă politică care se anunță a fi mai coruptă și mai imorală.

Principiul rațiunii morale comune a fost preluat și dezvoltat de filosofii moralei utilitariste ca Jeremy Bentham, J.S. Mill și alții. Ei propun, drept sistem de referință etică, respectarea strictă a regulilor competiției corecte, fără încercarea de a se crea avantaje prin încălcarea lor. Or, după cum s-a văzut, încălcarea grosolană a regulilor competiției prezidențiale a condus inerent la denaturarea rezultatelor alegerilor, la impunerea unui președinte ilegitim. Bentham, fondatorul utilitarismului, afirmă că scopul corect, al oricărei acțiunii, constă în a face fericiți cât mai mulți oameni și prin această corectitudine, poarte fi identificată politica justă. Orice abatere, de la imperativul categoric al rațiunii moralei comune, conduce inerent la alte acte imorale, la abuzuri și mai grosolane, ce vor fi resimțite în următorii ani de noi toți. De aceea, se impun ca imperative categorice, politicienilor noștri, două principii morale propuse de Kant: a)interdicția de a face promisiuni false(interdicția în principal a minciunii) și b) interdicția de a produce suferințe oamenilor, fie prin promisiuni false, fie prin corupție, fie prin incapacitatea de a rezolva în mod realist problemele țării. A face promisiuni false, a minți, induce omului mioritic o stare profund imorală. A face promisiuni false, a minți înseamnă a înșela. Intenția de înșela este inacceptabilă din punct de vedere moral. Clasa noastră politică pe înșelăciune își fundamentează puterea. Consecința imorală a înșelăciunii se răsfrânge asupra psihologiei omului mioritic; acesta manifestă o atitudine defetistă, mefientă și indiferență față de ce se petrece în jurul său, față de ceilalți semeni, în general manifestă o indiferență crasă față de rău. Consecințele imediate ale minciunii sunt abuzurile de tot felul. Dacă există o societate care naște cel mai ușor pe omul tiranic – aceasta este societatea noastră mioritică.

Principiile morale ale interdicției promisiunilor false și ale interdicției indiferenței față de suferințele celor mulți ar trebui dezvoltate într-o lege, în care să se prevadă sancțiuni pecuniare mari și chiar penale, aplicate de către Curtea Supremă, pentru oricare dintre politicieni, indiferent de funcția pe care o ocupă în stat. Fără această lege morală, omul mioritic va fi eternul păcălit. Aceasta se poate constitui în adevărata reformă a statului și nu panglicăriile reformiste cu care ne amăgește cel de-al treilea ….escu. Aceeași lege trebuie să prevadă sancțiuni pentru toți șefii din principalele instituții ale statului, cu obligația aplicării acestora de către puterile concurente în stat, fără să le rezerve șansa ,,spălării mâinilor.’’ În acest fel, trebuie privită consecvenționalitatea morală utilitaristă, în scopul eficientizării și reformării morale a societății românești. Altfel, ne vom scălda etern în apele Dunării balcanice.
Pe aceste temeiuri morale n-ar fi trebuit ales ,,omul puternic și drept’’, ci soluția pragmatică. Am ales sau s-a ales( prin fraudă) ,,omul puternic și drept’’ și soluția de guvernare cea mai ineficientă. Soluția pragmatică, credem noi, ar fi fost guvernul Klaus Johannis, nu Geoană. Nu președintele rezolvă problemele administrative ale țării, ci guvernul. Guvernul Johannis ar fi fost soluția optimă pentru România. Aveam nevoie, mai ales în perioada aceasta de criză să renunțăm la filosofia lui pseudo și să adoptăm imediat filosofia americană a pragmatismului. Pragmatismul este filosofia eficienței și are drept fundament funcționarea eficientă - a unui sistem economic, politic, a unei instituții, a unei societăți comerciale, etc. Eficiența a fost fundamentată, teoretic și practic, de Stephen R. Covey. Autorul vorbește de șapte trepte ale eficienței care se constituie în abecedarul înțelepciunii: a fi proactiv, a începe cu scopul de atins, a da prioritate priorităților, a raționa câștig – câștig, a căuta să înțelegi și apoi să te faci înțeles, a acționa sinergic, a căuta reînnoirea. ,,Cele 7 DEPRINDERI, spune Covey sunt deprinderi ale eficienței. Bazate pe principii dau cele mai bune rezultate posibile pe termen lung. Devin fundamentul caracterului, creează un nucleu generator de ,,hărți’’ corecte, din care individul poate extrage soluții operaționale, folosind la maxim ocaziile favorabile și învățând continuu alte principii, într-o altă spirală ascensională de creștere.’’ (Stephen R. Covey – Eficiența în șapte trepte sau Un abecedar al înțelepciunii, p 40). Ce a generat filosofia lui pseudo la noi? Fundamente ale omului tiranic, ale omului fără caracter, care generează ,,hărți’’ incorecte, iraționale, ineficiente, adesea absurde.

Motivația filozofilor americani constă că între credință (încredere, retușăm noi) și adevăr trebuie să existe o strânsă legătură. Credința este legată de iubire, rațiunea ca suport a adevărului de încredere în relația dintre oameni. Încrederea este apanajul rațiunii, credința este apanajul iubirii. Iubirea induce o percepție deformată a realității, iluzorie și provoacă deziluzii. Rațiunea fundamentează calea de mijloc a realului, a încrederii între oameni și clasa politică, induce judecăți juste față de realitatea imediată, nu una fabricată de o ideologie sau o grupare politică. În democrație relația omului cu puterea se bazează pe rațiune și încredere, în dictatură pe sentimente – pe de o parte de iubire necondiționată față de conducător, pe de altă parte ură față de adversar. Toată campania celui de-al treilea …escu s-a bazat pe instigarea la ură, pe iluzionarea electoratului cu imaginea cavalerului fără prihană, omul puternic ce ține în mână sabia dreptății, care se luptă cu mogulii și cu clasa politică coruptă .

Kant vorbește, în spiritul pragmatismului, despre primatul rațiunii practice în raport cu a celei teoretice. Primatul inteligenței practice asigură baza materială necesară unui trai decent care este suportul pentru creațiile teoretice. Acesta este și suportul unei vieți morale. A avea o bază materială îți dă libertatea de a crea, iar a crea te proiectează spre o viață virtuoasă. A fi creativ te ferește de tentațiile viciului și ale imoralității. Noi, însă, avem cel mai puțin din morala rațiunii practice: suntem contemplativi, pasionali, pătimași, abulici, ne înecăm ca țiganul la mal, ne îmbătăm cel mai adesea cu apă rece, iar în problemele practice ne situăm la limita de jos a subzistenței. Ca să fie eficient, un popor trebuie să legifereze această legătură pragmatică dintre încredere și adevăr. Dacă am fi avut ca dominantă - rațiunea practică, n-am fi ales pe ,,omul providențial’’, ci soluția cea mai eficientă - guvernului Klaus Johannis, pe care majoritatea forțelor politice și majoritatea populației îl acceptase în prealabil. O legătură mai apropiată cu Germania ( relația interumană primează), care este motorul economic al UE, ar fi fost o șansă pentru țară și pentru români, în actuala criză economică. O șansă pe care am ratat-o în modul acela genial caracteristic, omului mioritic. În ecuația puterii, Mircea Geoană era președintele unei guvernări Johannis, cu certitudine mai eficientă decât guvernul oligarhic al autocratului …escu. În zilele noastre conducerea în echipă înseamnă eficiență, nu cea autocrată, în care omul aparent puternic și aparent drept nu poate face minuni decât pentru sine. Un fanfaron, cum este cel de-al treilea …escu nu este nici omul puternic, nici omul drept. E doar o aparență, o copie ,,a omului puternic și drept’’ cu care i-a amăgit pe mulți. Totul la noi e aparență. A părea e dominant la omul mioritic.
Ca președinte, nu Geoană ar fi rezolvat problemele administrative ale țării, ci Johannis și echipa lui. De ce s-a dus Geoană la Vântu, când cel de-al treilea …escu clama și îi vâna ,,legătura cu mogulii’’? Fiind el însuși ,,pe felie’’ cu Vântu, mai mult decât Geoană, de vreme ce Vântu i l-a pus pe tavă pe Geoană, chiar înainte de marea confruntare, dar în viziunea filosofiei lui pseudo, hoțul strigă: hoții! Geoană, mai încrezător în oameni ( suferă de o anume credulitate intelectuală), a uitat că suntem la Porțile Orientului, unde prietenul te vinde repede. ,,Și Brâncoveanu? De ce se dusese la Istanbul când știa ce joc dublu făcuse…’’ (Marin Preda - Viața ca o pradă, p. 122). De ce s-a dus Mircea Geoană la Vântu în noaptea de dinaintea confruntării, când se știa ce ,,joc dublu’’ făcea? I s-a întins o cursă și el a căzut de ,,prostănac’’. La noi, recunoașterea adevărului, nu-l face inocent, îl face prostănac. Suntem teribil de sardonici când e vorba să râdem de cel căzut în capcana unui instinctual.

Dacă am fi fost pragmatici soluția Johannis ar fi trebuit să alegem. Cel puțin la momentul alegerilor adversarul celui de-al treilea …escu a încercat să unească forțele politice, nu să le dezbine. Între intențiile constructive ale lui Mircea Geoană și acțiunile distructive ale celui de-al treilea …escu, românii au ales varianta cea mai ineficientă. Avem vocația eșecului. ,,Ca să spui despre un popor sau o seminție că eșuează continuu în istorie, că posedă ,,vocația eșecului.’’(E. Cioran ), nu ai nevoie de multe argumente. E suficient, în fond, să numești un singur și desăvârșit eșec, un singur dezastru al poporului respectiv . Când e vorba de lumea spiritului sau de timpul destinal, lucrurile au ceva definitiv. Totul se petrece ca în știuta parabolă biblică: o singură cădere poate fi semnul definitiv al căderii.’’ ( Ștefan Afloroaei – Întâmplare și destin, p.7). Căderea începe cu decăderea morală, iar decăderea morală cu acceptarea nedreptății, cu tolerarea minciunii, cu neputința opțiunii. Când un popor acceptă nedreptatea săvârșită de conducătorii săi politici , acel popor acceptă umilința. Un popor care acceptă umilința posedă ,,vocația eșecului’’

Faptul că alegerile au fost fraudate în mod grosolan de cel de-al treilea escu, nici nu mai trebuie probat: este cât se poate de evident. Dacă Mircea Geoană a avut 15.000 de voturi în plus în țară, cele 75.000 de mii în plus obținute de …escu în străinătate nu valorează nimic. El este președintelui statului român, nu reprezentantul politic al românilor de pretutindeni. Adevărații reprezentanți ai românilor , conform principiilor democrației, sunt parlamentarii, nu președintele. Dar el, prin viclenie s-a substituit parlamentului. Acceptarea fraudării ne predestinează eșecului. Acceptarea acestei nedreptății morale ne predestinează, ca o reacție în lanț, altui șir de nedreptăți. Acceptarea nedreptății, toleranța la rău par să fie partea dogmatică a psihologiei omului mioritic. Pe acest fond psihologic s-a construit la români filosofia lui pseudo. Omul mioritic judecă lucrurile conform cu această filozofie, exprimată atât de sugestiv de înțelepciunea populară: ,,Cine-i harnic și muncește are tot ce vrea, cine-i șmecher azi și fură, are tot așa!’’ În această filosofiei al lui pseudo stă judecata omului mioritic. E o filozofie care predispune la scepticism și pesimism funciar. Nimeni nu este bun, toți sunt o apă și-un pământ. Nu mai știm care sunt valorile adevărate și care sunt false , nu mai știm ce este bine și ce este rău, nu mai putem decela adevărul de minciună. Omul mioritic se situează mereu într-o postură dilematică. Ca în dilema lui Eutyphron: lucrurile sunt drepte fiindcă sunt iubite de conducători noștri, sau sunt ele sunt iubite de conducători fiindcă sunt drepte? Omul mioritic înclină, de regulă, spre prima concluzie a dialogului: lucrurile sunt drepte pentru că sunt iubite de conducător. Când conducătorul se dovedește a fi un escroc politic, omul mioritic devine sceptic și pesimist. De aici o nepăsare senină sau o seninătate nepăsătoare, o acută lipsă de hotărâre și de voință, o viziune contemplativă și inactivă, aproape fatalistă, față de tot ceea ce se întâmplă în jurul său. Omul mioritic se obișnuiește cu răul. ,,Ferească Dumnezeu de mai rău!’’ zice el. De aceea omul mioritic bate pasul pe loc, trăiește în aceeași dialelă, o eternă reîntoarcere în același cerc vicios. Mereu ratează acțiunea creativă. Patima, această energie instinctuală care trebuie sublimată într-un act creator de ,, descoperire a adevărurilor esențiale’’, cum spune Mircea Eliade este risipită de mitici în deliruri politice de cafenea. În fond, toți asistăm senini ,liniștiți și nepăsători la această complicitate a fraudării. Totul e bine. Și când totul e încă bine, cine să se mai revolte. Și Oedip, ajuns orb și nenorocit, spunea că totul e bine. Celebrul pictor spaniol, Goya afirma, în celebra sa cugetare că ,,somnul rațiunii naște monștri.’’ Noi îi parafrazăm celebra cugetare și spunem că ,,somnul națiunii naște monștri.’’

Înșelăciunea, în general, provoacă o reacție violentă, o furie greu de stăpânit, fiindcă înșelăciunea este echivalentă cu nedreptate mișelească ce se face omului inocent, dar asupra politicianului care fură sau fraudează alegerile , alegătorul onest nu-și poate exprima decât o furie neputincioasă. Până la următoarele alegeri a uitat și pe asta mizează escrocul politic. Căci, asupra acelor politicieni care nu se țin de promisiuni și înșeală alegătorul nu se poate pune altă etichetă decât aceea de escroc. Un politician mincinos este un escroc politic. De ce nu se prevede în codul penal și escrocheria politică ca infracțiune gravă? E atât de greu de probat?

Conform DEX , escrocul este persoana care înșeală pe alții și își însușește , prin mijloace frauduloase bunuri străine; hoț, impostor, pungaș, șarlatan; (fig.) panglicar, papugiu, scamator. Parlamentar =Panglicar sau Parlamentar = Scamator . Care din acestea echivalări se potrivește cel mai bine parlamentarului român? Să vedem! Același DEX vede panglicarul ca fiind un artist de circ sau de bâlci care prezintă exerciții acrobatice ușoare; paiață, măscărici, comediant, saltimbanc, scamator. Dar scamator? DEX-ul spune că e un artist de circ care face scamatorii: iluzionist, prestidigitator. Hm! Credem, că cel mai bine îl definește pe parlamentarul român, prima definiție, aceea de panglicar. O paiață sau un măscărici. Ambele au o încărcătură mare de neseriozitate. Cealaltă definiție de scamator vizează mai degrabă pe un potențial dictator.

Este adevărat că un politician trebuie să aibă stofă de actor, să joace comedia vieții politice, dar nu pe aceea de măscărici politic. Actorul politic ca și actorul artist este respectat, actorul măscărici este disprețuit. Prima manifestare a cetățeanului față de politicianul măscărici este lipsa de respect. Modelul politicianului-măscărici, din nefericire se clonează la toate nivelurile politice și asta face din politica românească - un circ, o manifestare tipic balcanică, unde totul, absolut totul este lipsit de seriozitate – unde întreaga filozofie a vieții stă sub semnul nefiresc al lui pseudo: a trăi sub limita adevărului sau la umbra minciunii. Unii ne îndeamnă spre bibliotecă, să ne adăpăm din înțelepciunea livrescului. Dar biblioteca a ars la revoluție. Nu era biblioteca din Alexandria, dar era biblioteca din București. Și fără ,,bibliotecă'' cum să scoatem balcanismul din noi? E atât de adânc implantat în structurile noastre psihice încât e un modus vivendi pentru orice român. Va putea vreun român să viețuiască fără umbra lui Mitică? Chiar de emigrează pe alte meleaguri, umbra lui Mitică îl va urma. Ne îmbătăm cu apă din Fântâna Blanduziei. Ne-ar trebui o tărie - un scotch englezesc sau o găleată rece de apă, care să ne trezească și să putem, astfel, lupta cu propriile noastre himere naționaliste, cu propriile noastre iluzii și să trăim lucid realitatea?
În ce lume trăim? Trăim în lumea fatalistă a meșterului Manole, o eternitatea sisifică a cercului vicios. Adevăratul rău este în noi. Răul care vine din exterior ne întărește, cel care există în interior ne macină, ne slăbește și ne induce ca-n baladă, pesimismul suicidal. Ce construim se dărâmă. De nu se dărâmă trebuie să-i plătim tribut greu. Și chiar renăscută biblioteca, ca pasărea Phoenix – cine o mai caută, cine-i mai trece pragul? Suntem prea grăbiți să ne trăim viața în chip balcanic, ca să ne întoarcem ochii la pasărea Phoenix. Renașterea nu e doar deșteptare, e lupta pentru înțelepciune.

Cele mai bune soluții, pentru a zdruncina din temelii această clasă politică, prea arogantă în autosuficiența ei, ar fi boicotarea alegerilor, nesupunerea și rezistența civică față politicile aberante. Pentru asta ar trebui să avem un Gandhi autohton, care să inițieze o mișcare non-violentă de boicotare și de rezistență civică față de abuzurile puterii. Violența este forma de acțiune politică rapidă, dar ineficientă: nu rezolvă fondul problemei, ci doar înlocuiește o imoralitate publică, tolerantă, cu altă imoralitate publică, intolerantă, tragică în instituirea ei, la îndemână instinctualilor. Camus vede în actul violent ,, absurdul însuși’’. Străinul lui Camus e un model al omului absurd. Marin Preda a surprins în Delirul această absurditate dezlănțuită a instinctualilor. Omul delirului e echivalentul a ceea ce Swift văzuse în viziunea sa despre Yahoo. Acest englezism nu poate fi înțeles doar prin expresia ,,țărănoi’’ . Cuvântul Yahoo are o semnificație mult mai complexă. Yahoo este omul animal, bruta lașă, fără nimic din spiritualitatea umană. ,,Swift a fost primul care a imaginat o lume în care animalul om, numit yahoo are stări de suflet capricioase și inexplicabile, la care caii se uită uimiți și îl țin în grajd, așteptând liniștiți să-i treacă isteria și țicneala…’’ (Marin Preda – Viața ca o pradă, pp. 102 – 103).

Dar cine se încumetă la o astfel de mișcare non-violentă? E greu să găsești printre români un Gandhi autohton. Și mai greu de a găsi adepți care să-l sprijine. Ar fi luat în râs, ar fi batjocorit, ar deveni o idealist imposibil. Suntem doar balcanici, adepții filosofiei lui pseudo - unde adevărul e falsul și falsul e adevăr. Prin această filozofie a falsului, suntem, nu doar o pseudo-democrație, ci și o țară a haosului cu urne electorale. Toate filosofia noastră politică e o filosofie al lui pseudo, o filozofie politică fără politică. Singura activitate politică este aceea a parvenirii. O astfel de politică generează o societate mefientă, în care dominantă este suspiciunea patologică și așteptarea anxioasă a răului. Anomia domină România. Dacă puterea este validată prin fraude electorale, acea putere va deveni și mai abuzivă. Societatea va merge din rău, în mai rău. În societatea românească, oamenii manifestă o mefiență generalizată față de o clasă politică tot mai abrutizată de putere și mai incapabilă să administreze țara. Neîncrederea în puterea politică a atins nivelul critic. Omul nu mai poate decela care-s buni și care-s răi sau care sunt mai puțin răi. Cei mai mulți români cred că toți politicienii ,, sunt o apă și-n pământ’’. Odată cu aceste alegeri s-a deschis calea către o societate defetistă, sceptică și nevrotică. ,,O scrisoare pierdută’’ se repetă etern, pe scena noastră politică, ca o tragicomedie fatalistă pentru români.

Totuși, faptul că am putut ,,vedea’’ fraudarea, ne mai dă o speranță: democrația mai există. Idealistul irlandez George Berkeley, face o remarcă, care rămâne un adevăr indubitabil pentru cunoaștere. În Principles of Human Knowledge,3, paragraful 6 el afirmă: ,,Există adevăruri atât de clare, încât pentru a le vedea este de ajuns să deschidem ochii’’ ( Jorge Luis Borges – Eseuri, p. 307). Același lucru îl afirmă și mitul biblic, numai că mitul biblic remarcă în această ,,vedere’’ a adevărului i și latura morală a acestuia, binele și răul. A deschide ochii și ,,a vedea’’ adevărul, înseamnă și latura sa morală - binele și răul. Adevărul nu înseamnă doar cunoaștere, ci înseamnă cunoașterea realității binelui și răului, căci în fiecare adevăr pe care omul îl cunoaște descoperă un bine și un rău. A ne deschide mintea și a vedea adevărul înseamnă a vedea ,,fața și reversul’’, despre care ne avertizează Albert Camus, un da și un nu, care ne impune opțiunea nu a rațiunii, ci a conștiinței. A vedea adevărul înseamnă a vedea binele dincolo de rău și răul dincolo de bine, a vedea lumina întuneric și întunericul în lumină. În cunoașterea realității , orice bine ascunde un rău și orice rău maschează un bine. Trebuie să deschidem ochii și să vedem! Uneori adevărul, acel adevăruri limită, poate fi, cum spune Camus , ,,atins cu mâna’’, fără o argumentație logică. Adevărul fraudării alegerilor este un adevăr-limită, un adevăr care poate fi atins cu mâna. Când criza va fi atins apogeul critic, în acel moment ,,toate decorurile se prăbușesc ’’ (Albert Camus – Nunta). Atunci și adevărul va fi ieși la iveală.

Într-o societate unde dominante sunt ipocrizia și cinismul, singura performanță a valorilor este ineficiența. La rândul lor, relațiile interumane sunt compromise, iar respectul pentru lege și autoritatea statală este la cel mai scăzut nivel. O astfel de societate își dovedește o irațională ineficiență. Orice relație interumană se fundamentează pe încredere (încrederea are la bază logica rațiunii sau a sentimentelor). Relația interumană se fundamentează pe morala socratică a rațiunii, pe morala nazarineană a iubirii sau pe sinteza gandhiană a ambele morale - cea a căii adevărului și iubirii. Prin urmare, într-o societatea sau în orice tip de relații interumane( în familie), în care dominantă este gândirea instinctuală în detrimentul celei umane a rațiunii, se instaurează suspiciunea și neîncrederea. Când suspiciunea ia locul încrederii, comunicarea devine anevoioasă, irațională adesea absurdă, iar birocratismul se amplifică grotesc. Cuvântul de ordine într-o societate cu dominantă instinctuală este înșelăciunea, în contrapondere cu o societate normală unde înșelăciunea nu e doar sancționată de lege , dar e sancționată de societate. Înșelătorul este un stigmatizat social, toți ceilalți îi întorc spatele. La noi, înșelătorul este admirat și adulat ca un erou. Eficiența unei societăți se află în relație directă cu starea morală a clasei politice în special și a societății în general. Cu cât există o stare de moralitate mai bună (și includ în aceasta stare de moralitate integritatea, cinstea, corectitudinea, spiritul de inițiativă și creativitate, fidelitatea, abnegația, simțul măsurii, curajul, dreptatea, dăruirea , hărnicia) , cu atât o societate este mai eficientă. La fel se petrec lucrurile la nivelul celei mai mici societăți: familia. Eficiența unei familii depinde de starea morală a părinților genitori și a progeniturilor. Orice discrepanță, între gândirea și comportamentul celor doi genitori, generează suspiciunea și neîncrederea progeniturilor în proprii lor părinți.
Starea morală cuprinde principii naturale ce nu pot fi încălcate fără consecințe grave pe termen scurt și lung. Dacă ar fi să o asemănăm cu o forță fizică, am putea spune că moralitatea este echivalentă gravitației, ce atrage, în vreme ce starea imorală este asemănătoare forței cosmice, de respingere. Într-o țară cu o stare morală precară oamenii au tendința de a emigra; la fel se petrec lucrurile în familiile dezorganizate sau/și în familii onorabile copii au tendința de a pleca în lume, fie din cauză că familia nu le asigură un minim de securitate psio-morală, fie din cauza constrângerilor aberante și a umilințelor de tip negativist la care sunt supuși (nu ești în stare de nimic!, etc.). Pe plan național, se manifestă efectul înstrăinării, generat de umilința la care sunt supuși tinerii în propria țară de clasa politică infantilă și aberantă.

Cel mai greu de suportat este umilința. Într-o țară cu o clasă politică coruptă și abrutizată de putere, oamenii se simt tot mai umiliți. La fel se petrec lucrurile într-o familie vicioasă. Pentru progenituri e greu de suportat umilința publică; aceștia dezvoltă inconștient ura subterană împotriva comunității pe care o găsește vinovată de nerealizarea lor pe plan social. Atracția exercitată de vest nu se datorează doar boom-ului economic al acestuia, ci mai ales stării sociale morale din aceste societății,care impune respectul pentru ființa umană. Într-o astfel de societate, omul se simte moralmente motivat să muncească, să trăiască și să ducă la standardul celor din vest, un trai decent și eficient pentru comunitate. A trăi eficient înseamnă a trăi cu informație adecvată. Ce înseamnă informație adecvată? O informație corespunzătoare, respectiv o informație reală. A trăi eficient înseamnă a fi motivat de informația politică și economică. Cu cât informația este mai realistă, cu atât este mai motivantă pentru psihic, pentru a munci mai bine mai creativ. Cu cât este mai creativ omul este mai optimist, mai fără grija zilei de mâine, mai liber, mai bine dispus , mai fericit.

Nimic bun nu se poate construi pe minciună; o construcție realizată pe informație inadecvată, pe minciună, e iluzorie, e utopică, e asemenea castelului de nisip care se prăbușește. Ca de exemplu reformarea clasei politice, atât de mult clamată de cel de-al treilea …escu în campania electorală, a constat în decimarea și slăbirea partidelor adverse și întărirea partidului portocaliilor, prin șantaj, prin sinecuri oferite, prin rapt politic. În asta a constat reformarea clasei politice.
Cu cât informația politică și economică este mai distorsionată de interesele oculte ale unei clase politice corupte, cu atât acționează mai degenerativ asupra psihicului, iar omul de rând devine mai sceptic și mai pesimist. O clasă politică lacomă, coruptă, ipocrită și cinică , mărește discrepanța dintre aparență și realitate. Omul își pierde încrederea în valorile morale; cel care ascultă de glasul rațiunii are tendința să emigreze în statele care respectă valorile informației adecvate, alții, mai nevrotici, își găsesc reazem psihic în credințe iluzorii, în secte religioase sau în mișcări extremiste. Pentru omul mioritic sceptic nu mai există adevăruri, chiar dacă ele ar fi promovate în mod real de clasa politică. El simte că această clasă politică este o clasă a falsului și a minciunii, o clasă care îi arată la alegeri o fațadă de bunăvoință, ca apoi să-i întoarcă spatele.
Bibliografie:
1) Albert Camus – Fața și reversul, Ed. RAO, București, 1994
2) Irina Petraș – Feminitatea limbii române, Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj – Napoca, 2002.
3) Mircea Eliade – Profetism românesc, Ed. ,,Roza Vânturilor’’ , București, 1990
4) Mihai Eminescu - Poezii
5) Plotin - Enneade IV , Ed. IRI, București, 2003
6) Matei Călinescu –Viața și opiniile lui Zacharias Lichter, ed. Polirom , Iași, 1995
7) Biblia – Evanghelia după Matei
8) Ioan Petru Culianu – Eros și magie în Renaștere, 1484, Ed. Nemira,1999
9) Șerban Cioculescu – Viața lui I. L. Caragiale – Caragialiana, Ed. Eminescu, București, 1977
10) Stephen R. Covey – Eficiența în șapte trepte sau Un abecedar al înțelepciunii, Ed. ALLFA, București, 2000
11) Marin Preda - Viața ca o pradă, Ed. Albatros, București, 1977
12) Jorge Luis Borges – Eseuri, Ed. Polirom , Iași, 2006
13) Mircea Flonta – Kant în lumea lui și cea de azi (Zece studii kantiene) , Ed. Polirom , 2005
14) Ștefan Afloroaei – Întâmplare și destin, Ed. Humanitas, București, 1993