agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4008 .



Planeta Mediocrilor
essay [ ]
Ioan Grosan

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Archimboldo ]

2010-02-21  | [This text should be read in romana]    | 



Ne aflăm perpetuu pe Planeta Mediocrilor, aflată acum la cea de-a treia ediție, (Polirom, Iași, 2008), precedată - (ce-i drept) - de Epopeea spațială 2084, pare a ne avertiza Ioan Groșan, scriitor care se dovedește destul de Trahanache editorial în ultimii ani. În Cuvânt înainte prozatorul își definește demersul drept un act soteriologic, „un exorcism. Am avut - și mai am prejudecata – că un scriitor trebuie să scape nu numai de demonul defectelor, ci și de cel al calităților prea evidente. În cazul meu - iertată-mi fie lipsa de modestie - de demonul umorului.” Într-adevăr, autorul are o virtuozitate în a decripta și denunța situațiile ilare, de a releva tentacule aberant-comice în cele mai banale circumstanțe, cu un ultra-văz de extracție caragialiană parcă. Publicate în revista „Știință și tehnică” sub pseudonimul Ars amatoria, cele două seriale atrag atenția „anumitor organe și organisme de partid și de stat” care, în primăvara anului 1989, sistează Planeta Mediocrilor din pricina prea evidentei congruențe, în pofida viitorului mult îndepărtat și a cyberman-ilor, cu evenimente din actualitatea imediată. Ochiul lucid și acid al scriitorului se întoarce nostalgic înspre un trecut în care, în ciuda cenzurii, au reușit să se insinueze printre rânduri numeroase „șopârle”, ceea ce-l determină pe polemist să-și aroge nonșalant titlul de „disident prin umor.”
Volumul debutează însă, contrar titlului, cu Epopeea spațială 2084, care se întinde de-a lungul a 50 de episoade și abia ulterior vom poposi pe Planeta Mediocrilor, text cu fabulă distinctă față de cel precedent, o locație apoteotică a voiajului interstelar. Dispunerea capitolelor sub formă de episoade, serial, la fel ca în romanul O sută de ani de zile la Porțile Orientului denunță apetența pentru cinematografie a prozatorului, dar și o stratagemă narativă aptă să gradeze suspansul sau să incite curiozitatea lectorului.
Episodul 1 demarează cu O ședința obișnuită al cărei protagonist este Iuliu Corodan, „directorul Centrului de Cercetare și Centralizare Cosmică de pe lângă institutul de profil (UNIVAX)”. Abrevierea caricaturală a impozantei instituții comportă în subsidiar un alt sens, al insignifianței acesteia, marcată însă pompos. Ridiculizarea raționalizării energiei electrice, a celei termice sau a alimentelor din regimul antedecembrist este relevată prin celebra expresie „se dă”, chiar dacă beneficiarii au parte de distributivitatea democratică a agentului solar. Limbajul este racordat la contemporaneitate, într-un melanj de expresii idiomatice și lexeme inventate ce calchiază purulent realitatea. Paranoia curățeniei, exterioare însă, este arondată roboților care se prezintă la apelul directorial-dictatorial și care „erau toți proaspăt unși, vopsiți, lustruiți”. Matinalul raport al supușilor, replică evidentă a ședințelor de partid, vizează bunul mers al cosmohozurilor, colhozuri spațiale așadar, în care planul este îndeplinit doar la sateliții artificiali, în vreme ce sateliții naturali se află într-o mioritică transă abulică, vegetând balcanic pe orbită.
Elementul perturbator al acalmiei îl constituie dispariția unui satelit natural, „Veac Nou”, singurul loc în care se puteau găsi gogoșari. Numele acestuia este aproape oximoronic, prin atașarea unui lexem apartenent registrului arhaic, ceea ce pare a potența ideea stagnării, a cantonării într-o temporalitate încremenită ideologic și a schimbărilor posibile doar în plan demagogic. Într-o astfel de circumstanță Se iau hotărâri importante, și anume recuperarea rebelului satelit, conform principiului galactic, patriotard: „Fie-orbita cât de grea, eu iubesc planeta mea!” Odiseea aducerii acasă comportă însă dotarea navei pentru misiune, printr-o aprovizionare În magazia UNIVAX-ului, al cărei Cerber este nea Gică, robot ajuns la senectute și mazilit din „funcții de mare răspundere” din pricina faptului că nu mai putea face față noilor „cuceriri ale științei și tehnicii”. Materialele necesare călătoriei nu sunt obținute fără polemizări de la magazionerul care nu este programat să prolifereze imprecații. Carența acestuia este ajustată de către singura companioană care-l însoțea în exilul profesional, în etate și ea, Șari-neni, care selectează din recuzita marțiană o injurie circumstanțială: „Terra cui făcut la tine bou și azvârlit în spațiu”. Echipajul selecționat riguros este alcătuit din comandantul Felix S 23, competent într-ale voiajurilor cosmice, robotul-computer Dromiket 4 și junele robot Stejeran 1, recrutat din pricina obedienței totale în îndeplinirea corvezilor, creierii lui artificiali fiind spălați plenar și dirijați doar înspre muncă. Matelotul galactic, nostalgic, regretă că nu a fost dotat cu sensibilitate pentru a putea contempla panoramic Terra. Pentru a învinge monotonia călătoriei, membrii navetei recurg la anestezice oleaginoase în detrimentul celor clasice, bahice și joacă șeptic. Ei sunt, totuși Mereu la datorie. Conversația dintre Dromiket 4 și comandant este totodată o incursiune în mentalitățile robot-ice, relevând o scală cibernetică evolutivă. Cei din vechea gardă nu sunt obișnuiți să aibă dubii sau să pună întrebări, privilegiul exclusivist fiind rezervat doar roboților ierarhici, în vreme ce actualii au „mai multe întrebări pe circuit decât răspunsuri pe cartele”. Nici cosmosul nu este vidat de agenți rutieri care sancționează depășirile de viteză. Robotul-major Ursu Vasile denunță, printr-o apariție teatrală, marionetizată, mascarada ordinii, milițienii galactici dovedindu-se inutili, apți doar pentru o conversație situațională într-un limbaj imperativ, de paradă, fals coercitiv.
Misionarii de pe nava „Bourul” o întâlnesc pe Getta 2, o roboată „în carne și oase”, al cărei vehicul se află în pană. Buni tovarăși, aceștia îmbarcă șarmanta sirenă, o felină cibernetică ce exercită un magnetism deconcertant asupra novicilor săi companioni într-ale flirtului. Un dialog în spațiu focalizează disjuncțiile între cele două civilizații, dar se concretizează in facto într-o satiră vitriolată la adresa Terrei, spațiu al travaliului continuu, în care funcționarii spațiali sunt reciclați și reparați, ghidați de precepte civice specifice omului nou, socialist, în care concediile sunt neavenite. „Așa că n-ai de ce să te odihnești: munca l-a transformat pe animal în om și tot ea l-a ajutat să ajungă robot” – proclamă irevocabil comandantul Felix S 23. Căsnicia lor este posibilă doar în urma unei solicitări de programare, funcționarea roboților se realizează în rețea, kilowații sunt raționalizați, visele sunt distribuite conform planului doar celor obedienți, în vreme ce recalcitranții au parte de coșmaruri punitive, în funcție de gravitatea abaterii. Discursul epic, postmodern este pigmentat constant de zicale sau cântece de factură populară, reflectând perenitatea etnos-ului, originea sănătoasă a locuitorilor spațiali. Veritabilă Evă galactică, Getta 2 încearcă să-l seducă pe Stejeran 1, înfățișându-i edenul propriei planete și reușind să-l persuadeze să se îndrepte spre acest Eldorado stelar. Policentrismul „Galaxiei a III-a Apocaliptica”, ai cărei locuitori se înțeleg telepatic se opune… unității de monolit a Terrei, guvernată de „un singur centru gravitațional”. Dromiket 4 semnalează frontierele telurice: călătoriile galactice sunt permise doar unor delegații restrictive, iar mariajul simplului robot este trenat din pricina nomenclaturiștilor tereștri care se căsătoresc și divorțează de mai multe ori astfel încât „pun mâna pe toate piesele”, în vreme ce „majoritatea roboților simpli, cinstiți” rămân celibatari. În plus, până și ora li „se comunică de la Centru, după necesități”, pentru ca nu cumva să cadă în capcana unei ore imprecise, de factură „deviaționistă” ce poate deveni o „oră retrogradată”. Popas-ul în spațiu este atât un prilej de rememorare a epocii infantile, în care pedepsele paterne sunt adaptate mediului robotizat, cât și acela de a întâlni noi exponenți galactici, mici întreprinzători, posesori de moteluri spațiale în care, la fel ca în mediul terestru, alimentele sunt condiționate. O nouă și elocventă planetă este, ilustrativ, aceea a Tăntălăilor, care aparține tot galaxiei noastre, ai cărei locatari, niște Yeti cosmici, contrazic totuși teoria darwinistă, înmulțindu-se prin ouă. Aceștia par a fi într-un detașament de muncă forțată, lucrând la o carieră de piatră și fiind supravegheați de Petre Stoenescu, gardian sancționat pentru infracțiunea de a fi fost „prins în post dormind cu tovarășa Smaranda”. Planeta omuleților verzi, americani galactici relevă un Babel multicultural ce comasează civilizații. Barmanul de la „Supernova” este originar din Jimbolia, sugerând ideea, reflectată pe parcursul întregului tom, că mioriticii noștri concetățeni se află pretutindeni.
Biografia comandantului este recompusă fragmentar. „Trimis la stuf” pentru că a utilizat ordinatorul fără licență, apoi avansat pentru merite în inventică, fiind descoperitorul papirusului „pe care nu se putea scrie”, apoi a celui care nu se putea șterge, Felix S 23 se dovedește părintele satelitului dispărut. Economia epică a volumului nu eludează nici categoria securiștilor spațiali, care sunt nevoiți să-și dea demisia de la „Institutul de Interceptare Cosmică” din pricina pauperei salarizări și să devină detectivi particulari. Marțianul decide să deconspire potențiala traiectorie a „Veacului Nou” doar după ce este mituit cu patru lăzi de Gerovital. Consumația de la bar este achitată în uraniu de către Getta 2, monedă de schimb care nu încurajează bacșișul, fiind toxică. Cilioaiele sunt dame de campanie, gheișe ale acestui topos ideal, dar legătura cu ele nu poate fi menținută din pricina diferenței ireconciliabile Est-Vest: „Noi, cu stația noastră, ne deplasăm spre verde, iar voi urmați deplasarea spre roșu”.
Episodul 29, intitulat simplu Episod cenzurat prezintă o coală albă, la fel ca în romanul O sută de ani de zile la Porțile Orientului, dând posibilitate naratarului să-și imagineze el însuși sincopa narativă, întregind fabulativ vacuumul livresc. Arca galactică, după ce s-a îmbogățit cu o femeie, va avea parte de Micul Benga, copil de pe Galaxia Alpha, rătăcind prin cosmos pe o tricicletă. Fiu al unui marinar care-a ajuns aici fiind victimă a experimentului „Philadelphia”, decide să fugă de-acasă din pricina numeroșilor frați. Uniformizarea estetică a femeilor de pe Alpha permite distributivitatea virilă a tatălui și generează o demografie luxuriantă, asiatică parcă, mai ales că el este singurul exponent al masculinității pe o planetă a amazoanelor matriarhale. Tranchilitatea traiului membrilor echipajului se transcrie în Zile fericite, beatnice, în care „Comandantul Felix S 23 îi citea copilului […] povești din Wells, Asimov și Ion Hobana”, Getta 2 îi răsfăța cu „pastile de Jidvei”, în vreme ce poetica atmosferei era întreținută de Dromikete 4 cu „Doine din jurul Centrului de Recuperare Intergalactică de la Lehliu-Gară”. Temporalitatea este circumscrisă printr-o parafrază de extracție moromețiană: „Cosmosul avea răbdare cu roboții”. Atacul realizat de „Pirații Stelelor” asupra precarei nave eșuează din pricina pauperității superlative a pământenilor, astfel încât aceștia nu au ce vandaliza. Cei doi haiduci-mercenari se înduioșează de starea materială terestră devenind donatori ai echipajului care nu poate să le ofere, ca troc, decât prune. Destinul frumoasei roboate, căsătorită cu un macho cu IQ limitat denunță ravagiile și universalitatea geloziei bărbatului care-și agresează consoarta, supunând-o unui tratament bestial, datorită faptului că aceasta va trăi mai mult decât el. În pofida mutilărilor succesive - „mi-a dat foc, m-a explodat, m-a aruncat de la etaj”, Getta 2 este o supraviețuitoare, hedonistă incurabilă, peregrinând drumoman prin Cosmos, în căutare de noi senzații.
Un alt topos ilar, Planeta Tălâmbilor, este caracterizată de obediența totală a locatarilor, motivată prin excesul de brom din atmosfera. Portretul lor fizic pare similar cu acela al chinezilor, iar cerebelul acestora, aplatizat monocord, spălat vârtos de brom îi determină să se afle „mereu în așteptarea unui ordin”, solicitând o vasalitate totală. Bromul de pe planetă are un efect domestic până și asupra Gettei 2, care dorește benevol practicarea de corvezi gospodărești. Spleen-ul cosmic traduce redundant carențele sistemului teluric, în care simbriile sunt alocate în funcție de numărul serviciilor, și nu a calității acestora, ceea ce încurajează superficialitatea și hibernarea balcanică în așteptarea chenzinei. Satelitul dispărut este descoperit, în cele din urmă, stranietatea constând însă în faptul că misiunea echipajului nu este una de salvare, ci doar de elucidare a circumstanțelor în care fugarul s-a rătăcit și de identificare spațială a acestuia. „Veac Nou”, victimă a cometei Halley, a fost invadat de rapiță, în vreme ce proiectata cultură de gogoșari se dovedește un fiasco experimental. O altă tipologie carpatică, danubiană și pontică deopotrivă este Un om năcăjit, comis voiajor, congruent estetic, lexematic și comportamental etniei rrome. Jan Relativu', din Crângași are însă o genealogie antică, egipteană. Comerciant de lalele, practică și el vânzarea condiționată, oferind smochine doar la pachet, alături de „jaluzele și ciungă”. Stația orbitală „Avântul”, în pofida onomasticii pompoase, este înfloritoare doar în ceea ce privește ciupercăria elitistă, metamorfozată însă într-o junglă gigantescă, în care ciupercile cresc swiftian, ajungând la 30-40 de metri, din pricina nerecoltării la timp.
Ioan Groșan nu omite nici componenta instructiv-educativă a celor de pe alte planete. Cosmic School adoptă principii didactice axate dual, pe liberul arbitru, dar și pe o disciplină spartană, acceptată obedient. Centrul experimental particular nu recrutează decât copiii „care nu știu nimic”. Metoda constă în saturația generată de jocuri și jucării, de care au parte trei ani, astfel încât aceștia ajung să-și dorească ardent alfabetizarea și să ardă ulterior etapele, printr-o ingerare pantagruelică de informații. Dorința de perfecționare este amplificată și de principiul fructului interzis, printr-o inscripție care frânează aparent accesul în doma educativă. Gimnaziul, Cosmic School (II) are un alt sistem de instruire. Fetele din clasa a VII-a au ca obiect de studiu gastronomia și disciplinele casnice, predate de pământence, deoarece ele excelează la materiile realiste, dar sunt afone, retractile față de domesticeli. Cosmic School (III), treapta superioară, este centrată pe un sistem dublu de evaluare, al profesorului și al computerului. Diferențele de notare sunt sancționate prin concedierea învățătorului, mult mai rentabilă decât repararea unui ordinator. Ridiculizând promovabilitatea totală, datorată unui „sistem docimologic obiectiv” prozatorul devoalează carențele sistemului de învățământ în care fiecare profesor are un supraveghetor ce-i monitorizează total activitatea, până când, prin interșanjabilitatea rolurilor, victima devine călău, adică inspector. Zona „Robertson-Kudașvili” pare un institut de reabilitare, de spălare cosmică a creierilor, în care reeducații sunt penetrați plenar de „dorința de a elogia, de a înălța imnuri, ode, cuvinte de laudă”, într-un fel de „Cântare a României” cameleonizată galactic.
Experimentul „Teleorman” constituie o replică mioritică a experimentului „Philadelphia”, creând inspectori invizibili, expediați însă în spațiu, pentru a nu perturba cumva furturile și afacerile ilicite ale pământenilor. Componenta ubicuă a teluricilor este cea epicureică, astfel încât transformă orice prilej într-un chef strașnic, asezonat cu bucate exclusiviste, licori afrodiziace și fundal melodic ethno. Echipajul satelitului „Veac Nou” este lăsat în paragină să-și cultive pantagruelica rapiță, ba mai beneficiază și de sfaturi luminate călăuzitoare, de tipul „Taraful să cânte zi și noapte. Organizați tombole. Revalorificați folclorul”, asta în speranța că vor fi recuperați cândva, la calendele grecești. Reîntorși acasă, cei de pe nava „Bourul”, au stupoarea de a constata metamorfoza ambientalului, ca în basmul Tinerețe fără bătrânețe… Centrul de Cercetare și Centralizare cosmică a fost desființat, iar în locul lui se află I.A.S. Drăgănești. Navetele spațiale au fost schimbate în combine, personalul recalificat. Voiajul cosmic a echivalat cu două decenii terestre. Finalul – deschis – revine naratorului postmodern care refuză matein să deconspire destinul ulterior al inadaptaților, îndepărtându-se de personaje și „declarând cu sinceritate, caragialean, că nu mai știm ce s-a întâmplat cu ele.”
Pe Planeta Mediocrilor se ajunge accidental. Pilotul Amărășteanu și comandantul Aciobăniței decolează forțat pe un tărâm similar Terrei, atât în privința climei și florei, cât și a locatarilor. Deși mediocrii au parte de cursuri de gândire de trei ori pe săptămână și-și intensifică herculean eforturile cognitive, rezultatul e constant, iar ștacheta sapiențială nu poate fi ridicată: „gândim de ne trec sudorile, dar gândim greșit”. Extramediocrii, în pofida onomasticii cu rezonanțe superlative, nu-i desemnează pe retardații sadea ci, din contră, pe cei care vin din afara planetei și încearcă în van să civilizeze aceasta națiune democratică a turpitudinii. Locatarii planetei lucrează planificat, asiduu, au parte de meniuri fixe și datoria de a îngurgita bucate anodine. Deși sunt „lucizi de mici”, conștienți de soarta stagnantă care-i așteaptă, mediocrii se complac balcanic în această transă abulică, încorsetați în norme draconice, conservându-și cu acribie tâmpă inepția. Ultimul episod este alocat tot povestitorului care fraternizează postmodern cu naratarul, confident și corector itinerant. Calchiind finalurile basmice, naratorul se disculpă în fața Măriei-Sale lectorul printr-un subterfugiu edificator: „și noi am fost pe Planeta Mediocrilor!”
Partizan al umorului, briant, ludic, cultivând o ironie fină, Ioan Groșan deconspiră mecanismele de articulare robotizate ale Terrei, într-o Odisee (pseudo?)spațială spumoasă, cu un tempo epic antrenant, din care monotonia este repudiată.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!