agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4517 .



A căzut comunismul în România?
essay [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Goe ]

2010-12-20  | [This text should be read in romana]    | 



După intrarea României în N.A.T.O. și U.E. întrebarea pare a nu-și mai avea rostul. Răspunsurile foștilor deținuți politici pe care i-am intervievat pentru Departamentul de Istorie Orală al Fundației Academia Civică, sunt însă pe cât de tranșante, pe atât de edificatoare în această privință. Iată câteva dintre ele:

Ne conduc epigonii comuniștilor

Gicu Iancu, 87 de ani, 12 ani de detenție politică executați în penitenciarele din Constanța, Jilava, Gherla, Aiud: „Comunismul nu a căzut. E în vigoare și nu vă cădea pentru că s-au născut noii conducători: copiii lor, nepoții lor”... • Mirel Marin Stănescu, 70 de ani, 3 ani de detenție politică executați la Constanța, Cluj, Jilava, Gherla, Ocnele Mari, Periprava: „Comunismul s-a prăbușit formal. Sentimentul meu este că nu a căzut. Vechile structuri se mențin, iar cei care ne conduc provin din ele. Mentalitatea lor este tot comunistă. S-a încercat acum ceva cu legea lustrației dar mă tem că e prea târziu. Ca să fiu sincer, sunt foarte pesimist în privință viitorului.” • Dumitru Carastoian, 71 de ani, 6 ani și 4 luni de detenție politică executați la Tulcea, Constanța, Gherla, Salcia, Strâmba, Cistia, Luciu-Giurgeni: „Comunismul nu a căzut pentru că la conducere, în toate județele și în capitală, sunt numai securiști și comuniști. Păi, cine a ocupat toate posturile cheie? Dar mai e o problemă: au fost și ne-comuniști la putere. Am să vă dau un exemplu, deși mă doare și mi-e rușine s-o spun: domnul Diaconescu, actualul președinte de onoare al PNÞ-CD, n-a făcut nimic pe linie anti-comunistă; putea să se zbată, putea să facă ceva când a fost la putere, dar el n-a schițat nici un gest în această privință. Putea măcar să strige așa cum fac eu acum, chiar dacă nu mă aude nimeni. Dar el – mielușel. La fel, domnul Galbeni, și mulți alții ca ei...” • Constantin Ionașcu, 86 de ani, 6 ani de detenție politică executați la Ministerul de Interne, Malmaison, Jilava, Aiud, Gherla, Poarta Albă, Kilometrul 4 Saligny, Peninsula: „Nu am scăpat de comunism. Suntem conduși de epigonii comuniștilor, care sunt mai periculoși decât comuniștii propriu-ziși. Aceia urmau o singură linie: ura de clasă. Epigonii de acum nutresc însă o altă ură – mai șlefuită, mai sofisticată, mai subtilă; o ură modernizată față de propriul popor. De ochii lumii, comuniștii țineau să se știe că își respectă «cuvântul lor de comuniști». Epigonii nu au cuvânt și nici nu sunt interesați de salvarea aparențelor. Comuniștii aveau obligații față de partid. Epigonii lor nu mai au nici o obligație, față de nimeni. Numai lor să le fie bine! Comuniștii – dacă li se dădea mâncare, băutură și alte chestii – nu țineau să fie bogați. Epigonii lor vor însă să se îmbogățească cu orice preț.” • Alexandru Mihalcea, 74 de ani, 4 ani de detenție politică executați la Malmaison, Jilava, Gherla, Poarta Albă, Salcia, Luciu-Giurgeni, Grindu: „În 1989 am avut naivitatea de a crede că s-a prăbușit comunismul așa cum bătrânii cu care eram în celulă la Gherla credeau că «mâine ne dă drumul». Experiența istorică ne-a arătat că nici un popor nu poate fi eliberat din afară, dacă nu este eliberabil dinăuntru. Or, noi nu suntem eliberabili în clipa de față. Comunismul nu este numai o formă de organizare statală, ci, în primul rând, o mentalitate care poate intra în celula cerebrală. La noi, a intrat în neuroni. Păstrăm aceeași mentalitate aproape generalizată, de asistați ai unui stat care poate da cu pipeta ceea ce vrea el. Realitatea este că nu prea mai are ce da. Dacă o face, dă cui trebuie, la un anumit nivel: coteriei clientelare, mafiei strânse într-un anumit nucleu. Sigur că nu mai avem de a face cu un stat comunist în accepția dată statului ceaușist dar nu putem considera ca fiind scuturat de comunism un stat mafiot, care aprobă corupția și ale cărui vârfuri iau parte activ la corupție; un stat care practică politica minciunii față de cetățenii săi, a desconsiderării unei foarte largi categorii a populației României – vorbesc de foștii deținuți politici, cărora li se alătură categorii de persecutați, deportați, strămutați, plus rudele lor, care se ridică la un număr mult mai mare decât cel înregimentat în A.F.D.P.R.; un stat în care proliferează organizații de «revoluționari» printre care poți găsi foști ofițeri de Securitate și Miliție; un stat care asistă fără să intervină la stratificarea bipolară a populației, și care îndeplinește porunci externe nejustificate cu privire la anumite modalități tradiționale ale românului de a privi anumite lucruri, acceptând ingerința în tradiții și morală a corectitudinii politice.”
Lista ar putea continua...

„Vestul ne-a trădat!”

La antipodul acestor percepții, se situează varianta oficială exprimată de președintele Traian Băsescu, în viziunea căruia regimul comunist din România – din a cărui condamnare domnia sa și-a făcut cu abilitate un titlu de glorie electorală – s-ar fi prăbușit în 1989.
Pe cine să credem? În materie de anti-comunism, foștii deținuți politici, indiferent de pregătirea și profesia lor, au senzorii cei mai curați. Dacă comunismul s-ar fi prăbușit în decembrie 1989 – așa cum afirmă domnul Băsescu în consens cu emanații așa-zisei revoluții, din al căror guvern a făcut și el parte –, cum se explică atunci numeroasele manifestații anti-comuniste din perioada imediat următoare, culminând cu cea din Piața Universității, și mineriadele prin care a fost restabilită liniștea? Cum se explică faptul că presa independentă din acea vreme vorbea necontenit de neo-comunism, cripto-comunism, gorbaciovism, perestroika, comunism cu față umană, democrație originală, iar pe manșeta ziarului Dreptatea era scris: „Tribună de luptă împotriva comunismului”? Cum se explică faptul că Emil Constantinescu și chiar Traian Băsescu (cel din urmă candidând pentru al doilea mandat) au câștigat alegerile prezidențiale cu un discurs anti-comunist? Vladimir Bukovski, care, la rândul său, a făcut ani grei de pușcărie politică în diferite închisori din gulagul sovietic, constatând și el că „nu am reușit să terminăm cu comunismul ” și că „în Rusia sau Bielorusia sau Ucraina sau Moldova, dar și în Ungaria, în Polonia, în România și chiar în Germania comuniștii au avut reveniri spectaculoase”, oferă explicația acestei situații: când „partidul comunist a ajuns în colaps”, „Vestul ne-a trădat [...]. El a decis să apere comunismul reformat, și nu pe noi, cei care luptam pentru democrație.” (cf. Bukovski la Sighet, ed. Fundația Academia Civică, 2002).
Dacă procurorul militar Dan Voinea ar fi fost repus în funcție și lăsat să-și continue anchetele demarate pentru stabilirea pe cale juridică a adevărului cu privire la „revoluția” din decembrie 1989 și la mineriade, am fi dispus astăzi de cu totul alte date oficiale decât cele oferite de regimul Iliescu (și însușite tacit de toți cei care i-au urmat la conducerea țării!) în legătură cu aceste evenimente și poate și de o altă periodizare oficială a regimului comunist din România, înrudită nu cu viziunea kaghebistă a „emanaților”, ci cu cea a foștilor deținuți politici.

Până unde merge „anti-comunismul” lui Băsescu?

De fapt, până unde merge anti-comunismul lui Traian Băsescu?
În discursul prilejuit de prezentarea Raportului comisiei prezidențiale pentru analiza dictaturii comuniste din România, ținut în fața camerelor reunite ale Parlamentului la 18 decembrie 2006, președintele României a condamnat leninismul dar nu și marxismul („România a suferit consecințele aplicării dogmelor leniniste”; „Conducătorii comuniști din România au rămas fideli preceptelor de bază ale leninismului ca tehnică de control și menținere a totalitarismului”) – de parcă marxismul ar fi o naivă filozofie idealistă, fără nici o legătură cu comunismul: „Pretinzând că împlinește dezideratele marxismului (sic!), regimul [comunist din România – n.a.] a tratat o întreagă populație ca pe o masă de cobai supuși acestui experiment de inginerie socială.” Iar în discursul ținut în fața camerelor reunite ale Parlamentului la 15 septembrie 2009, președintele Băsescu ține să precizeze nici mai mult, nici mai puțin decât că „regimul comunist din România” „nu a fost condamnat ca doctrină, ci a fost condamnat pentru crimele acestui regim în spațiul românesc.”
De ce încearcă președintele Băsescu să disculpe doctrina comunistă și să scoată basma curată dezideratele marxismului? Poate că atât îi îngăduie sechelele comuniste... Sau poate că nu vrea să-i supere pe (neo)marxiștii (sau menșevicii – cum ar spune Vladimir Bukovski) care au un cuvânt greu de spus în cadrul Parlamentului European. Cert este că în viziunea „anti-comunișilor” Traian Băsescu și Ion Iliescu, idealurile benefice (pentru ei) ale comunismului au fost numai întinate de punerea lor greșită în practică. Dacă Ion Iliescu (în discursul ținut la TVR la 22 decembrie 1989) arunca ceaușismul din nacela ideologică pentru a salva „socialismul”, „ideologia comunismului științific” și „numele Partidului Comunist Român” întinate de cei care „s-au autointitulat conducători, s-au autointitulat aleși ai poporului, s-au autointitulat comuniști”, Traian Băsescu (în discursurile menționate anterior), aruncă din aceeași nacelă leninismul înțeles ca aplicare eronată a „dezideratelor marxismului” (astfel întinate!), pentru a salva doctrina comunistă elaborată de Marx și Engels.

Doctrina urii

Ceea ce diferențiază însă marxismul de toate celelalte doctrine, este ura (de clasă) pusă în practică (revoluționară) în scopul declarat al transformării societății. Din această perspectivă, a urii față de întreaga omenire, față de Dumnezeu și față de tot ce este sfânt, se cerne scrisul lui Marx. Marxismul nu este o nevinovată utopie, pentru că ceea ce reproșează Marx tuturor filozofilor care l-au precedat este că aceștia „nu au făcut decât să interpreteze lumea în diferite moduri; important este însă de a o schimba” (cf. Tezele asupra lui Feuerbach). Practica urii este definitorie pentru identitatea acestei „filozofii”. Apanajul marxismului, conform Manifestului Partidului Comunist (pe care nu Lenin l-a scris, domnule Băsescu, ci protejații Marx și Engels !) constă în sprijinirea de către comuniști a „oricărei mișcări revoluționare împotriva orânduirii sociale și politice existente”, „declarând fățiș că țelurile lor pot fi atinse numai prin doborârea violentă a întregii alcătuiri sociale de până acum”. A-l culpabiliza numai pe Lenin, făcându-i basma curată pe Marx și Engels ca simpli teoreticieni ai comunismului, e ca și când l-ai condamna numai pe Hitler ca practicant al rasismului, care doar ar fi întinat teoria lui Alfred Rosenberg… Teoreticienii urii de rasă și de clasă sunt însă cel puțin tot atât de vinovați ca și „practicanții” respectivelor doctrine. Pe lângă asta, nici doctrinarii comunismului n-au fost niște idealiști izolați în turnul de fildeș, ci au pus umărul din plin la doborârea ordinii constituționale din Germania! Faptul că Marx și Engels n-au izbutit să facă în Germania ceea ce au izbutit Troțki și Lenin (pe baza doctrinei marxiste!) în Rusia, nu îi disculpă pe aceștia, după cum nici Alfred Rosenberg nu a fost disculpat la Nürnberg. Marxismul nu este altceva decât comunism (nici măcar „cu față umană”!) iar cocoloșirea și promovarea lui în spirit „european” va continua să facă prăpăd, pentru că se pot găsi, la o adică, destui lenini sponsorizați de forțe oculte care să profite de metehnele și tensiunile unei societăți puternic polarizate (ca cea românească, de pildă) în care clasa de mijloc e sublimă pe hârtie, dar lipsește cu desăvârșire…
Adevărata condamnare a comunismului ar putea începe prin emiterea unei Ordonanțe de Urgență privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter marxist, comunist, naționalist-comunist și a promovării cultului persoanelor „vinovate de săvârșirea unor infracțiuni împotriva păcii și omenirii”. În acest sens, modelul legislativ a fost creat chiar din inițiativa și sub presiunea Comisiei Wiesel: Ordonanța de Urgență nr.31/13 martie 2002. Nu trebuie decât ca în textul respectiv, „pedepsirea cu închisoarea (de la 6 luni la 5 ani) și interzicerea unor drepturi pentru cei care neagă în public Holocaustul” să fie extinsă și asupra celor care neagă Holocaustul comunist, condamnarea urii de rasă să fie extinsă și asupra urii de clasă, iar odată cu „ideologia fascistă, rasistă sau xenofobă” să fie condamnată și ideologia marxist-leninistă cu mutațiile ei staliniste, maoiste, ceaușiste…


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!