S-a vorbit și se va mai vorbi despre prietenie atâta timp cât oamenii vor relaționa, se vor simpatiza sau se vor căuta. Prietenia nu poate fi decât un lucru cu atâta importanță încât trebuie cercetat.
În copilărie căutăm să legăm prietenii cu oameni ca noi, cu aceleași pasiuni sau ghiozdan asemănător și continuăm căutarea mai târziu pe aceleași considerente. Oare, ce-i prietenia? Ce poate însemna acest cuvânt? Ce semnificație are el? Primul lucru care îmi vine în minte e că nu știu. Și-apoi se pornește o revoluție interioară care aruncă afară zeci de definiții. Se dă în mine o luptă care mă năucește. Și în fiecare zi accept o altă definiție. Pentru mine cuvântul acesta se reinventează și nu mă lasă să accept doar definiția din Dicționarul explicativ al limbii române: sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane; legătură care se stabilește între persoane, pe baza acestor sentimente; amiciție, prieteșug. Nu! Prietenia nu înseamnă doar atât. Prietenia este o poartă spre suflete. Dacă deschizi această poartă, e imposibil să o mai închizi. Poarta nu se închide, rămâne întotdeauna întredeschisă. Și poți s-o tragi cât vrei după tine, s-a rupt sigiliul, nu se mai face la loc. Când ai intrat pe poarta aceasta, magia te învăluiește și-ți rupe din tine o părticică cât un secol sau poate cât un mileniu. Dacă s-a întâmplat să-ți rupă mai mult, ești pierdut, n-o să-ți mai rămână mare lucru doar pentru tine. Și nu voi înțelege niciodată de ce ne place când se rupe din noi, de ce lăsăm să ne fie împărțit sufletul în zeci sau sute de părticele. Dar, când prin această poartă lași pe cineva să treacă, o faci după ce îl lași la poartă să aștepte. Și il treci prin atâtea probe că-și merită părticica lui de suflet. Rămâne o poartă pentru că, trecând de ea, te cunoști pe tine însuți (însăți) și începi să te construiești, cu defect și calități, cu limite și cu infinit, cu bucurii și cu tristeți și cu nevoi. Este o poartă pentru că mă lasă să trec în lumi perfecte, în lumi de care am nevoie, în lumi care mă ascultă, în lumi care mă înțeleg. De câte ori n-ai aflat despre tine lucruri noi atunci când a trebuit să fii lângă un prieten!? De câte ori n-ai observat că ești capabil să muți munți pentru un prieten și de câte ori nu ți-a sângerat sufletul când n-ai putut să fii acolo, lângă prieten?
Așadar, prietenia este o poartă magică. Ne lasă să pășim în sufletele oamenilor, ne lasă să fim fericiți, ne învață să ne cunoaștem, să iertăm, să fim mai buni, să fim OAMENI.