De multe ori cind scriu, nu scriu eu .
Ma găsesc traversind lucruri și stări care nu imi aparțin.
Undeva ,la un capăt al curiozitații mele există Șoșana ,
o femeie egala cu ea insăși,imbrăcata in negru.
Justificarea Șosanei este percepția imediată a realitații .
Revelația incepe in sala modestă a
galeriei de sculptură, doar 3x4 , inundată de
stinci de hărtie și reptile de carton.
Lumea Șoșanei e populată cu crocodili și de aceea
ea se balansează perpetuu in căruciorul ei peste
apele mlaștinii proiectind pe pereți umbre de ierburi palide. Toți crocodilii au culoarea gri,
plasați de o mină invizibilă in spațiul vital al Șoșanei.
Nu exagerez, e o situație ostilă dar surprinzator Șoșana nu este conștientă de prezența amenințătoare a crocodililor.
Intuitiv ea simte ca viața are o textură rugoasă.
De aproape, Șoșana e făcută din lut nears.
Ii fac semn cu mina: atenție !
" Ce vezi nu e ce vezi , să știi ca ei nu atacă nimic in mișcare" șoptește Șoșana fară să se oprească din a desena linii sinuoase pe marginea zilelor, un fel de seismograf al
trenurilor care trec neostoit la marginea mlaștinei.
In zare Șoșana a plasat un munte de sticlă
mi-l arata prin binoclul atirnat la gitul sau fragil.
Efemera noastră apropiere capată intimitatea
prieteniilor care se leagă prin muzee in fața unui
exponat intrigant.
Apuc binoclul, flămind de imagini ,caut muntele de sticlă.
Stiu, el nu există decit in imaginația mea subminată .
Poate de aceea nu ma supară cioburile sticloase care taie
talpile pina la singe, infurind crocodilul de gardă .
In momentul acela ințeleg ca nu mai e nevoie de
metafore, ca lucrurile au simplitatea plaselor
de păianjen in care marile nenorociri se petrec
intr-un plan bidimensional dominat de un unic păianjen programat sa ucidă. Un fel de teroare atemporală in care ne complacem din lipsa de soluții ferme. Lipsa unor temeinice schimbari. Acceptarea marasmului .
In alt colț al mlaștinii crocodilul gri
reprezintă vacumul interacțiilor, pulsul măcinator al existentei, geneza acțiunilor noastre
in incercare de a disimula propriile limite.
Conștiența nevoii de evadare in alte suburbii
ale minții este amplificată de o subtilă tentație :
gradina de măslini adiacentă mlaștinei ,plină de copii
care zburda zglobii in soare .
Șoșana imi zice că deja crocodilul i-a luat tot,
de multe ori folosind trucuri,
fasificind ,exploatind stările ei afective.
Crocodilul este de facto un animal abject ,conclude Șoșana
pervers, perfid ,orgolios, feroce, coalescent in mișcare
și probabil inexistent in afara mlaștinei.
Cel mai mult o doare performanța crocodilului, care a inghițit inversul binoclului,cu care il micșora optic
limitindu-i poftele desfrinate.
Am rămas amindoi să privim in tacere muntele, măslinii, mlaștina, gara .
Ea știe că ar putea evada aruncindu-se intr-un tren in mers, dind totul uitării sau succombind crocodilului.
Că l-ar putea speria de moarte oprind balansarea, rutina zilelor, bătaile de cord ce vibreaza mătasea apelor tulburi .
Soluțile simple par decizii insurmontabile. Șoșana va ramine captivă cit timp există crocodili și munți de sticlă in zare.
Cit timp conceptual, eu exist.
Mă las pe spate admirind cerul inserării, Șoșana se balansează in căruciorul ei decrepit scărțaind a leagăn neuns din Cișmigiu ,aducindu-mi in cortex memorii din gradină .
Ne mai privim o dată și ne despărțim in aburii mlaștinei,
fară sa ghicim care din noi va scrie cindva această pagina.

***
Mulțumiri calduroase Lui Eva Avidar - sculptor si Dina Gheler - curator.