Lumea evoluează, dar v-ați întrebat vreodată în ce mod? Cu siguranță da. Suntem martorii unei evoluții tehnologice. În schimb asistăm neputincioși la involuția spiritului , la degradarea tuturor sentimentelor și principiilor umane, ne pierdem conștiința, lăsăm în urmă tot ceea ce e omenesc, tot ceea ce diferențiază omul de celelalte viețuitoare . E grav, e dezastruos, e de neconceput să-ți pierzi sufletul în lumea secolului XXI…..Oare?
Societatea umană se află într-o continuă schimbare. Un lucru absolut normal, o stare de metamorfoză permanentă, o căutare infinită a perfecțiunii. Pledez pentru schimbări dar sunt un nostalgic al lumii patriarhale a secolului al XIX-lea, o lume infinit mai curată spiritual și uman decât în ceea care trăim, sugestiv construită în romanele satului românesc. Referindu-ne strict la trecutul societății românești și la evoluția acesteia de-a lungul timpului, constatăm, ceea ce e firesc, schimbări majore, diferențe sociale considerabile, evoluția structurii sociale pe plan financiar, tehnologic , trupesc. Să ne gândim la familie și la relațiile oamenilor, la lumea satului românesc, înfățișate cu talent, cu suflet, de către părinții literaturii române în operele lor. Primul mare punct de referință îl constituie, romanul „Ion” al lui Liviu Rebreanu, o fereastră a timpului și spațiului românesc, alături de celelalte capodopere: „Mara” lui Ioan Slavici, „Moromeții” lui Marin Preda.
Mileniul al III-lea a adus, pe lângă minunatele descoperiri tehnologice, înlăturarea celor mai de bază principii morale , sociale. Relațiile dintre oameni se bazează din ce in ce mai mult pe interesul financiar, viața devenind o cursa a bogăției, fenomen care este foarte bine analizat în operele amintite, fenomen ce se păstrează pană în zilele noastre, cu excepția faptului că acum nu ne mai dorim pământ, ci doar simplele hârtii care „ne dau valoare și putere”, dar care încalcă fără nici o reținere orice sentiment, principiu, orice urmă de moralitate, ba chiar mai mult a trecut triumfător peste ceea ce era mai important într-o societate : cultura.
Inteligentă, dorințe , vise, cultură, - toate s-au deformat și s-au conturat după falsa valoare a banului. Totul se legă de aceste simple hârtii. Acest totul se rezumă astfel: dorința puterii financiare. Lumea, omul, universul se învârt acum doar în jurul banului. Întra-adevăr nu se poate concepe o societate fără acest stimul, dar cum s-a putut crea o lume în care cel mai iubit lucru să fie o hârtie?
Ce aduce banul ? Este o întrebare foarte dificilă și complexă în esența ei, dar aparent foarte simplă și prozaică în viziunea a tot mai multor omeni, creând în mintea acestora dorințe și amăgiri, visuri și exaltare. Lucrurile nu ar sta tocmai așa dacă mintea noastră, însetată de acest demon înșelător, ar conștientiza că proverbul „Banul nu aduce fericirea” este unul foarte adevărat. Nu vedem decât partea care ne convine, o percepție atent și bine indusă de societate , a puterii de dobândire pe care o oferă banul. Ne lăsăm conduși ușor de visul unei vieți frumoase , lipsite de griji, de amăgirile pe care ni le oferă propria noastră minte atunci când ne gândim la bani. Îl dorim cu orice preț, aproape îl venerăm , dar nu vedem decât mult prea târziu sau chiar niciodată că ,de fapt, el ne-a câștigat, ne-a acaparat cu totul, suntem dependenți de aparenta și înșelătoarea lui putere. Ne ia sufletul și mintea, ne ia ceea ce este mai uman în noi.
De ce aveți nevoie ca să fiți fericiți ? Unul dintre mulții ,oameni robi ai banului, v-ar răspunde simplu în două moduri : „ De bani, sigur!” sau v-ar înșira o întreagă listă de dorințe pe care el, banul, le poate împlini cu ușurință. A devenit un Moș Crăciun financiar, unul trupesc, dar care câștigă tot mai mult teren în fata celui spiritual pe care îl cunoaștem din mitologia universală și care ne aduce sentimente și iubire, ne trezește sufletul și inima la viață.
Banul este un demon pentru că, așa cum diavolii înșeală caractere slabe cu promisiunile lor deșarte ca apoi să-i lase pierind în chinuri groaznice, deoarece nu mai au nici o putere în fața Domnului, amăgește și păcălește minți și suflete fără putere pe care le domină promițându-le fericirea, pentru ca apoi, când sunt dependenți fizic și psihic de el , să-și dea seama că banul nu poate cumpăra suflete, prietenii, iubiri, sentimente, dragostea și alinarea umană, dar mai ales nu poate cumpăra oameni integri. Oare nu ai nevoie de toate acestea ca să fii fericit ? Mă îndoiesc că nu, pentru că nici un suflet nu poate fi cu adevărat fericit fără iubire, prietenie și susținere. Fericirea aparentă și dezumanizarea sunt alte două mișelii de neiertat ale banului.
Ceea ce este și mai grav analizând ideile și viziunile contemporane despre ban, este faptul că el trece peste puterea minții, peste inteligență și cunoaștere. A fi înzestrat cu o minte ageră sau cu un talent deosebit este mai puțin important acum, când banul îți dă valoare. Oare? Total eronat. El te minte și te orbește ca să poți vedea cine ești cu adevărat. Inteligența atrage banul și nu invers. De fapt, cred că până și cei orbiți de puterea financiară știu prea bine că inteligența și mai ales cultura nu pot fi cumpărate, dar nu le pasă pentru că banul le oferă tot ceea ce au nevoie pentru a trăi fizic la maximum dar ucigându-le sufletul și mintea. Ce cultură, ce spirit, când acestea nu aduc bani, pe când prostia o face….
A trăi dominat de bani înseamnă de fapt a te minți și dezumaniza.
A trăi în strălucirea ruginie a banului înseamnă de fapt a duce o viață în umbra fericirii……..