Tomyris, regina-zeiță



Când oamenii și-au ridicat privirea spre cer, căutându-și părintele protector, ” lumina „ le-a fost hrană și adăpost. Atunci poate au fost conștientizați germenii alchimiei, care permitea transformarea umanului-fizic în aur - sublimul divin. Poate acest drum a început cu Orfeu în sec. XIII îHr. ca inițiat și civilizator al lumii, atunci când a deschis calea spre eliberarea sufletului din ciclul de nașteri printr-o viață ascetică și prin incantații purificatoare. Relatările lui Herodot despre epoca cuceririlor persane depășesc nivelul unei descrieri ample, în ele se află un document de primă importanță.

Nicolae Densușianu a dezvoltat și demonstrat legătura dintre consemnările anticilor despre divinități și obârșia unora dintre ele pe teritoriul României (fie ca toponime, fie ca nume purtate de populația locală), concluzionând că suntem urmașii unor Titani din teogonia greacă. Titan, în afara sensului de uriaș, mai are sensul de om care are calități extraordinare; drept urmare și elementul chimic folosit la fabricarea oțelului a primit numele de titan. Secolul al VI-lea înainte de Hristos este al titanilor gândirii universale și al renașterii centrului spiritual al Israelului, Ierusalim. Atunci au trăit Buddha (560-480 îHr.), Confucius (551-479 îHr.), profeții Daniel și Ierimia (650-580 îHr.), Eschil (525-456 îHr.), Lao Tse (sec.6 îHr.), Solon (640-560 îHr.) Thales din Milet (625-545 îHr.) urmați în secolul V de Euripide, profetul Ezechiel, Socrate și Platon. Astfel avem posibilitatea de a corela informațiile lui Herodot cu acelea din Vechiul Testament. În acest fel se poate înțelege de ce Cyrus i-a eliberat pe evrei din robia Babilonului și în același timp putem să ne cunoaștem mai bine propriul trecut.

În acea perioadă destinul ridica din calea morții pe Cyrus, hrănit de soția celuia ce trebuia să-l lase pradă fiarelor (dar simbolic de o cățea, ca și Romulus și Remus de o lupoaică) așa cum cu alte peste 6 veacuri mai înainte se întâmplase cu Moise, copilul salvat din „ apele vieții” pentru a deveni purtător de lumină și credință. Respectul pentru apă este susținut de protecția pe care perșii o oferă râurilor lor, pe care le mențin curate, iar la război merg cu apă din Choaspes. Poate nu întâmplător la noi există vorba „Cine bea apă din Dunăre nu mai pleacă”. Herodot relatează gradual despre trei fluvii: Choaspes (din care beau apă și se aprovizionează pentru campanii militare perșii), Gyndes (care ucide calul sacru) și Araxesul (al destinului; simbolic îl putem compara cu Styxul, pe care jurau zeii greci).

Perșii aveau un cult solar, fără reprezentări antropomorfe (cum aveau grecii), ceea ce îi apropia de monoteismul cultului mozaic. Herodot relatează că în campaniile lor ei erau însoțiți de un car tras de 8 cai albi, dedicat soarelui. Înaintea cuceririi Babilonului de către Cyrus a murit în apele Gyndesului unul din cei opt cai sacri ai carului solar; ca urmare au săpat și împărțit fluviul în 360 de canale, pentru a pedepsi fluviul pentru moartea calului (poate pentru a reface echilibrul pierdut al timpului). Fluviul personifică apele eternității, care curg mereu pentru a dărui viață și armonie; poate de aceea numele său poate să fie interpretat ca gyne (femeie, simbol al fecundității) și des (de la deos/teos – zeu, ca o mamă primordială). Cei 8 cai reprezintă cele opt evenimente importante dintr-un an. Axa solstițiilor și axa echinocțiilor împart anul în patru perioade, la care se adaugă axa agrară (24 februarie cu 15 sau 29 august) și axa pastorală (23aprilie sau 1mai împreună cu 26 sau 31 octombrie).

Două popoare, unul liber (al massageților) și unul în robie (al evreilor) împărtășeau concepții sacerdotale asemănătoare. Dacă despre vegetarianismul massageților ne vorbește Herodot, despre același obicei se pomenește în Biblie, unde prorocul Daniel nu mănâncă aceeași mâncare cu babilonenii, ci „ zarzavaturi” (Daniel 1.16) - și astfel ajunge să fie inspirat și să comunice cu Arhanghelul Gabriel (Daniel 8.17), care îi tălmăcește viitorul. De o importanță covârșitoare este faptul că peste 600 de ani istoricul Flavius Josephus, în lucrarea sa „Antiquitates Iudaices”, subliniază doctrina esenienilor și îi compară cu pleistoii daci care consumă doar lapte și miere.

Themis (pare apropiat de Tomyris) este unul dintre cei doisprezece copii ai lui Uranos (cerul) și ai Gaeei (pământul) - șase titani și șase titanide, corespunzători celor douăsprezece zodii. Avea simbolul o spadă și un bici, desemna zodia Balanței și însemna Justiția imanentă, ordinea universală, echilibrul cosmosului. În epoca olimpiană devine prima soție a lui Zeus și mama fecioarei Astrea (paznicul porților cerului), a Horae-lor (Thallo - primăvara, Auxo - a creșterii vegetației și Carpo - a fructelor, iar numele ei este azi purtat de Munții Carpați și stă la baza unor termeni precum carpologie). Themis este și mama Moirelor, divinități ale destinului. Privit din alt unghi TOMYRIS este o punte peste timp, a cărui mister cu greu se deslușește. Regina războinică (asemeni legendarelor amazoane, a căror existență geneticienii germani au confirmat-o prin studii ale ADN-ului) a rămas în memoria colectivă prin termenul familiar tommy (considerat de lingviștii francezi de etimologie engleză, și care înseamnă soldat), fiind diminutiv de la Thomas (Toma în evanghelii, căruia i se mai spune și Geamănul; în același timp rădăcina acestui nume ne duce cu gândul la anatomie și la „tăierea”/divizarea perfectă a zigotului în urma căreia rezultă gemenii monovitelini). Termenii grecești tome (tăietură), toirio (cântec de război, marș) și temelio (temelie, fundație) care împreună cu rixa (rădăcină) și rixiko (soartă, ursită, obârșie, neam) se alătură celor din sanscrită unde TOMARA înseamnă suliță, iar prin IS se poate dezlega semnificația/rolul zeilor și prorocilor ce au purtat în numele lor această particulă (de la Isis, Osiris, Isaia până la Iisus, căci înseamnă a impulsiona, a trimite, cel care cercetează, forță, vigoare, renovare și recondiționare). La toate acestea se adaugă sanscritul mira (care înseamnă mare, dar și băutură), iar la noi mirul este ulei sfințit (dar și „a lovi la mir - înseamnă a trăsni pe cineva, a lovi în frunte mortal).

Trecând în lumea simbolurilor, Tomyris este apa, unda vibrațională, cântecul-versul ce s-a dezvoltat din logos. Este paznicul Araxesului (Styxul massageților) – apă a puritații/onoarei, caracteristică definitorie în tradiția indo-europeană (după cum consemna Jean Haudry) și pe care Cyrus a încălcat-o atunci când prin vicleșug (prin oștirea de sacrificiu lăsată alături de mesele încărcate cu fripturi și vin) i-a învins pe massageții conduși de Spargapises, fiul reginei. Este calea spre eliberare de destin; căci dacă Cyrus i-ar fi ascultat sfatul de a nu-i ataca pe massageți, atunci n-ar fi avut visul care-i prevestea moartea iminentă. În visul lui Cyrus apare Darius (cu brațele ca două aripi întinse peste Asia și Europa, simbolizând pasărea care-și va lua zborul, eliberată din colivia vieții și timpului, datorită fatalității). Dacă Cyrus nu ar fi râvnit pământurile massageților ar fi trăit și poate altfel de viață ar fi avut chiar și Darius. Așa s-a scris ultima pagină a unui mare rege persan, care dacă ar fi fost mai înțelept n-ar fi renunțat la „apa dulce de acasă” care se epuizează atunci când ești departe de ea, oricâte vase ai căra cu tine.

În același timp istoria ne-a oferit șansa de a învăța să prețuim adevărul și cunoscându-ne trecutul să devenim părtași la înfăptuirea unui viitor al demnității umane, apărând valorile și legile universului care au creat armonia lumilor prin iubire și lumina înțulepciunii.

Sunt onorată să fiu alături de cei care în aceste zile evocă, la al VIII-lea Congres de Dacologie de la București, pe minunata regină Tomyris și pe vitejii massageți care și-au apărat cu îndârjire libertatea în fața imperiului Persan, fiind de-a dreptul invincibili așa cum au fost și frații lor geto-dacii în fața lui Darius și a altor cotropitori încă șase secole.