agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2313 .



Despre fondatorul Ordinului Linguritei, Amos Oz
essay [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [cdc ]

2007-08-17  | [This text should be read in romana]    | 



Despre fondatorul Ordinului Linguritei, Amos Oz



Amos Oz este un scriitor mult prea cunoscut pentru a mai avea rost să-i creionăm încă odată un portet cuprinzator. Preferăm sa trecem rapid prin biografia sa pentru a ajunge la materia principala a acestei scurte cronici. Născut în Iersuslim în anul 1939, în Palestina aflată încă sub protectorat britanic provine dintr-o famile de cărturari evrei din Lituania și Polonia. La 15 ani a pleacat de acasă în urma unei dispute cu tatăl său și a locuit și muncit timp de aproape 30 de ani în kibuțul Hulda. A participat în calitate de rezervist într-o unitate de tancuri la războiul de șase zile în peninsula Sinai iar în timpul războiului de Yom Kippur din 1973 a luptat într-o unitate angajată în platoul Golan împotriva armatei siriene. Ambele experiențe belicoase și-au lăsat amprenta asupra scrierilor lui. A debutat în 1965 cu o culegere de povestiri, Acolo unde țipă șacalii. Fiind un autor destul de prolific nu menționăm toate scrierile sale literare ci doar pe cele traduse in limba romana. La Editura Polirom au fost reeditate Soțul meu, Michael și Să cunoști o femeie, la Editura Univers Pantera din subterane, Să nu pronunți noapte și, recent, în cadrul colectiei Cotidianul, reeditarea volumului Cutia neagră. Editura Humanitas a publicat recent traducerea volumului “How to cure a fanatic” carte apărută în 2002 și care reunește in doar 130 de pagini trei eseuri redactate de scriitorul israelian. La aceste trei eseuri ediției din 2006 i-a fost adăugat un interviu acordat de Amos Oz în 2005 Brigittei van Rheinberg de la Princeton University Press. Esențele tari se odihnesc în recipiente mici...

După cum o spune și titlul volumului, tema principală o constituie intoleranța lumii de ieri, de azi și, poate mai redusă, de mâine. Intoleranța este motorul care pune în funcțiune fanaticul. Dar mai întâi Oz definește cu multă acuitate și un deosebit simț al umorului fanaticul. Cine este fanaticul? “Esența fanatismului este dorința de a-i sili pe ceilalți să se schimbe. Fanaticul este o făptura care debordează de generozitate. Fanaticul este un mare altruist. Adesea, fanaticul este mai interesat de tine decât de el însuși. Vrea să-ți salveze sufletul, vrea să te mântuiască, vrea să te scoată din robia păcatelor, greșelilor, fumatului, credinței sau lipsei de credință, vrea să-ți îmbunătațească alimentația sau să te vindece de năravul băuturii ori al votării cu cine nu trebuie.” Fanaticul este un om încremenit în proiect, folosind formula lui Gabriel Liiceanu căci “În ochii fanaticului trădator este oricine se schimbă. Și asta e o alegere tare grea, între a deveni fanatic și a deveni trădător. Se poate spune că pentru fanatic a nu fi fanatic înseamnă, într-o oarecare măsură și într-un anumit fel, a fi trădător.” Fanaticul este și rigid, convins de misiunea sa istorică. Fiind rigid nu are simțul umorului. Unul dintre marii fanatici ai istorie a fost, fără îndoială, Hitler care se regăsește în întregime în porterul fanaticului realizat de evreul Amos Oz care poate că l-a avut prezent în subconștient și pe Fuhrer nu numai pe activiștii Hamas. „N-am văzut în viața mea vreun fanatic care să aiba simțul umorului, nici vreo persoană cu simțul umorului care să devină fanatică, în afară de cazul în care și-a pierdut simțul umorului. Fanaticii sunt adesea sarcastici. Unii dintre ei sunt plini de sarcasm, dar nu au umor. Umorul conține capacitatea de a râde de tine însuți. Umorul este relativism, umorul este capacitatea de a te vedea așa cum s-ar putea să te vadă ceilalți, umorul este capacitatea de a înțelege că, indiferent câtă dreptate ai și cât de crunt ai fost nedreptățit, există o latură a vieții care e întotdeauna amuzantă. Cu cât ai mai multă dreptate, cu atât ești mai amuzant.” Fanaticul nu se așează pe el însuși pe aceeași treapta precum cea pe care ne așeaza pe noi căci “Sămânța fanatismului zace întotdeauna în sentimentul superiorității categorice, pacostea multor secole.”O altă caracteristică a fanaticului este morbiditatea, propensiunea către moarte: “În cele mai multe cazuri, fanaticii sunt cât se poate de sentimentali: preferă să simtă, nu să gândească, și sunt neobișnuit de interesați de propria moarte. Disprețuiesc această lume și abia așteaptă să o schimbe pe rai.” Arta portretistică a lui Amos Oz ni se pare izbitor de asemănătoare cu portetele unor eterni emanați ai tranziției concepute de Andrei Pleșu in publicistica sa, articole reunite in volumul „Obscenitatea publica”. Despre George Pruteanu, Andrei Plesu scria că „...n-ar dubii, n-are întrebări. El crede că a fi intelectual e a trăi în inflația răspunsurilor, a avea mereu la îndemână referințe solemne și o inepuizabilă rezervă de dispreț. George Pruteanu cerede că a fi intelectual e a fi băiat deștept: a explica mereu prostimii cum stau, ma-nțelegi, lucrurile, ce e voie și ce nu e voie.” Aceeași artă descriptivă o regăsim și în articolul Zoologie „Auzi la fiecare pas și la orele cele mai neașteptate, șuierături, răgete, mârâieli, chiote, grogăilei, behăituri, ciripeli, mormăituri, croncăneli, scâncete, lătrături, gemete, horcăieli, țipete acute și icnete înfundate, râgâieli, flatulențe explozive, urlete, pe scurt, un fel de balamuc, asurzitor și toxic.”

Una dintre cauzele fanatismului actual ar fi, în cencepția lui Amos Oz mutațiile pe care le-a suportat lumea în secolul al XX-lea. “Secolul XX a zdruncinat și, adesea, a distrus de-a binelea aceste certitudini (despre moarte și destinul individual static al majorității oamenilor-N.M). Piederea acestor certitudini elementare se pare că a dus la o jumătate de secol îndopată de ideologie, urmată de o jumătate de secol cumplit de egoistă, hedonistă și dominată de dispozitive ingenioase.” Aceasta a două dinamică ar fi condus la imbecilizarea omenirii.“Cel mai grav aspect al globalizarii este, poate, infantilizarea omenirii- grădinița globală plină de jucării și dispozitive ingenioase, de prăjituri și acadele.” Amos Oz trage, la rândul său, un semnal de alarmă în ceea ce privește efectele globalizarii. Combatand fanaticul atrage atenția asupra celuilalt pericol, acela de a fi înghițit de acest imens proces istoric, de și în marele cazan uman. „Nici un om nu e o insula, spunea John Donne, dar eu îndrăznesc să adaug, cu sfială: nici un bărbat și nici o femeie nu sunt insule ci suntem cu toții peninsule, pe jumătate legați de continent, pe jumătate întorși spre ocean- o jumătate legată de familie, prieteni, cultură, tradiție, țară, popor, sex, limbă și multe altele, și cealaltă jumătate dorind să fie lăsată în pace să se uite la ocean. Cred că ar trebui să ni se îngăduie să rămânem peninsule. Orice sistem social și politic care ne transformă într-o insula donneană, prefăcând restul omenirii în dușman sau rival, este monstruos. Dar, în același timp, orice sistem social, politic, ideologic care vrea să ne transforme pe fiecare într-o simplă moleculă a continentului este tot o monstrozitate.” Fanatismul nu a apărut totuși în secolul trecut chiar dacă exprimarea lui cea mai ampla din întreaga istorie umană a avut loc atunci. Fanaticul a însoțit întotdeauna istoria omenirii de aceea putem considera că fanatismul este o caracteristică umană la fel precum curajul sau dragostea. Trebuie sa fim resemnați cu continuitatea acesteia fără a abandona credința că fanatismul poate fi îndiguit foarte mult. Dacă stăm să analizăm evoluția de după 1989 și sfârșitul Războiului Rece trebuie să recunoaștem că numărul fanaticilor nu mai e la fel de mare precum era mai demult chiar dacă individual ei nu au disparut, evident. Diferența față de secolul al XX-lea este dată de faptul că fanaticii nu mai domina state puternice ci doar cateva de mâna a doua sau a treia (precum Iranul, Cuba sau Coreea de Nord).

Soluția la problema aparent insolvabilă a Palestinei (în sensul larg al termenului) pe care Amos Oz nu a încetat încă din 1967 să o predice este aparent cât se poate de simplă: împărțirea casei în două, între israelieni și palestinieni. Chiar după războiul victorios pentru israelieni din 1967 el scria în ziarul laburist Davar că „și o ocupație fortuită este o ocupație care corupe.” Amos Oz a fost de altfel unul dintre fondatorii organizației Pace Acum, în anul 1978. Nu poate fi acuzat de naivitate. Având o experiență de viață atât de bogată (două războaie la activ) știe foarte bine că această soluție este cât se poate de dureroasă căci compromisul nu este un act politic care să aducă popularitate și voturi dar este unul dintre cele mai inteligente moduri de a face politică. „Nu există compromisuri fericite: un compromis fericit e o contradicție. Un oximoron. Așa că fac un un compromis și când scriu: ori de câte ori constat că sunt sută la sută de acord cu mine în vreo privință, nu scriu o povestire, scriu un articol furios, în care le spun celor de la conducerea țării noastre ce să facă, uneori spunându-le unde să se ducă, gramadă, și anume la dracu’” Amos Oz echivalează pe buna dreptate compromisul cu viața. „Dacă există în romanele mele un mesaj metapolitic, este întotdeauna, într-un fel sau altul, despre compromis, un compromis dureros, și despre nevoia de a alege viața, nu moartea, imperfecțiunea vieții și nu perfecțiunea morții glorioase.” Amos Oz nu ridică însă problema destul de spinoasă a compromisului cu fanaticii. Se poate ajunge la un compromis cu aceștia? Să nu uităm de compromisul de la Munchen din 1938 care nu a împiedicat declanșarea războiului mondial, ba mai mult, a acoprit de ridicol democrațiile occidentale (Franța și Marea Britanie) care au participat la el. Mai degrabă Amos Oz se gândește la situația Palestinei iar în viziunea lui un compromis este conviețuirea celor două state, Israel si Palestina. „Opusul compromisului nu este idealismul, nu este devoluția; opusul compromisului este fanatismul și moartea. Avem nevoie de compromis. De compromis, nu de captitulare.” Din pacate realitatea nu așteaptă încremenita în loc să fie rezolvată, ea având prostul obicei să se complice și mai mult ( preluarea puterii de către Hamas în Gaza etc.)

Alături de întrebuințarea compromisului scriitorul israelian propune și utilizarea/ extinderea păcii. Spre deosbire de pacifiștii de toate națiile Amos Oz are o alta viziunea asupra păcii „Când am creat formula faceți pace nu dragoste, evident că nu predicam împotriva dragostei. Încercam doar, într-o oarecarea măsură, să elimin talmeș-balmeșul sentimental larg răspândit, pace și iubire și frăție și milă și iertare și îngăduință și toate celea, care îi face pe oameni să creada că nu trebuie decât să aruncam armele, și lumea va deveni imediat un loc încântator, plin de iubire.” Iar pentru a stinge focul ar fi bine ca fiecare om sa participe macar cu o linguriță plina cu ap astfel aparând Ordinul linguriței...


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!