Orice persoană, mai tânără sau mai bătrână,ar vrea ,cu o poftă nebună, să cunoască. A vrea ...acest verb,inconfundabil,tradus prin ’’a dori’’,devine un țel întâlnit aproape oriunde, în orice persoană.
Înțelepciunea, această trăsătură de caracter, dobândită în urma mai multor ani de travaliu științific,filosofic,etc.,e cu siguranță o etichetă dezirabilă de dobândit.
Înțelepciunea e adevărata piatră filosofală. Ea transformă mitocanul în gentleman,duhoarea în parfum.
Și totuși...pornim în căutarea ei,dar ce drum trebuie să parcurgem? Ce obstacole trebuie ’’înfruntate’’?
În primul rând, educația. Nu cea formală,prinsă între pereții constrângători ai vreunei școli, sau cea părintească, a vreunui părinte zelos. Ci cea interioară.Care poate fi numită ’’Self-Education’’. Autodidactul. Cel care ,cu o oarecare îndrumare (facultativă) dorește să pătrundă în tainele cunoașterii.
Cunoașterea,însă...nu e reflectată de elevul premiant. Nu e a celor care se cred ’profesori’ (adevărații profesori sunt FOARTE greu de găsit) . Cunoașterea adevărată e (h)ermetică. Ea nu e cunoscută decât de inițiați. Și nu se constituie în cărți,tratate,etc.,ci în culte,secte.ale cîror porți sunt închise neinițiaților. Aceștia urmă pot fi prieteni ai înțelepciunii sau prieteni ai filosofiei.
Adevăratul înțelept e dincolo de bine și de rău. E dincolo de lume. Mai presus decât misticul, mai mistic decât șamanul, fără a fi vreun vrăjitor sau magician, sau alchimist, însă cunoscându-le pe toate și putând fi toate la un loc.
Dumnezeu e Supremul Înțelept,fără a fi vreun duh, dar fiind și duh. Fără a fi om, dar fiind și om.
Îngerii nu pot fi Înțelepți. Oamenii pot fi, dar limitați de moartea previzibilă. Dacă vreți, căutarea Înțelepciunii nu înceteză niciodată. Din această cauză, omul, deși poate fi înțelept, va putea cu foarte mare greutate să fie vreodată. Pentru că, deși caută, deși vrea, nu are destul timp, alergat din urmă de o moarte nerăbdătoare.
Timpul nu are răbdare cu noi.