Nu-l înjură nimeni sau poate, doar din greșeală.Nu-i adresează nimeni vreun cuvânt de laudă, eventual e lăudat odată cu toți ceilalți din jurul lui.Poți să-l numești omul invizibil, fără să greșești.Îl găsești la tot pasul și privirea îți trece mai departe.Parcă nici n-ar exista, e ca apa sfințită ar spune unii.Nu face nici bine dar nici rău.Dacă s-ar hotăî să plece departe undeva, nu i-ar simți nimeni lipsa.Dacă n-ar mai fi, nu ar ști nimeni.Și totuși el există, ne aduce pizza la domiciliu sau poate flori, duce gunoiul sau poate spală vase undeva într-un restaurant, plantează flori în parcuri sau poate matură străzi...Face tot ce nu ține de extraordinar.Ce paradox, lumea fără oamenii comuni sau invizibili nu ar exista.