Unul dintre lucrurile de care mă dezobișnuiesc instantaneu când plec din România este acela cu privire la rest, motiv pentru care, de fiecare dată când mă întorc acasă, mă ia prin surprindere pumnul de ciungă șugăr-fri-pastile cu care mă pomenesc atunci când cumpăr: o revistă sau o pâine sau - asta e chiar culmea! - un pachet de gume Orbit pastile!

Refrenul care însoțește operațiunea este invariabil (diferă doar accentul din cuvinte, în funcție de județul în care are loc achiziția); vi-l povestesc pe cel din orașul meu -Iași, că-i mai dulce: “vîaaai, da’ n-am sî vîă dau rieeest… vîă dau niști gumițî…” (ăsta fiind cazul politicos).

Chioșcărițele nepoliticoase dau restul masticabil fără să se mai scuze că n-au mărunt.

Am adunat restul gumos timp de o săptămână, de la același chioșc de pâine (mă tot întreb, de unde avea aia atâta amar de ciungă, daca ea vindea pâine?! Mi-ar fi putut da restul în.. covrigei - să spunem - în chifle, în grisine. Mă rog…) de la care cumpărasem consecvent câte o franzelă albă din două în două zile. La sfârșitul săptămânii am adunat gume în valoare de încă o franzelă albă, pentru că doamna, având programul atât de încărcat, nu a putut trece pe la bancă, să schimbe bancnotele în bani mărunți timp de șapte zile întregi. Cum nici eu n-am avut timp să-ncerc să schimb gumele pe bani la bancă, m-am dus cu ele la doamna și i le-am pus cu un gest natural pe tejghea, cerându-i o pâine.

S-a uitat la mine de parcă l-ar fi văzut pe Domnul Cuza deghizat în civil dându-și cușma jos și arătându-și fața, cercetând-o pe la ocale.

- Cum să vă dau pâine? Ãștia nu-s bani, sare tanti.
- Erau bani când mi i-ați dat drept rest, au rămas bani și vi-i returnez, pentru că n-am apucat să-i mestec.

Ezită o clipă, perplexă, dar imediat se adună și reia:

- Păi îți bati joc de mine? De un’să știu io că-s gume tot de la mine luate?
- E ușor tanti, deschizi sertarul în care ții - în loc de monede - gume și te uiți pe spatele lor, fiecare pastilă fiind ambalată separat. În afară de asta, cred că nu ți-e greu să-ți aduci aminte că m-ai văzut de 4 ori săptămâna asta, cumpărând exact același lucru pe care-am venit să-l cumpăr și azi, plătind cu valoarea restului pe care l-am tot primit.

Cucoana a strâns buzele rujate roz cu mult peste conturul lor anatomic, a smuls sertarul de la locul lui, aruncând gumele printre celelalte câteva sute de gume și acadele, chibrituri și bomboane, a luat pâinea cea mai arsă din stoc și mi-a trântit-o pe tejghea.

- E arsă! am început și eu să-mi pierd calmul, stricând cumva scena pe care-o gândisem încă de-acasă.
- Toate-s la fel! țipă ea.
- Dacă văd una albă pot să-ntind mâna s-o iau?
- Clienții n-au voie să atingă marfa!
- … și eu de unde știu ce faci cu mâinile, de ce-ar fi mai curate decât ale mele, că văd că nici matale nu porți mănuși!
- Eu lucrez aici toată ziua, nu pun mâna pe altceva decât pe pâine! îmi aruncă ea.
- … și pe gume și pe bani de hârtie mânuiți de alte câteva sute te mii de mâini nespălate și pe mânerele din tramvaie, zic. Hai cucoană, flexează cotul și dă-mi o pâine ALBÃ cum ți-am cerut.

Se conformează, îmi trântește pâinea pe plăcuța de plastic unde aruncă de obicei restul format din pastile de gumă, zicând:

- Nici n-ar trebui să te servesc, la cât ești de nesimțită! Ar trebui să chem paza să-ți dea o amendă, să te-nveți minte cum se vorbește la oraș!
- Nici matale n-ar trebui sa fii vânzătoare, îi zic, pentru că se vede că n-ai învățat în școala primară la aritmetică faptul că “nu putem aduna două mere cu două pere și să obținem patru prune”, altfel n-ai mai confunda mărunțișul cu gumele de mestecat!

Îmi iau pâinea, dau să plec și o aud înjurând în urma mea. Mi se urcă sângele-n urechi de nervi. Mă întorc, rup o foaie din carnețel și îmi notez atât numărul firmei de chioșcuri pentru care lucrează cât și pe cel al fabricii de pâine. Mă poziționez în fața ei, să vadă ce fac.

- Ce, crezi că mă sperii io de-o mucoasă? Ce-ți notezi acolo numerele, crezi că-s proastă?
- Le notez pentru că vreau să vă fac o favoare, îi răspund senin, am să vorbesc cu patronii celor două firme, să le explic că statul la tejghea vă frustrează și vă face să vă purtați urât cu clienții, în detrimentul ambelor firme. Așa că mă gândeam să vă ajut, să vă scap de serviciul ăsta de doi lei (pardon, de două gume), pentru că vă tociți sănătatea degeaba aici și se înțelege că nu aveți curaj să vă dați demisia, de frica șefilor. Vorbesc eu cu ei și le explic situația, sunt sigură că vor pricepe cum stau lucrurile.

O las pe tanti cu buzele răsfrânte peste tarabă bolborosind “n-ai să îndrăznești” (și alte sinonime) și plec spre casă, boțind hârtia cu numerele și aruncând-o, gândindu-mă că nu voi mai cumpăra niciodată de-acolo și pășesc lung la vale fluturând mâna cu pâinea albă în valoare de opt pastile de ciungă.