e vorba despre plictis, despre cum omul își caută stimulatori satisfăcători.cum viața nu-i oferă suportul necesar stimulării intelectului și nici măcar a senzorialului . cum anumite instincte sunt suprimate și refulează în altele . cum violența a devenit posibilă doar în galele unor sporturi și în rest ea este înafara legii, fiind condamnată pe toate căile posibile. cum furia este dovada unei lipse de educație, de nestăpânire.
arta de pâna în secolul douăzeci nu a făcut decât să redea experiența trăirilor reale. emoțiile pe care omul le simțea cu întreg trupul erau trnscrise de intelect în artă. era o armonie perfectă . o continuare a antichității. Wilhelm Tell a lui F. Schiler e un bun exemplu al unei asemenea arte.
idealizarea prin democrație și drepturile omului neagă condițiile realității. apare un așa numit patetism al realității pe care ne-o creăm . dislocarea minciunii din adevăr pare să ne mutileze imaginația și sacrul din noi. nimic nu e mai elocvent decât știința care neagă orice religie. tot ce e știință profanează universul pe care îl lasă în grija nimănui.se pare că Emanuel Swedenborg a ajuns la aceeași concluzie după ce a renunțat la știință, acolo unde era cea mai mare autoritate a vremii. și marele matematician rus Grigori Perelman care în 2006 a refuzat medalia Fields pentru matematică a ajuns la aceeași concluzie, după ce a declarat că a fost dezamăgit de matematică și de matematicieni. să nu uităm că matematica este "regina științelor" , după cum Gauss însuți afirmă.
soluția?un secol douăzeci și unu al religie. doar așa vom continua spiritul antichității .