Elvetia Canadiana

de Sandu Iaschevici, [email protected]

Publicat prima data in revista electronica Virtual Arad din 1998.

Spre vest! Aceasta peregrinare se vrea inchinata lui Mike, adica Mihai, prietenul meu canadian care m-a vrajit cu povestile sale despre orasul Victoria din provincia British Columbia, oras in care locuieste. Un tamplar, un artist, asa cum taranul roman e un artist in lemn, Mike are si pasiunea calatoriilor si a educarii celor mici in spiritul crestin.
Sigur ca fiecare doreste sa faca ceva interesant in viata sa. Ce ar putea fi mai interesant decat sa incerci sa refaci drumul celor care au cucerit Canada pas cu pas, al pionierilor, care au inventariat pamanturile canadiene. Procesul de avansare catre vest a fost indelung, greu si dureros, insa cu aparitia caii ferate trans-canadiene totul s-a usurat mult si s-a permis colonizarea vestului Canadei mult mai usor. In 1885 calea ferata era terminata.
Spre vest! Calul meu balan, Chevrolette-ul cu opt cilindri in V, de 5000 de centimetri cubi, manca jar si zboara peste vai si dealuri ca o racheta Cruiser.

Nu voi insista pe provinciile centrale ale Canadei, Manitoba si Saskachuan, care sunt o sursa de bogatie cerealiera, ci pe provinciile Alberta si British Columbia care sunt mult mai interesante fiindca poseda faimosul lant muntos Canadian Rockies, adica Stancosii Canadieni , de 4000 de metri inaltime.

Spre vest! Incepand din orasul Calgary, unde s-a tinut Olimpiada de iarna din 1988, situat in vestul provinciei Alberta, la 100 km de la granita cu British Columbia, muntii apar la orizont si in sfarsit ceva se intampla in lunga, calma si monotona campie si prerie canadiana. Cu cat te apropii de ei ti se par mai impunatori, mai minunati. Ti-ar trebui luni intregi sa ii vizitezi pe toti dar lumea care are acces acum la autostrada, deschisa in 1920, se bucura de privilegiul de a vedea numai ce e esential. Odata cu calea ferata au venit turisti din toata lumea care se avantau pe munti si cucereau noi piscuri. Moartea unui avocat celebru din Boston a infricosat oamenii si de aceea conducerea caii ferate a hotarat sa importe ceva elvetieni care sunt versati cu ale muntelui. Acum englezii si americanii bogati puteau sa mearga pe munte in siguranta insotiti de ghid elvetian veritabil. In 1899 tot calea ferata a adus doi ghizi ca sa lucreze pentru hotelul de la Rogers Pass, Glacier House. Cu cat clientela crestea, ea vizita din ce in ce mai multe locuri printre care si chalet-ul de la Lake Louise.
Inca de atunci era o reclama de genul Vizitati 100 de Elvetii intr-una singura!
Nevoia mare de elvetieni a facut sa se construiasca un sat de elvetieni la Golden. Elvetienii au influentat formarea culturii locale, a arhitecturii si a bucatariei si au dat gustul pentru schi canadienilor. In 1954 compania caii ferate a decis sa nu mai angajeze ghizii elvetieni pentru ca erau prea scumpi dar s-au creat ulterior asociatii de ghizi montani. Primele orase montane importante pe Icefield Parkway, adica Drumul Ghetarilor, sunt Banff si Jasper. De fapt acestea sunt si numele unor imense parcuri nationale. In aceste orase nu este surprinzator sa vezi elks, adica reni, plimbandu-se prin mijlcul orasului, asa zisi reni urbani.
Si daca inca nu esti inca impresionat de maretia muntilor, vei ajunge in curand la Lake Louise unde o fotografie cu lacul si muntele iti va taia respiratia in viitor cand o vei rasfoi.
Aici intr-adevar iti poti linisti setea de munte pe care provincia Ontario nu ti-o poate domoli. Bineinteles ca intr-un asemenea peisaj de basm este un hotel celebru infiintat de pe vremea caii ferate, cu camere scumpe de la 500 la 1500 de dolari pe noapte, care nu sunt de nasul fiecaruia. Poti sa vizitezi varfurile cu telefericul sau sa schiezi pe vestita partie care gazduieste in fiecare an campionatele modiale de schi alpin. Daca iti continui drumul spre nord, pe autosrada Icefield Parkway, adica Drumul Ghetarilor, poti sa vizitezi Lake Moraine care este tiparit pe bancnota canadiana de 20 de dolari din 1970 si pot sa spun pe drept, ca merita.

Daca iti continui drumul spre nord pe Icefield Parkway, adica Drumul Ghetarilor, poti sa vizitezi Muntele Blackcomb si Whistler. Aici se afla cea mai mare statiune de schi din America de Nord, situata la 100 km nord de Vancouver. In Jasper National Park cu o masina speciala dotata cu roti imense poti sa mergi pe ghetar ca sa contempli vesnicia cat mai ai timp fiindca in curand vei fi batran.

Ghetarul Athabasca este o limba de gheata de 6 km lungime si un kilometru latime. Cu acest autobuz urias poti calatori pana la mijlocul ghetarului.
De fapt de la Lake Louise incepe Icefield Parkway, adica Drumul Ghetarilor, un fel de Transfagarasan la scara 2 la 1 foarte pitoresc. Si sa nu uitam cel mai inalt varf din lantul muntos, Muntele Robson, care are 3,954 de metri si care e de multe ori invaluit in nori care fac imposibila surprinderea lui in intregime pe pelicula fotografica.

De cealalta parte a muntilor este orasul Vancouver, cel mai mare port canadian la Ocenul Pacific . Fondat in 1867 si initial denumit Gassyville dupa numele unui popular aventurier, Jack Gassy, care a venit aici din Anglia cu o lada cu sticle de whisky si a deschis primul bar din oras. In 1870 isi schimba denumirea in Vancouver, dupa numele marelui explorator englez care a decoprit acest loc.
De pe muntele Grouse care nu se compara cu inaltimile de pana acum, fiind mai mic, poti sa contempli orasul si sa observi: podul Lions Gate, adica Poarta Leilor, pod suspendat pe cabluri construit in 1930 si care uneste cele doua parti ale orasului; parcul Stanley; podul suspendat Capilano pe care te poti legana ca in filme; orasul vechi Gassyville unde merita sa astepti langa ceasul cu aburi care suna si scoate vapori la fiecare ora exacta.

Si daca Vancouver ti de pare prea aglomerat, desi este cel mai frumos oras cu cele mai frumoase fete blonde din toata America de Nord, poti sa treci cu feryboat-ul, adica bacul, pe insula Victoria unde se afla orasul Victoria, capitala provinciei British Columbia. Un oras mic, orasul florilor, in care in afara de cladirea parlamentului, prezenta umana nu e asa de impozanta ci lasa mai curand natura sa se manifeste in climatul bland care aduce ploi calde de la Ocenul Pacific si foarte rar zapada. De aceea pe insula cresc specii tropicale care nu se gasesc altundeva in Canada si in lume si poti manca kiwi autohton, care creste natural numai in Noua Zeelanda. Totul se aduce aici cu vaporul de pe continent: apa, mincarea, benzina. Desi ploua incontinu incepand din toamna pana in primavara totusi pe insula sunt probleme cu apa pentru ca pamantul nu retine apa si astfel au aparut boli ca febra castorului, care se contacteaza daca bei apa din lacuri. Este o boala care iti afecteaza enzimele din sistemul digestiv. Insula este totusi apreciata de pensionari care gasesc aici un loc de retragere linistit si au botezat orasul Victoria ca fiind orasul florilor.

Daca tot esti pe insula merita sa treci prin oraselul Tofino, unde in timpul unui tur cu vaporul poti vedea balene trecand pe langa tine. Sa nu uitam ca Green Peace, adica Pacea Verde, organizatia mediului inconjurator, care lupta contra poluarii mondiale, s-a nascut in provicia British Columbia si face eforturi mari de pastrare a faunei marine si a celei montane din aceasta provincie si din toata lumea.

Imi este greu sa ma intorc din aceste locuri minunate, dar Toronto este casa mea si rostul meu. Am 5000 de km de parcurs inapoi. Spre Est! Man-o bade man-o!