"Propune-ți în viață un scop cât mai înalt. Să ajungi la cer. Chiar dacă nu vei reuși, măcar vei rămâne printre stele."

E bine ca în viață să ai un scop cât mai înalt, cât mai greu de atins. Și nu trebuie să fii masochist pentru aceasta, ci pur și simplu pentru motivul de a avea pentru ce să lupți în viață. De multe ori, cel mai important nu este scopul propriu zis, ci lupta pentru a ajunge la el. Lupta sau drumul, pentru a-ți atinge scopul propus, poate "îndeplini", pe parcursul lui, multe alte scopuri mai mici și care, la sfârșit, pot fi asamblate în așa fel încât să constituie scopul înalt, pentru care s-a pornit la drum.
Dar ce ar putea fi acel scop final? Fiecare conform aptitudinilor, educației și dorințelor își poate alege orice finalitate. Mulți oameni își pot alege să smulgă vieții cât mai multe plăceri, mai mult sau mai puțin "lumești"… care ar putea fi numite, într-un limbaj mai libertin, "haleală, pileală și tăvăleală". Dar pot, astfel de scopulețe, să fie asamblate într-un scop global al vieții? Ele aduc niște plăceri, dar pot aduce o mulțumire pe ansamblu? Te pot ele face "să te simți bine în pielea ta"?
Îmi aduc aminte de o frază dintr-un film, despre niște adolescenți aflați în fața unui examen de admitere, pentru a urma studii din ce în ce mai specializate, care duceau spre alegerea unei meserii în viață. Un profesor universitar de istorie, având publicate deja câteva cărți, fiind recunoscut și respectat ca o somitate în domeniu și care avusese ca scop în viață "să ajungă cineva", îl întreabă pe un puști de clasa a X-a: "Ce vrei să te faci în viață". Răspunsul primit, "nu contează ce meserie voi avea, vreau să trăiesc frumos", l-a pus pe gânduri pe marele profesor. El s-a gândit toată viața la meseria lui și la scopul propus: de a deveni cineva, de a fi stimat și respectat. Dar, în drumul lui, a uitat ceva. A uitat să trăiască. Viața lui se compunea din muncă și dorința de a face lucruri care să-i sporească faima și re-numele, motiv pentru care și-a cam neglijat familia. Din punct de vedere material o duceau ine, dar el nu era "prezent". Era în munca lui.
Un scop interesant în viață: "să trăiești frumos". Să urmărești asta zi de zi, nu doar în concedii sau în week end-uri. Să o urmărești, nu cu mintea - să fii timorat clipă de clipă să smulgi vieții frumusețea - ci să-ți faci din asta o atitudine de viață - care vine de la sine, zi de zi, oră de oră.
A trăi frumos în concordanță cu dorințele și motivațiile tale. A-ți satisface dorințele, poftele, chefurile, dorurile…
Cineva, pe net, zicea că îi este dor să meargă, la bunici, desculț prin iarbă, așa cum făcea când era puștan, înainte de a învăța să facă, pe caiete, bețișoare și cârligașe. Dar îi este rușine. Așa că, atunci când îl apuca amocu, își lua două beri, își punea un joc baban la computer și îi trecea.
Dar oare a-ți reprima niște chefuri, niște dorințe ascunse ale ființei tale, înseamnă viață. Chiar dacă aceste mici dorințe (sau mai bine zis doruri ale sufletului) nu sunt în corelație cu scopul propus, ele ar trebuie îndeplinite, altfel revin mereu și mereu în conștiință, ne-lăsându-te în pace să-ți vezi de ale tale.