FRICA

Frica, stă pitită și așteaptă să-și intre în rol. Chiar și cei mai stilați oameni o au. Este atât de contagioasă în mulțime, nu dă timp de gândire și închide culoarele gândirii. Ea estompează și taie aripile celui mai zbir, dintre zbiri.

Pericolul neprevenit, duce la toate acestea și lovește fără să vrem. Dar cum să ne pregătim împotriva fricii, că doar fie ea și la nivelul unei sperieturi tot pe neașteptate vine.

Era una zilele acelea, când nu-ți trebuie nimic și tot ce faci te enervează la culme. Căldura și atmosfera încinsă, făceau rău de astă dată. Aerul nici nu se mai mișca. Frunzele copacilor păreau artificiale, fără mica adiere a vântului. Păsările, nici nu mai vorbesc; cred că stăteau pitulate în coroanele copacilor, la umbra deasă. Care o mai apucau! Cele mai norocoase, se scăldau în micile băltoace, făcute de gospodarii ce aruncau apă cu găleata, în speranța că se vor mai răcorii.

O liniște, parcă paraliză tot orașul. Dintr-o dată, parcă se opri timpul în loc, totul prea dintr-un tablou ireal. Iată, până și pictorii au de unde să se inspire. Totul, nu dură prea mult, urgia se dezlănțui. Bucăți de tablă, smulse de pe acoperișurile caselor, șfichiuiau prin aer, într-o fugă amețitoare. Crengi groase, de copaci firavi, zburau care-ncotro. Ploaia deasă biciuia ferestrele, în așa fel încât te tăiau apele, groaznic. Lumina puțină care mai putea trece prin ele, mărea groaza. Vântul, destul de puternic, transformă ușile și ferestrele, într-o dârdâitură, cutremurătoare. Apa se folosea de orice găurică liberă, ca să treacă, împinsă de vântul puternic, ce bătea din toate direcțiile. Toate astea te lăsau fără cuvinte. Pielea, parcă nu mai vroia să stea la locul ei, mișcându-se într-un tremurat continuu.

Într-un colț al patului, o mogâldeață, făcută mică, stătea fiul meu ghemuit și închizând ochi fără voie la loviturile mai violente în fereastră. Singurul lucru pe care mai puteam să-l fac, era să-l iau în brațe și să ne unim curajul rămas, de teama ce ne-a marcat. Avu, totuși, puterea să întrebe. „Tatii, cred că se termină nu…?”


DRAGOȘ NONCIU

26.08.2006.