"măturând grădina
mătura uită
zăpada"
Haiku – Basho


Rafinamentul japonez se împlinește în arta miniaturală. Orientalul este definit de arta esențelor, de capacitatea de a concentra fondul ideatic al unui macrocosmos într-un obiect cult simbolic. Porțelanurile rafinate sunt poate cel mai bun exemplu palpabil al desăvârșirii acestei arte. A surpinde un moment înseamnă a îi oferi semnificație și a îl ridica deasupra sacrului aparent și vulgar care de multe ori ne acaparează. A te opri pentru o secundă, a te bucura te plinătatea desăvârșită a clipei, iată ce înseamnă artă. A uita de principii, a uita de probleme, a te concentra exclusiv pe viața care mustește în fiecare celulă, iată care este drumul spre fericirea naturală, ființativă, fericirea care îți inundă existența. Haiku înseamnă o picătură răpită oceanului, înseamnă izolarea într-o oază de lumină incandescentă, înseamnă o pulsiune a vieții care izbucnește neașteptat și care provoacă efecte diverse.
Regulile sunt diverse. Ele variază de la un maestru la altul, au fost modificate de-a lungul timpului, au fost adaptate diferitelor culturi lingvistice care au preluat și integrat poemul nipon în propriul fond poetic. Cu toate acestea, spiritul haiku s-a păstrat, vibrant, puternic, imposibil de ignorat. A scrie despre ceea ce este în jur, a încerca să pătrunzi în sensibilitatea inerentă naturii, iată ce înseamnă haiku. Un exercițiu solitar de meditație, o aplecare simbolică asupra propriei ființe transpusă în stimuli.
În jur de 5 milioane de japonezi practică arta haiku. Ei nu doresc să devină cunoscuți, nu doresc să atingă iluminarea. Exercițiile solitare se împletesc cu technicile zen scoțând în evidență dragostea debordantă pentru viață, plăcerea de a trăi înconjurat de atâtea frumuseți subtile. Natura nu încearcă să obțină prim-planul, natura se adaptează de fiecare dată condițiilor. Natura găsește întotdeauna o cale, iar omul are prilejul să asiste la miracolele pe care aceasta le produce. Nu avem nevoie de zei pentru a explica această lume, avem nevoie de acele momente simple în care stăm împietriți în fața unei picături de apă, avem nevoie de acele momente în care știm că este deajuns o floare pentru a ne lumina întreaga existență. Haiku înseamnă clipă, haiku înseamnă evadarea din tumultul care te apasă, haiku înseamnă să vrei să fii una cu mediul, să fii una cu însăși viața. Observând fiecare imagine, fiecare sunet care te înconjoară, te vei bucura cu adevărat de viață, vei învăța să prețuiești fiecare secundă de existență. Doar astfel vei fi împlinit, doar astfel vei râde din toată inima, fără regrete.
Poezia este cea mai complexă parte a literaturii, pentru că poezia sintetizează informația, oferă cititorului puține cuvinte și transmite senzații intense. În poezie descoperi cu adevărat scriitorul, în poezie poți să ai parte de contactul deplin între universul tău și cel al creatorului. De aceea poezia înseamnă în primul rând sentiment. Paradoxal, deși haiku-ul trebuie să se mărgineze la o simplă descriere, deși de multe ori creatorii insistă pe atitudinea obiectivă, poezia de sorginte niponă iradiază sentimente. Simți cum imaginile te invadează, simți cum fiecare arcuire de raze îți pătrunde direct în suflet. Versurile scurte redau viața în forma ei pură, nu încearcă să cosmetizeze nimic. Suntem singuri, față în față cu lumea, și trebuie să fim capabili să îi rezistăm acesteia. De multe ori splendoarea ei este prea mult pentru noi, însă prin haiku reușim să o înțelegem, să o acceptăm și să ne bucurăm de ea. Japonezii au înțeles că viața poate fi descompusă în mici imagini, au înțeles că oamenii nu au de foarte multe ori timp să privească și atunci insistă pe acele momente speciale care înseamnă totul.
Haiku-ul este imaginea brută, imaginea inițială, dinaintea oricăror cosmetizări. Redai ceea ce vezi, pentru că realitatea este întotdeauna superioară metaforelor. Niciodată cuvintele nu pot reda cu adevărat o stare de spirit, pentru că imaginația este în esență limitată. Atunci când trebuie să analizezi universul fantastic al celor din jurul tău, ești constrâns de propriile limitări. Însă atunci când realitatea apare pură, atunci când nimic nu se interpune între tine și obiectul contemplației, barierele se prăbușesc. Vezi prin ochii poetului, simți ce a simțit el, ești martorul tăcut care se poate bucura cu adevărat de tot ceea ce simte.
Eul liric, specific poeziei occidentale, nu există în haiku. Autorul se topește voit în peisajele pe care le creează, vrea să nu fie perceput ca atare. Nu trebuie să existe decât contactul dintre observator și obiectul contemplației, în acest caz cuvântul. Simți cum pătrunzi în peisaj, simți cum totul ți se dezvăluie. Nu există sensuri ascunse, nu există meditații complexe, nu există incertitudine. Este doar contactul lumilor, este o privire dincolo de norii în mijlocul cărora alegem de cele mai multe ori să trăim.
Rafinarea haiku-ului simplu a dus la crearea celorlalte genuri de poezie niponă. Astfel, tanka permite completarea de multe ori necesară, în timp ce haibunul împletește proza cu poezia într-o descriere hiperbolizată ce tinde să pătrundă și mai adânc în tainele peisajelor descrise. Dialogurile poetice cunoscute sub diferitele lor forme (tanrenga, renga, choka, ginkoo, gojuin, hyakuin, shibumi, yongin etc) oferă adevărate regaluri, demonstrând capacitatea combinativă uimitoare a ființelor umane.
Numeroși poeți occidentali au preluat într-o formă sau alta conceptul poeziei nipone. Însă doar în Orient pot fi scrise capodoperele acestui gen, doar în limba japoneză pot fi haiku-urile cu adevărat magistrale. Traducerile răpesc din simplitate, pentru că deschid aproape întotdeauna perspective largi, oferă sensuri transcedentale, care scad din valoarea de simplu pastel a poemelor.
Prin haiku, Japonia a scris o pagină de istorie culturală. Filosofia haiku a devenit cunoscută în întreaga lume și a influențat mulți creatori. Simplu, fără să încerce să se impună, urmând un firesc existențial inerent. Nu ai cum să refuzi frumusețea, pentru că aceasta erupe în însăși ființa ta. Iată de ce haiku înseamnă în primul rând fericire. Beatitudinea simplă a fiecărei clipe, plăcerea de a fi una cu natura care te înconjoară.
Să ne oprim puțin. Să ascultăm. Vom avea multe de învățat. Picăturile se topesc în oceanul albastru, risipindu-se în cercuri din ce în ce mai mici. Nu avem nevoie de teorii complexe, nu avem nevoie de valorile imuabile ale societății de astăzi. Avem nevoie doar de puțină atenție, avem nevoie doar de încredere...


"doar atât: încredere
nu se scutură petalele
tocmai așa?"
Haiku – Issa