„Unde este Dumnezeu ?” se întreabă văduva de câteva minute, disperată, strângând încă în mână mâna mortului. „Unde este Dumnezeu ?” se întreabă, cu o mirare simplă, femeia care a muncit 45 de ani și care e nevoită să cerșească la colț de stradă. „Unde este Dumnezeu să vadă ?” se întreabă omul furat cu acte în regulă, la judecătorie.
Unde este Dumnezeu ? Vede el ce se întâmplă pe Pământ ? Vede durerea, suferința, mizeria ? Vede glonțul care omoară tinerii, vede disperarea care omoară adulții, vede sărăcia care omoară bătrânii ?
Dumnezeu este pe un drum de țară, sprijinit de un arbore. Acolo unde îți dai seama că nu contează nimic.
Dumnezeu este în fața muzeului Gulbenchian din Lisabona, alături de statuia aceea ciudată cu bărbatul serios și puțin cam caraghios care șade în fața unui vultur ciudat.
Dumnezeu este în perechea aceea bătrână, tristă, care-și dă seama că nu mai e nevoie de ea, că nimeni nu are nevoie de ea;își iau bilete la mare, iarna, bătrânul o împușcă întâi pe ea și apoi se sinucide „pentru că au fost fericiți cândva, pentru că au dreptul să se odihnească acum...”
Dumnezeu este în Domul din Koln, stă acolo, în vârful acelui Dom. Pentru a ne umple inima cu bucurie și măreție atunci când intrăm și ne dăm seama că Dumnezeu este cu noi, Dumnezeu este alături de noi. Nu poți să nu ieși catolic odată ce-ai intrat acolo. Dumnezeu este în mod sigur, acolo. La fel și la Notre Dame dar mai ales la Sacre Coeur. Am auzit acolo, vorbind, un preot. Era o forță în cuvântul acestui preot, extraordinară. Era o tărie de oțel în acele cuvinte și totodată o dragoste nemăsurată pentru oameni. Niciodată n-am mai simțit o asemenea căldură și o senzație de bine. Nu l-am văzut decât la sfârșit. Era un omuleț mic, cu ochelari. Era un uriaș.
Dumnezeu este în noi, în fiecare din noi. Așa cum Dumnezeu este în fiecare piatră, în fiecare fir de iarbă. Și în câini. Și mai ales în pisici.
Dumnezeu este în acțiunea noastră pentru o viață mai bună, în ceea ce facem pentru a fi mai buni, pentru a trăi mai bine.Dumnezeu este în oamenii nenorociți, săraci, bolnavi, singuri care au nevoie de sprijinul nostru.Dumnezeu este în caritatea noastră, în mila noastră, în durerea noastră. În disperarea pe care am avut-o privindu-mi tatăl cum se stinge de cancer. În durerea că nu pot să-l ajut. Așa cum nu mi-am putut ajuta nici colega de birou , Claudia, moartă tot de cancer în Revelionul anului 2000. Dumnezeu sigur este alături de cei care au plecat, de cei care se uită de sus la noi. Și ne veghează.
Dumnezeu este în Domenico, așa cum îl cântă Michael Sardou, cel pe patul de moarte, care lasă copiilor sunetul clopotului în Val’d’Amona și cântecul „Gira giro tondo gira comme giro il mondo, e un giocco che mai finira”.
Dumnezeu este în mine, nevrednicul, hoțul și mincinosul care scrie aceste rânduri. Și în voi, care le veți citi.