Opus Dei dezminte ca eu as fi Anticristul !

In prima saptamana a lunii februarie ma aflam la Paris pentru a prezenta un CD multimedia la Bibliotheque Nationale, cand am primit o serie de telefoane de la ziaristi italieni care ma intrebau ce legatura exista intre enciclopediile hipertextuale si Anticrist.
Unele intrebari se refereau chiar la relatiile dintre internet si Anticrist, internet si Apocalipsa, Apocalipsa si discheta hipertextuala pe care o prezentam – si desigur intre Anticrist si Bibliotheque Nationale din Paris.
Motivul acestei curiozitati intempestive era aparitia in Studi Cattolici a unui articol in care eram denuntat drept Anticristul.
Mi s-a explicat ca, deoarece revista aceasta este in mod obisnuit asociata cu Opus Dei ( va rog fara dezmintiri, deoarece repet doar ce mi s-a spus ), stirea a facut senzatie, a fost reluata de importante cotidiene si agentii, si ( mi s-a spus ) fusese interpelat pana si un iezuit erudit si foarte serios care, surprins probabil in zori de telefonul acestor descreierati, a negat pe scurt ca as fi Anticristul, dupa care si-a continuat somnul.
Am fost tentat sa-mi trimit interlocutorii in locul acela ( nu la dracu ! ), fiindca am invatat din experienta ca cel care intreaba de Satana si Anticrist este un subdezvoltat cultural, un pericol social si numai bun pentru psihiatrie; dar interlocutorii insisi se scuzau pentru intrebarile amintite pe care redactiile in fierbere ii obligasera sa mi le puna.
A doua zi au scris articole foarte abile in care, desi excludeau ca hipertextele ar avea vreo legatura directa cu Anticristul, lasau deschisa indoielii o mica portita.
Nu am dat importanta stirii fiindca un alt colaborator de la Studii Cattolici, un anume Blondet, publicase deja un pamflet in care se dovedea ca editura Adelphi era o institutie filo-iudaico-masonico-satanista, si indelungata mea cercetare a bibliografiei complotismului international, de la abatele Barruel la Protocoalele Inteleptilor Sionului, m-a convins ca tipul acesta de literatura are succes fiindca aduce profit economic, avand un public larg format din exaltati, ocultisti, neonazisti si tot felul de smintiti.
Dupa ce am revenit in Italia, timp de o saptamana am primit telefoane de la rude si prieteni care se solidarizau cu mine, asigurandu-ma ca sunt moralmente convinsi ca eu nu sunt Anticrist, lucru care m-a imbarbatat deoarece se poate intampla sa fii totusi un Anticrist fara sa iti dai seama.
Acum cateva zile am primit in sfarsit exemplarul din Studi Cattolici insotit de un bilet amabil a lui Rino Camilleri, autorul articolului in cauza, in care mi se spune ca – deoarece ziarele rastalmaceau intelesul acelui divertisment al sau – dorea sa il citesc cu ochii mei.
Trebuie sa ii fac dreptate lui Camilleri, fiindca articolul sau este in mod evident o gluma fantastico-oculta ( cum am scris si eu atatea ).
I s-ar putea reprosa cel mult autorului ca l-a publicat intr-o revista in care, cateva pagini mai incolo, se poate citi un articol despre satanismul lui Carducci, in care se reia teoria din secolul al XIX-lea despre complotul unor societati secrete care au provocat toate nenorocirile din lume, de la Revolutia Franceza la UNESCO, pentru a distruge Tronul si Altarul.
Nu se poate nega revistei dreptul de a polemiza cu laicismul anticlerical, altfel ce fel de studii catolice ar mai fi, dar tot jucandu-te cu comploturi oculte ( fara a realiza ca toate evenimentele infierate au avut loc la lumina zilei ) ajungi sa gandesti la fel ca societatile secrete “gnostico-masonice” cu care se polemizeaza.
Cine il pomeneste prea mult pe diavol incepe sa semene cu el, si iata cum, intr-un context general, chiar o gluma nevinovata poate capata miros de sulf.
Dar in afara de obisnuiti acestor librarii intunecate unde se vinde magia, cabala ebraica, antisemitismul nazist si masoneria noului templu ( astea sunt minunile sincretismului ezoteric ), oricine putea intelege ca articolul lui Camilleri era o joaca asezonata cu cochetarii erudite. Problema este cum presa laica l-a luat drept aur curat.
Cum in asemenea cazuri prostia este exclusa, nu ramane decat decizia unei false bombe publicitare. Decizie sinucigasa fiindca presupune urmatoarea filosofie; stim ca cititorii nu inghit orice, dar cum nu mai cred nimic din ce citesc, merita sa ii distram.
Nu cumva Anticristul ( existent printre noi ) este jurnalismul de scandal ?