Sună trâmbițele pentru judecata de apoi și n-am apucat încă să mor!
* * *
Timpul este ochiul lui Dumnezeu.
* * *
Sunt secunda nulă ce desparte doi ani. Aparțin celui vechi? Aparțin celui nou? Nedumerit stau și-mi dau seama că secunda deja a trecut.
* * *
În seara de an nou timpul trebuie uitat. Trebuie dat ceasornicului care să-l transforme în minute, uneori fugare, alteori interminabile.
* * *
Nu există decât trecut și prezent. Despre viitor ca timp efectiv nu se poate vorbi. Este doar o iluzie, un vis, o speranță. Toți suntem la rândul nostru oratori, prin trăire.
* * *
A visa trecut, a visa prezent, a visa viitor, a visa vis, a visa trăire, a visa...
* * *
Nu lăsați timpul să curgă prin veac. Modelați-1 după formele timpului. Toarceți lumina candorii sufletului.
* * *
Cotidianul ne fură timpul nostru; ne îngroapă amintirile și ne ascunde visele.
* * *
Un ceas dă senzația de trecere. Un om, pe cea de devenire.
* * *
Timp... suflet incandescent de lumină și speranță.
* * *
Somnul e starea de veghe a timpului.
* * *
Sufletul este cântecul mântuirii.
* * *
Mi-am spălat gândurile în timp. Și s-a tulburat așa de tare încât a început să plouă... Și plouă, plouă, plouă...
* * *
Să lăsăm ceasurile să se odihnească...
* * *
Pentru timp întrebi: „Când?”, pentru lucruri întrebi: „Cum?”, pentru om întrebi: „De ce?”.
* * *
Să zâmbim cât timpul ne mai lasă.
* * *
Ciudat mi se pare nu timpul, ci curgerea lui.
* * *
Grija zilei de mâine taie avântul zilei de azi!
* * *
Timpul este un spațiu al existenței.
* * *
Universul este un timp al cunoașterii.
* * *
„Odată” marchează întotdeauna un timp indefinit.
* * *
Marșul funebru al ideilor negre de timp...
* * *
E timpul urărilor.
* * *
Prezentul există numai în măsura în care a reușit să doboare constrângerea unui alt moment de timp.
* * *
Ceasul e un cuvânt al timpului; omul este un spirit al gândului.
* * *
Cuvintele și timpul ne determină superioritatea umană.
* * *
Să ne gândim că am pierde (așa cum fac uneori îndrăgostiții) noțiunea de timp. Să ne lăsăm în brațele hazardului, să trăim în afara timpului, fără stresul unui de acum, atunci, ieri, azi, mâine...
* * *
Niciodată nu vom fi mai tineri ca acum, clipa prezent ce, iată, e deja trecut.
* * *
Singur – cuvântul ce exprimă gândul bolnav de timp.
* * *
Timpul este dușmanul omului.
* * *
Somnul lunii în soare și al soarelui în lună: circumferința timpului.
* * *
Niciodată n-o s-avem timp să ne vedem spațiul și nici spațiu să ne auzim timpul.
* * *
Eu n-am o vârstă, eu am un timp.
* * *
Genele vremii veșnic clipind.
* * *
Fiecare clipă își caută nemurirea.
* * *
Mă doare timpul...
* * *
Dincolo de iubire nu e nimic. Inima și sufletul rămân seci. Numai îmbibate cu dragoste pot șterge ura.
* * *
Inima e voalul sufletului.
* * *
Așteptarea e vara timpului: îl dilată!
* * *
Încă o lacrimă, încă un suspin, pentru tot ce-i frumos, dar atât de trecător.
* * *
Singurătatea e propriul tău cântec, cântat de stele pentru tine.
* * *
Iubind cu credință, simți că iubești.
* * *
Despre iubire, femeie și frumos se poate vorbi la infinit.
* * *
Când iubirea te va părăsi, ascultă briza mării și zboară cu pescărușii spre țărmuri însorite. Singurătatea e starea de demență a sufletului. Sensibilitatea e lacrima psihicului sau durerea fizicului.
* * *
Zâmbim și suferim.
* * *
Femeia e ca banul: pleacă și vine, bucură și îmbată, mituiește și câștigă. E hrană și veșmânt.
* * *
Îndrăgostiții sunt soarele vieții. Spațiul și timpul se topesc în iubire.
* * *
Iubirea e starea de fericire a sufletului.
* * *
Lumină de stele îmbălsămată în iubire.
* * *
Suntem planete ce ne rotim în jur de Dumnezeu. Păcatul e forța de respingere, iubirea cea de atracție.
* * *
Singura monotonie suportabilă e gândul iubitei.
* * *
Căsătoria este ceva lăsat de Dumnezeu. Nu o poruncă; o împlinire.
* * *
Iubirea e ceea ce inima simte și cuvintele nu pot exprima; este gândul mut, simțirea nerostită.
* * *
Nu te pot iubi decât așa cum ești.
* * *
Nu schimba nimic din ceea ce natura ți-a dăruit.
* * *
Noul ne întâmpină ca o dragoste la prima vedere.
* * *
Cuvintele nu cunosc sentimentele.
* * *
Ajută ceea ce poți, mângâie ceea ce merită, iubește ceea ce te cutremură.
* * *
Sevele iubirii se ridică și pier în noi. Suntem imense oceane de iubire nedeslușită.
* * *
Îndrăgostiții nu trebuie atinși decât cu flori.
* * *
Iubirea surâde viața prin porii tinereții.
* * *
Dă-mi o geană, oblon sufletului meu.
* * *
Nu încerca să dai sentimentelor un nume; o să-și piardă din adevăr.
* * *
Am de oferit o inimă... Dar cine mai are azi nevoie de-o biată inimă?
* * *
Sunt și eu copac, ești și tu frunză.
* * *
Să ne învățăm inimile pe de rost...
* * *
Suflet plin de speranță, arată-mi lumina unei zile cu crini și sună din corzi de chitară curcubee aprinse...
* * *
Așteptăm să se nască visele îngropând amintiri. Asta să ne fie viața?
* * *
Dragostea tinereții e inima vieții.
* * *
Prietenia însuflețește materialul, iar dragostea materializează sufletul.
* * *
Era un pletos. Hoinărea. L-am ajuns și l-am întrebat: „Ce cauți?”; „Caut ce-am pierdut”, zice; „Ce-ai pierdut?”, îl întreb. „Nimic”, răspunde. A plecat. De-atunci alerg și eu să caut ce-am pierdut.
* * *
Să nu mai fugim. O clipă să ne întoarcem și să ne adâncim în noi. Pentru cine? Pentru ce? Dacă azi, atunci și mâine? Întrebări... Dacă nu noi, atunci cine? Dacă noi, atunci de ce?
* * *
Nici un gând nu poate zbura mai sus decât gândul de libertate.
* * *
Atât de neînsemnați în haosul universal încât ne plângem inexistența cu gânduri.
* * *
Să-nvățăm să curgem odată cu sângele nostru.
* * *
Secretul vieții? Să fii oricând gata să afirmi: „Niciodată nu am fost mai pregătit să mor ca acum”.
* * *
Să ne adunăm os peste os, minte peste minte, inimă peste inimă...
* * *
Oasele noastre sunt pline cu praf de pușcă ce așteaptă trăgaciul morții. Adevărul te face să devii liber.
* * *
Dacă nu-ți place, încearcă să uiți! Dacă-ți place, încearcă să uiți!
* * *
Cine crede în destin așteaptă de la viață împlinirea lui. Cine nu crede, luptă o viață să și-l înfăptuiască.
* * *
Omul e cea dintâi lege a naturii.
* * *
Există momente când ne credem nemuritori. Paradoxul incertitudinii vieții. O clipă de fericire, niciodată la fel.
* * *
Suntem născuți pentru a fi.
* * *
Totul este materie, totul este atom... Suntem haotice particule dintr-un imens câmp material. Ne atragem și ne respingem.
* * *
Să credem în stele și în lumină. Să cerem iubire și viață. Să gândim și să trăim.
* * *
Ne-am născut cu toții în cer și am coborât pe pământ, ca apoi să cădem în întuneric. Cer, apă și pământ. Lumină, obscuritate și întuneric.
* * *
Omul nu e ce pare; el e ce e; Nu știm ce e; poate necunoscutul viu, o frunză de viață.
* * *
Paradoxul naturii e viața, iar cel al vieții e omul!
* * *
Omul e cel mai scurt drum între naștere și moarte.
* * *
Omul, ce găsește fiecărui lucru rostul nu și-l descoperă pe al său.
* * *
Binele și răul se joacă în noi. Imperturbabile jocuri ale unei lumi nebune.
* * *
Întunericul s-a jucat cu lumina. Lumina a penetrat întunericul. Între negru și alb e albastrul; între întuneric și lumină e omul: albastru ca apele mărilor, ca seninul cerului, ca liniștea singurătății, ca păsări frânte...
* * *
Mintea noastră, prea strâmtă pentru un așa univers, se topește în cunoaștere.
* * *
Numai omul poate să-și descopere adevăratul potențial de care dispune. Punerea lui în valoare înseamnă trăire.
* * *
Fiecare este o componentă a unui ceas biologic ce ne angrenează pe toți în trăire. Izolat nimeni nu funcționează. Toți avem contribuția noastră la mersul lumii.
* * *
Și dacă cineva mi-ar fi povestit cum e pe pământ, nu l-aș fi crezut.
* * *
Existența fiecăruia e o consecință a temperamentului său.
* * *
Omul suferă prin el.
* * *
Doar vremea strică perfecțiunea zilelor... Și omul?
* * *
Sentimentul morții e tumultuos, vulcanic. E adus de oameni pentru oameni.
* * *
Ca om, eu nu sunt; eu devin!
* * *
Libertatea e o stare de haos. Fără legi omul e derutat.
* * *
Omul, natura și Dumnezeu.
* * *
Nici Dumnezeu n-a reușit să se facă înțeles. Atunci ce mai încercăm noi oamenii prin cuvinte și sentimente?
* * *
De ce vorbim cu atâta tragism despre moarte, când nu e decât o simplă necesitate?
* * *
Omul fără religie e ca țăranul fără pământ.
* * *
Învățăm să trăim, încet, prin timp și faptă, prin ceea ce suntem noi și semenii noștri.
* * *
Când omul a uitat de creator a întrebat: „Cine sunt eu?”; și așa s-a născut filosofia.
* * *
Formarea ca om este obiectul vieții.
* * *
Omul are în el un înscris. E enigma lui pe care fiecare încearcă să o deslușească.
* * *
Simpli și totuși atât de complicați.
* * *
Mi-aș renega condiția de om dacă aș ști că undeva există o lume mai bună.
* * *
Boala noastră, a oamenilor, este trupul.
* * *
Golgota noastră-i trupul; Sisifi în vieți de piatră suntem efemeri și goi.
* * *
Omul e curios pentru că există; e confuz pentru că poate să moară.
* * *
Dacă omul ar răspunde la toate întrebările ar deveni înger sau sfânt, iar misterul ar dispare... Misterul Om!
* * *
Să poți evalua sensul vieții, trebuie să vezi un om murind..
* * *
Omul e unicul său rod.
* * *
Și dacă mă gândesc la moarte, e din iubire pentru oameni.
* * *
Omul trăiește la umbra lui.
* * *
Liniștea din noi se răsfrânge în ecoul din jur.
* * *
Fiecare om are nebunia lui. Eu am nebunia mea.
* * *
Fără unul din noi planeta ar fi mai ciobită; Fiecare are rolul lui la rotunjirea lumii.
* * *
Lumea are rostul nostru!
* * *
Sunt om și-mi port omul.
* * *
Dumnezeu există pentru că există timp și spațiu, ca proiecții ale lui în lumea sa.
* * *
Viața e o sferă de centru Dumnezeu.
* * *
Dacă până și Dumnezeu e un gândit...
* * *
Dumnezeu e lacrimă.
* * * *
Există monarhi care se hrănesc cu o jumătate de smochină pe zi, iar mie nu-mi ajunge nici una, nici două, nici o sută... De ce, Doamne, sunt de două sute de ori mai flămând decât sihastrul?
* * *
Doamne, ajută luminii mele să ajungă rază!
* * *
Rugăciunea e dușul sufletului.
* * *
Dă-mi Doamne puterea de a te înțelege
* * *
Redă-mă Doamne creierului neînceput.
* * *
Poezia trebuie să producă în conștiința cititorului seismul pe care-l provoacă o rugăciune pentru creștin.
* * *
Poezia e forma sonoră a sentimentului.
* * *
Scriu. Sunt gândurile unui om. Un veșnic călător pe mare. Corabia mea se leagănă peste valuri. Aud glasul mării ce mă cheamă la ea. Trăiesc cu neliniștea că, în curând, glasul pământului mă va chema și el. Și atunci ancorez nepăsător la mal. La întretăierea dintre uscat și ape. La granița dintre „a merge” și „a pluti”. Între mărginit și nemărginit. Între finit și infinit.
* * *
Poezia se poate cultiva.
* * *
Întreg universul divizat în infime părți dă omul sau uneori o bucată de cer. Deci fiecare om are dreptul la bucata lui de cer, la bucata lui de pământ. Lăsați oamenii ca mergând pe bucata lor de pământ să ajungă la bucata lor de cer, la steaua lor, norocoasă sau nu.
* * *
Fericirea se măsoară în cuvinte albastre. Departe în nemărginit... Fiecare din nou un aisberg în scufundare. Un aisberg de foc plutind în visare. Căutând iubire în inimi înghețate. Dând iubire din trupuri fierbinți. Cercetând binele și admirând frumosul.
* * *
Aș scrie undeva departe. Unui luceafăr în cădere, unei ființe în nonformă. Aș vrea să simt perdele de fulgi ce mă învăluie și mă purifică sufletește. Jocul fulgilor de nea în căderea lor spre moarte. De unde veniți voi fulgi? Arătați-le oamenilor ce înseamnă unire!
* * *
Poeții? Vrăjitori de cuvinte.
* * *
Sunetul împietrit al rocii ce zbuciumă în noi înălțimea muntelui...
* * *
Strig în infinit galbenul cocor. Îmi răspunde doar ecoul: „Cocorul galben a plecat și n-a lăsat nici un mesaj”. De atunci am plecat în căutarea lui, a cocorului galben, ultimul cocor. Dar era prea toamnă să-l mai găsesc și să-l aduc înapoi în patria lui, patria cocorilor.
* * *
Poezia ninge peste suflete maturizându-le.
* * *
Cartea nu e un bun; e o necesitate.
* * *
Pasărea coborâse aproape de cântec. Prinsese între aripile ei gândurile și atârna cu ele peste lume.
* * *
Pictorii fac culorile să vorbească; muzicienii fac lemnul să cânte, poeții vibrează...
* * *
Sunt așa de obosit că-mi vine să pun geană peste geană și să mă odihnesc acolo, un secol - două.
* * *
Eu sunt mort. Voi știți asta. Pierdut în lume îmi strig păcatul, îmi plâng timpul, îmi iubesc clipa degenerând în veșnicie.
* * *
Satul oferă ideea de frumos și bun, luminoasă ca un răsărit în mijlocul unei ierni geroase. Dumnezeu a coborât adânc în sufletul țăranului și acolo-și va sălășlui veșnicia, blagiana veșnicie născută la sat.
* * *
Dumnezeu se așează peste noi și ne redă pacea primăverii. Mărțișorul lui sunt ghioceii.
* * *
Scriitorul trebuie doar să deschidă apetitul imaginației și atunci cititorul se va simți suflet de personaj.
* * *
Aș face din pietre cântecul pământului revărsat asupra dimineților liniștite cu palidul soare scăldând luminii umbrele grele.
* * *
Asediul sufletului asupra trupului, puritate încorsetată în unic și peren; nemurire tăvălită în materie, gol descoperit de învelișul greu.
* * *
Mi-aș trece prin sânge toate apele pământului să-mi curăț ființa; mi-aș îmbrăca trupul în copaci să nu mai aud ocara; mi-aș face trupul din cer să-l acopere noaptea și să se oprească o clipă; mi-aș gândi existența într-un cuib de porumbei albi, pătați cu pace.
* * *
Ochii cerului lăcrimează ploaia.
* * *
Adevărul e ca pasărea fără aripi. Frumos, dar nu are puterea să se înalțe.
* * *
Sunetul cerului plângând: roze de ape.
* * *
Mă doare fiecare piatră pentru că nu pot să-i spun că suntem o aceeași substanță și că într-o zi va putea să-mi spună și ea ce-o doare.
* * *
Pământul e al oamenilor? Ei n-au fost creați decât în ziua a șasea!
* * *
Mi-am înmuiat aripile în cerneală și-am pornit să picur un cuvânt în mare.
* * *
Simt oboseala cum îmi roade osul.
* * *
Eu cred că sunt plămădit din nisipul ce poate deveni timp. Port în mine sunetul lui de schimbare.
* * *
Aș vrea ca toată lumea să se topească în mine. Celulă peste celulă, atom peste atom; întrebările pământului să-mi curgă în sânge și să-mi urce la inimă și de acolo mai sus, tot mai sus spre creier; apoi înapoi la inimă și tot așa, să simt și să gândesc.
* * *
Versul salvează universul.
* * *
Virtuțile se dobândesc greu, dar valorează enorm.
* * *
Tot ce e bun nu e întâmplător.
* * *
Prostia e virtutea dracului.
* * *
Stelele sunt visele noastre neîmplinite.
* * *
Primul om a fost și cel dintâi martir.
* * *
E mult mai greu când toți au încredere în tine, decât atunci când nimeni nu te consideră demn.
* * *
N-am auzit pe nimeni spunând: „Ce bine arăt!”, deși toți o cred.
* * *
Luna e soarele în pijama.
* * *
Orice scară te învață să cobori exact cât ai urcat.
* * *
Dacă n-am uita am fi nefericiți și frustrați de frumusețea unor amintiri.
* * *
Negura vremilor a lăsat îngheț.
* * *
Cea mai perfectă mască este trupul.
* * *
Curăță-te de iluzii pentru a nu avea deziluzii.
* * *
Gândind, trăim.
* * *
Când vine primăvara, toți facem parte din natură.
* * *
Înainte de a se inventa oglinda, omul se uita în ochii prietenilor și-și vedea făptura. Azi suntem poate mai singuri cu oglinzile.
* * *
Deșertul este timpul împrăștiat în neant.
* * *
Marea e pământul lichid, sau pământul e albastrul solid.
* * *
Copacul există și nu există; există prin el și nu există prin frunze.
* * *
Suntem tineri bătrâni prin inteligență, suntem bătrâni tineri prin ireversibilitatea unor frumoase amintiri.
* * *
Viața e aici, acum.
* * *
Religia e firul nevăzut al luminii.
* * *
A scrie înseamnă a gândi singur.
* * *
Monotonia e o descompunere ucigător de dureroasă a sufletului; e germenul viu al morții.
* * *
Necesitatea mea a vidul, adevărul gol.
* * *
Nu mi-e frică decât de mine.
* * *
Fiecare dintre noi are libertatea de a muri și onoarea de a trăi.
* * *
Pescărușii și-au curbat zborul, atingând valul.
* * *
Pasărea e adevărul lumii murdare.
* * *
Să ajungi să mori la fiecare sunet de toamnă, la fiecare pâlpâire de lumină, la orice trecere inexorabilă.
* * *
Singurătatea e deșertul sufletului nostru.
* * *
De la părinți suntem; de la oameni devenim.
* * *
Savurează victoria, dar nu uita învinsul.
* * *
Primăvara și tinerețea sunt două dimensiuni veșnice ale sufletului uman.
* * *
Murim, datori părinților și lui Dumnezeu.
* * *
Lucrurile sunt ființe nenăscute.
* * *
Muzica e pasărea sufletului.
* * *
Verdele ne copleșește în primăvară și ne acoperă de viață.
* * *
Ca să spui adevărul ai nevoie uneori de un curaj nebun: curajul adevărului.
* * *
Soarele pătrunde în noi prin fereastra sufletului.
* * *
Copiii sunt izvor de bucurii.
* * *
Egoismul din noi ridicat la rang de trăire.
* * *
Gândurile sunt cele mai ușoare păsări. Și pot fi pescăruși sau corbi, porumbei sau vulturi, rândunele sau cuci...
* * *
Pesimiștii, de obicei, trăiesc.
* * *
Optimismul îndeamnă la mediocritate.
* * *
Trecutul e istorie.
* * *
Sămânța e rod și rodul e sămânță.
* * *
Pământul nu e rotund pentru că e rotund; e rotund pentru că se rotește.
* * *
Cristale de muzică în haos.
* * *
Adevărul e sâmburele sincerității.
* * *
Libertatea este o stare de spirit atenuată de oameni.
* * *
Zorii existenței mele jucau între a fi și a nu fi. Au optat într-un târziu pentru devenire.
* * *
Gândul e determinarea noastră.
* * *
Ce liniște-i în cimitir!
* * *
Sensibilitatea e o coardă a sufletului ce vibrează la orice trăire.
* * *
Toamna totul e trist. A făcut Dumnezeu un anotimp și pentru poeții ftizici, să le răsplătească răbdarea cu care l-au așteptat.
* * *
Mă simt vinovat de a-i fi luat dreptatea nedreptățitului, lumina orbului, bucuria oropsitului, viața mortului.
* * *
Dumnezeu e prea bun. Nu trebuia să le dea oamenilor gândirea.
* * *
Sinceritatea e nucleul dragostei.
* * *
Anotimpurile sunt culorile vremii.
* * *
Cerul ne desparte de ceva!?
* * *
Darul vorbirii e o artă; o cursă pentru oameni.
* * *
Starea de apatie nu e dureroasă; e enervantă.
* * *
Egoismul e starea fundamentală a materiei vii. La om el atinge apogeul.
* * *
Sufăr în mine ceea ce nu pot sau nu știu să spun lumii...
* * *
Nu știm ce ne va aduce ziua de mâine, dar putem să ne amintim ce nu ne-a adus cea de ieri.
* * *
Gândurile ne dau dreptul la un alt timp decât prezentul.
* * *
Cărări abătute ale vieții, din și înspre noi.
* * *
Norocul e o formă de fericire: vine din noi și pleacă în idealuri; vine și pleacă și pleacă...
* * *
Îngerii sunt sfinți cu aripi; albul lor e albul nostru, al tuturora; puritate.
* * *
Eul e oglinda noastră spirituală.
* * *
Îngropăm între băncile din ce în ce mai mici tinerețea anilor frumoși și frumusețea anilor tineri.
* * *
Suntem într-o luptă sisifică cu idealurile.
* * *
Moarte coboară și învață-mă din întunericul tău lumina spiritului. Viață urcă și dă-mi din lumina ta întunericul neînțelegerii mele.
* * *
Apa ne va spăla sau ne va descompune?
* * *
Ziua zâmbește la efemerele noastre destine.
* * *
Un credincios nu-și pune problema existenței, ci a revelației Supremului.
* * *
Libertatea e pasărea luminii. Lumina e mireasma libertății.
* * *
Să unim răul universal și să-l ardem cu priviri inocente de copil, cu inimi de îndrăgostiți, cu lacrimi de mame, cu însăși ființa noastră, ce ascunde germenii adevărului.
* * *
Cântecul lebedei, atât de melodios și trist. Cântecul morții, ultimul cântec.
* * *
Phönix, foc din foc...
* * *
Niciodată nu putem scăpa amintirile din colțul de copil al inimii, veșnic treaz, veghind la insenectutea noastră.
**
Dacă poți să crezi că toată lumea e bună și că viața e frumoasă, atunci fiecare umbră te va dezamăgi.
* * *
Ce nebunie să simți vraja muzicii înmiresmându-te, culoarea melancoliei sorbindu-te!
* * *
Același tren, alți călători; noi tărâmuri de gând.
* * *
Comediile sunt ironii ale vieții.
* * *
Fiecare dintre noi trebuie să aibă o biserică.
* * *
Nu mi-e frică de ceea ce spun, ci de ceea ce înțeleg alții că am spus.
* * *
Încearcă să faci din tine ceea ce natura face din flori.
**
Atâta timp cât minciuna e uneori necesară, nu se poate descoperi marele adevăr.
* * *
N-am putut să fac mai mult decât ceea ce natura mi-a dăruit și viața m-a învățat.
* * *
Copacul vieții crește înspre pământ și-și trage sevele din ceruri, albastre și calde.
* * *
Trebuie să știi să devii propriul tău stăpân.
* * *
Copii nu știu ce fac, dar ceea ce fac, fac cu puritate.
* * *
Folclorul e fundamentul artei românești.
* * *
Ca să pierzi o zi ai totuși nevoie de mâncare.
* * *
Haina și hrana să ne fie lupta vieții?
* * *
O definiție e o formă literară a unei idei.
* * *
Doar timpul depășește viteza luminii.
* * *
Un răsărit la mare și un apus la munte...
* * *
Mitologia e încă o învățătură.
* * *
Creatorul și creația..
* * *
Chiar și ateismul implică noțiunea de divinitate
* * *
O fereastră nu înseamnă întotdeauna lumină, precum o ușă nu semnifică întotdeauna o intrare.
* * *
Adevărul se spune într-un singur mod; e unic.
* * *
Gândul e o proiecție vizionară în real.
* * *
De ce viața ar trebui să aibă un rost?
* * *
Femeia e dorință.
* * *
Gând e un substantiv neutru; la fel și vis.
* * *
A ieși din ritmul cunoașterii e echivalentul unei sinucideri spirituale.
* * *
Soțul trebuie să fie cel mai bun amant.
* * *
Grecii și-au format un sistem filosofic înainte de a-și făuri o știință. Totul era apă sau pământ sau foc sau apeiron și nicidecum atom.
* * *
Pot spune că totul e cer... Dar cine mă va crede? Știința împiedică visarea.
* * *
Filosofia este o artă a aproximațiilor, pe când știința este o lege a evidenței.
* * *
Adevărul, adânc descoperit, suferă în noi. Moralitatea nu mai este decât un act în sine, o unitate dezirabilă, fulguită.
* * *
Singurătatea absolută nu există, precum nu există cunoaștere totală. Eva a dărâmat singurătatea. A fost creată din iubire pentru om. Adam avea de toate, dar era singur...
* * *
Exercițiul gândirii trebuie făcut zilnic, ca un menaj al spiritului.
* * *
Prima întrebare a filosofiei nu există.
* * *
Yoga e gimnastica spiritului.
* * *
Ploaia e semnul purității divine. Curge peste noi ca valul peste țărm.
* * *
Muzicalitatea cuvântului dor și dorul faptului muzică...
* * *
Filosoful, ca un pictor al sufletului, e mereu nemulțumit de opera sa, ce nu e altceva decât imaginație. Pictorul nu va realiza niciodată portretul sufletului, dar va încerca noi și noi idei.
* * *
Lumina nu va dura veșnic. O filosofie a sfârșitului ar putea fi la fel de neînțeleasă ca și începuturile filosofiei.
* * *
O minte limpede, un trup sănătos, un spirit vesel: iată fericirea!
* * *
Natura ne face mai noi.
* * *
Am început prin a crede că lumina vine din noi; voi sfârși prin a crede că lumina vine din pământ, din însuși întunericul mut.
* * *
În orice faci, lasă un loc posterității. Întotdeauna va exista cineva care va mai avea ceva de spus la ceea ce tu ai vrut să sfârșești.
* * *
Supuși destrămării contemporaneității, sugerăm soluții pentru nemurirea pământului.
* * *
Nu există ceva care să ne facă să renunțăm la gânduri, precum nu există mai curând totul decât nimic.
* * *
Să-mi fi fost creator, m-aș fi făcut cu aripi și fără atâta inimă.
* * *
Ceea ce nu vrem știm; ceea ce vrem nu știm.
* * *
Moartea e sentimentul impur al nemărginitului.
* * *
Sufletul veghează mereu treaz la drumul trupului prin păcat.
* * *
Plugul rupe pământului belșugul viu, adânc îngropat în lutul prolific al vieții.
* * *
Nu știm să descoperim în noi entitatea...
* * *
Singurătatea fiecăruia e un plus de maturitate.
* * *
Să poți să cunoști necunoscutul...
* * *
Curajul nu-i o atitudine; e o stare.
* * *
Aforismul încălzește spiritul; poezia aprinde lumina.
* * *
Frumusețea îmblânzește sentimentele.
* * *
Taine sunt pretutindeni: în munte și-n ape, în noi și-n univers, pe buzele iubitei (esența vieții) și-n adâncimea mormântului (fluiditatea vieții).
* * *
Să ajungi să gândești în limba lui Dumnezeu.
* * *
Crede în tine și urmează-l pe Dumnezeu.
* * *
Nu ajunge să fii nor că să-i spui soarelui: „Bună dimineața!”.
* * *
Amintiri: mai devreme sau mai târziu voi desluși în voi viața.
* * *
Cuvintele sunt poeme de simțiri și nu se confundă cu vorbele; cuvintele sunt vorbe de duh.
* * *
Respectă-te pentru tine.
* * *
Toast: pentru ceea ce suntem.
* * *
Oul e trecut în viitor: noncreat în postcreat.
* * *
Să nu murdărim zăpezile!
* * *
Oamenii dorm ca să viseze.
* * *
„Înainte!”, strigă racul.
* * *
Cheile raiului se află în inima fiecăruia.
* * *
N-avem nimic în afară de viață.
* * *
De la Heraclit, timpul s-a maturizat!
* * *
Nici calul nu mai are vigoarea să zboare, darmite omul.
* * *
Vara nu plouă; transpiră cerul.
* * *
În curând cercul va deveni un banal punct.
* * *
Aforismul e miezul unui gând.
* * *
Botezul cu pământ...
* * *
Când mi-am descoperit mâinile erau prea mari pentru a mai face ceva cu ele.
* * *
Vacanțele? Eclipse de permanent.
* * *
Haiku-ul e poezia gândului.
* * *
Nimicul pe care-l simt vine din totul pe care-l vreau.
* * *
Dreptul sau obligația de a alege?
* * *
Morții trăiesc cu miros de flori.
* * *
Lacrima e prelungirea surâsului.
* * *
Iubește fiecare bulgăre de pământ ca și când ar fi cel din care ai fost plămădit.
* * *
Concert de orgă: vibrație, rezonanță, gravitate. Sunetul izvorăște ca niște picături de ploaie venite de undeva... Fascinația mascării interpretului. Prea multă lumină. Muzica e pătrunsă doar în semiobscuritate.
* * *
Atâtea enigme are viața încât o simplă trăire nu poate străbate labirintul. Suntem veșnici Icari care ne clădim Dedali să ne-nvețe cum să zburăm spre prăbușire.
* * *
Teatrul e capcană de suflete.
* * *
Viața e singurul mod de a trăi.
* * *
Caută să-ți aduci visul cât mai aproape de perfecțiune.
* * *
Realitatea e atât de dură, încât n-a auzit de vise.
* * *
Golurile se umplu uneori cu goluri și mai mari.
* * *
Lumina se despică-n culori, iar omul se desface în minute.
* * *
Prietenia e inima florii.
* * *
Cerul și păsările lui... stele!
* * *
Lumea însăși e cea mai mare contradicție.
* * *
Nu toate apele curg către apus.
* * *
Cel mai bine e să nu știi decât ceea ce ți se potrivește.
* * *
Cimitirul e cel mai trist parc public.
* * *
Murim mai repede decât trăim.
* * *
O ierarhie se stabilește după regulile celor mari.
* * *
Cuvântul: mai mult decât formă; înțeles!
* * *
Uitarea e storul minții.
* * *
În pat încep și se termină toate organele.
* * *
Ochii sunt din lumină, nu din ploaie.
* * *
Unde-i Prometeul modern, care să fure focul oamenilor?
* * *
Pedeapsa pentru prea multă fericire e fericirea însăși.
* * *
Păcătuim... Ce mult ne plac merele!
* * *
Doar omul crud nu se mai coace.
* * *
Aș vrea să deschid oglindă și să trec dincolo!
* * *
În fața foii albe mă simt o curbă arhimediană încolăcită în jurul unui gând. Culoarea o dă lumea, cu bunul și răul ei. Sunetul îl dă viața, cu succesele și insuccesele ei. Mișcarea o dă natura ca-ntr-un joc vesel de copii. Mie nu-mi rămâne decât să-mi întind sufletul și să-l las să planeze deasupra cuvintelor și chiar în inima lor. Þie carte, îți cer iertare c-am îndrăznit să-ți tulbur necuvântarea cu inimi și că am vrut ca tu să urli în locul meu. Sunt laș și n-aș fi putut să-mi port singur neputința. Þi-o dau ție ca unei prietene ce nu știe decât să asculte. Înghesui-o printre toate și lasă vremea să curgă peste ea, doar, doar s-o mai curăța. Și când cineva te va deschide spune-i doar atât: „Aici locuiește un om bolnav de iubire!”