Azi am siluit inocența ... am dus-o intr-o piață
publică și am pus să fie sodomizată sub privirea mea
și a curioșilor care savurau din plin momentul ... mă
intreb dacă am făcut bine și tot eu imi răspund ...
mi-e tot una. Iubirea am intemnițat-o cu zece zăvoare
intr-o peșteră din creierul munților, ea era singura
care stătea in calea fericirii mele cu ifosele ei de
stăpână, și acum eu și numai eu sunt cel care dă
ordinele și țese ițele . Nu mai vreau să caut
constanta din mine, ceea ce mă identifică fie că sunt
in expansiune sau in regres, că accept sau refuz ,
nu mai vreau să cred, sunt eu și neantul,atât! Iluzia
transcendentului...ha! Ce glumă macabră pe care nu o
gustă mai nimeni și mulți o iau de bună... Spuneți-mi
că ați văzut un inger și eu acum vă cred , spuneți-mi
că l-ați văzut pe Dumnezeu și din nou vă cred, și
totuși nu cred in ingeri și Dumnezeu, L-ați văzut
primii, păstrați-L, acum Nimicul devine singurul meu
zeu, singurul care imi oferă liberatea pe care o
doresc, adevărata Libertate de a NU alege. Nu aveți decât să-mi spuneti mereu ce se cade si ce nu, eu am să uit in secunda următoare tot, nu vreau să-mi incarc mintea cu paradoxuri ... Mă intreb, ca o simplă curiozitate, cine va arunca prima piatră in monstrul care zace in mine, oare nu sunteți cu toții părtași la ceea ce aș putea să devin?
Poate că voi fi un paria al bunului simț ,si totusi poate că sunt un simplu rezultat al contemporaneității ...