Ma simt o virgula intre cuvintele tale, amestecandu-le, rasturnandu-le, sarutandu-le prin fumul de tigara ce le-nvaluie misterios intre buze si aer. Deseori stau ascunsa timid intre acuarele si carbuni privindu-te printre panze. Adulmec fiecare drum al mainii tale, fiecare balans al degetelor pe colile albe pe care cresc nuante, se pierd arome, se infasoara una cu alta senzatii cromatice. Mazgaleli de esenta!
Ma simt albul si negrul ce-ti acopera degetele lungi, ma simt ridul strengar de langa buzele tale cand inchizi ochii privind mai departe de lumina si culoare picturile asezate pe sevalet.
De cateva zile vad cum iti cresc din unghii flori si pendulezi intre cuvant, petala si barbat. Fluidizezi senzatii in misterul uleiurilor si-al matasurilor valsand dintr-o existenta in alta. Te privesc din spatele ferestrei infigandu-ti palmele in nisip lasandu-l sa-ti curga printre degete aripi cand coastele-ti cresc ramuri de stea pe ceru-mi. M-ai rugat sa nu plec din clepsidra noastra transformandu-ma-n nisip, in timp, in viata, spunandu-mi “ramai” ca si cum ar fi fost ultima-ti suflare, ultimu-ti puls in vene, ultima-ti dorinta. Am ramas acuarela pe unul dintre cercurile sufletului tau iubindu-te intre solstitii si neputinte, strecurandu-ma spre inima ta cu fiecare fum de tigara ce-o savurezi intre exaltari si monotonii cand iti asezi capul pe sanii mei goi. Plamadesti din mine ca-n lut si-ti alunec printre degete aproape pierzandu-ma dar ma prinzi!Prinde-ma! Ma adulmeci! Ma strangi la piept de-mi intra oasele in carnea-ti si rostesti aceeasi soapta:”ramai”. Ma legi in cuvinte de asternuturi intonand, soptind, strigand, vibrand emotiile lui Poe, Lorca sau Rilke si-mi strangi umerii goi intre palme sarutandu-mi obrajii printre vesrurile lui Van Dyke spunandu-mi ce-nseamna “Gelozia unui indragostit” pe aer, pe flori, pe tot ce misca-n jurul meu, pe versul care ma emotioneaza, pe vantul care ma atinge...Ahh! cum iti lipesti obrazul de inima mea cerandu-mi mainile sa-ti desenez printre firele de par drumul spre univers soptind pe pantecu-mi:“iubito, ramai”. Cum as putea pleca din lumea ascunsa intre acuarele si carti, intre lumanari si trupuri imbratisate ce dorm pe-un disc de patefon, o lume in care-mi ridic capul spre soare asclutand “Oda Bucuriei” furisandu-se pe usa dormitorului din clapele unui pian vechi pe care stau asezate doua gardenii? Cum as putea pleca printre versuri sau franturi de melodie cand seara ma adormi pe genunchii-ti leagan citindu-mi Dante, Virgiliu sau Homer?
Cand m-ai impins spre jocul de sah jongland subtil cu ego-ul neamblanzit in mine am zis surazand ironic:”sah mat”.
N-aveam indoiala izbanzii pana in clipa in care-am inceput sa gust, sa savurez, sa simt, sa aud cuvintele ce mi le iscaleai pe suflet:“sa-ti fie clar, te iubesc fara sa pot vreodata sa-ti spun cat de mult, a incerca inseamna a insulta iubirea pe care o am; as reduce-o la ceva uman".
Ahh! Viata, priveste-mi genunchii, atinge-mi gleznele, saruta-mi coatele si defineste-mi dragostea!! Sunt artistul dramatic cu buzunarele pline de maruntis jucand sotron pe vise strigand ca fericirea e o limuzina pentru cei bogati. Dar,"raman" ca un cuvant si-o esarfa pusa semn de carte intre gandurile lui Nietzsche sau Cioran, pe care-ai inceput si tu sa-l iubesti..."Raman" ca o coala-ntoarsa, ca o ciorna pe care-ti iscalesti gandurile, nebuniile, extazul si durerea de a fi mai departe de fiinta ceea ce eu am uitat sa fiu! Raman o acuarela pe peretele camerei in care miroase a flori si dragoste in noptile pe care le nasti zi cu stele cazatoare. Sunt toata cusuta ca o papusa de carpa cu care-a jonglat un artist de mana a doua pe-o scena ieftina! Uita-te-n sinea-mi ridata si spune-mi! Urla-mi in irisi si sange,pe coastele sparte de marginile ascutite ale sufletelor lama, ma mai iubesti?!
Esti departe, in unghiul acela al atelierului de unde poti privi oceanul. Nu ma poti atinge si totusi te simt cum ma strangi de mijloc, de coaste, de vene, de neputine, de frici, de irisi stanca. Tremur sub rochia-mi alba ce-acopera oase sfaramate si suflet mutilat. Iti vad doar ochii atintiti pe pupilele-mi ascunse de gene sumbre ca o padure ce se fereste de intrusi printre boscheti ghimpati si tufe de maracini. Zambesti si-mi intinzi mana. Eu fac un pas inapoi. Zambesti intinzandu-mi si cea de-a doua mana. Eu fac inca un pas inapoi. Sunt un Icar speriat in propria-mi dorinta de zbor simtind cum ceara se dezlipeste de penele-mi false de inger. Ma tem in propriu-mi cuib, de tine? De mine? De noi? De cine, ce, cum, care, secunde, zile, clepsidre, valuri...EU! Soaptele-ti m-au incolacit ca un sarpe, ma mangaie ca o pana adusa de vant, ma acopera ca nisipul adus de valuri..."ramai iubit-o, sa ne jucam sahul destinului printre gardenii, cuvinte si culori. Ramai sa te iubesc mai departe de toate acestea fara sa-ti cer nimic mai mult decat atat, lasa-te iubita! de mine, de pensule, de zile, de culori, de ce vrei tu...topeste-ti aripile alea pacatoase si stai locului odata!!!"
Ma simt pasare cu aripi de note muzicale spovedindu-ma valurilor sa-mi spele pacatul neputintei de-a te iubi mai departe de efemer. De-as putea plange, macar pentru-a te iubi cu profunzimea unei lacrimi!