Se spune ca intre doua persoane de sex opus nu poate exista un semntiment de simpla prietenie. O fi oare adevarat?.. Ieri seara a plecat. O foarte buna prietena, poate cea mai buna.. a plecat fara sa-mi lase nici macar un indiciu. Culmea culmilor este ca mi-a trimis un mesaj si ma rugat sa-i dau caietul inapoi. Caietul dedicat in totalitate mie. A zis ca vrea sa aiba ceva de la mine....
Trist, nu pot sa accept ca o iubesc. O iubesc cum nu am iubit pe nimeni niciodata. Doar ca felul ei de a gandi ma sperie. Si poate nu felul ci valul de idei masacre cateodata care imi sunt impartasite cu atata sete de cunoastere.
Am incercat sa nu ii arat ca o iubesc. Poate am gresit, si totusi, este o fiinta care a suferit mult in viata si care sunt convins ca va continua sa sufere. O fiinta care nu vrea sa accepte ca viata este un spectacol in care toti luam parte mai mult mai putin activ. Am incercat sa-i arat nuantele culerii "negru", am incercat sa o invat sa admire albul si sa cointentizeze ca traieste intr-o lume gri. Poate am vrut sa ii arat prea multe. Poate traiesc cu gresita impresie ca as putea schimba ceva.
"Justitiar"... cuvantul acesta imi da fiori, cuvantul pe care il iubeste atat de mult si care o raneste din ce in ce mai tare. Iluzia gresita de a fi in stare sa schimbe lumea.
Cine este defapt, nici ea nu cred ca stie, cine sunte eu, nu am lasat-o sa afle. Cum am fi putut sa fim, curioasa intrebare si raspuns avident.
Da, o iubesc, pot sa afirm cu cea mai mare certitudine ca nu voi mai putea o alta atat de indescriptibila.
Sunt sigur ca va citi aceste randuri... poate ar trebui sa-mi fie frica, si totusi ma bucur enorm. Mi-am luat o piatra de pe inima si sper sa pot sa dorm.