marea se deschidea deasupra mea
ca un ochi căprui
îmi scăpai printre degete
și de fiecare dată
curgerea cafelei
mi te aducea în palmă
negru, plin de taninuri

cădeam în mine
cădeam din mine
și atât de adevărat era
că îmi trebuia mai mult
de un ibric și o vâslă
ca să îmi găsesc drumul

cunosc străfundurile
îți strigam în cădere
vârful rădăcinilor mele cunoaște afundul
de asta ți-e frică ție,
mie nu-mi este frică de el,
eu am fost acolo

tainic în palmă
un paianjen
îmi țesea întunecat drumuri

înfipt în ace un bondar
îngâna încet marseilleza