Prima dată când ne-am despărțit
am rămas [cu] câteva ceasuri în spatele tău
și brațele mi s-au lungit a cale ferată
peste care s-a întins singurătatea

de la spate toți
sunteți stâlpi teleferici
în formă de cruci
îmi trag rădăcinile înapoi în glezne
caut morți cu care să astup gaura
din ochi.

am trecut prin(tre) atâția
oameni uneori pun mâna pe umărul
unuia sperând că te face la loc
frigul îmi spintecă degetele este lovitura
oglinzii
omul își întoarce fața către mine are ochii decupați
prin ei văd


cerul și-a pus palme la gură
bușit de chemările noastre e semn
îmi zic
și trec mai departe
cu o foarfecă verde pentru urme

ÃŽn seara asta
sunt un miner ce-și cerne unghiile
cât să găsească printre dărâmături sub piele
fosilele mângâierilor noastre
la sfârșit
ridic răsăritul
ridic iarba
ridic urletul ca un zmeu în mâini de
mim



Prima dată când ne-am despărțit
am rămas [cu] câteva ceasuri în spatele tău
doar ca să pot întârzia vestea morții tale

părea suficient.