Privesc mirat spre ceața ce se întinde cu brațe sidefii peste umerii osoși și goi ai copacilor. Ascunse sub rădăcini stau tăceri cu miros uscat de porțelan. Ne-ați cufundat în tăceri - sparte de culorile zorilor ferecate după porțile de azur.


Tu apari ca prin vis, cuprinsă de raze de lună. Atingerea-ți e rece, presărată cu stele ce ard pe obrazul meu degerat. Nu îndrăznesc să îți mângâi buzele blonde. Mi-e teamă să nu mă rătăcesc în licorile amețitoare ale nemuririi. Nu te ascunde și tu în spatele porților, promit să rămân păzitor hotarelor iubirii, să-ți feresc lumina de colb și vreascuri.