Sufletul e o poartă, după care se ascund
în serile pustii, amintirile
când gândul răscolește prin ele,
are nevoie de consimțământul porții
și ea... parcă s-ar deschide, parcă nu
dar e mai puternic gândul
și-atunci, cu o putere magică,
împinge poarta, smulgând-o din țâțâni
și amintirile își pun capul în poala gândului...