Încerca din răsputeri să deschidă cutia care credea că va fi răspunsul tuturor întrebărilor ei...Avea și cheia dar părea că nu era timpul potrivit să afle acest adevăr iar cutia parcă refuza să se deschidă fără vreun motiv anume...
Auzea vag in fundal doar vocile acelora care susțineau că el n-avea să se mai întoarcă niciodată...Aproape că înnebunise auzind aceleași lucruri pe care nu voia să le audă în nici un fel...nici măcar o secundă în plus...
În sufletul ei era un război aparte...
Ar fi vrut să îi audă vocea,ar fi liniștit-o într-o clipă...Era singurul lucru care ar fi putut face asta...dar era imposibil...Vocea unui om nu poate parcurge mii de kilometrii într-o fracțiune de secundă...nici măcar într-un an...Se pierde totul pe drum...undeva aproape...fără să ajungă undeva în auzul persoanei care așteaptă atât de mult rostirea acelor cuvinte...
Dar...astfel adormi din nou cu privire la vechea lumină de pe deal...privi incă o dată printre picăturile de ploaie...auzind tunetul se-acoperii...și ar fi dat orice să simtă și acum sărutul pe frunte...de noapte bună...și îmbrățișarea de dimineață...însa tot ce rămăsese acum era privirea pierdută spre Lună...rostindu-i numele...și cuvinte pe care nu le va auzi niciodată...


19.iunie.2009
[J.D.]
To: K.P.S.