Pe străzi, în noapte, hoinărește
un gram din gândul meu.
Amar își amintește
de tot ce-a fost mai rău
și tremură, trecându-și trupul lui
prin corpul meu...
Se-ntoarce răvășit!
Parcă mai ieri speram atâtea
și viața m-a-mpărțit în două:
o parte-s eu, și-o parte
gândul meu...
Atât de diferite amândouă!
Mă-ntreb acum, eu, fără gândul meu,
unde-am greșit și ce s-a întâmplat,
când gândul mi s-a separat?
Să-ți spun acum de ce e complicat
să pari un om și totuși să fii doi:
pentru că Eu și El nu ne-nțelegem
între noi...
Eu vreau să trec pasiv
prin tot ce mi se-ntâmplă
și El, ca un tâmpit,
mă-ncurcă
Se rătăcește în trecut
amestecând prezentul,
trăgându-mă spre El,
spurcatul!