agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1964 .



Jazzmani raposati – biografii scornite (1)
personals [ Journal ]
traduceri

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [gand ]

2009-09-15  | [This text should be read in romana]    | 



Cannonball Adderley at the Village Vanguard
http://www.youtube.com/watch?v=8xg9xapJ ... re=related

Cannonball Adderley (1928-1975) - a fost numit asa nu datorita fetei sale rotunde, nici datorita pometilor proeminenti, obrajilor plini cu aer sufland la saxofon, ci datorita apetitului sau – ce i-a facut pe scolarii, colegii lui, sa-l porecleasca Cannibal. Cine e de condamnat pentru ajustarea pseudonimului sau la maturitate?
Copil prodigios, Adderley cocheta cu tehnica saxofonului din adolescenta, din timpul scolii, creandu-si prima formatie. La 27 de ani, New York, 1955, era inconjurat de admiratori. Sansa sa? A aparut imediat dupa moartea lui Charlie Parker (bird) - intr-o vreme in care lumea era in asteptare … dupa o noua voce de rasunet pe scena. De fapt stilul sau a fost influentat de Parker – dar la acea vreme, publicul aclama incurajator – “new Bird”.
In 1957 s-a alaturat trupei lui Miles Davis, transformand-o din quintet in sextet. In ultimii ani, Adderley a pus bazele unui quintet – cu fratele sau, Nat – aceasta e configuratia care i-a adus de fapt faima pe care o merita. Anii 60 – ai constiintei negrilor – au insuflat un interes nou pentru mostenirea – of black America. Cuvantul cheie in noua miscare a fost “soul” – iar “soul jazz” - Adderley – cu sonoritati de blues, gospel – la momentul oportun.


Chesney (Chet) Baker 1929-1988 – binecuvantat si blestemat in egala masura, binecuvantat pentru o afinitate naturala pentru trompeta, in tonalitati delicate precum si pentru urechea muzicala fenomenala, blestemat pentru personalitatea sa ce l-a facut dependent – cu repercusiuni ireversibile.
Lumea jazz-ului l-a cunoscut pe Chet in 1952, ca membru al unei trupe de succes – condusa de saxofonistul bariton Gerry Mulligan. Criticii au inchipuit in Chet pe noul Miles Davis. Ar fi putut deveni “James Dean, Sinatra, and Bix, rolled into one” – dupa spusele unui comentator al vremii, cu toate astea sfarsitul anilor 50 l-au transformat pe Golden Boy intr-un inabordabil, inchis in sine, de nepatruns, asa zisul erou al Beat Generation - ros de-o spaima interioara. Documentarul Let’s Get Lost (1988) ii surprinde viata, muzica – in cele mai bune momente (e irelevant sa mentionez ceva despre partea neagra a lucrurilor).
"My Funny Valentine" - Chet's signature song. He would play this tune countless times between 1952 and 1988. He really did love the song, and he re-invented it every time he played it.
time after time
http://www.youtube.com/watch?v=-o8Be7KG ... PL&index=3
My Funny Valentine
http://www.youtube.com/watch?v=jvXywhJpOKs

***
***
***

Sidney Bechet (1897-1959)- a fost primul saxophonist de jazz important, a schimbat clarinetul pe saxofonul soprano – cu un sunet puternic, impunator, Bechet era omul care vroia sa-si faca simtita prezenta. Muzica sa reflecta perfect caracterul sau – o combinatie de perfectiune-pasiune, dominare, totala incredere in sine.
Nascut in New Orleans, a inceput sa cante in anii adolescentei, mai tarziu a facut turul caselor de productie ca solist virtuos – cum era vazut. Calatoriile sale l-au dus spre Marea Britanie, Franta, Germania si departe in Rusia, in majoritatea acestor locuri – a cantat in fata unor oameni care erau la prim contact cu jazzul – a fost o revelatie muzica sa. In 1919, Ernest Ansermet il numea “an artist of genius”. Datorita faptului ca era departe de SUA lungi perioade de timp – intr-o vreme cruciala pt jazz – nu si-a creat o cariera precum contemporanul sau Louis Armstrong, iar cand s-a intors in SUA, in anii 30, a fost devastat – descoperind cu stupoare ca stilul sau de jazz nu se incadra in peisaj. Dezamagit de noua turnura a lucrurilor – alte pretentii – s-a “reprofilat” deschizandu-si un atelier de croitorie in New York. Chiar si asa, nerenuntand total la muzica, se spune ca a fost perioada in care a inregistrat cele mai frumoase piese impreuna cu New Orleans Feetwarmers, cele mai reusite duete – cu clarinetistul Mezz Mezzrow. Intrand in anii 50, miscarea cu accent pe vechile valori, muzicieni din trecut – l-a readus in prim plan pe Bechet. Franta era indragostita de el, prin urmare s-a mutat in Franta, devenind unul din starurile populare, unde a vandut milioane de inregistrari, in zilele noastre – in soundtrackul filmelor ce incearca sa recreeze atmosfera acelor vremuri se aud acorduri de jazz – ale lui Bechet, invariabil.
“He was a faraway idol, whose music resounded in cafes and glided across the busy boulevard to our rooms in the Cite” – scria poetul persan Sasha Guppy, rememorand zilele studentiei din Paris.

gen: classic jazz, dixieland

http://www.youtube.com/watch?v=yyWq5_kf9vs
http://www.youtube.com/watch?v=wT8D59Uh ... re=related
In the jazz world it's hard to imagine a more signature sound than the wailing cry of Sidney Bechet's soprano saxophone. This signature sound resonates throughout in classic Bechet recordings of "Summertime", "St. Louis Blues", or his famous composition, "Petit Fleur". Finding an individual voice on an instrument in a way that is emotionally expressive is, after all, the standard to which jazz musicians are judged. The greatest musicians of all can play just a few notes and be immediately recognized. Few musicians ever displayed this individualistic quality like Sidney Bechet.
If the soul of a man ever revealed itself through an instrument, it was the charismatic, proud, and slightly dangerous jazz pioneer, Sidney Bechet.
Recunoasteti piesa?
http://www.youtube.com/watch?v=hNIBkE1e ... re=related

***
***
***

Bix Beiderbecke (1903-1931)- a fost primul erou alb de jazz. Povestea lui, spusa si respusa a influentat felul in care muzicienii ce jazz au inceput sa-si proiecteze fictiunea. Un intreg cliseu romantic de geniu, droguri, bautura, autodistrugere si moarte prematura – a inceput cu el. S-a nascut in Davenport, Iowa, intr-o familie instarita, respectabila, incepuse sa asculte jazz la magnetofon, primind primele inregistrari - Dixieland Jazz Band. C-o ureche fenomenala memora sunetele auzite, redandu-le apoi la pianul familiei si la un trombon imprumutat [eng. Cornet, nu cred ca e trombon, dar nu stiu ce e]. A fost si a ramas un autodidact, cu toate eforturile incurajatoare ale parintilor de a-l educa, de a-l forma drept un cetatean model, Bix a sfarsit prin a deveni cantaret de jazz, care, in anii prohibitiei, aducea a lipsa de reputatie, fiind membru constant al comunitatii consumatoare de gin din clase sociale indoielnice.
La 20 de ani a cantat si intregistrat cu Wolverines, o formative mica, decenta…dar totusi nu de clasa lui. Mai tarziu s-a alaturat mai multor formatii prestigioase – Gene Goldkette Orchestra, Paul Whiteman – jazz simfonic. Dupa cum a fost descris – like hitting a bell – a devenit unul dintre cei mai indragiti solisti de jazz. Piese precum “Singin’ the Blues”, “Riverboat Shuffle” – sunt de-o calitate inocenta, optimista cum numai niste oameni foarte tineri o pot reda, de-o simplitate sofisticata si o linie melodica plina de eleganta. Dar nu a durat mult, pe la mijlocul anilor 20 – lumea era parte din era bauturii – era singura modalitate prin care tinerii se integrau intr-un taram guvernat de prohibitionisti si puritan. Bix nu s-a mai putut opri.

http://www.youtube.com/watch?v=0Ue9igC7flI

There has been debate about the full name of Bix Beiderbecke: was he baptized Leon Bix or Leon Bismark (Bix being a shortened form of the latter). He was named after his father Leon Bismark Beiderbecke. From the early 1960s onwards, Beiderbecke's living relatives (notably his brother Charles "Burnie") forcefully claimed that his name had always been Leon Bix. This was accepted as a fact by Beiderbecke researchers Phil and Linda Evans.

Other researchers, including Rich Johnson, have found documents showing his full name to be Leon Bismark. These include records from the Early First Presbyterian Church to which the family belonged, and from Tyler School, which Bix attended. In addition, the will of a relative, Mary Hill, named young Beiderbecke as a beneficiary. His mother signed for his receipt of her gift, writing "Leon Bismark Beiderbecke".

Beiderbecke appeared to dislike his formal name from an early age. For example: in a letter to his mother when he was nine (1912), he signed it, "frome [sic] your Leon Bix Beiderbecke not Bismark Remeber [sic]." (this letter is reprinted in Evans & Evans pp 28-29). The family may have wanted to play down or avoid the more traditional German name of Bismarck during and after the tensions of World War I, when Germany was the enemy.
http://www.youtube.com/watch?v=3tt05pYJ ... re=related

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!