Deși nu ne cunoaștem, v-am visat, Domnule Profesor. După ce m-am trezit, am încercat să-mi aduc aminte... erau, toate, fragmente, unele trăite, altele netrăite. La început, eram uitată pe un pisc... apoi, eram într-o gară, cu două geamantane și un aparat de fotografiat, golit, dintr-o greșală, de toate amintirile unei toamne îmbrăcată în galben... și tot așa, mă găseam pe unde nici visul nu se aștepta...

... erați într-un tren cu un singur vagon și pilot automat... nu-mi amintesc la ce stație am urcat și eu. Compartimentele erau toate goale. M-am oprit la ușa închisă, cu perdelele trase. Am privit prin dunga ce lăsa să se vadă un geamantan pe bancheta cu fața spre direcția de mers. Geamantanul semăna cu unul de-al meu unde, în buzunarul interior, e o umbrelă, mereu în voiaj cu mine. Geamantanul acesta, la prima călătorie, s-a ales cu o julitură zdravănă, pe o dungă. Tata l-a reparat, l-a cusut cu ață albă dură si cu un ac mare încovoiat, de cismar. Cicatricea aceasta se vede bine de la o poștă, geamantanul fiind albastru.

Am deschis încet ușa compartimentului. Erați lângă fereastră, cu capul sprijinit de geam, ca și cum priveați trecerea cu viteză a fiecărui copac... pe genunchi, o carte deschisa. Dar dormeați. M-am apropiat încet, să nu vă sperii, v-am atins pe umărul stâng... n-ați tresărit, parcă m-așteptați. Bună dimineața, Domnule! Știți unde sunteți? Mi-ați răspuns, sigur de sine: în ultimul vagon! Eu v-am răspuns, corectându-vă: în singurul vagon, pe locul A77. Domnule, vă rog, biletul Dumneavoastră!

Ați dus mâna dreaptă la buzunarul de la piept, cu stânga i-ați făcut puțin loc... purtați un veston elegant peste o cămașă bleu... ați scos portofelul cu multe compartimente. Era burdușit cu cărți de credit albe. Am zărit și o fotografie, alb-negru - un portret de femeie cu un copil în brațe. Copilul arăta spre Dumneavoastră. Ați scos, din portofel, o bancnotă nouă, de 10 lei și, puțin jenat, mi-ați întins-o. Eu am luat-o și v-am rupt, din carnetul cu bilete, unul pentru călătoria de o mie de ani lumină.

La prima stație automată, am coborât. Începuse să plouă, și n-aveam umbrela cu mine. Am scos cei 10 lei și i-am lăsat ploii... Cred că v-am văzut zâmbind, ca o împăcare...

*

Gara e încercuită de un șarpe boa, care-i stă de paza, să n-o înghită deșertul. Mă lasă, totuși, să intru în cercul lui. Urc doar câteva trepte, amintiri dintr-o vară cu "jumătăți Magritte", deschid ușa și... în întâmpinare îmi apare septembrie cu trei geamantane, izvor de așteptare, să dea în galben toate gutuile... Ceasul bate în cuie clipele care se scurg monoton, de la plecarea trenului...

Domnule Profesor, cred că... visul nu m-a înșelat. Unul din geamantane prindea între curelele cu catarame aurii, o umbrelă...