Plecai, când m-am întors spre tine…
Erai în uniformă verde
Pășind arar spre prag.

Gleznele mele plângeau
Pe tocul ușii, pașii
Bocancilor prăfuiți.

Probabil îți mai amintești
Gustul gâtului meu,
Zgârieturile unghiilor,
Rănile gloanțelor,
Eu.

Sunt doar un soldat circumcis
Pe suflet,
Cu inima baricadată-n lagăr,
Iubita mea din basm.
Port pușca în orice
Atingere a mâinilor.

De fiecare dată când te iubesc,
Îți strâng șoldul ca pe ultima
Suflare.
Ca pe iranienii pe care trebuie să-i împușc –
Șoldul tău e trăgaciul,
iubita mea.

Ne vom călca în picioare
Cu bocancii de infanterie
În așternuturile patului
Din Ierusalim,
te voi îmbrățișa ca pe tunul
din care s-a auzit obuzul.

Lasă-mă să te izbesc, iubito
De turnurile Babel si cel al Chindiei
Să te apăs până îți aud
În pântece clopotele, toaca
Pentru a fi sigur
De libertate.

Atunci te voi avea întreagă,
Ca pe o pernă de gloanțe
Pe care mă pot culca
Așa circumcis cum sunt.

Uită-mă, iubito,
Înainte să-ți lipsească
Îmbrățișarea
De soldat
Fără armă.