- Alexia! Ce cauți aici? Nu te-am mai văzut în ultima vreme prin zonă.
- Da... Nu am mai venit. Am vrut să uit, dar nu am putut.
- Să uiți? Ce anume?
- Să uit că mai există acest loc. Să uit că aici te pot întâlni.
- Mă neliniștește răspunsul tău. Nu înțeleg ce vrei să spui.
- Ei nu! Știi prea bine la ce mă refer.
- Oare?
- Bine, am să-ți explic mai pe larg. Ai timp destul pentru a putea să-ți împărtășesc toate aspectele?
- Sincer, sunt o persoană foarte ocupată, dar tristețea din ochii tăi mă neliniștește. Spune-mi ce se petrece cu tine!
- Știi, ceea ce-ți voi spune poate fi o greșeală, adică pot să fac o greșeală.
- Adică?
- Se poate ca după această relatare părerea ta despre mine să se schimbe. Nici nu știu care e cea prezentă, dar...
- Lasă-mă pe mine să decid ce se va întâmpla după. Mai întâi să aud. Povestește-mi ce s-a întâmplat!
- Da, se poate deja să știi ceea ce vreau să spun, dar... Să nu mai întind vorba.
- Ar fi mai bine, timpul este prețios.
- Ai dreptate.
- Deci?
- Da, cu ceva vreme în urmă, pe când începusem să lucrăm împreună au apărut niște sentimente față de tine. Pentru început era ceva minor, inofensiv; dar cu timpul acele sentimente s-au intensificat fiind mai puternice. Celulele din zona inimii parcă erau vrăjite, nu înțelegeau ce se petrece. Neuronii care făceau tot felul de legături au înțeles că este o greșeală ca aceste sentimente să fie acceptate în comunitate.
Ei s-au împotrivit din prima clipă, au spus clar că nu vor să găzduiască acele sentimente, dar celulele din zona inimii nu au fost de aceeași părere. Ele credeau că acele sentimente vor face inima să plutească. Au avut dreptate. Pentru început sentimentele erau calde și dădeau o stare de bine inimii, dar cu timpul acestea se încingeau.
Neuronii, au făcut fel și fel de planuri pentru a îndepărta acele sentimente, uneori fără știința inimii, dar de câte ori se pregăteau să atace inima începea să plângă. Astfel neuronii s-au lăsat convinși că acele sentimente sunt pașnice. Sentimentele au creat o prietenie cu celulele inimii și chiar cu câțiva neuroni, pregătindu-și terenul pentru a poposi ceva vreme.
Chiar dacă erau în pace, unii neuroni nu puteau accepta acești invadatori și erau mereu pe poziție, gata de atac. Au fost în alertă o lună, două, trei, dar văzând că sentimentele nu au nici un gând ascuns au renunțat în a mai fi atât de precauți. Dar, totuși, pentru a le accepta, s-au hotărât să cerceteze și ei zona ce are legătură cu exteriorul și să cunoască și ei persoana ce a emis acele sentimente spre ei. Astfel, o parte din acei neuroni s-au îndreptat spre zona timpanului și ceilalți spre zona corneei pentru a se convinge că acele sentimente spuneau adevărul.
S-au întors fericiți, știau că sentimentele nu mințiseră și că s-au alertat de pomană. Timpul a trecut, relația dintre celulele inimii, neuroni și sentimente era frumoasă. Celulele inimii legaseră o prietenie atât de strânsă cu sentimentele încât acestea le făcuseră loc în teritoriul lor. Sentimentele fiind foarte bucuroase au ocupat de îndată bucata aceea de inima ce li se oferise construind acolo un loc în care să trăiască pentru o vreme. Timpul a trecut, iar sentimentele începuseră să devină agresive. Celulele inimii erau cele mai afectate, nu aveau putere pentru a lupta, erau mai sensibile și nu puteau accepta schimbarea bruscă a sentimentelor. Au cerut ajutorul neuronilor. Aceștia s-au pregătit de luptă și apoi au început să atace acele sentimente, dar în zadar. Sentimentele prinseseră rădăcini în bucățica aceea de inimă, unde au trăit și de câte ori un neuron ataca, inima începea să plângă de durere. Nu se putea lupta așa. Neuronii și-au dat seama și au elaborat un plan.
Dacă sentimentele acelea vor fi smulse din locul unde și-au făcut rădăcini, inima va suferii foarte tare, durerea va fi imensă.
Astfel, s-au hotărât să sechestreze acele sentimente; celulele inimii trebuind să accepte să trăiască alături de ele, sentimentele nemaiavând niciodată acces spre exterior.
- Să înțeleg că persoana ce a trimis acele sentimente sunt eu?
- Da...
- Înțeleg. Acum înțeleg dispariția ta. Înțeleg de ce m-ai evitat în tot acest timp.
- Acum sentimentele au devenit foarte puternice. Nu le mai pot controla. Am nevoie de ajutorul tău.
- Ajutorul meu?
- Da. Tu le-ai trimis. Tu trebuie să știi cum le pot învinge!
- Da... Nu știu. Chiar nu am idee. Nici nu cred că poți învinge sentimentele.
- Cum?
- Știi cum văd eu? Eu mă gândesc la aceste sentimente ca la niște energii.
- Energii?
- Da. Și noi deasemenea suntem niște energii. Tu ești o energie, eu o altă energie. Iar aceste sentimente sunt fragmente din energia mea.
- Fragmente de energie?
- Da. Ai spus că acele sentimente le-am trimis eu. Probabil că într-o zi ai făcut ceva ce pe mine m-a impresionat. Poate în acel moment ți-am transmis sentimente de bucurie pe care tu le-ai primit cu plăcere. Sentimente de bucurie adică fragmente de energie. Acele sentimente în contact cu energia ta au creat o ușoară legătură, la fel ca legăturile de hidrogen sau Van der Waals. Legături slabe ce puteau fi distruse oricând. Dar energia ta, nu s-a speriat de energia mea, a creat legături mai strânse. Atât de strânse încât în momentul în care a vrut să o elimine nu a mai putut.
- Da...
- Iar acum este dependentă de ea.
- Cum?
- Da. Energia mea te controlează .
- Energia ta mă controlează?
- Cu siguranță știi asta, dar nu vrei să recunoști. Nu vrei să accepți.
- Păi eu...
- Nu încerca să te scuzi. Acesta este adevărul. Și cum ai spus și tu, numai eu te pot ajuta.
- Da?
- Da. Cum spuneam, ești dependentă de sentimentele mele. Dacă eu într-o zi sunt foarte trist și vom avea un contact vizual, atunci tu instantaneu vei deveni tristă. În schimb, dacă voi avea sentimente de bucurie, iar tu vei fi tristă dintr-un anumit motiv, la contactul vizual dintre noi, tu vei primi o cantitate enormă de bucurie ce vor distruge sentimentele de tristețe pe care le aveai. Deci în concluzie, tu vei reacționa exact după starea de spirit pe care o am eu.
- Așa e. Și eu am ajuns la această concluzie.
- Da. Nu pot accepta asta. Nu vreau să fi marioneta mea.
- Deci? Ce vom face?
- Da. Din acest moment trebuie să ne considerăm prieteni, nu adversari. Să avem unul față de altul energie pozitivă în aceeași cantitate. Nici mai mult, nici mai putin. În acest fel se vor slăbi legăturile ce s-au format între energiile noastre.
- Înțeleg.
- Nu este ușor, trebuie să avem încredere. Știu că vom reuși. Am încredere în tine!
- Mulțumesc.



poezii despre razboi