Ma apasa pamantul
E prea frig,prea ud,prea intuneric
Si din toti cati eram am ramas singur
A ajuns sufletul meu sa gandeasca in locul mintii mele
Caci a ramas doar sufletul din mine,
Nimic mai mult sau mai putin
Strig si strig dar nu ma aude nimeni
Caci glasul meu nu se mai face auzit
Si gura mea nu mai scoate vorbe,
Am glasul unui mut, desi vorbesc dintotdeauna
Ce neputinta,cata singuratate,cata liniste
Doar o candela vegheaza deasupra mea
O vad desi nu mai am ochi,dar sufletul meu inca vede
Si sufletul meu inca miroase florile puse de mama
Si sufletul meu inca aude plansetele celor dragi
Si sufletul meu inca le simte si le intelege durerea
Si tot sufletul meu se bucura cand le vede zambetul
Stiti voi, zambetul acela adus de amintiri
Am atata timp acum,pfffffffff
O vesnicie se pare,
O vesnicie in care am timp sa fac orice,
Haaa, ce ironic, ce sa fac?
Pff si defapt am atata timp in care nu pot sa fac nimic
Caci nu mai am cum, am ramas doar un alt suflet printre miile de suflete
Si totusi, imi e atat de greu, dar atat de greu sa realizez ca am murit prea tanar
Prea tanar ,fara sa am timp sa fac tot ce puteam sau ce vroiam
Din nou ironic,
Dar defapt cine e mai ironica Viata sau Moartea?
Viata in care avem atat de multe de facut dar nu avem timp
Sau moartea in care avem o vesnicie dar nu putem face nimic?
Da, se pare ca soarta mea a fost ironica cu mine,
Soarta mea pe care am avut-o si in viata si o am si acum,dupa moarte.
Inteleg acum,defapt nu exista viata sau moarte,exista doar soarta
Am obosit, imi asez sufletul langa candela,
Am inghetat, e frig, e iarna, ninge,
Si oricum am o vesnicie in fata, in care sa gandesc, sa vad, sa aud
Sau in care sa nu mai fac nimic pentru ca nu am cum.