te gândesc
ca pe o dimineață răcoroasă de mai
pe care trebuie s-o mestec ușor
inainte de a deschide ochii,
ca pe un măr verde
gândul meu te decojește
și te pune pe plită
ca să miroasă frumos în toată casa
te gândesc tot drumul,
între mine și mine
e un pământ întreg
câteodată și-o noapte prea lungă
iar tu, căderea mea de stele
e și asta o chestie
să-mi umplu golurile cu meteoriți
în rest, toate cum le știi,
eu, cu sinceritate, un tip rațional,
tu, mereu, bonus al fiecărei idei
care-mi trece prin minte,
tot timpul, acolo, în mansardă
te-aud, te simt, te recunosc
ridicând praful de pe mobile
câte cearceafuri alb-gri în ferestre
gândurile mele devenite corăbii
tu, sextantul meu