dimineața stătea întinsă pe botul unui câine
un cor de copii străbătea drumul
peste revere de ceață

voiam să ating o carte nouă
să tresar
(așa cum găseam dulciuri și haine noi
ascunse de mama în dulapuri)

bărbatul care mă privea citind
avea un fel delicat
de a negocia cu întâmplarea

când te prăbușești în lumină
ridici ochii, mi-a spus
întunericul nebuniei
îți atârnă inima pe jumătate
în colivie
jumătate de marginea podului

avea încălțări pline cu apă
și o memorie prea lungă
pentru drumul său