m-am obișnuit în ultima vreme să dorm pe parchet. în diagonală cît să-mi încapă picioarele în culcușul din hainele vechi pe care le-am făcut. ciudat. ultima vreme m-a cam apropiat de pămînt.
nu mă mai rog. o aud în mintea mea pe bunică-mea spunîndu-mi că am luat-o pe căi greșite de parcă aș avea niște căști pe urechi și transcriu un plan de urgență pentru ieșirea din criză.

iarăși ciudat. alpiniștii utilitari au dat cu baiț acoperișul bisericuții de lemn. cireșul din fața balconului deja anunță că voi avea o pradă bogată.

nu mă mai rog. întins pe parchet mă joc cu morții mei ca într-un film mut cu indieni și cowboy. unii au cuțite și arcuri unii au pinteni și pistoale. bine că filmul e mut altfel țeasta mea ar fi arătat ca după bătălia de la little bighom.

o săptămînă enervantă în care am ascultat în căști numai înregistrări despre planuri concrete de relansare a economiei despre cum un bucătar de la spital a fost prins că fura alimente. dar nu cred că te interesează.

ți-am dat cadou țestoasa mea norocoasă și ți-am zis să te uiți la turtles can fly. știi probabil că țestoasele aduc noroc. apoi ți-am zis bancul cu teroristul care intră într-un petshop și le cere tuturor să iasă afară în 30 de secunde. iar țestoasa îi răspunde să mori tu.

ai rîs. te-ai întors în cușca ta pe care o numim accidental studio de producție. trebuia să faci ceva spoturi de promovare. cum că nu știu ce magazin din oraș acordă 10% reducere pentru cea mai frumoasă declarație de dragoste. right.

eu m-am întors la lucrările mele de licență pe tema jurnalismului online. contracost bineînțeles. prin fața sediului a trecut un popă și mi-a venit să-ți scriu ca dinescu: of of of exiști te rog acum de mine trag trei popi.

azi am aflat că pe generalul custer nu-l cheamă john cum credeam. ci george.

să presupunem că oamenii prin natura lor ar trebui să trăiască o zi. știu ce mi-ai răspunde. pentru că ești prea căpoasă. m-ai întreba: bun și atunci o zi cît timp are? să zicem că ziua aia se măsoară în timp omenesc. dă-mi mie singura ta zi și-ți promit că la sfîrșit... care sfîrșit m-ai întreba din nou. păi trebuie să facem loc și altora. ei bine îți promit că la sfîrșit vom cădea peste lume ca un praf magic împrăștiat de o zînă bună.

dar zîne bune nu mai sînt. și ce dacă. știi de ce fantasia era să se ducă pe apa sîmbetei dacă nu era bastian și atreyu. nu crezi că aș fi bun de bunic? am atîtea povești în cap încît te-ai sătura și tu să mă asculți. mi-ai zice băi moșnege lasă-i în pace că ăștia mici au mîine școală.

probabil că e patetic și că din punct de vedere literar e o varză a la cluj. nu mi-a plăcut niciodată varza aia. și nici ciorba de tarhon. cînd am văzut că se servea cu zahăr am zis că e jale. dar cred că motanului tău i-ar fi plăcut. asta ca să fiu răutăcios. na. dimineața cînd vii și povestești isprăvile lui și nu mai termini îmi vine să-l fac mop. glumesc.

ciudat. ultima vreme m-a cam apropiat de țărînă. măcar acolo pot să visez cît pentru o omenire întreagă. singurul lucru bun e că a plouat și se anunță pradă bogată. cînd se vor coace am să-ți aduc atîtea cireșe de mai că nu vei putea intra în direct la radio cu știrile de dimineață.