Cine ești tu? Ești înger sau ești demon? Ce soartă crudă te-a scos în calea mea. Mi-ai luat mințile și m-ai adus în pragul disperarii, clădind imense palate de cristal. Ce vrajă ai abatut asupra mea, de n-am știut de mine și cum trecându-mi palma peste frunte am adormit, trezindu-am în Rai ? Ce lume de vis creat-ai pentru mine, doar cu un sărut pe frunte și pe ochii înlăcrimati, de m-am trezit din a mea lume, în lumea camerelor de oglinzi ? Si unde ai disparut ? Sunt singur în camera de oglinzi. Sunt sute de oglinzi, în camere, pe coridoare și eu în fiecare dintre ele. Ca într-un joc al oglinzilor într-un balci de prost gust : eu slab, eu gras, eu înalt, eu scund, eu urât, eu frumos, eu și o mie de ipostaze ale mele. O realitate brută din camera de oglinzi, ce mă face să-mi pierd mințile, să nu mă mai recunosc, să nu mai știu în spatele căreia dintre oglinzi sunt eu cu adevarat. Ce ma enerveaza cel mai mult e sentimentul că râd de mine însumi, că eu din spatele fiecărei oglinzi sunt eu cu adevarat. Înseamnă că am o mie de fatete. Înseamna că sufletul meu se oglindește diferit în fiecare dintre ele, și atunci eu sunt toate oglinzile la un loc. Închid ochii, Vreau înapoi. Vreau înapoi. Vreau ceva simplu. Te vreau pe tine, cea care m-ai aruncat în camera de oglinzi. Dacă o să tin ochii strâns închiși și o să ma gandesc la tine, o să ma întorc înapoi. Inspir profund, ma concentrez, deschid ochii ușor, cu teama. Sunt tot în camera cu oglinzi. Sunt o mie ca tine. În fiecare oglinda ești tu : tu înaltă, tu scunda, tu frumoasă, tu urată, tu râzând, tu tăcută. Care ești tu ? Tu te reflecti în toate oglinzile, tu râzi de mine din sutele de oglinzi. Vreau un răspuns. Vreau un semn din partea ta. Tu ești vinovată că am ajuns aici și mă înebunești. Acum simt că îți bati joc de mine din spatele oglinzii din care ma privești. Simt că te urăsc și mă urăsc în același timp pe mine însumi. Pe tine că îți bati joc de mine din spatele a sute de oglinzi, pe mine pentru că nu reușesc să știu în spatele căreia dintre ele ești tu. De ce nu pot să imi dau seama ? Nici nu sunt sigur că mai stiu exact pe cine caut. Sunt atâtea tu în jurul meu că sunt confuz. De fapt cum arati tu cu adevarat ? Cred că n-am știut niciodată bine, pentru că nu te-am vazut niciodată. Te știu din amintirea palmei de pe frunte. Da, palma ta era calda. Te știu din amintirea sărutului ce mi l-ai dat. Te știu din amintirea râsului tău colorat. Cum să te gasesc dacă nu știu pe cine caut cu adevarat ? Cred că o să imi încerc norocul. E tot ce mi-a ramas de încercat. Probabil că te ascunzi în spatele unei oglinzi. Am să le sparg una câte una pana aflu adevarul, pană te găsesc. Dar dacă tu ești în fiecare dintre ele ? Înseamna că dacă sparg oglinzile sparg câte o fațetă a sufletului tău. Ce să fac ? Mi-e frică să nu te ranesc pentru că imi place de tine urată, imi place de tine frumoasă, imi place de tine înaltă și-mi place de tine scundă. Îmi place de tine tăcută, imi place de tine când razi și când plângi totodată îmi place. Mai bine renunț. Să uit de momentul de fatalitate, când sufletele noastre s-au rotit, si pentru o secundă poate ce-a durat cât o eternitate, aceleași fatete ale sufletelor noastre s-au oglindit. Timpul s-a scurs și sufletele s-au rotit. Noi fațete, dar tot noi. Mă trezesc. A fost oare doar un vis sau este oare realitate?