agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 6922 .



Nouă apariție editorială
personals [ ]
Semințe literare

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [lakatus ]

2011-01-05  | [This text should be read in romana]    | 



Recent a văzut lumina tiparului, la editura Pim, din Iași, volumul antologic Semințe literare, volum editat în colecția Să ne cunoaștem istoria. Antologia reunește laolaltă 20 de scriitori, autori care au o strânsă legătură cu orașul Călan. Cei mai mulți născuți și crescuți pe actuala vatră a orașului, alții (Ada Orleanu, Ionel Amăriuței) stabiliți aici, unde au profesat o lungă perioadă de timp.
Pe copertă 4 scriitorul și jurnalistul Dan Mircea Cipariu semnează:

"Dragă Daniel Lăcătuș,

Te felicit pentru proiectul tău editorial dus până la capăt. Ești, cum ar fi spus Lucian Blaga, un adevărat ardelean! Am răsfoit proiectul coordonat de tine cu multă curiozitate. Ca să parafrazez, această antologie ne arată că "naște și la Călan oameni." Și ce oameni! Numai dacă ai vedea și ai citi numele și opera Profesorului Romul Munteanu, ai putea spune, așa cum se afirmă și azi cu hâtroșenie despre locuitorii satului Pănade de lângă Blaj cum că le-a luat Timotei Cipariu toată mintea, că trăitorilor din Călan le-a luat Romul Munteanu toată mintea. Dar, dincolo de un adevărat ori un fals stindard al valorilor Călanului, dincolo de prejudecăți și ironii conjuncturale, rămâne certitudinea operelor critice și literare din "Semințe literare". Semințe care își arată și își vor arăta rodul peste mode și timp. Cu poemele, romanele și povestirile scrise de Romul Munteanu, Silviu Guga, Ada Orleanu, Ioan Gelu Crișan, Ernest Uskar, Ionel Amăriuței, Ion Marinescu, Nikolaus Rudolf Pilly, Darie Pop, Ioan Barb, Daniel Lăcătuș, Ciprian Marian, Simion Cozmescu, Raul Dorian Crăciun, Violeta Deminescu, Cornel Cerb Lazăr, Mihaela Ispas, Otilia Ignat, Ghilea Daliana, Eugen Teodorescu. Altfel spus, 20 discursuri despre vindecarea destinului prin literatură!
Am citit cu multă emoție "Preludiile" la "O viață trăită, o viață visată", cartea domnului Romul Munteanu. Din aceste memorii ale Profesorului poți afla cât de nedreaptă și dezenergizantă este lupta cu orbirea, cu bolile trupului și, poate cel mai dureros, cu uitarea. Cei 20 autori de "Semințe literare" se pot salva, însă, de uitare prin operele lor și prin acest proiect care pariază pe memoria culturală și literară a unui spațiu, Călan, prin venele căruia, cum zice un cântec al lui Drăgan Muntean, "trece-un dor și trece-o jele..."

Autorii prezenți în carte sunt:

*Romul MUNTEANU (n.18 martie 1926, Călanul Mic, jud. Hunedoara.)

Studii - Școala primară Batiz (1933-1938). Scoala Normală din Deva (1938-1946).
Urmează studii la Facultatea de Litere de la Universitatea din Cluj, între 1946-1950. Și-a început activitatea didactică la Cluj, unde după încheierea studiilor universitare a devenit asistentul profesorului Dimitrie Popovici, în 1950, și a continuat-o la București, la Institutul Pedagogic și apoi la Universitatea din București. Teza sa de doctorat, Aspectele și dimensiunile iluminismului românesc a fost susținută în 1960 la Universitatea din Leipzig. În perioada 1957-1961 a fost lector invitat la Institutul de Romanistică din Leipzig. Profesor de literatură comparată la Facultatea de Litere a Uiniversității din București, a publicate numeroase monografii, studii de sinteză sau culegeri de eseuri. Din 1970 pînă în 1989 a fost director al Editurii Univers, unde a contribuit la unul dintre cele mai interesante proiecte culturale postbelice, și anume la creearea unei biblioteci universale în limba română, reluînd un ideal drag lui Ion Heliade Rădulescu.

Premii și distincții

-Premiul Uniunii Scriitorilor in 1971, 1972, 1976, intre care pentru vol. Literatura europeana in epoca luminilor și pentru vol. Metamorfozele criticii europene moderne
-Premiul Asociatiei scriitorilor din București 1979, 1996
-Premiul Menelaos Ludemis, Atena, 1980
-Premiul Revistei Flacara pentru critică, 1987
-Ordinul Steaua României în grad de cavaler, 2005
-Palmes Academiques, acordat de Ministere de L’Education Nationale (Franța)

Volume aparute

-Contribuția Școlii ardelene la culturalizarea maselor, EDP, 1962
-Brecht, monografie, Ed. Univers, Buc. 1966
-Noul roman francez, Ed. Univers, 1967
-Farsa tragica, Ed. Univers, 1970.(Farsa tragică. O poetica comparată a teatrului absurdului), Ed. revizuită, Editura Pro Humanitate, 1997
-Profiluri literare, Ed. Univers, 1972
-Jurnal de cărți 1, Ed. Albatros, 1973
-Metamorfozele criticii europene moderne, Ed. Univers 1975 (ed. a II-a, Editura Pro humanitate, 1998)
-Lecturi și sisteme, Ed. Eminescu, 1977
-Jurnal de cărți 2, Ed. Eminescu , 1979
-Cultura europeană în epoca luminilor, BPT, 2 vol. Ed. Minerva, 1981
-Jurnal de cărți 3, Ed. Eminescu, 1982
-Clasicism și baroc în cultura europeană din secolul al XVII-lea, Ed. Univers, (vol.I-1981, II – 1983, III-1985). -(Clasicism și baroc, ed. revizuită, Ed. All, 1998)
-Jurnal de cărți 4, Ed. Eminescu, 1988
-Jurnal de cărți 5, Ed. Libra, 1994
-Preludii la o poetică a antiromanului – Noul roman francez, Ed. Eminescu, 1995
-Introducere in literature europeana moderna, Ed. All, 1996
-Permanențe ale poeziei românești, Ed. Odeon, 1996
-Jurnal de cărți 6, ed.Libra 1996
-O viața trăită, o viață visată, (memorii) Ed. Globus, 1996
-Școala ardeleana, Ed. Odeon, 1997
-Jurnal de cărți 7, Ed. Libra, 1998
-Iluminism și romantism European, Ed. Odeon, 1998
-Cultura europeană în epoca luminilor, Editura Pro Humanitate, 1999
-Litterature europeene în moderne, Ed. Amarcord, Timișoara, 2000
-O viață trăită, o viață visată, memorii, editie actualizata, Ed. Libra 2001
-Viața în ceață sau cântecul lebedei (continuare memorii, vol. II, Ed. Libra, 2005


*Ada Orleanu (n. 3 Ianuarie1916 - d. 1990) Prozatoare și traducătoare

Profesoară de limba franceză și istorie la Călan între anii 1950 - 1958

Volume

-Caii dracului -1947
-E pace noaptea asta în codru-carte pentru copii - 1958
-Boarii: Nuvele - Editura pentru Literatură - 1968
-Cavalerul libertății. Vol.1; Cavalerul libertății Vol.2 (1968 - Editura Tineretului)
-Atunci au tras toate clopotele: roman - Editura Eminescu - 1970
-Bun rămas crânguri de alun, Editura Eminescu, 1973
-Urechea năzdrăvană - 1973
-Însemnați cu stea în frunte -1977
-Csilagoshomloku vitezek - 1978
-Doi ani de cutezanță - 1981
-Evadare în timp Editura Eminescu - 1984
-Rotirea anotimpurilor - Editura Eminescu. - 1984
-Lumea prietenilor, Ficțiune, Editura Ion Creangă - 1985
-Hoții în templu, Ficțiune - Literatură universală. Editura Cartea Românească - 1986
-De veghe la Dunăre și Mare - 1987

Unul dintre numele de referință din istoria literaturii române, Eugen Lovinescu îi remarcă debutul.

*Silviu Guga (n.17 ianuarie 1944), Bățălar (Hunedoara)

Poet, prozator și critic literar. Absolvent al Liceului Decebal din Deva si al Facultății de Filologie a Universității din Timișoara. Activitate didactică la mai multe școli din Călan, Cisnădie și Sibiu și o scurtă perioadă lector asociat la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Între 1990-2002 membru al Comisiei Naționale de Limba și literatura română.
La Călan predă in perioada 1968 – 1984. Intre 1974 -1984 a coordonat activitatea cenaclului Radu Stanca
Activitate publicistică și-o începe la revista Tribuna din Cluj în perioada când era elev, continuă să colaboreze la mai multe reviste, printre care: Amfiteatru, Argument, Cadran, Contemporanul, Echinox, Luceafărul, Meridianul Timișoara, Orizont, Ritmuri (hunedorene), România literară, Transilvania, Provincia Corvină etc
Colaborează la postul de radio Timișoara și România - Cultural și la ziare locale din Deva, Cisnădie și Sibiu.
Debut editorial cu proză scurtă în culegerea cenaclului studențesc, Efigii (1968). E prezent, de asemenea, cu proză scurtă în culegerea "Sub arcuri de lumini" (1978) a cenaclului Radu Stanca din Călan, căruia îi este fondator mentor. În 2007 debutează editorial autonom cu romanul Băiatul din doua lumi, apărut la Editura Psihomedia, pentru care a primit premiul Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România.
Romanul a fost tradus ulterior în italiană de Ana Maria Cantacuzzino și în maghiară de Nagy Ivan.

*Ioan Gelu Crișan - Poet și prozator, de profesie jurist

*Ernest Uskar - Fost profesor de științe socio-umane și director al Grupului Școlar Ovid Densușianu Călan. A decedat în 1997
Debut în volumul colectiv editat de colectivul cenaclului literar RADU STANCA- Sub arcuri de lumini – Deva, 1979

*Ionel Amăriuței (n. 1935, Panciu – d. 2007, Deva)

După studiile liceale urmate în orașul natal, își desăvârșește ca autodidact pregătirea culturală și estetică. Din 1953, se stabilește la Călan și lucrează toată viața ca muncitor necalificat, până la pensionarea din 1990.

Debutul poetic se produce la revista Viața militară, în timpul stagiului militar.

În anul 1972, debutează editorial cu volumul "Claviaturi", apărut la Editura Litera.
Este autorul volumelor:
"Vinovat de plecarea cocorilor", 1987, Editura Litera, "Privind printr-un ochean întors", Editura Călăuza, 1999, "Silabe", Editura Călăuza, 2005.

A colaborat cu versuri la reviste literare precum : România literară, Orizont, Transilvania, Astra, Familia, Tribuna, Steaua, Ateneu, Literatorul, Convorbiri literare, Ritmuri hunedorene, Orient Latin, Opinii culturale, Observator (München), Oglinda literară, Cuvântul liber, Scânteia etc

*Ion Marinescu (n. 09.02.1927 – d. 06.05.1991)

Poet, prozator și publicist. Autor a numeroase piese de teatru, proze, epigrame, fabule etc. Colaborator înainte de 1990 la ziarul Drumul Socialismului. Fost director al școlii generale din orașul Călan.

În 1979 apare în Antologia Sub arcuri de lumini. Volum îngrijit de el și Silviu Guga.

*Nikolaus Rudolf Pilly (n.06-12-1930)

Președinte al Forumului Democrat al Germanilor din România, organizația locală Călan
Autor a nenumărate articole în domeniul tehnic, studii monografice, poezii, proză și cântece. Publică regulat în presa de limbă Germană.
Este cunoscut ca fiind printre puținii din țara noastră care cântă la fierăstrău. Cântă la acest "instrument" din 1952

Semnează cărțile:
Punerea corectă în funcționare a furnalelor
Romanțe noi pe teme vechi cât lumea (vol. I, II, și III)
Lieder Strausschen
Heinen in Fruhling
Zündet an ein Licht
Rose Im Schnee
Einsamkeit

Volume colective:
Funcționarea furnalelor cu intensitate de ardere mărită(autori: N. Pilly, I. Stoicoi)
Uzina "Victoria" (1970 - 1980) (autori: N Pilly, D Frentoni)
Din istoria siderurgiei românești (autori: I. Tripsa, A. Alexandrescu, I. Barbu, O. Hatarescu, Șt. Olteanu, N. Pilly)

*Darie Pop - Reprezentant de seamă al diasporei române din Franța, cunoscut pentru valoarea scrierilor sale

*Ioan Barb - Născut în orașul Călan, jud. Hunedoara, la data de 05.11.1960.
Licențiat în Științe Juridice, în prezent avocat.
Activitate literară:
• Debut în volumul colectiv editat de colectivul cenaclului literar RADU STANCA- Sub arcuri de lumini – Deva, 1979;
• Debut editorial: volumul Tăcerea ca o flacără – Editura Călăuza- Deva, 1998, colecția „Cărțile albe”;
• PICÃTURA DE INFINIT, Editura ATU –Sibiu, 2010
• Sub via ființei plâng strugurii, Editura ATU,
Sibiu, 2010
• În perioada 1983-1986 membru al cenaclului literar Lucian Blaga – mun. Hunedoara.
• Fondator al revistei de literatură, cultură și artă ALGORITM LITERAR.
Activitate jurnalistică 1998-2003:
- Transilvania Jurnal, Curentul, Cronica Română, Capital, Curierul Național, Hunedoreanul, Radio Deva, Europa FM

*Daniel Lăcătuș (n. 4 ianuarie 1988) Călan - HD

Activitate publicistică - Eminescu luceafărul românilor de pretutindeni, Nova Provincia Corvina, Oglinda Literară, Revista Nouă, Argeș, Cetatea Culturală, Convorbiri Literare, Luceafărul, Familia, Fereastra, Nord Literar, Pro Saeculum, Singur, Caiete Silvane, Cuib Literar, Cenaclul de la Paltinis, Poezia, Almanah cultural 2010 (Editat de Asociatia Culturala Agatha Grigorescu Bacovia si revista Fereastra), Vatra Veche, Literaria, Apostrof, Algoritm Literar, ziarul Răsunetul, Agora (Spania), Lectorum (Mexic), Isla Negra (Spania)

Volume

"La templul poeziei" - Editura Lumen - 2008
"La dictadura del silencio" - Editura Mayon - 2009
"în piața agroalimentară" - Editura Print Atu - 2009
"Preț de o clipă" - Editura Atu - 2010
"Să ne cunoaștem istoria" (studiu monografic al orașului Călan) - Editura Noul Scrib – 2010

*Ciprian Marian (n.11.01.1982 – Calan)

Studii: Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba-Iulia, Facultatea istorie și filologie, specializarea Română - Franceză. Profesor de Limba și literatura română la școala generală din localitate.
Autor al volumului Dansul Pământului – Editura Noul Scrib Arad 2010

*Simion Cozmescu (n.25.08. 1968)

Absolvent al Grupului Școlar Ovid Densușianu Călan. Lucrează ca operator stație asfalt. Scrie poezii de la vârsta de 18 ani.

*Crăciun Raul Dorian (n. 19.06.1980)

Studii: Universitatea 1 Decembrie 1918 Alba-Iulia, Facultatea istorie și filologie. Profesor de Istorie.
În prezent profesor de istorie la Grupul Școlar Octavian Goga din Deva

*Violeta Deminescu (n. 23-02-1965)

Are în spate 27 de ani de activitate ca învățător la școala generală din Călan. Din 2009 este profesor de științele educației și psiho-pedagogie (șefă de promoție). Relizatoare tv.
Debut în volumul colectiv editat de colectivul cenaclului literar RADU STANCA- Sub arcuri de lumini – Deva, 1979

*Cornel Cerb Lazar (n. 16.-11.1937)
Autor al volumului "Eu, poetul, vă spun înainte!" Editura Călăuza 2007

*Mihaela Ispas - Debut în volumul colectiv editat de colectivul cenaclului literar RADU STANCA- "Sub arcuri de lumini" – Deva, 1979

*Otilia Ignat - Absolventă a Grupului Școlar Ovid Densusianu Călan, în prezent profesor de limba și literatura română în comuna Boșorod.
Debut în volumul colectiv editat de colectivul cenaclului literar RADU STANCA- "Sub arcuri de lumini" – Deva, 1979

*Teodorescu Eugen (n. 25 mai 1958)
A lucrat în combinatul din Călan ca magazioner, iubitor de poezii și de muzică

*Ghilea Daliana - Eleva a clasei a VIII-a la Școala Generală din localitate


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!