Lumea spune că prima zi de școală nu se uită. Că prima învățătoare nu se uită. Nici eu nu fac excepție.

În anul 1956, s-au modificat uniformele. Eu aveam un fel de rochiță pepit, încheiată la spate cu nasturi, cu guler alb, detașabil, și un șorțuleț negru cu volănașe. Semăna cu uniforma elevelor din Uniunea Sovietică. Dar volănașele erau mai discrete. Pentru sărbătoare, se preconizau șorțulețe albe. Dar nu am găsit în magazinele din oraș.

Directorul școlii le-a urat „Bun venit!” elevilor din clasa întâi și le-a urat succes la învățătură celor din clasele mai mari. S-a referit și la noile uniforme. Și, pentru ca toți părinții să știe cum este noua uniformă, a chemat pe scenă câțiva elevi. Printre ei, eram și eu.

În anul în care am început eu școala, se desființaseră tăblițele. Noi scriam direct pe caiete. Cu creion la început, apoi cu toc și cerneală.

Între primele lecții după abecedar, am aflat despre silabe. A fost o lecție interesantă. Doamna Maria Mihaca, învățătoarea mea, ne-a explicat ce e o silabă și, până la sfârșitul orei, am făcut exerciții de despărțire a cuvintelor în silabe.

Locul meu era în banca a treia de pe rândul de lângă ușă. Colega mea de bancă era Călina, o fată de pe o stradă vecină. Era liniștită și timidă.

Printre exerciții, cuvântul pepene.

- Care e prima silabă? Vasilică, spune tu!
- Pe.
- Bine. A doua silabă. Nuțu, spune tu!
- Pe.
- Bine. Care e a treia silabă? Călina, vrei să ne spui tu?
- Pe.

Nu mai știu ce au făcut alții, dar eu am izbucnit în hohote. Doamna învățătoare mi-a făcut un semn și a numit alt elev să răspundă.

Am mai primit câteva atenționări din priviri. Nu cred că aveam destulă răbdare. Voiam să învățăm mai multe, mai repede!

Am început să scriem. Mai întâi liniuțe, bastonașe, grupuri de cârlige… Eu nu tăceam.

- E litera u.
- Liniște!
După câteva zile...
- E litera n…
- În recreație vreau să stăm de vorbă! mă anunță doamna învățătoare.

În timpul recreației, doamna Mihalca m-a chemat la catedră și mi-a spus că sunt colegi care merg acasă și plâng că ei nu știu ceea ce știu eu. Am înțeles că trebuie să răspund numai când sunt întrebată. Repetam, deci, greșeala de la grădiniță. Poate eram prea iute în comparație ce cei mai mulți colegi.

Nu știu cum sunt alții, dar… Nu, nu scriu ca Ion Creangă! Eu am fost „model” în prima zi de școală. Despre doamna învățătoare Maria Mihalca nu se pot să scriu în câteva cuvinte. Voi reveni cu alte amintiri din care nu va lipsi prima mea învățătoare.