agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 3784 .



Pachetul legilor anti-pârțâială
personals [ ]
– Norica Nicolai, procuratoarea oltenițeană de portofoliu parlamentar european, are un CV... ce pute rău de tot – Compilation: Culture Pub

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [adrian_nairda ]

2012-03-02  | [This text should be read in romana]    | 



În principiu pornesc de la legea asta a lustrației ce naște tot soiul de interpretări etimologice și paronimic fuselate, despre care am să vorbesc mai jos cu nerușinare, pentru că mie mi se pare că este „monstruos de fabulos” faptul că fără norme de aplicare nu poate fi pusă-n acțiune o lege pe la noi, asta pentru că asta-i regula jocului vital pe aici. Așa că, dacă tot au trecut douăzeci și mai bine de ani de masturbare politico-legislativă pe tema insalubrității politice, nu văd de ce nu-i cazul să cădem de acord că este necesar un pachet aferent de legi subsidiare intrării în funcțiune a „iLegii lustrației”, dincolo de tributul ce trebuie să fie plătit unor licențe existențiale – deocamdată, luat de griji, am zis că nu contează calitatea hârtiei igienice cu care după orice derivație mă/vă voi/vă șterge/ți (vă rog să observați că am omis să spun, până la urmă, care-i locul și fundul problemei!), deși eu știu că-n România, dacă vrei să faci lapte bătut, există o rețetă: bei un pahar plin cu lapte dulce, deschizi gazul, iar după cinci minute aprinzi un chibrit... așa că vei simți, cum nicăieri în lume nu simți, o implicare culinară sublimă, iar succesul mediatic îți va fi garantat, deși în altă ordine a ideilor, iarna, aici poți face două tipuri de preparate glasate și în același timp glasante: mașini învelite-n zăpadă și mașini umplute cu un nea-mort de lene, iar mergând mai departe nici nu-i nevoie să-ți cadă tavanu-n cap, câtă vreme te poți urca pe pereți ca să verifici existența acestui adevăr urlând cum că să vină GUVERNUL să te scoată din rahat, pentru că-l plătești.
Pe de altă parte – ca să fac o paranteză! – pe aici, pe la noi, paradoxul nu-i o modă, dat fiind că idiosincrazia face parte din alt regiment. Spun asta, întrucât există extrem de multe regimente de acest fel. E formidabil să poți sta și să privești idiosincraziile înregimentate defilând verbal, chiar de nu le prinzi pe toate de aripi, pentru că oricum le ai și pentru că te prinzi numai când auzi bancuri transpirate de care te poți prinde ca de niște banale grinzi! Dar, vorba aia, discutăm despre parade de modă, ori despre modele? Vreți să vă dau un exemplu pornind de la modul în care se face, des, înzăpezirea în România? Păi multe-s de povestit, dar, din păcate, unde-i lege nu-i tocmeală și nu-i o vorbă care pe mine unul să mă lase lat, adică să mă facă praf și pulbere și să mă transporte dincolo de toate lumile posibile, ci este cel mai mare și uimitor contra-argument impus de realitate. Doamne ferește să aivă pe la noi loc o explozie nucleară, pentru că atunci 99,999999% dintre noi vom sta la tocmeală în mai mult de mii și mii de miliarde de feluri, fără a ne deranja ceva. Așa că, dacă mă supărați, mă duc și-mi cumpăr un pistol și o să vă ia mama dracului, pentru că eu vreau un alt palier al discursului!
Desfrâu? Greu de spus! Mai curând e vorba de obicei, așa că nimeni nu poate spune că nu poți să tragi un șut în curul tavanului casei. Depinde. Nu-i o chestiune ce ține de imaginație, ci chiar e o chestiune căreia-i poți da curs. Nici nu-i nevoie să te consumi prea mult pentru a face așa ceva. Recomandabil este ca, uneori, să apelezi la serviciile clinice de imagistică și să nu uiți să suni la 112 dacă te simți avariat, iar dacă nu primești răspuns, atunci e bine să faci penitență, adică să insiști, pentru că-n principiu s-ar putea să fie vorba de o scăpare de-a lui Marko (de!) Bel(e!)a (vice-premier), care parcă joacă-ntr-un serial politic tv. de mai bine de 22 de ani și care acum a parcat spunând că: „În privința Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș este necesar să se clarifice relația dintre etnii… dacă acceptăm unele măsuri dificile și acceptăm să nu respectăm anumite reglementări…”, declarație după care mie mi-au înghețat toate alea, adică până și sufletul mi-a-nghețat...

Așadar, pachetul proiectelor de legi pe care-l înaintez, eu, acum Parlamentului arată/sună astfel: Legea ilustrației; Legea disertației; Legea sugestivității; Legea distragerii; Legea frustrației, Legea ipocriziei; Legea meschinăriei; Legea scuzabilității; Legea distracției; Legea licențierii percepției problemelor jenante.

Ei bine, – că e bine să tragem și concluzii, nu numai bășini! – iată cum sună asta de mai jos: „Deszăpezirea în România se face doar până la casa premierului Ungureanu”, spune Dan Odagiu. Adică, pe larg, el spune: „Spre exemplu, vecinii de cartier din Pipera ai premierului Ungureanu sunt supărați că nu s-a făcut deszăpezirea cum trebuie. Ei se plâng că utilajele s-au oprit în poarta premierului. Nu vedeți cum se face deszăpezirea? Doar la el în fața casei. În rest, ia uitați cum rămâne: mormane! Ia uitați: n-avem unde s-o mai dăm. La el are cine s-o ia! Are mașini care-l păzesc! Ce-l doare pe el de alții? S-a ajuns domnul prim-ministru! Să vină să facă curățenie! Să ia zăpada toată de pe stradă!, declara la România TV un vecin de-al premierului Ungureanu. De asemenea, mai trebuie spus că premierul Ungureanu a declarat că a discutat telefonic cu primarul Capitalei, Sorin Oprescu, și cu cel din Iași, Gheorghe Nichita, interesându-se de deszăpezire, arătând că i se pare normal să procedeze astfel deoarece în București este sediul Guvernului, iar în Iași locuiesc părinții și rudele sale – potrivit Mediafax: L-am sunat pe primarul de Iași, pentru că Iașii sunt orașul meu natal și mi se pare absolut normal să știu care este situația acolo. Acolo sunt părinții mei, rudele mele, trebuie să știu totuși ce se întâmplă în orașul meu natal (...) Am vorbit și cu primarul Oprescu, mi se pare normal, sediul Guvernului se află în București și nu vă ascund că ieri am petrecut și eu vreo trei ceasuri blocat pe drumuri, în nămeți.”, așa că vă rog să nu-mi spuneți că nu sunteți sensibili 100% în fața unor astfel de producții ce mă fac să fiu un potențial producăror de ziare și de emisiuni tv.

O fi soft și macro, oare, ce-am scris până acum? A, am uitat să vă spun că nu poți să fii „secretar” de ambasadă, ori de legație consulară, acoperit, pentru că e de la sine-nțeles că ești spion – asta era și este încă o chestiune de la sine-nțeleasă și bine-convenită… ambasodiridicește!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!