Mai e puțin până când umbra
mi se va lipi definitiv de zidul tăcerii,
ca o fotografie devenită, instantaneu, invizibilă.

Nu știu dacă stăpână e inerția,
în care nimic nu mai doare,
sau lupta secretă a gândurilor,
să treacă în fapte și semne.

E posibil ca aici să fie un capăt de drum,
de aceea, poate, rămân pe loc și aștept
să apară lumina.

Nu e beznă, doar așteptare calmă,
cum se întâmplă mereu înaintea sfârșitului.

De la capăt de drum,
scriu aceste ultime gânduri.