de câte ori cădea din cer câte o stea
tata o prindea din zbor
și-o decupa în chip de femeie
de aceea tata ținea
în bagajele sale de mână
femei inventate
și o foarfecă de tablă
ale cărei lame îngustau unghiul
până prindeau în el
lumina de pe chipul fiecărei femei

tata avea fericirea la purtător
iar când a-ntâlnit o stea cu coadă
a urcat pe fuiorul ei de lumină
și dus a fost

între el și mama aerul s-a umplut
de păsări cernite
iar noi
copiii
am învățat un joc nou
le prindeam în laț

după un timp
tata s-a-ntors acasă
rănit
dar cu multe medalii prinse de inimă
era pe vremea când îmi schimbam dinții de lapte îngropându-i
la rădăcina pomului
și-l pândeam pe tata când se credea singur
cum își desfăcea pe rând medaliile
cum le ștergea cu colțul tunicii
le săruta
ca să prindă strălucirea dintâi
asta pâna când mama a coborât
de pe continentul ei de tăceri
și i-a pus tatei tunica pe foc
sub coroana pomului meu
medaliile nu putea