agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2792 .



punct de reper
personals [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [cristina-monica ]

2015-03-25  | [This text should be read in romana]    | 



Rândurile ce urmează, scrise în grabă, nu au valoare literară, dar sunt cu adevărat personale. M-am gândit: de ce nu? Adică de ce nu aș scrie și ceva diferit față de textele mele personale cu iz de autocompătimire amară și cinică.

Ceva proaspăt, inedit. Mai ales că așa ceva se întâmplă rar în viața unei persoane singure cum sunt eu. Ieri, 24 martie 2015, am primit în mail știrea că sunt câștigătoarea concursului pentru debut, secțiunea poezie, organizat de editura Caiete Silvane. Rezultatul încă nu s-a publicat, poate că greșesc că îl fac public aici, îmi cer iertare dacă așa este.

Eu scriu demult poezie, dar am avut un parcurs sinuos. Nu am reușit să fiu publicată decât de câteva ori. Nu am încredere deosebită în capacitatea mea de a scrie ceva util și frumos totodată. Dar am trimis texte la concurs fiindcă cred că am ajuns într-un punct de la care nu mai pot evolua prea mult ca valoare artistică. Nu mă așteptam să câștig. Și, deodată, această fereastră deschisă cu aer proaspăt în viața mea, altfel austeră și săracă în surprize pozitive.

Totodată pot afirma că am trecut peste greul iernii și problemele mele de sănătate fizică s-au mai ameliorat. În concluzie ...vă mulțumesc că mi-ați fost alături, public, colegi de site, editori și vă doresc toate cele bune!

(Cărticica va fi, din câte mi s-a spus, lansată anul viitor. Deocamdată sper să îmi pot repara curând calculatorul, fiindcă scriu de la un laptop vechi și el și oribil, unde nici nu am în memorie poeziile anterioare. Într-un cuvânt, odată cu acea știre din mail, am devenit parțial mai optimistă și tare mă îmboldește speranța că voi avea o proteză nouă pentru picior mai bună (e aproape gata), fiindcă mi s-a rupt cea veche...și că poate voi ieși puțin la plimbare chiar și în oraș primăvara asta, fiindcă stau imobilizată în casă cu răni și proteză defectă de vreo două luni. Mă mai gândesc că poate și alte lucruri vor merge spre bine în viața mea...)

P.S.
Am aflat că rezultatul era public mai demult și că numele meu apăruse în ziarul Magazin Sălăjean din 23 martie 2015.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!