1.Nemurirea e cea mai bună minciună, până când cineva o demonstrează, iar încarnarea sau veșnicia sufletului sau a spiritului sunt puse în teoreme esoterice, metafizice și transcendentale.

2.Până atunci, minciuna este mai aproape de lăuntricul oamenilor, decât adevărul, care împovărează, pe când minciuna, împodobită cu simulacre, are tendința de a crea iluzii ce defulează un psihic răstignit pe crucea realității dure.

3.Încerci să ieși din închisoarea visului în realitatea iubirii, afectată însă de iluzii create de mirajul sentimentelor, acoperind rănile cu substanța aparențelor înșelătoare.

4.Cuvintele poartă intrinsec pasiunea, iubirea, ura, viciul, durerea, se nasc și se maturizează instantaneu și se însuflețesc sub influența privirii.

5.Cuvintele se travestesc în imagini poetice și participă la comedia sau tragedia vieții, cu oamenii, spectatori încântați sau nesatisfăcuți de piesa scrisă de cuvinte.

6.Noaptea face duș cu apa ploilor, se curăță de excrescențele ce iau forma oamenilor neputincioși, rostogolindu-se pe panta întunericului ființial, până cad în bolgii săpate în realitate.

7.În gropile ființiale așteaptă să fie scoase la suprafață de vremuri noi principiile utopice, cu societatea transformată în falanster.

8.Întotdeauna omul are pe cineva în spate, care-l împroașcă cu venin, îl calomniază, convulsionat de invidie, resentimente și dispreț, și pe cineva în față, care-l minte, îl mistifică, inducându-l în eroare.

9.Întotdeauna se găsește cineva, oricât de bun, condescendent și altruist ai fi, care să te persifleze, construindu-ți defecte imaginare și punându-ți cununa de spini a stigmatizării, care-i imprimă pe piele semnele indezirabilității.

10.Cu prostul nu te pune, căci el face din prostie sistem de referință și calamitate, iar epidemia prostiei crase se întinde infestând oamenii inteligenți.