Un sat pe care-l cunosc de peste patruzeci de ani, în care fetele mele și-au petrecut multe vacanțe la bunici, și acum nepoții abia așteaptă să fie duși acolo, un sat în care doi academicieni legați nu numai sufletește de el, părintele Mircea Păcurar și Nicolae Manolescu, mai anul trecut vorbeau în fața puținilor locuitori, care mai viețuiesc acolo, despre trecutul său, despre sfântul ridicat dintre ei, Moise Măcinic, și despre martiriul pentru credința străbună a lui Constantin Brâncoveanu. Un sat în care în timpul vacanțelor intelectualii ridicați de aici depășesc numărul locuitorilor de azi.
Este vorba de Sibiel, unul din acele sate ale Mărginimii Sibiului despre care Nicolae Iorga, Lucian Blaga și alți întâi-mergători ai noștri au avut numai cuvinte de laudă.
Despre acest sat, satul său natal, doamna profesoară Ana Olaru a scris cartea Sibiel, Istorie și Fapte.
Este o monografie a localității scrisă după toate canoanele unei lucrări științifice, dar, în același timp, din ea răzbate și emoția autoarei când amintește despre școala unde a frecventat clasele primare, cele gimnaziale și despre învățătorii și profesorii pe care i-a avut aici. Aceeași emoție se întrevede și atunci când face unele comparații între școala și dascălii copilăriei sale și altele cunoscute de domnia sa în lunga-i activitate didactică.
După ce vorbește de toponimia satului, poziția geografică și factorii naturali ai Văii Sibielului, se oprește mai mult asupra istoricului satului. Bazându-se pe o vastă bibliografie, arată etapele istorice ce s-au succedat de-a lungul timpului și tangența lor cu localitatea, prin descoperirile arheologice făcute pentru preistorie și protoistorie, iar pentru perioadele mai apropiate de noi, pe acte și documente aflate în biblioteca parohiei, în arhivele județene și naționale, dar și pe existența unei bogate tradiții transmise, prin viu grai, de la o generație la alta.
Oameni de seamă, este,poate, cel mai consistent capitol al lucrării. Autoarea identifică 52 de personalități ce au făcut, și unele mai fac, cinste Sibielului.
Începe cu Moise Măcinic, cel care împreună cu țăranul Oprea Miclăuș din Săliștea Sibiului, ca și Horea, dar precedându-l cu peste treizeci de ani, pleacă cu un memoriu la curtea de la Viena, în care se cerea, în numele tuturor românilor din Mărginimea Sibiului, renunțarea la prozelitismul catolic practicat de către reprezentanții Sfântului Scaun în folosul Casei de Austria. După ce i-a primit in audientă, împărăteasa Maria Tereza a dat ordin ca cei doi să fie arestați si închiși in fortăreața tiroleză Kufstein unde își vor găsi sfârșitul. Un singur cuvânt de acceptare a renunțării la ortodoxia străbună le-ar fi salvat viețile, dar acest cuvânt nu a fost rostit. In zilele noastre, Sfântul Sinod al Bisericii ortodoxe române, cinstindu-le memoria și recunoscându-le calitatea de mărturisitori ai credinței, i-a sanctificat alături de alți celebri apărători ai credinței ortodoxe, precum Visarion Sarai,Sofronie din Cioara, Ioan din Galeș. Sunt pomeniți în toate bisericile ortodoxe din România in fiecare an la 21 octombrie.
Continuă cu Ioan Petra Oașia, cel care, plecând în țară, la București, în 1918, prin munca și inteligența lui, reușește să devină mare proprietar ca, apoi, să înființeze la Sibiu Banca Oașia. Această bancă a sprijinit din plin numeroși meseriași și comercianți români cu credite avantajoase. Și-a educat unicul fiu, Ionel Petra Oașia, în spiritul dragostei față de patrie astfel că acesta, în 1914, trece munții și se înrolează în armata română, căzând eroic la Oituz.
Și despre alți urmași ai lui Ioan Petra Oașia, care au excelat în zonele lor de activitate, vorbește autoarea.
Câteva pagini îi sunt dedicate istoricului academician Andrei Oțetea, fost coleg și apoi prieten cu Lucian Blaga, D.D. Roșca, Nicolae Colan, nume de rezonanță în cultura noastră. El este cel ce a donat prin testament Bibliotecii Astra din Sibiu cărți de o mare valoare bibliofilă, hărți, manuscrise, fotografii, mobilă, tablouri.
Sunt amintiți și oameni, care, cu toate că nu s-au născut aici, au activat pentru binele acestei obști ani îndelungați. Unul dintre ei este părintele Zosim Oancea, care a făcut cunoscut satul în Europa și în lume, prin Muzeul de icoane pe sticlă, unic în felul său.
Și lui Ioachim Manoilă, cel care a condus școala satului câteva decenii la rând, îi închină autoarea câteva pagini din care răzbate activitatea lui pusă în interesul sătenilor.
Despre fiecare din cele 52 de personalități găsește cuvinte care, sigur,le va ține trează memoria în rândul celor de acum și a celor ce vor veni.
Tot pentru aceștia, și pentru a nu se pierde pentru totdeauna, sunt descrise obiceiurile și tradițiile ce vin din negura vremurilor și erau practicate până acum câteva decenii, unele și astăzi.
Prin problematica abordată, această lucrare interesează nu doar pe aceia care trăiesc sau își au obârșia în acest sat, ci și pe cititorii de oriunde, interesați de istoria unor comunități.